Contencios administrativ şi fiscal
Anulare decizie de impunere – TVA şi raport inspecţie fiscală
– art. 46 ; art . 218 Cod pr.fiscală.
Prin sentinţa civilă 1978/03.05.2011 pronunţată în dosarul nr. …/116/2010 de către Tribunalul Călăraşi a respins excepţia nulităţii raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 precum şi a actelor subsecvente acestuia, invocată de reclamantul BV, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul BV împotriva pârâtei DGFPC şi a dispus anularea parţială a deciziei nr. 39/28.09.2010, a deciziei de imputare nr. 321/31.05.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, toate emise de pârâta DGFPC numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuare de la SC SB SRL şi a respinge celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea introdusă la această instanţă la data de 12.10.2010 şi înregistrată sub nr. …./116/2010, reclamantul BV, cu domiciliul procesual ales în Constanţa, …. în calitate de administrator special desemnat de Adunarea Generală a Asociaţilor SC BC 2001 SRL în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta DGFPC, cu sediul în …. a solicitat anularea Deciziei nr. 39/28.09.2010 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamant, înregistrată sub nr. 22088/07.07.2010, anularea Deciziei de impunere nr. 321/31.05.2010, anularea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală nr. 2569/14.05.2010, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2569/14.05.2010, anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 şi înregistrat la DGFPC – Activitatea de inspecţie fiscală la nr. 2569, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere , a dispoziţiei de măsuri, a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală, cum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt a cererii se arată de reclamant că prin decizia nr. 30/28.09.2010 emisă de pârâta DGFPC s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL pentru suma de 98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 29.710 lei; respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 51.345 lei; respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei; constatarea necompetenţei materiale a DGFPC privind capătul de cerere referitor la anularea măsurilor asiguratorii, aceasta aparţinând instanţei judecătoreşti.
Decizia emisă este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
1.Raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, precum şi actele subsecvente acestuia sunt nule datorită împrejurării că inspectorii fiscali MM şi CN nu au fost împuterniciţi în faţa contribuabilului aşa cum se precizează la art. 3 din Ord. nr. 709/15.05.2007, deoarece acest ordin a fost abrogat prin prevederile art. 10 din Ord. nr. 1156/2009.
După intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1156/2009 inspectorii fiscali nu mai pot fi şi nu mai sunt împuterniciţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale prin anularea Ordinului nr. 709/2007 şi implicit prin anularea legitimaţiilor de inspecţie fiscale existente.
Prin Ord. nr. 1156/2009 se prevede că pentru desfăşurarea inspecţiei fiscale se vor elibera legitimaţii de inspecţie fiscală personalului cu atribuţii de inspecţie fiscală, că legitimaţiile de inspecţie fiscală atestă împuternicirea specială a titularului în faţa contribuabilului, acordată pe timpul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin şi că legitimaţiile de inspecţie fiscală sunt valabile numai însoţite de ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecţie fiscală.
Aplicarea Ordinului nr. 1156/2009 a fost suspendată până la data de 01.10.2009 prin Ord. nr. 1384/2009, după care a intrat în vigoare.
Prin urmare la data efectuării inspecţiei fiscale, inspectorii fiscali s-au legitimat în faţa contribuabilului cu legitimaţii nelegale, care au fost emise în temeiul unui ordin abrogat, respectiv Ordinul nr. 709/2007.
Ordinul nr. 1156/2009 a fost modificat prin Ordinul nr. 13/2010 care prevede că actualele legitimaţii de inspecţie fiscală sunt valabile şi vor fi utilizate pentru efectuarea inspecţiei fiscale de către personalul cu atribuţii de inspecţie fiscală până la emiterea noilor legitimaţii de inspecţie fiscală.
Această prevedere nu poate produce efecte juridice, deoarece actualele legitimaţii fiscale şi-au încetat valabilitatea în baza căruia au fost tipărite, respectiv Ordinul nr. 709/2007.
Pe cale de consecinţă, lipsa legitimaţiilor de inspecţie valabil emise conduce la constatarea că inspectorii fiscali nu aveau împuternicirea specială în faţa contribuabilului şi prin înscrierea numărului. acestora în ordinul de serviciu, atrage nulitatea Raportul de Inspecţie Fiscală şi deci a actelor subsecvente cu consecinţa desfiinţării actelor administrativ fiscale arătate, conform art. 46 Cod pr.fiscală.
2.Inştiinţarea pentru prezentarea la discuţia finală s-a realizat cu încălcarea prevederilor pct. 3.3. din Procedura de efectuarea discuţiei finale cu contribuabilul de la Cap.III.9 din OPANAF nr. 364/2009, în care se prevede obligaţia echipei de inspecţie fiscală să înregistreze formularul (IDF) la contribuabilul supus inspecţiei.
In realitate discuţia finală a avut loc în data de 18 mai 2010, dată ulterioară încheierii Raportului de Inspecţie Fiscală din data de 14.05.2010, prin aceasta fiind încălcat dreptul contribuabilului la apărare, în faţa organelor fiscale.
Prin dispoziţiile pct. 3.7. din actul normativ sus menţionat, inspectorii fiscali erau obligaţi să se pronunţe asupra punctelor de vedere ale contribuabililor prezentate în scris şi să prezinte rezultatul analizei efectuate pentru fiecare taxă, impozit sau contribuţie pentru care contribuabilul a prezentat punctul său de vedere, lucru pe care nu l-au făcut.
Responsabilitatea pentru nerespectarea prevederilor legale la întocmirea Raportului de Inspecţie Fiscală revine echipei de inspecţie fiscală, şefului de serviciu care a avizat un astfel de Raport de Inspecţie Fiscală şi conducătorului activităţii de inspecţie fiscală care avea obligaţia să verifice şi să dea acordul privind încadrarea în prevederile legale a Raportului de Inspecţie Fiscală..
Pe fond, se arată de reclamant că Raportul de Inspecţie Fiscală este netemeinic şi nelegal, având în vedere că pe parcursul inspecţiei fiscale nu a fost luată în considerare realitatea operaţiunilor economice derulate de SC BC 2001 SRL în perioada verificată. Astfel;
1.Cu privire la TVA, organul de inspecţie fiscală exclude de la deducere suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA deductibilă aferentă materialelor de construcţii utilizate la reamenajarea spaţiului pentru organizarea de nunţi, botezuri şi evenimente festive achiziţionate de la SC SB SRL motivându-se încălcarea prevederilor de la pct.58 alin.1 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Se arată de reclamant că în realitate, prevederile art. 150 al.3 din Codul fiscal au în vedere persoanele obligate la plata taxei şi se referă la furnizor şi nu la dreptul de deducere al cumpărătorului.
Mai mult, SC SB SRL a fost declarat inactiv în data de 12 ianuarie 2010 când a fost publicat OPANAF nr. 20.
Ca atare, reclamantul contestă ca nelegală scoaterea de la deducere a sumei de 24294,43 lei, reprezentând TVA deductibilă fiscal aferentă facturilor de achiziţie materiale, emise de SC SB SRL care conţineau toate elementele cerute de lege respectiv art. 155 alin.5 din Codul fiscal către SC BC 2001 SRL pe care le-a achitat în integralitate şi obligarea la plată a sumei de 24.294,43 lei ca TVA stabilită suplimentar şi a majorărilor aferente.
Organul de inspecţie fiscală a exclus de la deducere şi suma de 9755,47 lei reprezentând TVA deductibilă aferentă serviciilor, pentru studierea pieţei de ofertare a spaţiilor pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi a evenimentelor festive motivând că tranzacţia nu are scop economic în sensul art.11 al.1 din HG nr. 44/2004 şi că contravaloarea facturilor de prestări servicii de marketing nu a fost achitată în integralitatea lor.
Se arată de reclamant că studiul de marketing reprezintă o operaţiune taxabilă prin veniturile obţinute şi se încadrează în prevederile art. 145 al.2 lit.a, iar facturile îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 155 al.5 din Codul fiscal, întrucât în baza acestui studiu s-a luat decizia managerială de a moderniza un spaţiu adecvat pentru nunţi, botezuri şi mese festive.
In această situaţie rezultă pe cale de consecinţă ca nelegală considerarea sumei de 9.755,47 lei reprezentând TVA aferentă facturilor privind serviciile de studiere a pieţei de ofertare a spaţiilor pentru organizarea nunţilor, botezurilor şi a evenimentelor festive, drept nedeductibil fiscal.
De asemenea, încadrarea sumei de 51344,53 lei aferentă contractelor de prestări servicii de marketing drept cheltuială nedeductibilă fiscal, conform prevederilor pct.48 din HG nr. 44/2004 este nelegală, deoarece se invocă lipsa situaţiei de lucrări a devizelor şi proceselor verbale de recepţie, în condiţiile în care există contract încheiat prin voinţa părţilor şi raport privind rezultatul pieţei în baza căruia s-a hotărât realizarea unui salon pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive.
