Acţiune în anulare titlu de proprietate . Necontestarea actelor premergătoare


Acţiune în anulare titlu de proprietate . Necontestarea actelor premergătoare. Invocarea în recurs a incompletei cercetări a fondului sub aspectul persoanelor îndreptăţite la reconstituire.

În contextul în care reclmanta , care a invocat lipsa calităţii de moştenitori ai autorului deposedat pentru pârâţii înscrişialături de ea  în titlul de proprietate contestat , nu a contestat şi actele premergătoare , inclusive hotărârea comisiei judeţene de validare pe numele persoanelor cuprinse în titlul de prprietate, acţiunea în anularea doar a titlui de proprietate nu se justifică ,  acesta fiind concordant cu actele emise în procedura prealabilă.Astfel insuficientul probatoriu prin care s-a tins a se demonstra că pârâţii nu trebuiau incluşi în titlu , nefiind moştenitorii autoarei de la care provine terenul din titlu, titlu pe care judecătoria la anulat , nu reprezintă o critică a sentinţei relevantă ,soluţia impunându-se a fi schimbată pe considerentul de excepţie , că titlul de proprietate este în concordanţă cu actele premergătoare care nu au fost anulate , respectiv reclamanta nu a solicitat şi anularea actelor premergătoare.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu şi înregistrată sub nr. 15820/318/2008  reclamanta N D T a chemat în judecată pârâţii  B I şi D C şi intimatele Comisia Locală pentru aplicarea L 18/91 Rovinari şi Comisia Judeţeană pentru aplicarea L 18/91 Gorj, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea titlurilor de proprietate nr. 1349285/28.01.2000 şi nr. 1504760/03.08.2007.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod eronat au fost incluşi pârâţii în titlu de proprietate, ei neavând calitatea de moştenitori ai autorului N R şi de asemenea în mod eronat a fost trecut în ambele titluri de proprietate domiciliul tatălui său ca fiind în comuna Drăguţeşti sat Iaşi, deoarece el a locuit în permanenţă în sat Bîlteni, jud. Gorj , reclamanta fiind singura moştenitoare a autorului N R, iar titlurile de proprietate trebuiau eliberate doar pe numele său.

Prin sentinţa civilă nr.1520 din 05.03 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul nr. 15820/318/2008 a fost admisă acţiunea  , au fost anulate titlurile de proprietate 1349285/28.01.2000 şi nr. 1504760/03.08.2007 şi obligată Comisia Locală Rovinari de aplicare a L 18/1991 să înainteze Comisiei Judeţene Gorj documentele pentru eliberarea unor noi titluri de proprietate pentru aceleaşi suprafeţe, pe numele def. N R cu moştenitor N D T.

S-a reţinut că verificând legalitatea emiterii titlurilor de proprietate în raport de actele premergătoare eliberării lor, s-a constatat că aceste titluri de proprietate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 13 din L.18/1991 raportat la art.3 din L.169/1997 şi art. 9 din Legea 18/1991.

În acest sens s-a avut în vedere că titlurile de proprietate eliberate de către Comisia Judeţeană Gorj au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor legii în materia fondului funciar, întrucât pe de o parte au fost incluşi în titlu pârâţii D C şi B I, care nu sunt moştenitorii autorului deposedat N R, iar pe de altă parte, pârâta D C nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate printr-o cerere care să declanşeze această procedură, făcându-se trimitere la adresa nr. 12815/06.08.2008.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul B I considerând-o nelegală şi netemeinică.

S-a invocat motivarea contradictorie a hotărârii , care cuprinde motive străine de natura cauzei , recurentul susţinând că din probele dosarului rezultă contrariul celor reţinute de instanţă.

A precizat că terenurile reconstituite provin de la autoarea B M , căsătorita cu autorul N R , care la momentul căsătoriei cu mama recurentului nu a avut nici un fel de avere , terenurile soţiei fiind trecute la rolul său , fiind considerat ,,cap de familie .”

S-a apreciat că pentru o totală convingere a instanţei în sensul celor susţinute de recurent se impunea completarea probei cu înscrisuri cu declaraţii de martori , recurentul depunând la dosar în recurs mai multe declaraţii extrajudiciare.

În concluziile orale s-a invocat neatacarea de către petentă şi a actelor premergătoare emiterii titlului de proprietate .

Reexaminând actele şi lucrările dosarule recursul se priveşte a fi întemeiat în sensul celor ce urmează.

Petenta N D – T a solicitat anularea titlurilor de proprietate în care s-au inclus ca moştenitori ai defunctului N R şi pârâţii B I şi D C , fără a indica temeiul juridic al cererii .

La dosar s-a depus tabelul anexă la hotărârea de validare  a dreptului de proprietate pe numele celor trei persoane fizice , menţionate şi în titlul de proprietate , însă actele premergătoare emiterii titlului de proprietate nu au fost solicitate a fi anulate  , context în care anularea titlului de proprietate ar fi fost posibilă numai în măsura în care nu este concordant cu procedura prealabilă emiterii lui.

Ori, contrar susţinerilor instanţei de fond titlul de proprietate este conform hotărârii de validare în care sunt trecuţi atât reclamanta cât şi pârâţii, este adevărat cu privire la autorul N R, care în mod firesc fiind post decedat autoarei comune a părţilor o moşteneşte pe aceasta, alături de copii.

Mai mult chiar numai înscrisurile depuse la dosar relevă într-o măsură însemnată că terenul în litigiu a aparţinut autoarei comune  a părţilor , că apare veridică susţinerea recurentului că autorul N R în urma căsătoriei cu mama părţilor a preluat rolul agricol al acesteia din urmă şi în plus evidenţa de rol agricol de care se prevalează petenta cuprinde alături de autorul petentei şi pe autoarea comună a părţilor.

În contextul în care şi declaraţiile extrajudiciare vin să indice veridicitatea susţinerilor recurentului referitoare la provenienţa terenului , cercetarea judecătorească prin care s-a concluzionat asupra anulabilităţii titlului de proprietate este evident incompletă , însă o astfel de cercetare completă se impunea dacă în cauză s-ar fi solicitat şi anularea actelor premergătoare.

Aşadar, titlul de proprietate este în concordanţă cu hotărârea de validare  , care nu a fost contestată , astfel că în baza art.312 C.p.civ. afost admis recursul modificată sentinţa şi pe fond respinsă acţiunea..

Tribunalul Gorj , secţia civilă – dosar nr. 15820/318/2008 – decizia nr. 1548 din  11 Iunie 2009