Muncă desfăşurată în condiţii deosebite. Aplicabilitatea o. Nr. 50/1990 a m.m.p.s. Înscriere în carnetul de muncă


 Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată la această instanţă sub nr. 3017/102/2008  reclamantul  B I a chemat în judecată pârâta SC Matricon SA  solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

– constatarea că în perioada 1.09.1984-1.03.1990 a prestat muncă în cadrul unităţii pârâte potrivit Ordinului nr.50/1990, anexa II pct.33;

– obligarea pârâtei la înscrierea în carnetul de muncă al său a  menţiunii prestării muncii în perioada 1.09.1984-1.03.1990 în gradul II de muncă.

În motivarea acţiunii reclamantul arată că în perioada 1.09.1982-1.03.1994 a prestat munca în cadrul unităţii pârâte având  funcţia de reglor atelier de turnătorie. Datorită condiţiilor de muncă  inerente acestei funcţii,  locul de muncă a fost calificat ca deosebit, constituind gradul II de muncă prin dispoziţiile Ordinului nr.50/1990, anexa II pct.33. Susţine că la data de 1.09.1984, din considerente de politică socială specifice vechiului regim, angajatorul a procedat la reorganizarea  formală a activităţii  în cadrul turnătoriei, iar în carnetul său de muncă s-a operat o formală schimbare a locului de muncă, în cartea de muncă fiind înscrise pentru perioada vizată funcţia de lăcătuş. Cu toate aceste înscrieri arată că activitatea sa  s-a desfăşurat în continuare efectiv în aceeaşi turnătorie, având astfel acelaşi loc de muncă şi  aceleaşi atribuţii.

În drept invocă prevederile art.15 din Ordinului nr.50/1990, şi art.14 din  Decretul nr.92/1976.

Pârâta a depus întâmpinare (f.12) solicitând respingerea acţiunii reclamantului pe considerentul că locul de muncă avut de reclamant  nu se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990 a MMPS, pentru precizarea locurilor de muncă care se încadrează în grupele I şi II.

La dosarul cauzei s-a depus copia carnetului de muncă al reclamantului (f.4-6), răspunsul la interogatoriu al pârâtei (f.35-36), şi a fost audiat martorul S I (f.38).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit menţiunilor cuprinse în  carnetul de muncă, reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă având funcţia de reglor  atelier de turnătorie. Începând  cu data de 1.01.1982, în carnetul de muncă al acestuia s-a operat schimbarea  locului de muncă şi a  funcţiei, fiind înscrisă  cea de lăcătuş. Însă cu toate aceste înscrisuri, activitatea reclamantului s-a desfăşurat în continuare efectiv în aceeaşi turnătorie. Astfel, din depoziţia martorului audiat în cauză şi care a fost şeful  ierarhic al reclamantului (inginer) rezultă că reclamantul a fost angajat iniţial la  societatea pârâtă ca tehnician, iar ulterior muncitor reglor la mase plastice, iar de la angajare şi până la încetarea raporturilor de muncă a avut  aceleaşi atribuţii în ceea ce implică activitatea de coordonare a activităţii muncii şi reglor mase plastice , acesta lucrând continuu câte 8-10 ore pe zi,  chiar şi peste program şi în zilele de sâmbătă şi duminică.  Totodată martorul a mai precizat că în anul 1990 a făcut parte din Comisia de analiză a activităţii pentru acordarea grupei de muncă,  stabilindu-se pentru muncitorii care lucrau la mase plastice grupa II de muncă potrivit Ordinului nr.50/1990.

Prin răspunsul la interogatoriu,  pârâta recunoaşte că pentru perioada lucrată reclamantul nu avea  întocmită fişa postului, acesta lucrând la  atelierul produselor mase plastice, atelier aparţinând secţiei turnătorie.

În consecinţă având în vedere cele expuse anterior, instanţa urmează a constata că în perioada 1.09.1084-1.03.1990 activitatea desfăşurată de reclamant la  secţia de mase plastice aparţinând unităţii pârâte se încadrează în grupa II de muncă potrivit ordinului nr.50/1990 al MMPS, anexa II, pct.33.

Va obliga pârâta în baza art.8 din Decretul nr.92/1976 să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului menţiunile corespunzătoare  perioadei reconstituite în  grupa II de muncă, mai sus menţionată