Lipsa condiţiei cumulative a art.148 lit.f Cod procedură penală, privind pericolul social concret reprezentat prin lăsarea în libertate a inculpatului – trecerea unui interval de 4 ani de la data săvârşirii faptei


Sub  nr. 580/99/2009 a  fost înregistrată pe  rolul Tribunalului Iaşi propunerea formulată de Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Iaşi, de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului X şi a inculpatului Y. Cu privire la acesta din urmă s-a dispus disjungerea cauzei în vederea realizării procedurii de citare.

Analizând  actele  şi lucrările dosarului de urmărire penală nr. 103 D/P/2007 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Iaşi, prin prisma  temeiniciei prezentei propuneri  de  arestare preventivă faţă de inculpatul X, instanţa constată următoarele:

Potrivit  dispoziţiilor  art. 149  ind. 1 Cod  procedură  penală, o  primă condiţie  esenţială necesar  a fi îndeplinită pentru a  se putea  dispune arestarea preventivă a inculpatului, in  cursul  urmăririi penale,  este aceea  de  a fi întrunite  cerinţele  prevăzute  in art. 143, adică să existe  probe sau  indicii temeinice că inculpatul  a săvârşit  o faptă  prevăzută de legea  penală.

Practic, aceasta  primă condiţie  esenţială pentru  luarea măsurii arestului  preventiv presupune două  cerinţe,  şi  anume:  în primul rând, să  existe date care să  justifice presupunerea  rezonabilă că  persoana  pentru care  se  pune problema  luării  măsurii  preventive  a  comis  o faptă şi,  in  al  doilea rând,  fapta/faptele bănuit  comisă/comise  să  fie  prevăzută/prevăzute  de  legea  penală.  Cu  alte  cuvinte,  respectiva faptă să  fie susceptibilă de  a  fi încadrată  in  vreuna  dintre normele de încriminare ale  dreptului penal român.

In  speţa  de  faţă, atât  prin rezoluţia de începere  a  urmăririi penale  din 04.08.2008, prin ordonanţa de  punere in mişcare a  acţiunii  penale din  27.01.2009 cât  şi  prin  referatul  cu propunerea  de  arestare preventivă s-a reţinut că în perioada anilor 2004-2005, inculpaţii au racolat, transportat şi găzduit părţile vătămate Z (minoră la data săvârşirii faptei), A  şi B pe care, prin ameninţări şi violenţe le-au obligat să practice prostituţia în zona Gării Iaşi, exploatându-le sexual, din această activitate obţinând venituri importante.

Procedând  la încadrarea in  drept a faptelor imputate inculpatului X, organele de  urmărire penală au reţinut, iniţial prin rezoluţia nr.286/D/P/2005 că faptele sale nu se încadrează în dispoziţiile art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001, dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Iaşi, pentru cercetarea acestui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.329 C.penal.

Rezoluţia amintită a fost însă infirmată prin Ordonanţa din 22.10.2007 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că în cauză sunt indicii concrete privind săvârşirea infracţiunilor prev. de art.12 şi art.13 din Legea nr.678/2001.

În aceste împrejurări la data de 04.08.2008 s-a dispus în dosarul nr.103 D/P/2007 începerea urmăririi penale faţă de numiţii X şi Y pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, prev. de art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a şi art.13 alin.1 din Legea nr.678Z2001.

In  cauza de faţă,  in urma analizei  şi  evaluării tuturor  mijloacelor de probă  administrate  până  in  acest  moment,  instanţa retine că există  probe  şi indicii temeinice ( declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, planşele foto şi procesele verbale încheiate cu ocazia  recunoaşterii de către părţile vătămate a inculpatului X), care justifică  presupunerea legitimă şi  rezonabilă  că, în  cursul anilor 2004-2005 inculpatul X a avut preocupări infracţionale, în sensul racolării şi găzduirii de persoane în vederea practicării prostituţiei, trăgând foloase de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurate de acestea, cunoscând şi sprijinind şi activitatea similară desfăşurată de inculpatul Y.

Ca atare instanţa reţine că., în speţă sunt întrunite condiţiile impuse de art.143 C.proc.pen.

Examinând însă dipoziţiile art.148 lit.f C.proc.pen., instanţa constată că doar prima condiţie impusă de textul de lege referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru faptele pentru care este cercetat inculpatul X este îndeplinită, în speţă nefiind întrunită condiţia cumulativă a pericolului social concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatului.

 Instanţa apreciază că deşi faptele pentru care este cercetat inculpatul X, raportat la descrierea din actul de inculpare prezintă pericol social,  pericol ce rezultă din modalitatea de săvârşire a faptelor imputate acestuia, din importanţa relaţiilor sociale lezate prin săvârşirea unor astfel de fapte,  având in vedere si scopul urmărit prin comiterea unei atare fapte ( scop ilicit), fiind îndeplinite condiţiile art. 143 Cod procedură penală, lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret şi dovedit pentru ordinea publică, iar scopul măsurii preventive celei mai severe nu este satisfăcut.

Potrivit art.  136 Cod procedură penală, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei se pot lua măsuri preventive.

Or, în speţă, inculpatul X este cercetat pentru săvârşirea unor fapte penale comise în anul 2004, neexistând date că ulterior comiterii acestora ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului în cauză, a împiedicat în vreun fel ancheta penală, ori ar fi încercat influenţarea vreunei părţi sau a martorilor. Organul de urmărire penală a cunoscut despre existenţa faptelor reclamate de părţile vătămate ( a se vedea declaraţiile victimei Z încă din anul 2004- filele 14-23), precum şi a autorilor acestora, pe parcursul anului 2005-2006 efectuându-se parte din actele de urmărire penală, care au fost apoi reluate la începutul anului 2008, ca urmare a soluţiei de infirmare a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de inculpat, când au fost reaudiate părţile vătămate, au fost audiaţi inculpaţii X şi Y şi s-au mai administrat alte probe.

În toată această perioadă, de câţiva ani, organul de urmărire penală nu a apreciat ca necesară arestarea preventivă a inculpatului X.

Instanţă reţine că pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat şi prin starea de nelinişte, rezonanţa faptei, prin sentimentul de insecuritate creat în rândul societăţii, generat de faptul că persoane cu o situaţie ca cea a inculpatului este judecat în stare de libertate şi că la acest moment, la un interval atât de lung de la comiterea faptelor, ecoul social negativ  al faptelor comise, estompându-se în timp, în lipsa intervenţiei ferme şi cât mai apropiate de momentul săvârşirii faptelor nu mai justifică restrângerea libertăţii inculpatului X, privarea de libertate, ca măsură excepţională, neputând fi luată, în lipsa unor probe certe din care să rezulte că acesta aflat în libertate ar aduce atingere relaţiilor sociale protejate de legea penală.

Instanţa reţine că antecedenţa penală a inculpatului nu justifică în sine, luarea măsurii preventive celei mai severe. De altfel, din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta mare parte din intervalul scurs de la comiterea faptelor pentru care s-a propus arestarea sa preventivă a fost în executarea unor pedepse pentru fapte, probabil concurente, neîmpiedicând în nici un fel desfăşurarea cu celeritate a anchetei penale.

Examinând la acest moment oportunitatea luării măsurii preventive a arestării faţă de inculpatul X, instanţa apreciază că luarea acestei măsuri nu se justifică, dar că procedând la analizarea măsurii adecvate, reţine că  raportat la situaţia prezentă, la atitudinea procesuală a inculpatului, pe parcursul urmăririi penale – care a colaborat cu organul de urmărire penală în condiţiile în care va fi obligat să se prezinte la fiecare chemare, şi să nu contacteze în nici un fel părţile vătămate sau martorii,  luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara este suficientă pentru realizarea scopului prev. de art. 136 Cod procedură penală .

Pe  cale  de  consecinţă, urmează  să se  dispună  respingerea  propunerii formulată de  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Biroul Teritorial Iaşi, privind arestarea preventivă a inculpatului X.