In mod nelegal s-a scos de la deducere şi suma de 33316,52 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii, stabilită prin expertiza extrajudiciară efectuată de SC EC SRL.
Caracterul abuziv al dispunerii efectuării expertizei tehnice extrajudiciare este dovedit prin faptul că la data realizării acesteia activul salon de nunţi era în patrimoniul altei societăţi comerciale înregistrată pe raza altei judecătorii ceea ce a condus la încălcarea cu ştiinţă a prevederilor art. 33 al.1 din Codul de procedură fiscală care se referă la lipsa competenţei teritoriale pentru efectuarea expertizei extrajudiciare.
Organele de inspecţie fiscală deşi nu s-au pronunţat asupra obiecţiunilor scrise de reclamant cu ocazia discuţiei finale din 18.05.2010 şi faţă de rezervele expertului tehnic au luat în considerare rezultatele expertizei ca fiind date certe, deşi acestea erau apreciative şi estimative.
Materialele prezentate în anexa la decizia nr. 464/2010 nu au fost constatate ca lipsă la inventar, motiv pentru care au fost închiriate, iar o altă parte vor fi, fie comercializate, fie utilizate în viitor pentru eventualele reparaţii şi înlocuirii a obiectelor sanitare.
De asemenea, în mod nelegal s-a scos de la deducere suma de 3576,52 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii şi obiectelor de inventar pe motiv că nu a fost justificată deţinerea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Se arată de reclamant că materialele de construcţii şi obiectele de inventar au fost folosite în parte la modernizarea salonului de evenimente festive, în parte la înlocuirea obiectelor sanitare distruse, iar parte au fost închiriate, iar o parte se află în stoc din care o parte va fi vândută, iar o altă parte se va utiliza pentru înlocuirea şi repararea distrugerilor provocate de persoanele cu comportament deviant participante la evenimentele festive organizate în salonul special amenajat, ceea ce înseamnă că au fost achiziţionate pentru operaţiuni taxabile şi pentru nevoile firmei şi pe cale de consecinţă îndeplineau condiţiile de deductibilitate prevăzute de art. 155 al.5 din Codul fiscal.
Se mai arată de reclamant că prin contestaţia administrativă formulată a solicitat organului fiscal să aibă în vedere posibilitatea încadrării deciziei nr. 42/2009 în prevederile pct. 12.4 ale instrucţiunilor pentru aplicarea art. 216, ca autoritate de lucru judecat.
In considerarea celor expuse, reclamantul solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242 (2) Cod pr.civilă.
In drept a invocat dispoziţiile art. 218 Cod pr.fiscală.
In dovedirea acţiunii a depus înscrisuri în copie.
In dovedirea acţiunii a depus înscrisuri în copie.
In termen legal, pârâta DGFPC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată.
Se arată de pârâtă că excepţia nulităţii raportului de inspecţie fiscală încheiat în data de 14.05.2010 şi a tuturor actelor ce au fost emise în baza acestuia, este nefondată, întrucât OPANAF nr. 13/05.01.2010 a prelungit prin art. 5 valabilitatea legitimaţiilor de inspecţie fiscală emise în baza OPANAF nr.1109/2007, iar inspectorii fiscali au prezentat contribuabilului ordinele de serviciu semnate de conducătorul organului de inspecţie fiscală.
Pe de altă parte, actele administrativ fiscale emise de organul fiscal conţin elemente prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu în actul administrativ fiscal, nefiind îndeplinite condiţiile de nulitate prevăzute în mod expres la art. 46 din OG nr. 92/2003.
Cât priveşte nulitatea actelor contestate, din perspectiva înştiinţării contribuabilului pentru prezentarea la discuţia finală la o dată ulterioară încheierii Raportului de Inspecţie Fiscală se arată de pârâtă că acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât reclamantul nu dovedeşte vătămarea adusă prin încheierea actului în acest mod.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Suma de 24.294 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuate de la SC SB SRL, societate neînregistrată ca plătitor de TVA, a fost exclusă în mod legal de la deducere, având în vedere că a fost înscrisă eronat în facturi de un furnizor neînregistrat în scopuri de TVA.
Suma de 9755 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale nr. 6566204/2007 şi nr. 65662/2007 emise de SC M şi A SRL pentru suma totală de 61100 lei, reprezentând prestări servicii de marcheting conform contractului de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi actului adiţional nr. 15/05.02.2007 a fost exclusă în mod legal de la deducere, întrucât societatea nu deţine documentele care să dovedească prestarea efectivă în beneficiul său a acestor servicii şi că aceste servicii ar fi fost achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile. Mai mult, între aceste societăţi există relaţii de afiliere, contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată şi nu s-a prezentat un proces verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă prestate, aşa cum, era prevăzut în contract.
