Plângere împotriva rezoluţiilor procurorului sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată


Tip speţă: sentinţă civilă nr. 103

Titlu: plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)

Data speţă: 14.07.2010

 Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 591/199/2010 petentul V. M. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr.17/ll-2/06.04.2010, dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi în D. 17/ll-2/2010, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţia nr. 1060/P/18.02.2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi în dosar nr. 1060/P/2009.

În motivarea plângerii petentul a arătat în esenţă că solicită judecarea intimatului C. D. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 217 al.1 C. pen., sau infirmarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea întocmirii rechizitoriului, deoarece la urmărirea penală nu a fost audiat şi nu s-a ţinut cont de probele solicitate, fiind încălcat principiul aflării adevărului. A mai arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei daune materiale şi 2000 lei daune morale.

Părţile au fost legal citate, intimatul fiind asistat de apărător ales.

Instanţa a dispus ataşarea dosarelor 1060/P/2009 şi nr. 17/ll-2/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul din 08.07.2010, pronunţarea în cauză fiind amânată pentru astăzi, 14.07.2010.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa reţine că petentul a formulat împotriva intimatului C. D. o plângere, susţinând că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 217 al.1 C. pen. Constând în aceea că la data de 05.12.2009, doi câini ce aparţin numitului C. D., i-ar fi omorât patru curcani ai petentului.

Prin rezoluţia nr. 1060/P/18.02.2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi în dosar nr. 1060/P/2009, în temeiul art. 228 al.6 raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 217 al.1 C. pen..

În motivarea rezoluţiei s-a reţinut în esenţă că petentul V. M., deţine o locuinţă în satul C., com. I., iar în apropiere se află şi casa de locuit a intimatului C. D., care deţine doi câini. Partea vătămată a arătat că, la data de 05.12.2009 cei doi câini ai numitului C. D., au fost lăsaţi nesupravegheaţi, au intrat în curtea sa şi i-au omorât patru curcani.

Din probele administrate în cauză a rezultat că cei patru curcani, prezentau urme de muşcături, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost produse de către câinii numitului C. D..

Petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, plângere ce a fost respinsă prin rezoluţia nr.17/ll-2/2010 a prim-procurorului unităţii, reţinându-se în esenţă că soluţia dispusă în cauză este conformă materialului probator administrat (declaraţii presupus făptuitor, declaraţii parte vătămată, declaraţiile martorilor), astfel că soluţia atacată este temeinică şi legală.

Instanţa constată că plângerea formulată de către petent nu este întemeiată, pentru considerentele ce urmează: din actele premergătoare efectuate în cauză (declaraţiile părţilor şi ale martorilor B. M. M. şi B. I.) rezultă că într-adevăr la 05.12.2009 patru curcani ai petentului au prezentat urme de muşcături, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost produse de către câinii numitului C. D..

În plus, din declaraţia martorilor B.M. M. şi B. I. rezultă că intimatul C. D. îşi ţine câinii legaţi tot timpul, iar la curte are gard înalt, astfel că şi în ipoteza în care câinii ar fi scăpat tot nu ar putea ieşi din curte.

Potrivit art. 224 C.pr.pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar potrivit art.228 al.4 C.pr.pen., dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunţului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Ori, în cauză, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate a rezultat cu claritate împrejurarea că fapta imputată nu poate fi pusă în sarcina intimatului.

Aşa fiind, instanţa reţine legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate motiv pentru care, în temeiul art.2781 al.8 lit.a C.pr.pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul V. M. împotriva rezoluţiei nr.17/ll-2/06.04.2010, dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi în D. 17/ll-2/2010, şi menţine rezoluţia atacată precum şi rezoluţia nr. 1060/P/18.02.2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi în dosar nr. 1060/P/2009.

În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga petentul la 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.193 al.6 C.pr.pen. va obliga pe petent la 500 lei cheltuieli judiciare către intimat.

Red. M.C.