Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror F.G., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
Pe rol fiind pronunţarea asupra soluţiei aduse propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş de transfer a procedurii penale în vederea continuării acesteia, în favoarea autorităţilor competente ale statului Franţa.
La apelul nominal făcut în şedinţa camerei de consiliu, se constată lipsa părţilor.
Fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond asupra cererii au fost consemnate în cuprinsul încheieri din 9 ianuarie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunţarea asupra soluţiei a fost amânată pentru data de 19 ianuarie 2012 şi apoi pentru data de astăzi, 24 ianuarie 2012.
TRIBUNALUL
1.Prezentarea sesizării:
Prin cererea emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi înregistrată la această instanţă, la data de 08 noiembrie 2011, sub nr. de dos 7073/102/2011 (nr. format vechi 9704/2011) s-a formulat o propunere de transfer a procedurii penale în vederea continuării acesteia, în favoarea autorităţilor competente ale statului Franţa.
În motivarea propunerii s-a arătat că (filele 2-4) dosarul cu nr.28/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a format ca atare a soluţiei dispuse în dosarul nr. 397/P/2010 al aceluiaşi parchet. Prin rezoluţia acestui parchet din 04.11.2011 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem faţă de autor necunoscut (A.N.) pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. 1, 3 Cp. în dauna părţii vătămate Moldovan Vaier Răzvan – minor.
Astfel, prin rezoluţia din 12.01.2011 dată în dosarul nr. 397/P/2010 s-a dispus:
„1- Neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul R.C.M., fiul lui M-Cornel şi A., născut la data de 09.11.1998 în Luduş, jud. Mureş, domiciliat în corn. Cuci, sat Petrilaca, nr. 59, jud. Mureş, CNP 1981109261703, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 3 Cp. în baza art. 10 lit c şi e C.p.p.
2. Disjungerea cauzei în ceea ce priveşte pe A.N. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 3 Cp.
3. Transferul procedurii penale în cauza privind pe A. N. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1, 3 Cp. către autorităţile judiciare franceze în baza art. 222 alin. 9 C.p.p. şi art. 110 din Legea nr. 302/2004.”
Pentru a se dispune această soluţie organele de urmărire penală au reţinut următoarele:
„Prin plângerea penală formulată la data de 14.09.2010 şi înregistrată la Poliţia oraşului Luduş sub nr. 478/F, iar ulterior la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş sub nr. din antet la data de 17.09.2010, numitul Moldovan Vaier Răzvan, în calitate de tată, reprezentant legal al persoanei vătămate, Moldovan Vaier Răzvan în vârstă de 10 ani, prin mandatar, avocat Cristina Vannier, avocat în Baroul Satu-Mare şi în Baroul Limoges (Franţa), a sesizat organele de cercetare penală cu faptul că numitul Moldovan Marin, fiul lui Moldovan Nazarica, l-ar fi violat pe fiul său în vara anului 2010. Se mai arată în plângerea penală faptul că tatăl persoanei vătămate împreună cu soţia lui au fost reţinuţi de către organele de poliţie din Franţa, fiind acuzaţi de proxenetism agravat asupra fiului lor, minorul Răzvan. Se mai susţine şi că fiind interogat de către organele de poliţie şi de judecătorul de instrucţie din Franţa, minorul Răzvan ar fi mărturisit faptul că un băiat de 12 ani l-a obligat să aibă relaţii sexuale cu el, acest fapt petrecându-se de 3-4 ori în urmă cu câteva luni faţă de data de 03.08.2010, iar acest fapt s-ar fi petrecut pe câmp, când ar fi rămas singur cu Marinuţ al lui Bulibaş, adică verişorul său, Moldovan Marin. De asemenea, se mai susţine şi că minorul pretins vătămat ar fi declarat faptul că nu a spus nimănui ce s-a întâmplat deoarece i-ar fi fost ruşine. Tot din conţinutul plângerii penale rezultă că persoana vătămată ar fi fost supusă unui examen medical din care ar fi reieşit dovada violului. Reprezentantul legal al minorului mai arată în plângerea penală şi faptul că această informaţie l-ar fi şocat întrucât el nu ar fi sesizat nimic schimbat în comportamentul fiului său şi că acesta nu a vorbit nimic despre viol. Mai rezultă şi faptul că după reţinerea şi arestarea părinţilor minorului, acesta din urmă a fost încredinţat unei asociaţii a victimelor. De asemenea, se mai precizează că ambii părinţi ai minorului sunt cercetaţi sub acuzaţia de proxenetism în dos. nr. 1/10/21 al Tribunalului de Grande Instance Limoges, n° Parchet 10216000043 (f. 3-5).
La dosarul cauzei se află depusă o traducere autorizată a raportului de expertiză întocmit de „Unitatea de primire medico-judiciară – UF 3659, Spitalul pentru Mame şi Copii – CHU de Limoges”. Din conţinutul acestuia rezultă faptul că, la solicitarea organelor de poliţie, medicul desemnat l-a examinat clinic pe copilul Vaier Moldovan, născut la data de 17.05.2000, iar din concluziile acestui raport de expertiză rezultă că s-au identificat „sechele de penetrare(ări) anală(e) forţată'(e) datând de cel puţin 15 zile” (f 8).
Din cercetările efectuate în cauză s-au stabilit următoarele:
În primul rând, trebuie arătat faptul că în plângerea penală formulată a fost indicat ca făptuitor numitul Moldovan Marin, fiul lui Moldovan Nazarica. Cu toate acestea numele real, corect, al persoanei suspecte este R.C.M., fiul lui Marinei – Cornel şi A., născut la data de 09.11.1998 în Luduş, jud. Mureş. Mama făptuitorului este sora mamei minoru/ui-persoană vătămată, aşadar făptuitorul şi persoana vătămată sunt verişori, după mamă.
În cauză, s-a procedat la luarea de declaraţii făptuitorului, R.C.M. (f. 13), mamei acestuia, Rostaş A. (f. 16), bunicului făptuitorului, Moldovan Lucaci (f. 19), bunicii persoanei vătămate, Moldovan Streja (f. 24-25).
Din conţinutul declaraţiilor date de persoanele indicate mai sus, se reţine ca stare de fapt: în luna aprilie 2010 persoana vătămată, Moldovan Răzvan, a fost adus de mama lui, Moldovan Marina, la locuinţa bunicii sale, numita Moldovan Streja, unde a rămas în grija bunicilor din partea mamei. Părinţii persoanei vătămate au plecat în Franţa. în luna iunie 2010, Moldovan Streja a primit în grijă şi pe nepotul R.C.M. împreună cu cei trei fraţi ai săi împreună cu aceştia a venit şi mama lor, numita Moldovan A.. în luna iulie 2010, numita Moldovan Marina s-a întors şi l-a luat pe băiatul ei, Moldovan Răzvan, pentru a pleca împreună cu el în Franţa cu înţelegerea că va reveni cu copilul la finalul verii când urma să înceapă şcoala. Din declaraţia numitei Moldovan Streja mai rezultă faptul că după arestarea fiicei ei şi a soţului acesteia în Franţa, ea nu a vorbit cu ei, ci doar cu copilul Răzvan, care, însă, nu i-a spus nimic despre viol. Despre această acuzaţie a aflat de la avocată. Din conţinutul aceleiaşi declaraţii mai rezultă faptul că numita Moldovan Streja nu cunoaşte nici un aspect care să confirme acuzaţia adusă nepotului ei (f. 24-25).
Aceleaşi aspecte le cunoaşte şi numitul Moldovan Lucaci care în calitate de bunic a avut grijă de ambii nepoţi şi nu ştie să se fi întâmplat faptele pretinse. De fapt, ambii bunici ai copiilor implicaţi arată faptul că au avut grijă de copii, aceştia au stat în jurul locuinţei, nu au fost lăsaţi singuri pe păşune şi nici nu au lipsit de acasă, astfel nu se putea întâmpla fapta pretinsă, mereu fiind supravegheaţi ori de bunici ori de Rostaş A., mama făptuitorului (f. 19).
Fiind audiată numita Rostaş A., mama făptuitorului, şi aceasta arată că în perioada iunie – septembrie 2010, împreună cu cei patru copii ai săi, a locuit la părinţii ei în satul Nandra unde s-a aflat şi minorul Moldovan Răzvan, fiul sorei sale. Se arată că atât ea, cât şi cei doi bunici, au avut în supraveghere pe cei 5 copii, astfel că acuzaţiile formulate nu sunt adevărate (f. 16).
Din declaraţia luată făptuitorului reiese faptul că acesta nu recunoaşte fapta care i se impută, arătând că nu a întreţinut relaţii sexuale cu verişorul său (f. 13).
Din certificatul de naştere al făptuitorului rezultă că acesta avea vârsta de 11 ani la data săvârşirii pretinsei fapte (f. 14). în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 1 Cp., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Datorită acestei situaţii se constată că în cauză este incident art. 10 lit. e C.p.p. şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor, întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv starea de minoritate a făptuitorului.
De asemenea, se mai constată că în cauză s-a epuizat probaţi unea posibilă cu privire la fapta reclamată în sensul că s-au audiat toate persoanele care puteau avea cunoştinţă despre aceasta. Concluzia ce se formulează în urma analizării materialului probator astfel administrat este aceea că făptuitorul reclamat nu este autorul faptei pretinse, situaţie ce determină soluţia de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 lit. c C.p.p.
Cu toate acestea, la dosar există anumite indicii că fapta de viol există, fiind vorba de raportul de expertiză medicală, astfel că se apreciază că fapta s-a comis de către un autor necunoscut (A.N.) în Franţa, deoarece, din probele administrate, rezultă că la finalul lunii iunie 2010, persoana vătămată împreună cu părinţii săi au plecat în Franţa, copilul fiind luat de părinţi de la locuinţa părinţilor.
De asemenea, un indiciu că fapta s-a comis în Franţa este şi acela că părinţii minorului au fost arestaţi în data de 03.08.2010 de Poliţia din Limoges sub acuzaţia de proxenetism agravat asupra fiului lor.”
Faţă de această soluţie a formulat plângere petiţionarul Moldovan Vaier Răzvan, prin apărător ales, care a fost respinsă prin rezoluţia prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş din 08.03.2011 dată în dosarul nr. 53/II/2/2011.
Organele de urmărire penală au apreciat că fapta reclamată s-a comis în Franţa, astfel că s-a constatat incidenţa dispoziţiilor prev. de art. 222 alin. 9 C.p.p. astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010: „în cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, prin care se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea şi să o transmită organului competent din ţara pe teritoriul căruia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător”.
S-a constatat, de asemenea, că ne aflăm în situaţia reglementată de Titlul IV – „Transferul de proceduri în materie penală”. Cap. I – „Cererea de transfer a procedurii penale” prev. în Legea nr. 302/28.06.2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Având în vedere faptul că, în cauză, cercetările nu sunt finalizate, în sensul că există probe că fapta reclamată s-a săvârşit, de asemenea, există probe că aceasta s-a comis pe teritoriul Franţei, rezultă că prezenta cerere solicită „continuarea unei proceduri iniţiate de autorităţile judiciare române competente, pentru o faptă care constituie infracţiune conform legii române” (art. 109, Legea nr. 302/2004).
S-a considerat că solicitarea autorităţilor judiciare române de continuare a procedurii penale de către autorităţile competente ale altui stat (Franţa) serveşte interesele unei bune administrări a justiţiei (art. 110 alin. 1 din Legea nr. 302/2004) şi se justifică, funcţie de particularităţile prezentei cauze (autor neidentificat şi faptă comisă pe teritoriul statului francez), astfel că identificarea şi apoi prezentarea persoanei învinuite de săvârşirea infracţiunii la cercetarea penală va fi un lucru posibil în statul francez, deziderate ce nu pot fi asigurate de către autorităţile judiciare române (art. 110 alin. 2 din Legea nr. 302/2004).
S-a considerat că sunt îndeplinite toate cerinţele de temeinicie şi legalitate, precum şi de fond şi formă, cu privire la propunerea noastră de a se dispune transferul urmăririi penale către autorităţile judiciare competente din statul Franţa.
2.Desfăşurarea cercetării judecătoreşti:
După înregistrarea dosarului, din oficiu, pe baza rolului activ, s-a dispus:
-emiterea unei adrese către avocatul ales care a depus plângerea penală privind săvârşirea infracţiunii de viol;
-emiterea unei adrese către Baroul Mureş pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru a reprezenta partea vătămată minoră;
-s-a procedat la acvirarea dosarelor nr.28/P/2011 şi 397/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care s-au pronunţat rezoluţiile prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin încheierea de şedinţă din 16 decembrie 2011 s-a dispus acirarea dosarului nr.53/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş în care s-a pronunţat rezoluţia prim-procurorului.
