Arestarea preventivă a minorilor între 14 şi 16 ani, măsură extremă ce se dispune în cazuri excepţionale.


 

Verificarea  legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor  între 14 şi  16 ani se efectuează în cursul judecăţii periodic,  dar nu mai târziu de 30 de zile.  Menţinerea acestei măsuri  în cursul judecăţii nu poate fi dispusă decât în mod excepţional. Deci, arestarea sau deţinerea unui copil nu va fi decât  o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil.

Prin încheierea din şedinţa nepublică de la data de 28 iunie 2006 Tribunalul Dolj a menţinut măsura arestării  preventive a inculpatului minor  S.P.F,  trimis în judecată la data de  12 iunie 3006 prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 211 alin. 1, 2 lit. c şi alin. 21 lit.b, art. 208, 209 lit. e cod penal şi art. 11 pct. 1 din Legea 61/1991.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, inculpatul a declarat recurs în termen şi motivat oral în faţa instanţei de recurs, solicitând casarea încheierii, revocarea măsurii şi judecarea sa în stare de libertate.

Recursul inculpatului este fondat şi se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 160h alin. 2 cod procedură penală,  menţinerea în cursul judecăţii a măsurii arestării preventive  a inculpatului minor între 14 şi 16 ani, nu poate fi dispusă decât în mod excepţional.

De asemenea, deţinerea unui copil trebuie să fie conformă  cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi cât mai scurtă posibil, aşa cum rezultă din interpretarea art. 37 lit. b  din Convenţia cu privire la drepturile copilului,  adoptată de Adunarea generală a ONU la 29 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, reglementări aplicabile cu prioritate în raport cu art. 20 alin. 2 din Constituţia României.

În aceiaşi ordine de idei, inculpatul arestat are dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii judiciare, în lumina dispoziţiilor art. 5 paragraful 3 din Convenţia  pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În speţă, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 1 iunie 2006, reţinându-se ca fiind îndeplinite cerinţele art. 143 cod procedură penală cu privire la existenţa indiciilor temeinice, respectiv a motivelor verosimile de a presupune că a săvârşit faptele penale  pentru care a fost trimis în judecată, subzistând cazul prevăzut de art. 148 lit. h cod procedură penală, respectiv art. 160h alin.1 cod procedură penală.

Într-adevăr, s-a apreciat că situaţia este excepţională şi că se impune luarea măsurii extreme a arestării preventive a inculpatului minor, avându-se în vedere  multitudinea şi frecvenţa faptelor, natura şi gravitatea acestora, perseverenţa infracţională,  vârsta victimelor şi  implicarea  altui minor  în săvârşirea infracţiunilor.

Dar, Curtea apreciază că durata arestării preventive, respectiv a privării de libertate  a inculpatului minor în vârstă de 14 ani şi 4 luni, apare suficientă  pentru atingerea scopului  preventiv urmărit la momentul alegerii potrivit art. 136 alin. 1 cod procedură penală şi întruneşte cerinţa caracterului scurt  al deţinerii, la care se referă  art. 37 lit. b din Convenţia cu privire la drepturile copilului, impunându-se astfel revocarea măsurii şi judecarea  în stare de libertate, în baza art. 3002  şi art. 160b alin. 2 cod procedură penală.

Pe de altă parte, faţă de conduita inculpatului care a recunoscut şi a regretat faptele comise, nu se poate reţine existenţa unor motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească  o altă  infracţiune sau să se sustragă în vreun fel de la judecată.

Din  susţinerile  inculpatului, care a fost evaluat cu privire la  existenţa discernământului  şi la capacitatea de reprezentare a consecinţelor juridice a faptelor sale, se reţine că se va întoarce în familia sa,  respectiv că va locui cu mama, căreia i-a fost încredinţat spre creştere şi educare prin hotărârea judecătorească de divorţ.

Faţă de situaţia specială în care se află minorul, din punct de vedere familial şi şcolar,de multitudinea cauzelor care au determinat sau favorizat în trecut comportamentul antisocial al acestuia, având în vedere necesitatea ca în viitor minorul să nu mai intre în conflict cu legea penală, precum şi  dispoziţiile Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Curtea va sesiza cazul DGASPC DOLJ.

Urmează ca această instituţie publică, în virtutea atribuţiilor specifice care îi revin în materie, prin serviciile diversificate de care dispune, să analizeze oportunitatea luării în evidenţă a minorului şi a familiei sale, în scopul  găsirii celei mai adecvate soluţii pentru sprijinirea şi consilierea părinţilor, în vederea  supravegherii mai atente a minorului şi îndeplinirii  de către aceştia a obligaţiilor ce le revin faţă de copil.

Pentru toate aceste motive, în baza art. 38515 pct. 2 cod procedură penală se va admite  recursul, se va casa încheierea, se va revoca măsura arestării preventive şi se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor, dacă nu este arestat în altă cauză.