Suma de 36.893 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii a fost legal exclusă de la deducere, având în vedere că reclamantul nu a justificat destinaţia acestor materiale în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii.
Cu privire la majorările de întârziere în sumă de 29.710 lei aferente TVA stabilite suplimentar de plată se arată de pârâtă că această sumă reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul principal.
Referitor la măsura diminuării pierderii cu suma de 51345 lei aferentă cheltuielilor înregistrate cu contravaloare prestării servicii consultanţă dispusă de pârâtă ca urmare a faptului că reclamantul nu deţine situaţii de lucrări, devize sau rapoarte de lucru care să dovedească necesitatea acestora şi faptul că serviciile nu au fost efectiv prestate în folosul său, se arată de pârâtă că reclamantul nu a putut demonstra organelor de inspecţie fiscală realitatea prestării serviciilor respective în scopul obţinerii de venituri impozabile având în vedere conţinutul sumar al contractului de consultanţă nr. 51/2002, faptul că nu există un proces verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă prestate, nu este prevăzut un tarif orar şi timpul alocat, iar tranzacţia a fost încheiată între două persoane juridice afiliate.
In raport de considerentele expuse, pârâta solicită respingerea acţiunii reclamantului.
In drept a invocat dispoziţiile art. 115-118 Cod pr.civilă.
A solicitat şi judecarea cauzei în lipsă conform dispoziţiilor art. 242(2) Cod pr.civilă.
La solicitarea instanţei, pârâta DGFPC a depus în copie la dosar toate actele care au stat la baza emiterii deciziilor atacate.
Ambele părţi au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele dosarului în raport de probele administrate, tribunalul constată întemeiată în parte acţiunea reclamantului, urmând a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere nr. 312/31.05.2010 emisă de pârâta DGFPC s-au stabilit în sarcina SC BC 2001 SRL obligaţii fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei şi majorări de întârziere aferente în sumă de 29.710 lei.
In fapt, s-a reţinut că societatea SC BC SRL a dedus eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă totală de 70.943 lei, astfel;
-suma de 24.924 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de la SC SB SRL, furnizor neînregistrat în scopuri TVA;
-suma de 9.755 lei reprezentând TVA exclusă de la deducere aferentă serviciilor de marketing, motivat de faptul că reclamantul nu a putut demonstra realitatea prestărilor serviciilor respective în folosul operaţiunilor sale taxabile;
-suma de 33.317 lei reprezentând TVA aferentă unor materiale de construcţii achiziţionate, fără a se justifica destinaţia acestora în folosul operaţiunilor taxabile:
-suma de 3.577 lei aferentă unor materiale de construcţii şi obiecte de inventar achiziţionate, care nu au fost prezentate organului de inspecţie fiscală şi pentru folosirea cărora reclamantul nu a prezentat documente justificative.
Prin Dispoziţia nr. 2569/14.05.2010 organele de inspecţie fiscală au dispus diminuarea pierderii la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei, din care suma de 51.345 lei reprezintă contravaloare prestării servicii consultanţă fără a deţine situaţii de lucrări, devize sau rapoarte de lucru care să dovedească necesitatea acestora şi faptul că serviciile au fost efectiv prestate în folosul său.
Decizia de impune nr. 321/31.05.2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 a fost aprobată de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală, avizată de şeful serviciului iar la rubrica „întocmit” conţine numele şi semnătura a două persoane ce au fost desemnate pentru efectuarea reverificării prin ordinele de serviciu nr. 921/02.12.2009 şi nr. 56/15.01.2010, existente în copie la dosarul cauzei.
Impotriva acestor decizii, cum şi împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2569/14.05.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 în baza căruia au fost emise actele administrativ fiscale mai sus arătate BC 2001 SRL a formulat contestaţie, care a fost respinsă de pârâta DGFPC prin decizia nr. 39/220888/28.09.2010.
Prin decizia privind soluţionarea contestaţiei s-a decis de pârâtă respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL pentru suma de 98.468 lei reprezentând: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 68.758 lei, şi majorări de întârziere în sumă de 29.710 lei.
-Respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 51.345 lei;
-Respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate de SC BC 2001 SRL împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei;
-Constatarea necompetenţei materiale a DGFPC privind capătul de cerere referitor la anularea măsurilor asiguratorii, aceasta aparţinând instanţei judecătoreşti.
Sub acest aspect, decizia emisă este parţial nelegală, numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar, efectuate de la SC SB SRL , societate neînregistrată ca plătitor de TVA.
Având în vedere faptul că furnizorul SC SB SRL , nu era înregistrat ca plătitor de TVA şi că în mod eronat a înscris TVA în facturile emise către SC BC 2001 SRL, organul fiscal a reţinut că SC BC 2001 SRL în calitate de beneficiar nu avea dreptul să deducă această taxă.
Mergând pe această linie de idei, organul de inspecţie fiscală a exclus de la deducere TVA în sumă de 24.294,43 lei.
Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispoziţia prevăzută la pct.158 al. 1 şi 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004 în formă aplicabilă pentru perioada aprilie – iunie 2008.
Prevederile legale enunţate au în vedere însă persoanele obligate la plata taxei şi pe cale de consecinţă, organul de control trebuia să acorde drept de deducere TVA aferentă operaţiunilor de livrări de mărfuri de la SC SB SRL în condiţiile în care facturile conţineau toate cerinţele legale prevăzute la art. 155 al.5 Cod fiscal pentru a fi operate ca deductibile şi au fost achitate în integralitate de cumpărător.
Aceste aspecte au fost clarificate şi reglementate şi de Curtea Europeană de Justiţie în Cauza Dankowsky unde s-a statuat că o persoană impozabilă beneficiază de dreptul de deducere în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată achitată pentru prestările de servicii furnizate de o altă persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de taxă pe valoarea adăugată atunci când facturile referitoare la acestea conţin toate informaţiile impuse de lege, în special cele necesare pentru identificarea persoanei care a întocmit facturile menţionate şi a naturii serviciilor furnizate.
Curtea a mai precizat că statele membre nu sunt abilitate să menţină excluderi de la dreptul de deducere a TVA-ului care se aplică în general oricărei cheltuieli legate de achiziţionarea de bunuri sau de servicii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2009 – Pârât Automotive Cabrio C-74/08, Rep.p.I-3459, punctele 28 şi 29, precum şi Hotărârea Oasis East, citată anterior, punctul 30.
Prin urmare , este evident că organul de inspecţie fiscală, în mod nelegal nu a acordat dreptul de deducere pentru TVA în sumă de 24.294 lei înscrisă în facturi de un furnizor neînregistrat în scopuri de TVA.
Cu privire la TVA în sumă de 9.755 lei, în mod legal pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor nr. 6566204/30.03.2007/ şi 6566210/31.05.2007 emise de SC M şi A SRL pentru suma totală de 61.100 lei reprezentând prestări servicii de marketing, conform contractului de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi actului adiţional nr. 15/05.02.2007.
Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de organul de inspecţie fiscală de faptul că societatea nu deţine documente care să dovedească prestarea efectivă în beneficiul sau a acestor servicii şi că aceste servicii ar fi fost achiziţionate în folosul operaţiunilor sale taxabile. S-a consemnat şi faptul că între furnizorul SC M şi A SRL şi SC BC 2001 SRL există relaţii de afiliere, contravaloarea acestor servicii nu a fost achitată şi nu s-a prezentat un proces verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă, prestate – aşa cum era prevăzut şi în contract.
Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin.(2) lit.(a), din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile începând cu 01.01.2007, coroborate cu cele ale art. 65 din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în temeiul unui contract de consultanţă, respectiv contractul de consultanţă nr. 51/12.02.2002 şi actul adiţional nr. 15/05.02.2007 încheiate între SC M şi A SRL şi SC BC 2001 SRL .
Documentele pe care contribuabilul îşi fundamentează susţinerile trebuie să fie însă de natură să ofere elemente consistente şi credibile în conturarea necesităţii reale a operaţiunilor şi a unui conţinut economic efectiv.
Or, în speţă, din balanţa de verificare la 31.12.2008 aflată în copie la dosar rezultă că în anul 2008 societatea nu a realizat venituri din prestări servicii, nici venituri din vânzarea mărfurilor, ci doar venituri din chiri, care potrivit art. 141 al.2 lit.e sunt operaţiuni scutite de taxă, fără drept de deducere.
Ca atare, critica formulată de reclamant prin acţiune este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu dovedeşte că achiziţia în cauză a fost efectuată în folosul operaţiunilor sale taxabile.