3.Opinia instanţei:
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a celor acvirate de instanţă, şi în lumina dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa apreciază că acesta este neîntemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art.222 alin.9 Cod procedură penală (pe care a fost întemeiată această cerere):
„În cazul în care plângerea este întocmită de o persoană care locuieşte pe teritoriul României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, prin care se sesizează săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea şi să o trimită organului competent din ţara pe teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea juridică în materie penală se aplică în mod corespunzător.”
Analizarea acestor prevederi ne permitem să observăm că în prezenta cauză nu ne aflăm în situaţia avută în vedere în textul legal mai sus citată.
În primul rând, acest articol se referă la o plângere întocmită de o persoană care locuieşte pe teritoriul României.
În speţa noastră însă nici minorul parte vătămată M.V.R., nici tatăl acestuia (reprezentantul legal) nu locuiesc pe teritoriul României, rezultând chiar din cererea procurorului că aceştia locuiesc efectiv în Franţa.
Am putea accepta că această condiţie ar fi îndeplinită dacă nu ne raportăm la momentul întocmirii plângerii ci la momentul comiterii faptei sesizate, când cel puţin persoana vătămată minoră locuia în România, la bunicii materni.
Chiar dacă considerăm că această cerinţă a textului de lege este îndeplinită prin prisma interpretării arătate mai sus, în cauză, nu este îndeplinită însă condiţia referitoare la sesizarea săvârşirii unei infracţiuni, „pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.”
În plângerea penală formulată, prin care se sesizează săvârşirea infracţiunii de viol, se arată foarte clar că aceasta a avut loc pe teritoriul României, când persoana vătămată locuia împreună cu presupusul făptuitor, la bunicii materni comuni.
Prin urmare nu este vorba de o faptă comisă „pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene” ci de o infracţiune comisă pe teritoriul României.
Ideea că faptele reclamate s-ar fi petrecut pe teritoriul Franţei nu reprezintă decât o supoziţie, o simplă presupunere fără nici un fundament, a organelor de cercetare penală.
Faptul că din probele administrate nu s-a reuşit dovedirea vinovăţiei numitului Rostas Cornel Marin (indicat ca autor în plângere), sau că acesta nu răspunde penal datorită vârstei, sau că în lipsa probelor suficiente suntem în prezenţa unui „autor necunoscut”, nu poate să conducă în mod logic la concluzia automată că fapta nu s-a petrecut în România ci în altă ţară.
Astfel cum am arătat, în sprijinul acestei supoziţii nu există nici un element faptic, această susţinere fiind la nivelul de presupunere, care în nici un caz nu poate justifica transferul procedurilor către statul francez.
Pe de altă parte, în afară de aspectele clare, precise oferite în plângere cu privire la faptul că agresiunea s-a petrecut în România, în timp ce minorul se afla la bunici, această situaţie este dovedită şi de elemente de fapt, verificabile şi concrete:
– victima împreună cu părinţii săi s-a deplasat în Franţa în data de 16 iulie 2010.
– în raportul de expertiză medicală efectuat în Franţa se arată că există „sechele de penetrare- ări anală(e) forţată(e)” medicul încadrează în timp faptele care au general aceste sechele, arătând că au avut loc cu mai mult de 15 zile înainte de data examenului medical (acesta având loc în 3 august 2010). Prin urmare un simplu calcul matematic dovedeşte, pe baza constatărilor de specialitate, că violul a avut loc cât încă minorul se afla în România.
– aceasta din urmă constatare se coroborează pe deplin cu declaraţiile victimei minore, făcute în faţa autorităţilor franceze, în care acesta arată că un băiat de 12 ani l-a obligat să aibă relaţii sexuale cu el, acest fapt petrecându-se de 3-4 ori, în urmă cu câteva luni faţă de data de 3 august 2010.
Chiar dacă victima este un copil, nu putem pune la îndoială ceea ce arată cu privire la timpul, locul şi persoana vinovată de agresiunea suferită. Faptul că parchetul nu a găsit suficiente probe în acest sens nu conduce la concluzia că faptele s-au petrecut în altă ţară, ci pur şi simplu că fie nu au fost administrate suficiente probe, fie din motive obiective nu se mai pot administra alte probe, iar cele obţinute nu reuşesc să înfrângă prezumţia de nevinovăţie.
