Anularea procesului verbal de contravenție pentru motive de legalitate. Dovedirea nelegalităţii procesului verbal de contravenție contestat


Anularea procesului verbal de contravenție pentru motive de legalitate. Dovedirea nelegalităţii procesului verbal de contravenție contestat. Fond.

Cuprins pe materii: Plângere contravențională. O.u.g. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Plângere contravențională  pentru lipsa datei în cuprinsul procesului verbal de contravenție. Provesul verbal de cotraventie se anulează dacă este dovedită nelegalitatea acestuia. Nerespectarea condițiilor de legalitate sancționate cu nulitatea absolută, nu mai necesită dovedirea vătămării. Admitere.

Judecătoria Liești, Secția civilă, Sentința civilă nr. 782/25.11.2014

Prin acţiunea formulată petentul H. A., în contradictoriu cu intimata I.P.J. GL, a solicitat anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat invocând nelegalitatea acestuia. Petentul a precizat că în cuprinsul procesului verbal de contravenţie nu este indicată data corectă a săvârșirii faptei contravenționale.

Acțiunea este întemeiată.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumţia de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalităţii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat de către petent, instanţa constată că acesta nu este întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, instanţa constată că în cuprinsul procesului verbal de contravenţie contestat nu este trecută în mod corect data întocmirii şi nici cea a săvârşirii contravenţiei, în sensul indicării lunii aprilie, în loc de luna iunie 2014. Astfel, în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat este indicată data de 23.04.2014 atât la data întocmirii procesului verbal de contravenție, cât și la data săvârșirii faptei.

Potrivit înregistrării video a contravenției rezultă cu claritate următoarele elemente: data (23.06.2014) şi ora (0044), valoarea vitezei (96 km/h) şi imaginea autovehiculului (XXXXX).

Totodată, instanța observă că în cuprinsul Raportului agentului contatator este indicată data de 23.04.2014.

Față de acestea, instanța constată că datele înscrise în cuprinsul procesul verbal de constatare a contravenţiei seria Xx nr.  XXXX, respectiv 23.04.2014 nu sunt corecte.

Având în vedere că lipsa menţiunii privind data comiterii contravenţiei este sancţionată cu nulitatea absolută, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar menţionarea în mod incorect a datei contravenţiei echivalează cu lipsa menţionării acesteia, instanţa apreciază că procesul verbal de contravenţie contestat este lovit de un viciu de legalitate, viciu ce atrage nulitatea absolută, caz în care nu mai este necesară dovedirea vătămării – ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.

Față de cele menționate, acțiunea a fost admisă.