Prin sentinţa penală nr.517 din 17 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Piteşti, inculpatul m.c.i. a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea unor infracţiuni privind circulaţia autovehiculelor pe drumu…


Prin sentinţa penală nr.517 din 17 martie 2009, pronunţată de Judecătoria

Piteşti, inculpatul M.C.I. a fost condamnat la două pedepse cu închisoarea, pentru săvârşirea

unor infracţiuni privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, în condiţiile art.81 Cod

penal.

Impotriva sentinţei a formulat apel şi parchetul care, a solicitat ca pedeapsa

la care inculpatul a fost condamnat să fie executată în condiţiile art.86/1 Cod penal.

Prin decizia penală nr.157 din 22 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul

Argeş, a fost apelul şi apelul parchetului, a fost desfiinţată în parte sentinţa, în sensul reducerii

pedepsei aplicate pentru una din infracţiuni, menţinându-se modalitatea de executare dispusă

de prima instanţă.

Pentru a pronunţa această decizie, au fost avute în vedere criteriile de

individualizare judiciară a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, precum şi scopul preventiv-

educativ al pedepsei, astfel cum este el definit în dispoziţiile art.52 Cod penal.

Impotriva acestei decizii a declarat apel parchetul care, în raport de

gravitatea faptelor, a solicitat ca inculpatul să execute pedeapsa în condiţii de penitenciar.

Prin decizia penală nr.195/R din 18 martie 2010, pronunţată de Curtea de

Apel Piteşti, a fost admis recursul parchetului, casate, în parte, decizia atacată şi sentinţa,

înlăturată aplicarea art.81 Cod penal, dispunându-se ca pedeapsa rezultantă să fie executată în

condiţii de penitenciar.

In privinţa modalităţii de executare a pedepsei, hotărârea curţii se

întemeiază pe următoarea argumentaţie:

Gravitatea faptei nu justifică în nici un fel ca executarea pedepsei să se facă

în condiţiile art.81 Cod penal.

In vederea respectării principiului proporţionalităţii – faptă, consecinţe şi

pedeapsă – şi pentru atingerea scopului preventiv educativ prevăzut în art.52 Cod penal, curtea

apreciază că executarea pedepsei trebuie să se facă în condiţii de penitenciar.

Este adevărat că, în apel, procurorul a solicitat înlocuirea suspendării

condiţionate a executării pedepsei cu suspendarea sub supraveghere, conform art.86/1 Cod

penal şi, abia în recurs, s-a solicitat, printre altele, ca modalitatea de executare a pedepsei să fie

penitenciarul.

Cu toarte acestea, curtea apreciază că nu este încălcat principiului

neagravării situaţiei părţii în favoarea căreia procurorul a declarat apel sau recurs, prev. de

art.172 alin.1 şi art.385/8 alin.2 Cod pr.penală, întrucât acest lucru nu s-a produs în cauză, câtă

vreme, în apelul său, procurorul a solicitat modificarea individualizării executării pedepsei, printr-

o modalitate mai gravă, respectiv cea prev. de art.86/1 Cod penal, în loc de suspendarea

condiţionată, care este o modalitate mai blândă, iar în recurs s-a solicitat executarea pedepsei în

condiţii de penitenciar.

DREPT PENAL – PARTEA SPECIALĂ

9. Abuz în serviciu contra intereselor persoanei. Inexistenţa faptei în cazul adoptării

soluţiei, prin ordonanţă sau rezoluţie de către procuror

Art.246, art.267/1, art.268 şi art.289 Cod penal

Formularea plângerilor penale împotriva celor ce au adoptat o soluţie, fie prin

ordonanţă, fie prin rezoluţie, echivalează cu instituirea unei noi căi de atac, ceea ce este

contrar voinţei legiuitorului.

(Sentinţa penală nr. 8/F/

19.01.2010)