Referitor la suma de 36.893 lei reprezentând TVA aferentă materialelor de construcţii, tribunalul a reţinut că organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a achiziţionat cantităţi apreciabile de materiale de construcţii şi obiecte tehnico-sanitare pe care administratorul societăţii a susţinut că le-a folosit pentru renovarea salonului de nunţi. Constatând că lucrările nu au fost efectuate în baza unor proiecte, devize sau situaţii de lucrări, organele de inspecţie fiscală fiind în imposibilitatea de a aprecia dacă bunurile au fost utilizate integral la execuţia lucrărilor în absenţa documentelor menţionate, au solicitat efectuarea unei expertize tehnice extrajudiciare, în acest sens fiind desemnată firma SC EC SRL reprezentată de domnul DA.
Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispoziţiile prevăzute la art. 145 al.2 lit.a din Lg. nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.
Se susţine de reclamant că o parte din materialele de construcţii şi obiectele de inventar au fost folosite la modernizarea salonului de evenimente festive, o parte la înlocuirea obiectelor sanitare distruse, o parte au fost închiriate, iar o parte se află în stoc din care o parte va fi vândută, iar o altă parte se va utiliza pentru înlocuirea şi repararea distrugerilor.
Or, în speţă, analiza documentelor existente la dosarul cauzei conferă consistenţă soluţiei adoptate de autoritatea fiscală întrucât din contractul de închiriere nr. 58/28.11.2008 şi anexele acestuia, se reţine că TVA aferentă mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar închiriate nu a fost exclusă de la deducere.
Reclamantul a invocat în susţinerea cauzei şi lipsa competenţei teritoriale pentru efectuarea expertizei extrajudiciare, având în vedere că bunul imobil „salon de nunţi supus expertizării a fost vândut către SC M şi A SRL conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 58/14.01.2010.
Efectuarea expertizei la punctul de lucru aparţinând SC M şi A SRL a fost dispusă de pârâtă prin decizia nr. 464/03.03.2010.
Efectuarea expertizei s-a încheiat la data de 22.03.2010, iar decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal a fost emisă de AFPM Giurgiu la data de 30.03.2010, ulterior efectuării expertizei.
In raport de data emiterii deciziei de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal, 30.03.2010, competenţa pentru administrarea contribuabilului SC M şi A SRL a revenit DGFPC conform dispoziţiilor pct. 10 şi 12 din anexa 1 din OMEF 419/2007.
Potrivit disp. pct.3 din anexa 1 din OMEF 419/2007, competenţa de administrare a comercianţilor care îşi modifică sediul social, revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, şi anume organului fiscal de la vechiul sediu social.
Ca atare, competenţa pentru administrarea contribuabilului SC M şi A SRL revine organului fiscal de la noul sediu social şi domiciliul fiscal începând cu data de 30.03.2010, dată la care i-a fost comunicată decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal.
Se reţine astfel că excepţia necompetenţei teritoriale invocată este neîntemeiată.
Faţă de cele ce preced, se priveşte ca neîntemeiată acţiunea reclamantului formulată pentru TVA în sumă de 36.893 lei exclusă de la deducere.
Cu privire la majorările de întârziere, în sumă de 29710 lei aferentă TVA stabilită suplimentar de plată, aceasta reprezintă o măsură accesorie în raport de debitul principal.
Având în vedere că în ceea ce priveşte debitul de natură TVA în sumă de 68.758 lei acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, numai în ceea ce priveşte suma de 24294, 43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuate de la SC SB SRL iar prin acţiunea formulată reclamantul nu a prezentat alte argumente privind modul de calcul al accesoriilor, aceasta se va admite în parte, numai pentru accesoriile aferente sumei de 24294,43 lei conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.
Referitor la măsura diminuării pierderii cu suma de 51345 lei reprezentând c/val prestări servicii consultanţă, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia privind măsurile stabilite de organul de inspecţie fiscală nr. 2569/14.05.2010 s-a dispus măsura diminuării pierderii la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei, din care 51345 lei aferentă cheltuielilor înregistrate cu contravaloare prestării servicii consultanţă, motivat de faptul că societatea nu deţine situaţii de lucrări, devize sau rapoarte de lucrări care să dovedească necesitatea acestora şi faptul că serviciile au fost efectiv prestate în folosul său.
Se arată de organul de inspecţie fiscală că societatea nu a putut demonstra realitatea prestărilor serviciilor respective în scopul obţinerii de venituri impozabile, acestea concretizându-se într-un raport de două pagini care cuprinde informaţii privind spaţiile cu posibilităţi de organizare pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive la nivelul oraşului C…., furnizorul şi beneficiarul sunt persoane juridice afiliate, iar preţul serviciului este de 60.000 lei.
