Ajutor public judiciar în materie civilă. Condiţii de acordare


Ajutor public judiciar în materie civilă. Condiţii de acordare

În lipsa înscrisurilor doveditoare cu privire la veniturile pe care le obţine petentul şi familia acestuia, cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, precum şi a declaraţiei pe propria răspundere în care să precizeze dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor, cererea de a acordare de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat este nefondată.

Curtea de Apel Iaşi, încheierea din 12 ianuarie 2009

Ca urmare a solicitării reclamantului de a i se acorda ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat, Curtea l-a informat pe petent că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 327/2008, beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 500 lei, iar dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 800 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%, şi i-a adus la cunoştinţă că, în conformitate cu prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 51/2008, la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.

Instanţa a mai reţinut că reclamantului i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit dispoziţiilor art. 14 din acelaşi act normativ, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, cererea urmând a fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

Prin aceeaşi adresă i s-a solicitat reclamantului să indice, în scris, codul numeric personal, venitul mediu net lunar pe membru de familie şi să ataşeze înscrisuri doveditoare cu privire la veniturile pe care le obţine şi ale familiei, dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, precum şi declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

Având în vedere că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să reiasă datele şi informaţiile solicitate în vederea soluţionării cererii, instanţa, prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 12.01.2009, a respins, ca nefondată, cererea de acordare de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat.