Conflict negativ de competenţă. Contestaţie împotriva deciziilor emise de Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis. Despăgubiri pentru prejudiciul moral


Legea nr. 95/2006: art. 687.

Pretenţiile având ca obiect plata de despăgubiri pentru daune morale nu au un caracter principal şi de sine stătător, în raport de petitul ce vizează contestarea deciziei emise de Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, întrucât numai după constatarea existenţei unui astfel de caz este posibilă antrenarea răspunderii civile a personalului medical.

Prin urmare, cererea de despăgubiri fiind subsecventă constatării cazului de malpraxis, nu sunt incidente în speţă prevederile art. 99 alin. 2 din C. pr. civ., de natură a conduce la stabilirea competenţei materiale în funcţie de acea pretenţie care atrage competenţa instanţei de grad mai înalt, în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. k) din C. pr. civ., cum a apreciat judecătoria.

Se impune a se da eficienţă normei speciale instituite prin art. 687 din Legea nr. 95/2006, conform căreia instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, iar faţă de principiul specialia generalibus derogant nu prezintă relevanţă în cauză valoarea despăgubirilor pretinse, întrucât acestea îşi au izvorul tot în prevederile legii menţionate.

Prin Sentinţa civilă nr. 2995/12 iunie 2015, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a  declinat în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta F.I.C.G., în calitate de reprezentant legal al minorei P.N.-A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş – Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Secţia Clinică de Cardiologie Pediatrică Târgu Mureş, M.M., O.C.-I., S.V.-I., P.S. şi chemaţii în garanţie S.C. B.C.R. A.V.I.G. S.A. şi S.A.R.A.A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, deşi potrivit dispoziţiilor art. 676 din Legea nr. 95/2006, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, faţă de petitul având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, devin incidente, sub aspectul competenţei de soluţionare a acestuia, prevederile art. 95 alin. 1, coroborate cu cele ale art. 94 alin 1 lit. j) din C. pr. civ., potrivit cărora cererile evaluabile în bani, cu o valoare mai mare de 200.000 lei, sunt în competenţa tribunalelor.

Sub acelaşi aspect, Judecătoria a mai reţinut că, fiind învestită cu soluţionarea a două cereri principale, sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. 2 din C. pr. civ., potrivit cărora, “în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt”.

De asemenea, Judecătoria a reţinut că este îndeplinită în cauză condiţia existenţei unei strânse legături între capătul de cerere care are ca obiect modificarea deciziei emise de Comisia de Monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis în  dosarul nr. 93/11.08.2014, în sensul de a se stabili existenţa unui caz de malpraxis, şi despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat, astfel că a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Prin Sentinţa civilă nr. 1002/15 septembrie 2015, Tribunalul Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

În adoptarea soluţiei menţionate, Tribunalul a reţinut că pretenţiile având ca obiect plata de daune morale sunt subsecvente constatării situaţiei de malpraxis invocate în cauză, neputând fi apreciate ca fiind un petit principal, întrucât numai după constatarea cazului de malpraxis poate interveni răspunderea civilă a personalului medical, a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale şi medicamente sau a unităţilor sanitare, în condiţiile legii.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că Legea nr. 95/2006 instituie, prin dispoziţiile art. 687, o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când intră în conflict cu norma generală.

În consecinţă, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea soluţionării acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 2 decembrie 2014, reclamanta a contestat  Decizia nr. 3/11.11.2014, emisă de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Mureş – Comisia de Monitorizare şi Competenţă Profesională pentru Cazurile de Malpraxis, solicitând anularea acesteia şi, în consecinţă, să se constate că în cadrul procedurilor chirurgicale din data de 03.02.2012, respectiv, 01.03.2013, aplicate fiicei sale de către corpul operator din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Secţia Clinică de Cardiologie Pediatrică, s-au comis acte de malpraxis care au adus grave prejudicii sănătăţii şi integrităţii fizice a minorei, soldate cu tulburări grave de mers (diagnostic: parapareză spastică frusta post intervenţie chirurgicală pentru malformaţie cardiacă congenitală – coarctaţie de aortă, cifoză totală) şi încadrarea minorei într-o categorie de persoane cu handicap – gradul grav.

Ulterior, prin cererea completatoare înregistrată la data de 31 martie 2015, reclamanta s-a îndreptat şi împotriva persoanelor care au executat actul medical, solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru daunele morale cauzate minorei prin actele de malpraxis reclamate, în sumă de 500.000 euro.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că, după cum în mod corect a observat Tribunalul, pretenţiile având ca obiect plata de daune morale nu au un caracter principal şi de sine stătător, în raport de petitul ce vizează contestarea deciziei emise de Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, întrucât numai după constatarea existenţei unui astfel de caz este posibilă antrenarea răspunderii civile a personalului medical.

Prin urmare, cererea de despăgubiri fiind subsecventă constatării cazului de malpraxis, nu sunt incidente în speţă prevederile art. 99 alin. 2 din C. pr. civ., de natură a conduce la stabilirea competenţei materiale în funcţie de acea pretenţie care atrage competenţa instanţei de grad mai înalt, în funcţie de criteriul valoric prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. k) din C. pr. civ., cum a apreciat Judecătoria.

Aşa fiind, Curtea a constatat că se impune a se da eficienţă normei speciale instituite prin art. 687 din Legea nr. 95/2006, conform căreia „instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat”, iar faţă de principiul specialia generalibus derogant nu prezintă relevanţă în cauză valoarea despăgubirilor pretinse, întrucât acestea îşi au izvorul tot în prevederile legii menţionate.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 din C. pr. civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.