Acţiune prin care se solicită obligarea pârâţilor de a-şi da consimţământul. Criterii de apreciere a bunei credinţe.


Acţiune prin care se solicită obligarea pârâţilor de a-şi da consimţământul. Criterii de apreciere a bunei credinţe.

Potrivit art. 1 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele personale, materiale şi culturale în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire”. Refuzând să-şi dea acordul, pârâţii îşi exercită dreptul subiectiv cu încălcarea principiului bunei-credinţe, principiu care trebuie să stea la baza tuturor drepturilor subiective civile. Neexprimarea acordului de către pârâţi, fără o justificare legală, constituie un abuz de drept, în condiţiile în care din documentaţiile întocmite rezultă cu certitudine că sunt respectate toate reglementările legale în domeniul urbanismului, astfel încât nu pot fi încălcate drepturile subiective ale vecinilor.

Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 114/01  martie 2012

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.04.2009 pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. 3443/306/2009, astfel cum a fost precizată, reclamanţii NM şi NF au solicitat în contradictoriu cu pârâţii MN  şi MM să fie obligaţi pârâţii să îşi exprime consimţământul pentru renovarea şi mansardarea imobilului proprietatea reclamanţilor, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de consimţământ, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1314/2010, prima instanţă a admis acţiunea civilă în contradictoriu cu  pârâţii MN şi MM, pe care i-a obligat la exprimarea consimţământului pentru renovarea şi mansardarea imobilului proprietatea reclamanţilor, în caz de refuz hotărârea urmând să ţină loc de consimţământ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat Primăriei Municipiului Sibiu obţinerea unei autorizaţii de construcţie în vederea mansardării casei în care locuiesc, proprietate personală. Prin certificatul de urbanism nr.1820/13.08.2007 s-a solicitat reclamanţilor să depună „acordul notarial vecini graniţă dreapta, organizare de şantier în incinta proprie”. Reclamanţii au obţinut avizele şi acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, întocmind documentaţia tehnică, PAC şi primind avizele instituţiilor statului implicate.

Reclamanţii au solicitat acordul pârâţilor înainte de promovarea acţiunii, dar aceştia au refuzat să îl dea.

Instanţa a mai constatat, cu ocazia cercetării locale că imobilele părţilor sunt despărţite de un zid comun din cărămidă, iar din expertiza tehnică întocmită şi depusă la dosar de reclamanţi rezultă că fundaţiile existente au lăţimea tălpii necesară pentru preluarea încărcăturilor suplimentare din mansardă şi prin execuţia lucrărilor nu se afectează rezistenţa şi stabilitatea construcţiei.

Potrivit art. 1 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice „drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele personale, materiale şi culturale în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire”. Refuzând să-şi dea acordul, pârâţii îşi exercită dreptul subiectiv cu încălcarea principiului bunei-credinţe, principiu care trebuie să stea la baza tuturor drepturilor subiective civile. Neexprimarea acordului de către pârâţi, fără o justificare legală, constituie un abuz de drept, întrucât, din documentaţiile întocmite rezultă cu certitudine că sunt respectate toate reglementările legale în domeniul urbanismului, astfel încât nu pot fi încălcate drepturile subiective ale vecinilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii MN şi MM , calea de atac fiind calificată drept apel faţă de obiectul cererii – obligarea la consimţământ, neevaluabilă în bani.

Pârâţii au solicitat modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii formulate.

Ei arată că nu s-au opus edificării mansardei de către reclamanţi, singura lor obiecţie fiind legată de subzidirea zidului comun pe care urmează să se realizeze o latură a mansardei. Necesitatea subzidirii rezultă din nota explicativă a th. V întrucât peretele comun reprezintă suportul pentru una din laturile mansardei, iar la celelalte ziduri s-au efectuat subzidiri. De asemenea, apelanţii arată că ei nu au fost convocaţi la notar pentru a-şi exprima consimţământul, ci doar foştii proprietari.

Prin decizia civilă nr. 506/2011, Tribunalul Sibiu a admis apelul pârâţilor şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţii NM şi NF împotriva pârâţilor MN şi MM.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că pârâţii nu se opun edificării mansardei de către reclamanţi, singura lor obiecţie şi temere, în acelaşi timp, este aceea că neefectuarea subzidirii zidului comun, le-ar putea afecta propria construcţie.

 În apel s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare, în care expertul a considerat că pentru o mai mare siguranţă, se impune efectuarea unei subzidiri la peretele comun.

Faţă de concluziile expertizei s-a apreciat că este justificată poziţia apelanţilor de a condiţiona acceptul lor la edificarea mansardei de efectuarea unei subzidiri şi la zidul comun, şi nu încalcă prevederile art. 1 din Decretul nr. 31/1954. Ca urmare, s-a considerat că apelanţii nu îşi exercită abuziv dreptul subiectiv, nu încalcă principiul bunei-credinţe, dimpotrivă, ei îşi exercită dreptul de a-şi apăra proprietatea. Dreptul de coproprietate asupra zidului comun îndreptăţeşte pe titulari la realizarea deplină a prerogativelor proprietăţii, dar nu cu încălcarea dreptului coproprietarilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârâţii MN şi MM.

În expunerea motivelor de recurs, reclamanţii susţin că în mod greşit, instanţa de apel a justificat refuzul pârâţilor de a-şi exprima consimţământul de necesitatea efectuării unei subzidiri şi la zidul comun şi că expertiza efectuată în apel nu aduce nicio noutate tehnică, fiind confuză şi superficială, raportându-se strict la documentaţia tehnică deja existentă. De altfel nu rezultă din nicio probă că recurenţii ar refuza efectuarea acestei lucrări.

Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul reclamanţilor, reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în anexa I lit. A. I – piese scrise, pct. 2.5 din Legea nr. 50/1991, care potrivit art. 47 din lege, face parte integrantă din acest act normativ, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire trebuie să cuprindă, pe lângă memoriu, mai multe anexe, între care:

– acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în imediata lor vecinătate.

Acordul vecinilor este necesar pentru ca prin lucrările ce urmează a fi executate să nu se îngrădească dreptul de proprietate al acestora, respectiv să nu se aducă atingere exercitării prerogativelor proprietarilor imobilelor vecine.

În speţă, pârâţii MN şi MM au justificat refuzul lor de a-şi da consimţământul solicitat de reclamanţi susţinând că este  necesară efectuarea unei subzidiri la zidul comun. Instanţa de apel a apreciat că acest refuz nu este abuziv şi nu încalcă principiul bunei-credinţe, dimpotrivă, este exercitat tocmai în apărarea dreptului lor de proprietate.

Curtea a constatat că tribunalul a apreciat în mod greşit că acordul pârâţilor nu poate fi condiţionat de respectarea normelor în ce priveşte siguranţa în construcţii, inclusiv sub aspectul rezistenţei fundaţiilor şi a zidului comun.

Pentru verificarea respectării acestor norme, legiuitorul a impus ca memoriul întocmit pentru obţinerea autorizaţiei să cuprindă planşe de specialitate cu privire la planul fundaţiilor care la releva modul de respectare a condiţiilor din studiul  geotehnic, măsurile de protejare a fundaţiilor clădirilor învecinate, la care se alătură construcţiile proiectate, detalii de fundaţii, proiect de structură complet (anexa I, lit. A. II pct. 2 din Legea nr. 50/1991).

Ca urmare, aspectele privind rezistenţa peretelui comun la lucrările de mansardare pe care doresc să le realizeze reclamanţii vor fi analizate de către specialişti înainte de emiterea autorizaţiei şi constituie o condiţiei de obţinere a autorizaţiei independent de consimţământul vecinilor, în speţă a pârâţilor.

În aceste circumstanţe, nici nu se mai impunea efectuarea unei expertize tehnice în cauză, care de altfel nu s-a bazat pe măsurători sau pe calcule de studiu privind rezistenţa peretelui comun, expertul nefăcând altceva decât să preia din concluziile lucrărilor tehnice extrajudiciare pe care instanţa de apel a înţeles să le înlăture.

Concluzionând, Curtea a reţinut că refuzul pârâţilor MN şi MM de a-şi exprima acordul pentru renovarea şi mansardarea imobilului proprietatea reclamanţilor nu este justificat, astfel că el reprezintă o exercitare abuzivă a dreptului lor de proprietate, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Decretul nr. 31/1954, cum corect a reţinut prima instanţă.

Faţă de aceste considerente, reţinând că criticile reclamanţilor se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a constatat fondat recursul reclamanţilor şi în temeiul art. 312 C. pr. civ. l-a admis, modificând decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de pârâţii MN şi MM împotriva sentinţei primei instanţe.