VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ. ACHITARE ÎN BAZA ART. 10 lit d C.p.p. CULPA EXCLUSIVĂ A PĂRŢII VĂTĂMATE.
Prin sentinţa penală nr. 410 din 28.06.2005 pronunţată în dosarul nr. 614/2005, Judecătoria Călăraşi a achitat pe inculpatul RD trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 C.pen., în baza art. 11 pct. 2 raportat la 10 lit. d C.p.p.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În data de 25.03.2004, în jurul orelor 20.00-20.30, inculpatul , în timp ce se deplasa pe DN3 dinspre Călăraşi spre Bucureşti la volanul autoturismului marca S.O, când se afla în zona km 110, a lovit cu partea dreaptă faţa şi după aceea cu partea dreaptă a autoturismului o şaretă nesemnalizată care pătrunsese pe carosabil. În urma impactului, şareta s-a răsturnat pe partea dreaptă a carosabilului, lângă acostament, partea vătămată, A.M, care conducea atelajul, suferind leziuni corporale pentru a căror vindecare i-au fost necesare 140-160 zile de îngrijire medicală.
Din raportul de expertză criminalistică instanţa a reţinut că starea de pericol pentru conducătorul autoturismului s-a declanşat în momentul în care atelajul hipo a pătruns în câmpul său de vizibilitate, respectiv la o distanţă de 30 m în faţa sa, că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în momentele premergătoare producerii accidentului era de cca 89 km/h, că partea vătămată ar fi putut preveni producerea accidentului dacă ar fi circulat pe timp de noapte cu vehicului echipat cu dispozitive luminoase şi că evenimentul ar fi putut fi prevenit şi de inculpat, daca ar fi circulat cu o viteză de 47 km/h, şi că în condiţiile date inculpatul nu a putut evita accidentul.
Din buletinul de analiză toxicologică–alcoolemie, s-a reţinut că partea vătămată avea 2,90 g %o alcool în sânge.
Pentru a ajunge la concluzia că în exclusivitate culpa aparţine părţii vătămate şi nu inculpatului, instanţa a avut în vedere disp. art. 200 alin 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 care prevede că “vehiculul cu tracţiune animală nu poate fi condus pe autostrăzi, drumuri naţionale…” (în cazul de faţă circula pe DN 3), disp art. 202 lit.b şi d din acelaşi act normativ potrivit cărora “se interzice conducătorului vehiculului cu tracţiune animală să conducă în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice” (în speţă partea vătămată avea o alcoolemie de 2,90 g %o) şi respectiv se interzice conducătorului vehiculului cu tracţiune animală să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără ca vehiculul să aibă în faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă şi în spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stângă, ori un dispozitiv cu lumină vizibilă din ambele direcţii -art. 202 lit. d) – (în cazul de faţă atelajul hipo nu avea nici un fel de semnalizare). Instanţa a reţinut de asemenea că inculpatul, înainte de producerea accidentului, avea o viteză regulamentară de 89 km/h şi că nu putea preveni accidentul decât dacă ar fi circulat cu 47 km/h. Ca urmare, viteza cu care circula inculpatul se încadra în limitele prevăzute legal şi era adaptată condiţiilor de drum.
Faţă de reţinerea culpei exclusive a părţii vătămate, instanţa a respins cererea de despăgubiri a acestuia.
