Plângere contravenţională. Aplicarea sancţiunii „avertisment” în contravenţiile prevăzute de o.u.g. nr.195/2002 – modificată nu atrage anularea punctelor de penalizare.


Potrivit art.96 (1) din O.U.G. nr.195/2002, „sanctiunile contraventionale complementare, se aplica prin acelasi proces verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului”.

Judecatoria Baia Mare prin sentinta civila nr. 2324/17.94.2008 a admis în parte plângerea formulata de petentul M.A.E.I. împotriva procesului verbal de contraventie PCA nr. 3435929/13.03.2008.

Petentul a fost sanctionat pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 10 (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, privind circulatia pe drumurile publice, pentru conducerea unui autovehicul cu termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice expirate, cu 100 lei amenda.

Aplicarea acestei sanctiuni a fost considerata nelegala de prima instanta pe considerentul ca petentul nu este proprietarul  autovehiculului iar potrivit art. 21 al. 2 din H.G. 1391/2006, subiect activ al contraventiei nu poate fi decât proprietarul, în speta Casa de Asigurari de Sanatate Maramures.

În acelasi proces verbal în sarcina petentului s-a mai retinut savârsirea contraventiei prevazute de art. 44 pct. 2 din O.U.G.  195/2002  – nefolosirea pe timpul zilei pe un drum national european a luminilor de întâlnire. Pentru aceasta fapta a fost aplicata sanctiunea amenzii cu 450 lei si doua puncte penalizare.

Cu privire la aceasta contraventie, prima instanta a retinut ca, în raport cu gradul de pericol social scazut al faptei, coroborate cu recunoasterea petentului, este justificata înlocuirea amenzii cu “avertisment”, situatie în care punctele de penalizare nu se mai justifica în raport cu prevederile art. 95 al. 1, 96 al. 2 si 108 al. 1 din O.U.G. 195/2002.

În termenul legal de 15 zile de la comunicare prevazut de art. 301 Cod pr. civila si art. 34 (2) din O.G nr. 2/2001 modificata privind regimul juridic al contraventiilor, I.P.J. Maramures a declarat recurs, înregistrat la 3.06.2008, prin care a cerut modificarea hotarârii atacate, în sensul respingerii plângerii formulate de petent.

În motivarea recursului  sustinut oral ca si în concluziile scrise, depuse la dosar, ca în mod gresit a apreciat  prima instanta, ca numai proprietarul raspunde pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 10 (1) din O.U.G 195/2002 iar în ceea ce priveste înlocuirea amenzii cu avertisment pentru savârsirea contraventiei prevazuta de art. 44 pct. 2 din O.U.G. 195/2002, aceasta s-a facut în mod nejustificat.

Cu privire la punctele de penalizare aplicate în cadrul acestei contraventii, recurentul a sustinut ca aceasta sanctiune este aplicabila si în cazul avertismentului.

Intimatul s-a opus admiterii recursului reiterând motivarea primei instante.

Recursul este întemeiat în parte pentru urmatoarele considerente:

Temeiul legal invocat de recurenta în sprijinul modificarii sentintei cu privire la contraventia de-a circula cu revizia tehnica depasita – art. 147 pct 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 republicata, nu justifica modificarea hotarârii atacate.

Prin textul invocat de recurenta, conducatorul auto este obligat sa aiba asupra sa toate documentele prevazute de legislatia rutiera. Aceasta dispozitie legala  nu este relevanta pentru raspunderea contraventionala, în cazul încalcarii art. 10 din O.U.G. nr. 195/2002, unde este interzisa „circulatia” si nu conducerea efectiva a autovehiculului cu revizia  expirata.

Potrivit art. 27 pt. 2 lit. ”a” din Regulament, proprietarul autovehiculului  nu trebuie sa permita iesirea în circulatie a masinii cu revizia expirata. Asa cum bine a retinut prima instanta, raspunderea în acest caz revine proprietarului si nu conducatorului auto.

În ceea ce priveste înlocuirea amenzii de 450 lei cu avertisment pentru savârsirea contraventiei prevazute de art. 44 pct. 2 din O.U.G 195/2002, chiar daca fapta a fost recunoscuta, aceasta nu înseamna ca pericolul social concret al acesteia este diminuat pentru a justifica înlocuirea amenzii.

Potrivit art. 96 (1) din O.U.G. 195/2002 sanctiunile contraventionale complementare, printre care si aplicarea punctelor de penalizare, se aplica prin acelasi proces verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.

Rezulta din acest text de lege ca aplicarea avertismentului nu este de natura sa excluda aplicarea punctelor de penalizare.

Având în vedere cele de mai sus, solutia primei instante urmeaza sa fie modificata în parte, potrivit dispozitivului.