Netemeinicia cererii privind stabilirea cuantumului final al despagubirilor baneoti de catre instan?a sau de catre unitatea de?inatoare. Inadmisibilitatea actualizarii despagubirilor baneoti în raport de rata infla?iei oi de evolu?ia pre?urilor pe p…


Netemeinicia cererii privind stabilirea cuantumului final al despăgubirilor băneşti de către instanţă sau de către unitatea deţinătoare. Inadmisibilitatea  actualizării despăgubirilor băneşti în raport de rata inflaţiei şi de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară, despăgubiri acordate ca măsuri reparatorii în echivalent prin dispoziţie emisă în baza Legii nr.10/2001.

Prin sentinţa civilă nr.501/08.02.2008 Tribunalul Prahova a reţinut că prin notificarea nr.38343/23.07.2001 contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului din Ploieşti, str.Ştefan Greceanu, nr.10, jud.Prahova, iar prin sentinţa civilă nr.718/30.06.2004 a Tribunalului Prahova s-a constatat dreptul reclamanţilor de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri în cuantum de 2.236.821.444 RON.

În baza acestei sentinţe a fost emisă Dispoziţia nr.29668/20.12.2007, contestată în această cauză, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa apreciind că este neîntemeiată solicitarea contestatorilor în sensul anulării dispoziţiei motivat de faptul că nu s-a menţionat expres dreptul la despăgubiri băneşti întrucât din interpretarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr.247/2005 rezultă că în prezent unitatea deţinătoare nu are atribuţii cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, sarcină ce aparţine exclusiv Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Instanţa a reţinut că intimata Primăria mun.Ploieşti s-a conformat sentinţei civile nr.718/30.06.2004 în sensul că a emis o nouă dispoziţie în al cărei dispozitiv a făcut referire la această sentinţă, nefiind îndreptăţită, în condiţiile actuale, să stabilească şi modalităţile de despăgubire, fapt ce ar fi însemnat o depăşire a atribuţiilor sale.

Aşa cum a precizat şi intimata, anularea dispoziţiei nici nu ar fi oportună întrucât ar conduce implicit la suspendarea procedurilor administrative de acordare a despăgubirilor, intimata având obligaţia de a înainta dispoziţia de propunere a despăgubirilor împreună cu întreaga documentaţie la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin urmare, instanţa a respins acţiunea în totalitate, inclusiv în ceea ce priveşte actualizarea despăgubirilor băneşti în raport de rata inflaţiei şi de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară.

2