De asemenea, în opinia instanţei nu ne aflăm nici în situaţia reglementată de art.124 din Legea nr.302/2004, republicată.
În primul rând nu este îndeplinită condiţia premisă instituită de acest text de lege, în sensul că nimic nu susţine, nu dovedeşte că „transferul procedurii penale serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei”.
În opinia instanţei, este evident (în lumina celor mai sus menţionate) că infracţiunea de viol, se pare în formă continuată s-a petrecut pe teritoriul României, astfel încât în nici un caz transferul procedurii către autorităţile franceze nu ar ajuta la o mai bună administrare a justiţiei.
Cele câteva probe testimoniale administrate, audierea ca martori a bunicilor materni în grija cărora a fost lăsată atât victima cât şi, nota bene, presupusul agresor, declaraţii în care aceştia arată că nu au cunoştiinţă de faptele reclamate şi că „copii au stat în jurul locuinţei, nu au fost lăsaţi singuri pe păşune, nu au lipsit de acasă, astfel încât nu se putea întâmpla fapta pretinsă, mereu fiind supravegheaţi de bunici ori de Rostas A., mama făptuitorului”, nu constituie nici măcar indicii din care să rezulte în vreun fel posibilitatea ca fapta să fi petrecut pe teritoriul unui alt stat.
În mod evident persoanele audiate au poziţii subiective, fiind vorba de bunicii făptuitorului şi de mama acestuia.
Transferul procedurilor prin urmare nu se impune din această perspectivă în condiţiile în care, toate elementele din dosar conduc la concluzia că fapta s-a petrecut în România.
În continuare, observăm că nu suntem în prezenţa nici unuia din cazurile expres prevăzute de art.124 alin.1 lit.a – c din Legea 302/2004 republicată.
De asemenea, nu ne regăsim nici în ipoteza reglementată de art.124 alin.2 Cod procedură penală, în condiţiile în care şi în acest alineat (ca şi în alin.1) de altfel se vorbeşte despre „persoana învinuită”.
Această sintagmă presupune în mod evident o persoană, cunoscută, identificată, faţă de care procedurile penale au ajuns într-un anumit stadiu, şi în nici un caz o persoană neidentificată, un autor necunoscut, cum ar rezulta (din rezoluţiile Parchetului) că ar fi în această speţă.
Faptul că textul de lege cere în mod imperativ o persoană cunoscută, identificată, rezultă şi din faptul că aprecierea particularităţilor cauzei şi a posibilităţii asigurării prezentei persoanei la cercetarea penală se pot face numai prin raportare la o persoană cunoscută, identificată.
Pentru motivele arătate, urmează ca cererea având ca obiect propunerea de transfer a procedurii penale în vederea continuării acesteia în favoarea autorităţilor competente din Franţa să fie respinsă ca neîntemeiată.
4.Cheltuieli judiciare:
Pornind de la soluţia pe care o vom pronunţa, urmează ca în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză să rămână în sarcina acestuia, suma de 100 lei RON, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu, pentru persoana vătămată, urmând să fie plătit din fondurile Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
DISPUNE
În baza art. 222 alin. 9 Cod procedură penală, coroborat cu art. 124 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de transfer a procedurii penale în vederea continuării acesteia în favoarea autorităţilor competente din Franţa, propunere formulată în dosarul nr. 28/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În baza art. 222 alin. 9 Cod procedură penală, coroborat cu art. 124 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de transfer a procedurii penale în vederea continuării acesteia în favoarea autorităţilor competente din Franţa, propunere formulată în dosarul nr. 28/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, rămân în sarcina acestuia.
Suma de 100 lei RON, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu, pentru persoana vătămată, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Suma de 100 lei RON, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu, pentru persoana vătămată, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 ianuarie 2012, orele 15.30.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MUREŞ
SECŢIA PENALĂ
Dosar nr. 7073/102/2011 (Număr în format vechi 9704/2011)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
EXTRAS DIN DISPOZITIVUL ÎNCHEIERII PENALE NR. 15/C
Şedinţa camerei de consiliu din 24 ianuarie 2012
…………………………………………………………………………………
Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 ianuarie 2012, orele 15.30.