In contradictoriu, societatea reclamanta a susţinut că există un contract încheiat prin voinţa părţilor, raportul privind rezultatul studiului pieţei (care se încadrează la orice alte materiale corespunzătoare) şi că datorită acestui studiu s-a hotărât realizarea cu forţe proprii a unui salon pentru nunţi, botezuri şi evenimente festive.
Analiza efectuată de organul de control a pornit de la art. 21 al.4 lit. m,l, f şi pct. 48 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Potrivit textelor de lege enunţate nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de consultanţă pentru care contribuabili nu pot justifica necesitatea prestării acestora iar pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de consultanţă, trebuie să se îndeplinească cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege.
Analizând contractul de consultanţă nr. 51/12.02.2002 se reţine că părţile SC M şi A SRL şi SC B C 2001 SRL au încheiat contractul având ca obiect servicii de consultanţă marketing.
Conform art. 6 din contract, valoarea totală a contractului este de 52.000 fără TVA şi rezultă din totalitatea tarifelor prevăzute în anexa, aferente fiecărei categorii de servicii de consultanţă prestate. Părţile cunosc şi accepta tarifele orare şi timpul mediu pentru fiecare categorie de servicii de consultanţă aşa cum au fost stabilite de Ministerul de Interne”, însă contractul nu este însoţit de o astfel de anexă care să cuprindă tarife orare şi timp mediu pentru fiecare categorie de servicii de consultanţă, astfel încât nu se poate determina ce tarif a practicat prestatorul, şi timpul alocat studiului de piaţă pentru a stabili contravaloarea serviciului în cauza la suma de 51.345 lei.
Conform actului adiţional nr. 15/05.02.2007 părţile convin ca prestatorul să efectueze servicii de marketing privind identificarea oportunităţilor pentru reamenajarea spaţiului pentru organizarea evenimentelor festive, valoarea totală a contractului fiind de 52.000 fără TVA.
Raportul întocmit conţine enumerate patru locaţii din oraş cu posibilităţi de organizare a unor evenimente festive. Prestatorul recomandă să se analizeze şi oportunitatea reamenajării spaţiului existent sau construirea unui alt spaţiu dotat corespunzător pentru a se organiza astfel de evenimente.
Documentele pe care contribuabilul îşi fundamentează susţinerile trebuie să fie însă de natură să ofere elemente consistente şi credibile în conturarea necesităţii reale a operaţiunilor şi a unui conţinut economic efectiv care să poată constitui temei al instituirii unui anumit regim fiscal.
Or, în cazul în speţă, conţinutul sumar al contractului de prestări servicii, lipsa procesului verbal de recepţie a serviciilor de consultanţă prestate aşa cum este prevăzut la pct.109 lit.b din contract, lipsa unui tarif orar şi timpul alocat, faptul că tranzacţia a fost încheiată între două persoane juridice afiliate, conferă consistenţă soluţiei adoptate de autoritatea fiscală în raport cu cerinţele impuse de prevederile legale enunţate mai sus.
Faţă de cele ce preced, capătul de cerere al acţiunii reclamantului privind excluderea de la deducere a cheltuielilor cu serviciile de consultanţă în sumă de 51345 lei urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la măsura diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei, tribunalul a reţinut că prin dispoziţia nr. 2569/14.05.2010 organele de inspecţie fiscală au dispus diminuarea pierderilor la 31.12.2008 cu suma totală de 622.211 lei.
Deşi societatea reclamantă a solicitat anularea dispoziţiei de măsuri, aceasta a prezentat motivele de fapt şi de drept numai pentru diminuarea pierderii cu suma de 51.345 lei, lăsând nemotivat acest capăt de cerere pentru diferenţa de sumă.
Ca atare, în mod corect organul de control a respins ca nemotivată contestaţia formulată de SC BC 2001 SRL împotriva diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei reţinând în speţă incidenţa dispoziţiilor art. 206 al.1 lit.c Cod pr.fiscală şi prevederile pct. 12.1 lit.b din Ord. nr. 519/2005 care stipulează că poate fi respinsă ca nemotivată contestaţia în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei.
Nici prin acţiunea introductivă de instanţă şi nici în faţa instanţei, reclamantul nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pentru acest capăt de cerere.
Reţinând în speţă ca nemotivat capătul de cerere al acţiunii reclamantului privind contestaţia formulată împotriva măsurii diminuării pierderii cu suma de 570.866 lei, dispusă de pârâtă prin dispoziţia nr. 2569/2010, tribunalul urmează a respinge şi acest capăt de cerere.
In ceea ce priveşte solicitarea SC BC 2001 SRL privind anularea măsurilor asiguratorii instituite împotriva sa prin decizia nr. 2569/14.05.2010, tribunalul a reţinut că prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1569/14.05.2010 organele de inspecţie fiscală au dispus măsuri asiguratorii în scopul asigurării colectării creanţei de 98.468 lei.
A apreciat organul de control că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 129 al.11 din OG nr. 92/2003, constatând că solicitarea SC BC 2001 SRL de anulare a măsurilor asiguratorii nu se află în competenţa sa materială, aceasta aparţinând instanţei de judecată.
Deşi a solicitat anularea măsurii dispuse de organul de control prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 39/2010, reclamantul nu a motivat în fapt şi în drept solicitarea prin acţiunea introductivă de instanţă, respectiv nu a arătat care sunt considerentele pentru care apreciază că competenţa materială în soluţionarea acestui capăt de cerere revine organului fiscal.
In raport de prevederile art. 129 al.1 Cod pr.fiscală, care precizează că împotriva actelor prin care se dispune şi se duc la îndeplinire măsuri asiguratorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 172 coroborat cu art. 172 al.4 Cod pr.fiscală, măsura dispusă de organul fiscal este legală, neexistând motivele pentru anularea dispoziţiei.
Ca atare, reţinând în speţă necompetenţa materială a organului fiscal de soluţionare a cererii reclamantului de anulare a măsurile asiguratorii, tribunalul urmează a respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.
Cu privire la excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale atacate, invocată de reclamant, tribunalul reţine că decizia de impunere nr. 321/31.05.2010 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 a fost aprobată de conducătorul pârâtei, avizată de şeful serviciului, iar la rubrica „întocmit” conţine numele şi semnătura a două persoane, ce au fost desemnate pentru efectuarea reverificării prin ordinele de serviciu nr. 921/03.12.2009 şi nr. 56/15.01.2010, existente în copie la dosarul cauzei.
Analizând decizia de impunere atacată, tribunalul constată că aceasta conţine elementele prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu în actul administrativ fiscal stabilite de art. 46 Cod pr.fiscală, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de nulitate.
Doar lipsa unuia dintre elementele prevăzute a fi înscrise în mod obligatoriu în decizia de impunere atrage nulitatea.
Referitor la excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale pe motiv că MM şi CN inspectorii care au efectuat inspecţia fiscală, nu au fost împuterniciţi, întrucât legitimaţiile de inspecţie fiscală nr. 12021 şi 12074 cu care aceştia s-au legitimat sunt nelegale, deoarece au fost emise în baza Ord. nr. 709/2007 care este abrogat prin prevederile art. 10 din Ordinul nr. 1156/2009, tribunalul constată nefondată excepţia având în vedere că OPANAF nr. 13/2010 prelungeşte valabilitatea legitimaţiilor de inspecţie fiscală emise în baza OPANAF nr. 1109/2007.
Mai mult, inspectorii fiscali au prezentat contribuabilului şi ordinele de serviciu semnate de conducătorul organului de inspecţie fiscală.
Faţă de cele ce preced, excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale invocată de reclamant în baza art. 46 Cod pr.fiscală, urmează a fi respinsă ca nefondată.
Reclamantul invocă şi alt aspect de nelegalitate al actelor arătate, din perspectiva înştiinţării contribuabilului pentru prezentarea la discuţia finală la o dată ulterioară încheierii Raportului de inspecţie fiscală, considerând astfel că i-a fost încălcat dreptul de apărare, fără a proba vătămarea intereselor sale. Întrucât punctul său de vedere cu privire la reţinerile organului de control a fost exprimat, mai ales că Raportul de inspecţie fiscală este un act preparator, premergător emiterii actului administrativ ce stă la baza întocmirii acestuia, neproducător de efecte juridice prin el însuşi motivul de nelegalitate invocat de reclamant, este nefondat.
Pentru considerentele arătate şi dispoziţiile legale mai sus analizate, tribunalul urmează a respinge excepţia nulităţii raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010 precum şi a actelor subsecvente acestuia, invocată de reclamantul BV.
Urmează a admite în parte acţiunea formulată de reclamantul BV împotriva pârâtei DGFPC
Urmează a dispune anularea parţială a deciziei nr. 39/28.09.2010, a deciziei de imputare nr. 321/31.05.2010 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 14.05.2010, toate emise de pârâta DGFPC numai în ce priveşte suma de 24.294,43 lei reprezentând TVA aferentă achiziţiilor de materiale de construcţii şi obiecte de inventar efectuare de la SC SB SRL.
Urmează a respinge celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului.