DREPT CIVIL. ACTIUNE ÎN REVENDICARE PARALIZATA DE ACTUALUL POSESOR AL IMOBILULUI, CE OPUNE  TITULAREI  DE ACTIUNE  PROPRIUL TITLU ASUPRA  BUNULUI REVENDICAT.


DREPT CIVIL
 
ACŢIUNE ÎN REVENDICARE PARALIZATĂ DE ACTUALUL POSESOR AL IMOBILULUI, CE OPUNE TITULAREI DE ACŢIUNE PROPRIUL TITLU ASUPRA BUNULUI REVENDICAT

În speţă este de netăgăduit calitatea reclamantei de titulară a dreptului de proprietate, dreptul acesteia fiind întabulat în cartea funciară sub B 5 în baza Sentinţei civile nr. 507/2004 prin care fusese anulată încheierea de întabulare nr. 4128/1949 fiind restabilită situaţia anterioară de CF în favoarea reclamantei, prin urmare, acesteia nu-i poate fi tăgăduită calitatea procesuală activă în exercitarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii.
În speţă însă, această acţiune a fost paralizată de Statul Român prin M. F. P., care a opus reclamantei propriul titlu asupra imobilului revendicat, imobil ce face parte din domeniul public fiind înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, context în care trebuie reliefat efectul de opozabilitate faţă de terţi a dreptului Statului fără înscrierea în cartea funciară având în vedere prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, în versiunea în vigoare la data la care prin hotărâre de guvern imobilul apare inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al Statului.
Pe de altă parte, din perspectiva prevederilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 – în forma în vigoare la data declanşării litigiului de faţă -, trebuie a se reţine că hotărârea judecătorească în baza căreia a fost întabulat dreptul reclamantei în cartea funciară, nu a fost pronunţată în contradictoriu cu Statul Român prin M. F. P., ca atare nu-i este opozabilă Statului.

– Art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996
– Art. 37 alin. 1 şi 2 din Legea nr.7/1996
– Art. 136 alin. 4 din Constituţia României
  
Curtea de Apel Oradea, Secţia I-a civilă
DECIZIA CIVILĂ NR.276/2015-A
din 9 aprilie 2015 (dosar nr.316/187/2008**)
 
Prin sentinţa civilă nr. 72/C din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul B.. s-a respins excepţia insuficientei timbrări şi excepţia inadmisibilităţii.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor U.M. xxxx B. cu sediul în B. jud. B, Primăria Municipiului B. cu sediul în B. str. S. V., jud. B şi C. L. B. cu sediul în B, str. S. V., jud. B şi în consecinţă s-a respins acţiunea faţă de aceste părţi.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta E. G. C. de O. M. cu sediul în O., str. E. M. P., jud. B., în contradictoriu cu pârâţii M. A. N. cu sediul în B., str. I., U.M. Z, jud. S. şi intervenientul M. E. F., cu sediul în B., str. A., şi în consecinţă:
Au fost obligaţi pârâţii să elibereze în deplină proprietate, posesie şi paşnică folosinţă imobilul cu nr. top. xxx/x din C.F. nr.2233 B.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor de a se deţine pe viitor de la orice acte de contestare în posesie ori folosinţă a imobilului.
Au fost obligaţi pârâţii M. A. N., U.M.Z. şi intervenientul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul cu nr. top. xxx/x B. reprezentând în natură casă şi curte în intravilan în suprafaţă de 1630 mp, constituie proprietatea tabulară a reclamantei în baza sentinţei civile nr.507/2004 pronunţată de Judecătoria B.
Având în vedere situaţia de carte funciară a imobilului în litigiu, nu sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. În condiţiile respectivei Ordonanţe se restituie cultelor religioase din România imobilele aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art.2.
Aşadar, excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii a fost respinsă.
De asemenea, a fost respinsă excepţia insuficientei timbrări întrucât în temeiul Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România, acţiunile de revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a P. M. B., respectiv a C. M. B. au fost admise pentru considerentul că aceste instituţii nu au exercitat şi nu exercită posesie asupra imobilului în litigiu.
De asemenea, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei U.M. B pentru considerentul arătat prin adresa nr. A xxxx/12.10.2006 emisă de către U.M. B. şi anume că imobilul în litigiu a trecut din folosinţa şi administrarea U.M.B în folosinţa şi administrarea U.M. Z.
În ceea ce priveşte fondul pricinii, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în urma unei hotărâri judecătoreşti pronunţată la o dată anterioară emiterii H.G. nr. 2060/2004. În cauză, nu s-a făcut nici o dovadă că trecerea imobilului în domeniul public al statului s-a făcut ca urmare a achitării unor despăgubiri. De altfel, H.G. nr.2060/2004 s-a abrogat prin H.G. nr. 1705/2006.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a admis în parte acţiunea în sensul obligării pârâţilor M. A. N., U.M. Z. şi a intervenientului (calitate dobândită în temeiul art.66 coroborat cu art.58 Cod procedură civilă) Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să elibereze în deplină proprietate, posesie şi paşnică folosinţă imobilul cu nr.top. xxx/x din C.F. 2233 B.
Capătul de cerere privind obligarea pârâţilor de a se abţine pe viitor de la orice acte de conturbare în posesie ori folosinţă a imobilului a fost respins întrucât drepturile, pretenţiile ce se cer a fi valorificate pe cale de acţiune în justiţie trebuie să fie actuale.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă au fost obligaţi pârâţii şi intervenientul să achite reclamantei suma de 100 lei onorariu avocat. Sumele achitate de către reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru nu vor cădea în sarcina pârâţilor întrucât, acţiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta are posibilitatea de a solicita restituirea acestora, în temeiul Legii nr. 146 /1997, cu titlu de taxă judiciară de timbru nedatorată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel D. G. F. P. B.. în reprezentarea M. F. P. pentru Statul Român şi M. A. N. reprezentată prin D. R. P. A. J.
Prin decizia civilă nr. 215/A din data de 15.11.2011, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 316/187/2008, s-au admis ca fondate apelurile civile declarate de apelantul pârât M. A. N. reprezentat prin D. R. P. A. J. cu sediul în B., str. I., pentru U.M. Z, judeţul S. şi de apelantul pârât D. G. A. F. P. B. cu sediul în O., str. D. C., judeţul B. în reprezentarea M. F. P. cu sediul în B., str. A., pentru STATUL ROMÂN, în contradictoriu cu intimata reclamantă E. R. U. C. U. R. G. – C. D. O. M. cu sediul în O., str. E. M. P., judeţul B. şi intimaţii pârâţi P. M. B. şi C. L. M. B. ambii cu sediul în B., str. S. V., judeţul B., împotriva sentinţei civile nr. 72 din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul B.., pe care o modifică în parte în sensul că:
S-a luat act de tranzacţia încheiată la data de 03.10.2011 între E. R. U. cu R. G. C. de O. M. reprezentată prin preot I. M. P. de B. şi M. A. N. prin D. R. P. A. J. pentru U.M. Z. şi U.M. B. care are următorul cuprins:
„1. E.R.U.cu R.G. – C. de O. M. reprezentată prin preot I. M. P. de B. pe de o parte şi 2. M. A. N. prin D.R.P.A.J. (în noua titulatură) pentru U.M. Z. şi U.M. B. din interesul soluţionării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub dosar nr.316/187/2008 – apel, revendicare – cu termen de judecată la 19.04.2011; văzând interesul comun al celor două părţi pentru menţinerea şi pe viitor a unor raporturi bazate pe respect şi bună vecinătate în condiţiile concrete date de situaţia proprietăţii consemnată în CF 2233 B cu privire la imobilul nr. top xxx, părţile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de comun acord, măsurătorile topo şi schiţa – Planşa 11 B astfel cum a fost întocmită în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi la faţa locului de către expert ing. I. C. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top xxx/x în suprafaţă de 1630 mp în conformitate cu schiţa ing. I. C. în parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: – parcela nr. top xxx/xA = 952 mp, – parcela nr. top xxx/xB = 280 mp, – parcela nr. top xxx/xC = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată E. R.U.R. G. – C. O. în calitate de proprietară tabulară acceptă şi cedează cu deplin drept de proprietate pe seama M. A. N. D.P.R.P.A.J. pentru U.M. Z. şi U.M. B. – parcela nr. top xxx/xC în suprafaţă totală de 398 mp, (în care se include şi suprafaţa de 272 mp aferentă corpului de clădire notat C2, proprietatea M. A. N.) pentru care se va forma un număr cadastral nou distinct şi care se va înscrie în CF în mod distinct şi definitiv în favoarea titularului construcţiei C2. 4. Pe seama reclamantei intimate E. R.U.R. G – C. O., laolaltă şi în indiviziune cu M. A. N. – care va avea distinct şi un drept de servitute de trecere – va rămâne şi se va folosi în comun şi se va forma un număr cadastral distinct corespunzător parcelei nr. top xxx/xB în suprafaţă de 280 mp. 5. Parcela nr. top xxx/xA în suprafaţă de 952 mp dimpreună cu construcţiile numerotate pe schiţă cu C1 = 326 mp şi C3 = 32 mp rămâne şi se recunoaşte ca formând proprietatea exclusivă a reclamantei-intimate şi proprietar de CF – E. R.U.R. G. – C. O., eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie şi folosinţă în starea în care se găseşte în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top xxx/xB şi xxx/xC plus clădirea C2 ce revin M. A. N. marcată pe schiţă faţă de parcela nr. top xxx/xA şi clădirile notate pe schiţă cu C1 şi C3 proprietatea E. R.U.R. G.-C. O., părţile au hotărât de comun acord a se edifica de către M. A. N. cu materiale şi forţă de muncă proprie un gard despărţitor cu fundaţie şi materiale adecvate şi care să fie corespunzător din punct de vedere estetic, în compensaţie cu terenul aferent cedat M. A. N. 7. Prezenta tranzacţie s-a încheiat în trei exemplare, din care un exemplar se va prezenta şi depune la Curtea de Apel Oradea în dosar nr.316/187/2008 şi câte un exemplar pentru cele două părţi.” pe care o consfinţeşte în întregime şi care împreună cu schiţa de identificare şi dezmembrare a imobilului situat în intravilanul mun. B., înscris în CF 2233 B, nr. top xxx/x în suprafaţă de 1630 m2 (filele 64-66 dosar instanţă de apel) face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a respins acţiunea formulată de E. R. U. cu R. G. C. de O. M. împotriva intervenientului M. F. P. B. prin D. G. a F. P. B. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Instanţa, văzând că în cauză a declarat apel şi D. G. F. P. B. în reprezentarea M. F. P. pentru Statul Român a analizat hotărârea primei instanţe şi prin prisma motivelor invocate de acesta.
Astfel, a apreciat ca nefondate criticile formulate de acesta referitor la faptul că imobilul din litigiu se află în domeniul public al statului şi ca urmare, reclamanta nu ar fi putut intra în posesia unui astfel de bun prin nici o cale legală, câtă vreme potrivit înscrierilor de carte funciară proprietara imobilului în litigiu este reclamanta şi nu Statul Român.
Menţionează că prin sentinţa civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei B. instanţa a admis acţiunea formulată de E. G. – C. O. împotriva pârâtei R. SA, consfinţindu-se că proprietar tabular asupra imobilului din litigiu este E.G-C. O., restabilindu-se astfel situaţia de carte funciară în favoarea acesteia.
S-a subliniat că titlul în baza căruia s-a reînscris dreptul de proprietate în favoarea reclamantei, şi anume sentinţa civilă nr.507/2004 a Judecătoriei B. nu a fost contestat şi nici invalidat în vreun fel. Mai mult, în baza încheierii de întabulare nr.2033 din 10.05.2004 înscrisă sub B 5 din c.f.2033 B. s-au realizat lucrările de publicitate imobiliară şi din acest moment dreptul de proprietate al reclamantei este opozabil tuturor, inclusiv Statului Român.
Referitor la inadmisibilitatea prezentei acţiuni, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile legii speciale, dată fiind situaţia de carte funciară a imobilului în litigiu, respectiv faptul că reclamanta este proprietara tabulară a acestui imobil. De precizat că pentru a fi întrunite condiţiile prevăzute de O.U.G. 94/2000 (legea specială în materia retrocedării unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România) ar fi fost necesar ca imobilul-obiect al acţiunii, să fie în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art.2 din acest act normativ, ceea ce nu este cazul în speţa dată.
Totodată, în mod corect a respins instanţa de fond şi excepţia insuficienţei timbrării avându-se în vedere dispoziţiile Legii 455/2006 potrivit căreia acţiunile în revendicare formulate de cultele religioase sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
S-a apreciat însă ca fiind întemeiată excepţia potrivit căreia M. F. P. în reprezentarea Statului Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepţie invocată chiar în motivele de apel de către D.G.F.P. B. În acest sens, după cum se arată în aceste motive de apel, imobilul din litigiu era cuprins în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de M. A. N. şi aprobat prin H.G. nr.2060/2004 pentru aprobarea inventarelor din domeniul public al statului, anexa 4.
Art.5 pct. d) din Legea nr.346/2006 prevede că una din atribuţiile Ministerului Apărării este „apărarea drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, prin structuri proprii”. Astfel, instituţia care poate reprezenta statul în cazul litigiului de faţă este evident M. A. N. şi nu M. F. P..
În consecinţă, s-a apreciat că M. A. N. în posesia căruia se afla imobilul din prezenta cauză, avea calitatea şi căderea de a tranzacţiona cu reclamanta în vederea stingerii amiabile a acestui litigiu.
Deoarece, în cauză, în şedinţa publică din 11 octombrie 2011 a fost depusă în original, în scris, tranzacţia semnată de părţi şi constatându-se că aceasta îndeplineşte condiţiile de validitate de drept comun în materie de convenţii, instanţa de apel în baza art.271-273 Cod procedură civilă a consfinţit învoiala părţilor conform tranzacţiei care va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Totodată, pentru motivele arătate anterior, a admis şi apelul declarat de D.G.F.P. B. în reprezentarea M. F. P. pentru Statul Român şi a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva intervenientului M. F. P. prin D. G. F. P. B. pentru lipsă de calitate pasivă.
S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate ce nu contravin prezentei decizii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin M. F. P., reprezentat de D. G. F. P. B., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 7565 din data de 12.12.2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M. F. P., reprezentat de D. G. F. P. B. împotriva deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, pe care a casat-o.
S-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedere următoarele considerente:
În primul rând s-a observat că, deşi intimata – reclamantă a invocat inadmisibilitatea recursului prin întâmpinarea formulată în cauză, nu a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază această excepţie, astfel că recursul declarat în cauză era admisibil.
Cât priveşte cererea de completare a motivelor de recurs, s-a constatat că aceasta a fost depusă prin registratură la Curtea de Apel Oradea la data de 28 decembrie 2011, conform vizei aplicate (fila 6 dosar recurs).
În acest sens, susţinerile recurentului că cererea de completare a motivelor de recurs a fost depusă prin poştă la data de 22 decembrie 2011 erau neîntemeiate, deoarece la dosarul cauzei nu există nicio dovadă, respectiv plicul de expediere prin poştă, ci doar viza registraturii curţii de apel iar, pe de altă parte, din adresa nr. 1496/05.12.2012 a O.J.P. Bihor, Oficiul O. 10, aflată la fila 56 dosar recurs, nu rezultă că recomandata depusă la poştă de D.G.F.P. B. la data de 22 decembrie 2011 viza acest dosar.
Prin urmare, s-a constatat că cererea de completare a motivelor de recurs nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 303 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la data comunicării deciziei din apel şi, cum prin aceasta nu s-au invocat motive de ordine publică, sancţiunea aplicată a fost aceea a neanalizării sale de către instanţa de recurs.
Cu privire la recursul declarat în cauză de Statul Român, prin M. F. P., reprezentat de D. G. F. P. B., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, precum şi asupra motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă, invocat cu ocazia dezbaterilor, s-a constatat următoarele:
Criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă nu se circumscriu ipotezei reglementate de acest text de lege – când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
În acest sens, s-a constatat că susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a legii, încălcarea principiului disponibilităţii şi a principiului dreptului la apărare în ceea ce îl priveşte pe recurent, prin validarea tranzacţiei de către instanţă, nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, ci vizează tot ipotezele reglementate la pct. 9 din Codul de procedură civilă, urmând a fi examinate din această perspectivă.
Astfel, sediul materiei în ceea ce priveşte tranzacţia se regăseşte la art. 1704 şi urm. din Codul civil, iar în ceea ce priveşte hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor, reglementarea legală a acestora este dată la art. 271- 273 din Codul de procedură civilă.
Potrivit textelor de lege indicate, s-a constatat că tranzacţia este un contract judiciar care trebuie să fie încheiată între toate părţile din proces pentru a se pune capăt litigiului existent între acestea.
Or, în speţă, tranzacţia a fost încheiată numai de două dintre părţile implicate în proces, respectiv între reclamanta E. G. – C. de O. M. şi pârâtul M. A. N., în timp ce recurentul contestă valabilitatea tranzacţiei, arătând că M. A. N. nu putea să dispună de imobilul ce face obiectul litigiului şi al tranzacţiei, câtă vreme acesta are numai dispoziţia materială asupra bunurilor ce constituie obiect al dreptului de administrare.
Din această perspectivă, s-a constatat că, într-adevăr, primind învoiala părţilor, instanţa avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de valabilitate a „convenţiei”, precum şi legalitatea înţelegerii dintre părţi, pentru ca prin încheierea tranzacţiei să nu se urmărească eludarea dispoziţiilor imperative ale legii.
Însă, în cauză, instanţa de apel nu s-a preocupat să verifice aceste aspecte, în sensul că trebuia să stabilească în prealabil care este regimul juridic al terenului la momentul când se ia act de tranzacţie şi cine are drept de dispoziţie asupra imobilului în litigiu, iar acest ultim aspect trebuia să fie clarificat şi prin prisma verificării calităţii procesuale a statului.
De asemenea, pentru ca instanţa să poată lua act de tranzacţie, câtă vreme aceasta priveşte şi edificarea unui gard despărţitor cu fundaţie, aşa cum rezultă din conţinutul său, ceea ce presupune şi modificarea proprietăţii tranzacţionate, era necesară obţinerea în prealabil a autorizaţiei administrative, potrivit Legii nr. 50/1991, modificată.
În măsura în care, în urma analizării aspectelor arătat mai sus, instanţa va constata că nu va putea lua act de tranzacţie, va proceda la soluţionarea apelurilor cu care a fost învestită.
Pentru aceste considerente, fără a mai analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării, instanţa, în temeiul art. 304 pct.9, art. 314 şi art. 312 (3) din Codul de procedură civilă, a admis recursul declarat împotriva deciziei nr. 215/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel O – Secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu ocazia rejudecării, urmează a se administra probele necesare în sensul celor mai sus expuse şi a se analiza toate mijloacele de apărare invocate de părţi.
Procedând la rejudecarea apelurilor declarate de Statul Român prin M. F. P., reprezentat de D. G. F. P. B. şi de M. A. N. B., urmare a deciziei nr. 7565/12.12.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a casat decizia civilă nr. 215/A/15.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, instanţa de apel prin decizia civilă nr.40/A din 20 iunie 2013, a admis ca fondate apelurile civile declarate de apelanţii pârâţii STATUL ROMÂN, prin M. F. P. cu sediul în B, str. A.,  reprezentat de D. G. F. P. B. cu sediul în O., str. D. C., judeţul B. şi respectiv de M. A. N. reprezentat prin D.R.P.A.J. cu sediul în B., str. I.,  pentru U.M. Z., judeţul S. şi U.M. B., judeţul B., în contradictoriu cu intimata reclamantă E.R.U.C.U. R.G. – C. DE O. M. cu sediul în O., str. E. M. P., nr. 4, judeţul B. şi intimaţii pârâţi P. M. B. şi C. L. M. B. ambii cu sediul în B., str. S. V., judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 72 din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul B., pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A respins acţiunea formulată de reclamanta E.R.U.C.U. R.G. – C. de O. M. împotriva STATUL ROMÂN, prin M. F. P. reprezentat de D. G. F. P. B. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
A luat act de tranzacţia încheiată la data de 03.10.2011 între reclamanta E. R. U. R. G-C. DE O. M. prin preot I. M. P. de B. şi M. A. N. prin D.R.P.A.J. pentru U.M. Z., pe care o consfinţeşte în întregime şi care are următorul conţinut:
„1. E. R. U. cu R. G. C. de O. M. reprezentată prin preot I. M. P. de B. pe de o parte şi 2. M. A. N. D.P.R.P.A.J. pentru U.M. Z. şi U.M. B. din interesul soluţionării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub dosar nr.316/187/2008 – apel, revendicare – cu termen de judecată la 19.04.2011. văzând interesul comun al celor două părţi pentru menţinerea şi pe viitor a unor raporturi bazate pe respect şi bună vecinătate în condiţiile concrete date de situaţia proprietăţii consemnată în CF 2233 B cu privire la imobilul nr. top xxx. părţile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de comun acord, măsurătorile topo şi schiţa – Planşa 11 B. astfel cum a fost întocmită în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi la faţa locului de către expert ing. I. C. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top xxx/x în suprafaţă de 1630 mp în conformitate cu schiţa ing. I. C. în parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: – parcela nr. top xxx/xA = 952 mp, – parcela nr. top xxx/xB = 280 mp, – parcela nr. top xxx/xC = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată E. R.U.R. G-C. O. în calitate de proprietară tabulară acceptă şi cedează cu deplin drept de proprietate pe seama M. A. N. prin D.P.R.P.A.J. (în noua titulatură) pentru U.M. Z. şi U.M. B. – parcela nr. top xxx/xC în suprafaţă totală de 398 mp, (în care se include şi suprafaţa de 272 mp aferentă corpului de clădire notat C2, proprietatea M. A. N.) pentru care se va forma un număr cadastral nou distinct şi care se va înscrie în CF în mod distinct şi definitiv în favoarea titularului construcţiei C2. 4. Pe seama reclamantei intimate E. R.U.R. G-C. O., laolaltă şi în indiviziune cu M. A. N. – care va avea distinct şi un drept de servitute de trecere – va rămâne şi se va folosi în comun şi se va forma un număr cadastral distinct corespunzător parcelei nr. top. xxx/xB în suprafaţă de 280 mp. 5. Parcela nr. top xxx/xA în suprafaţă de 952 mp dimpreună cu construcţiile numerotate pe schiţă cu C1 = 326 mp şi C3 = 32 mp rămâne şi se recunoaşte ca formând proprietatea exclusivă a reclamantei-intimate şi proprietar de C.F. – E. R.U.R. G-C. O., eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie şi folosinţă în starea în care se găseşte în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top xxx/xB şi xxx/xC plus clădirea C2 ce revin M A N marcată pe schiţă faţă de parcela nr. top xxx/xA şi clădirile notate pe schiţă cu C1 şi C3 proprietatea E. R.U.R. G-C. O., părţile au hotărât de comun acord a se edifica de către M. A. N. cu materiale şi forţă de muncă proprie un gard despărţitor cu fundaţie şi materiale adecvate şi care să fie corespunzător din punct de vedere estetic, în compensaţie cu terenul aferent cedat M. A. N.”.
A păstrat celelalte dispoziţii.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, rejudecând cauza, a reţinut următoarele considerente:
Imobilul în litigiu, având nr. top. xxx/x, înscris iniţial în coala de carte funciară nr. 1 B. – filele 8 – 13 din dosar ataşat nr. 262/2004 al Judecătoriei B., casă, curte în intravilan în suprafaţă de 473 stânjeni = 1630 mp – foaia A nr. II 3 a format dreptul de proprietate al intimatei reclamante, iar la data de 6 decembrie 1949 prin încheierea de întabulare nr. 4128 la foaia B. nr. 19 s-a înscris menţiunea că imobilul se transcrie în altă coala de carte funciară, nr. 2233 B, în favoarea M. T.
Prin sentinţa civilă nr. 507/31.03.2004 pronunţată de Judecătoria B., s-a dispus anularea încheierii de întabulare sus menţionate şi a înscrierilor din coala de carte funciară nr. xxxx B, cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în favoarea E. R. U. R. G-C. O., astfel că, atâta timp cât nu a fost desfiinţat dreptul de proprietate al E., orice discuţii referitoare la proprietate sunt inadmisibile.
S-a reţinut că acţiunea a fost promovată de intimata reclamantă în baza dreptului comun ca o acţiune în revendicare câtă vreme imobilul în litigiu a redevenit proprietatea sa de carte funciară în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, astfel că, nu sunt incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Mai mult, art. 2 din acest act normativ se referă doar la imobilele – terenuri şi construcţii – preluate abuziv, indiferent de destinaţie şi care sunt deţinute la data intrării în vigoare a acestuia de o regie autonomă, societate sau companie naţională, o societate comercială cu care statul este acţionar majoritar. Ori, imobilul în litigiu nu intră în această categorie fiind în administrarea M. A. N. potrivit deciziei nr. 190/16.04.1969 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului B. – fila 20 dosar fond, excepţia de inadmisibilitate fiind corect respinsă de instanţa de fond.
Având în vedere împrejurarea că din anul 2004, imobilul a revenit în proprietatea intimatei recurente, neexistând un act de expropriere, apărările Statului Român prin M. F. P. în sensul că acesta s-ar afla în domeniul public potrivit adresei nr. 3722/26.09.2006 apar ca nefondate faţă şi de prevederile art. 33 din Decretul Lege nr. 165/1938, a Legii nr. 7/1996 – cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia ce l-a dobândit.
Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei de anulare a acţiunii ca netimbrată, a fost respinsă ca nefondată. Conform Legii nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile formulate de cultele religioase din România, acţiunile şi cererile formulate de acestea pentru revendicare construcţiilor şi terenurilor aferente sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. Pe de altă parte, s-a mai constatat că scutirea de la plata acestora este reglementată şi de art. 15 alin. 1, 2 din Legea nr. 146/1997.
În raport de împrejurarea că imobilul în litigiu se află în posesia şi patrimoniul M. A. N., potrivit inventarului bunurilor din domeniul public al statului, întocmit de M. A. N., aprobat prin H.G. nr. 2060/2004, (anexa 4), s-a constatat că Statul Român prin M. F. P. nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Ca urmare, s-a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut contrariul, astfel că au fost găsite întemeiate criticile formulate de apelantul Statul Român prin M. F. P. şi, ca urmare, apelul acestui pârât a fost admis şi a fost schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii faţă de acesta pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
S-a conchis că în speţă are calitate procesuală pasivă doar M. A. N. şi în reprezentarea unităţilor militare, şi deci tranzacţia încheiată la data de 03.10.1211 între acestea şi reclamantă îndeplineşte cerinţele impuse de art. 271 – 273 Cod procedură civilă şi se impune a se lua act de aceasta şi de a fi consfinţită în întregime, cu atât mai mult cu cât înţelegerea profită Statului Român căruia i s-a cedat gratuit 398 mp teren.
Conform art. 296 Cod procedură civilă instanţa de apel a admis apelul declarat de M. A. N. reprezentat prin D. R. P. A. J. pentru U.M. Z., a schimbat în parte sentinţa şi a luat act de tranzacţia cu următorul conţinut: „1. E.R.U.C.U. R.G. – C. de O. M. reprezentată prin preot I. M. P. de B. pe de o parte şi 2. M. A. N. prin D.R.P.A.J. pentru U.M. Z. şi U.M. B. din interesul soluţionării amiabile a cauzei civile aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub dosar nr.316/187/2008 – apel, revendicare – cu termen de judecată la 19.04.2011. Văzând interesul comun al celor două părţi pentru menţinerea şi pe viitor a unor raporturi bazate pe respect şi bună vecinătate în condiţiile concrete date de situaţia proprietăţii consemnată în CF 2233 B cu privire la imobilul nr. top xxx. părţile au hotărât următoarele: 1. Se acceptă, de comun acord, măsurătorile topo şi schiţa – Planşa 11 B astfel cum a fost întocmită în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi la faţa locului de către expert ing. I. C. 2. Se acceptă dezmembrarea parcelei nr. top xxx/x în suprafaţă de 1630 mp în conformitate cu schiţa ing. I. C. în parcelele cu nr. top nou formate, respectiv: – parcela nr. top xxx/xA = 952 mp, – parcela nr. top xxx/xB = 280 mp, – parcela nr. top xxx/xC = 398 mp. 3. Reclamanta-intimată E. R.U.R. G-C. O. în calitate de proprietară tabulară acceptă şi cedează cu deplin drept de proprietate pe seama M. A. N. prin D.R.P.A.J. pentru U.M. Z. şi U.M. B. – parcela nr. top xxx/xC în suprafaţă totală de 398 mp, (în care se include şi suprafaţa de 272 mp aferentă corpului de clădire notat C2, proprietatea M. A. N.) pentru care se va forma un număr cadastral nou distinct şi care se va înscrie în C.F. în mod distinct şi definitiv în favoarea titularului construcţiei C2. 4. Pe seama reclamantei intimate E. R.U.R. G-C. O., laolaltă şi în indiviziune cu M. A. N. – care va avea distinct şi un drept de servitute de trecere – va rămâne şi se va folosi în comun şi se va forma un număr cadastral distinct corespunzător parcelei nr. top xxx/xB în suprafaţă de 280 mp. 5. Parcela nr. top xxx/xA în suprafaţă de 952 mp dimpreună cu construcţiile numerotate pe schiţă cu CI = 326 mp şi C3 = 32 mp rămâne şi se recunoaşte ca formând proprietatea exclusivă a reclamantei-intimate şi proprietar de C.F. – E. R.U.R. G-C. O., eliberându-se de îndată în deplină proprietate, posesie şi folosinţă în starea în care se găseşte în acest moment. 6. Pentru delimitarea parcelei nr. top xxx/xB şi xxx/xC plus clădirea C2 ce revin M. A. N. marcată pe schiţă faţă de parcela nr. top xxx/xA şi clădirile notate pe schiţă cu CI şi C3 proprietatea E. R.U.R. G-C. O., părţile au hotărât de comun acord a se edifica de către M. A. N. cu materiale şi forţă de muncă proprie un gard despărţitor cu fundaţie şi materiale adecvate şi care să fie corespunzător din punct de vedere estetic, in compensaţie cu terenul aferent cedat M. A. N.”.
Împotriva deciziei nr. 40/2013 A din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M. F. P.
La punctul I s-a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât reclamanta nu putea să intre în posesia unui bun care aparţine domeniului public al Statului prin nici o cale legală şi nici să încheie vreo tranzacţie, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 507/2004 a Judecătoriei B. nu se reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului.
La punctul II din recurs s-a criticat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, soluţie pronunţată, în opinia recurentului, cu încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 94/2000, act normativ incident în cauză faţă de împrejurarea că bunul face parte din domeniul public al statului.
La Punctul III din recurs, referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a M. F. P. recurentul a făcut precizarea că nu trebuie confundată lipsa calităţii de reprezentant cu lipsa calităţii procesuale pasive.
La punctul IV din recurs s-a criticat soluţia Curţii de apel pentru contradicţia între considerente în care se face trimitere la calitatea de intervenient a M. F. P., iar pe de altă parte se analizează calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin M. F. P. în raport de faptul că imobilul se află în posesia şi patrimoniul M. A. N., potrivit inventarului bunurilor din domeniul public al statului întocmit de M. A. N., deşi Statul Român prin M. F. P. a fost atras în proces tocmai de M. A. N. şi introdus în cauză ca titular al dreptului de proprietate.
La punctul V din recurs s-a invocat nerespectarea caracterului obligatoriu al deciziei nr. 7565 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atât asupra modului în care instanţa de recurs a dezlegat problemele de drept invocate pe calea recursului cât şi sub aspectul administrării de probe.
La punctul VI din recurs s-a invocat nerespectarea art. 2 din Legea nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care se stabilesc diferenţial, după cum obiectul cererii este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege. S-a arătat că s-a ignorat faptul că acţiunea în revendicare fundamentată pe dreptul comun, art. 480 Cod Civil, nu este scutită de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar potrivit art. 2 amintit, care este incident în cauză. Nefiind timbrată, se impunea anularea acţiunii în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 146/1997.
S-a solicitat admiterea apelului, modificarea deciziei de apel în sensul constatării calităţii procesuale a Statului Român în calitate de titular al imobilului, şi respingerea cererii de a se lua act de tranzacţia încheiată la 3 octombrie 2011 şi respingerea în totalitate a acţiunii.
Prin decizia civilă nr.1166 din 8 aprilie 2014 Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, excepţia tardivităţii recursului.
A admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M. F. P. reprezentat de D. G. F. P. B. împotriva deciziei civile nr.40/A din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea şi a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele considerente:
In temeiul art. 137 al. 1 Cod procedură civilă a fost analizată cu precădere excepţia dirimantă de procedură, a tardivităţii recursului.
Examinând actele dosarului s-a constatat că recursul pârâtului M. F. P. a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Decizia nr. 40 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea i-a fost comunicată Statului Român prin M. F. P. (Str. A. nr. B.), conform dovezii existente la fila 23 din dosarul Curţii de Apel Oradea.
Pe verso-ul Procesului verbal de înmânare a deciziei ştampilele aplicate de Poştă poartă datele 12 şi respectiv 17 iulie, Oficiul din O. şi 15 iulie, Oficiul din B. şi este menţionat numărul de recomandată şi anume 106337.
Decizia nr. 40/2013 a Curţii de Apel Oradea a fost comunicată şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice B., în O., Str. C., care, cu scrisoarea recomandată cu nr. AR 49889629773, a predat Oficiului poştal O. 10 o scrisoare cu destinaţia Curtea de Apel Oradea.
Această situaţie este confirmată de O.J.P. O. prin scrisoarea nr. 208 din 19 februarie 2014 adresată Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice B. (fila 39 în dosarul de recurs).
Documentele poştale sunt depuse la dosarul de recurs la filele 36-39.
S-a reţinut că în cauză s-a făcut dovada că decizia nr. 40/2013 a fost comunicată reprezentantului M. F. P. în proces, D.J.G.F.P. O., şi înregistrată la M. F. P. la nr. 10.3551 (fila 36).
Pe dovada de comunicare care poartă ştampila poştei Bucureşti, 15 iulie 2013, se află aplicată şi ştampila de înregistrare a documentului la registratura generală a M. F. P. la nr. 103551 din 15 iulie 2013.
Din recipisa Oficiului poştal din O. (fila 37) rezultă că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. a trimis o scrisoare recomandată, Curţii de Apel Oradea cu AR 49889629773, la 30 iulie 2013, pentru care a plătit 7,50 lei.
Din scrisoarea 91 R din 28 martie 2014 (fila 70 în dosar), prin care Compania Naţională Poşta Română îi răspunde M. F. P. referitor la actul de procedură cu nr. 106337 expediat de Curtea de Apel Oradea rezultă următoarele:
Actul în discuţie (citaţia de comunicare a deciziei nr. 40/2013) a fost prezentat la Oficiul Poştal O. la 12 iulie 2013 – (evidenţiat prin aplicarea ştampilei).
Documentul a fost redistribuit, la 15 iulie 2013 (către destinatar), pe trimitere fiind aplicată ştampila de zi la rubrica data de sosire. În aceeaşi zi, 15 iulie 2013, actul a fost predat unităţii destinatare, la registratură.
La adresa Poştei s-a anexat Lista de distribuire a trimiterilor recomandate din data de 15 iulie 2013 (fila 71) din care rezultă că la pct. 11 şi 12 din listă a fost primit/predat un document cu nr. 106337 – acest număr fiind prezent pe dovada de comunicare a deciziei nr. 40/2013).
Ca urmare, în raport de data de comunicare a deciziei către M. F. P. în maniera sus amintită, la 15 iulie 2013, depunerea recursului la poştă, la 30 iulie 2013, s-a făcut înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, termen care s-a împlinit la 31 iulie 2013, într-o zi de miercuri (termen calculat potrivit art. 101 al. 1 Cod procedură civilă).
Excepţia de tardivitate a fost respinsă ca nefondată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, s-a constatat, în raport de actele şi lucrările dosarului, că decizia atacată este nelegală, reţinându-se următoarele considerente:.
Potrivit îndrumărilor, date de instanţa de recurs, într-un prim ciclu procesual, prin decizia nr. 7565/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligatorie potrivit art. 315 Cod procedură civilă, instanţa de trimitere avea îndatorirea de a verifica convenţia intitulată tranzacţie, prin care părţile au înţeles să stingă litigiul dintre ele.
S-a reţinut că analiza implica, în mod inevitabil, verificarea dreptului pârâtului M. A. N. – a cărui calitate de administrator este necontestată – de a încheia tranzacţie care presupune, prin natura acestei operaţiuni, dreptul de dispoziţie asupra unor bunuri. Această analiză, din perspectiva semnalată, nu se regăseşte, după rejudecarea cauzei, în considerentele deciziei instanţei de apel instanţei de apel.
Instanţa de apel a examinat tranzacţia exclusiv din perspectiva părţilor – reclamanta şi M. A. N. – care au rămas în proces, prin raportare la măsura admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M. F. P..
Nu s-a examinat însă tranzacţia încheiată din perspectiva dispoziţiilor referitoare la calitatea părţilor de a dispune de bunul tranzacţionat.
În cauză, pârâtul M. A. N. are calitate de administrator al bunului, poziţie susţinută de acesta pe tot parcursul procesului în diferitele sale etape jurisdicţionale – calitate în virtutea căreia s-a opus la admiterea acţiunii reclamantei, invocând calitatea de proprietar a Statului Român şi indicând titularul dreptului de proprietate printr-o cerere depusă la dosar, de constatare a titularului dreptului de proprietate formulată împotriva Statului Român prin M. F. P.
Condiţiile de valabilitate ale tranzacţiei încheiate de părţi după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, se vor aprecia prin raportare la noile reglementări ale acestui act normativ şi care, de altfel, preia regulile consacrate de vechiul Cod civil în art. 1704 şi următori.
S-a mai opinat că potrivit art. 870 Noul Cod Civil apărarea în justiţie a dreptului de administrare revine titularului dreptului iar potrivit art. 868 alin. 2 titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de constituire. Noul Cod civil reglementează tranzacţia în art. 2267-2278.
Art. 2268 alin. 1 – prohibă posibilitatea de a tranzacţiona asupra capacităţii sau stării civile a persoanelor şi nici cu privire la drepturi de care părţile nu pot să dispună potrivit legii.
Art. 2271 impune părţilor, pentru a putea tranzacţiona, să aibă deplina capacitate de a dispune de drepturile care formează obiectul contractului. Cei care nu au această capacitate pot tranzacţiona în condiţiile prevăzute de lege.
Or, în cauză pârâtul, M. A. N., nefiind titularul dreptului de proprietate – având numai administrarea bunului – nu are capacitatea de a dispune cu privire la întinderea, primirea sau cedarea bunului, în calitatea cu care acesta deţine bunul, iar în cauză instanţa nu s-a preocupat de cercetarea condiţiilor cerute pentru o parte în proces de a încheia acte de dispoziţie şi nici de o eventuală situaţie specială în care s-ar afla pârâtul în discuţie care să-i permită a atare operaţie juridică.
Ca urmare, neputându-se consfinţi în termenii prevăzuţi de lege tranzacţia încheiată de o persoană care nu îndeplineşte condiţiile impuse şi în lipsa unei examinări a cauzei sub acest aspect, instanţa de recurs a apreciat că hotărârea este nelegală, pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor mai sus indicate.
S-a observat că verificarea legalităţii tranzacţiei încheiate de părţi pentru stingerea litigiului, a fost urmărită exclusiv din perspectiva existenţei părţilor în proces şi nu din perspectiva cerinţelor legale pentru încheierea actului juridic în discuţie şi cu toate acestea, instanţa nu a lămurit unele inadvertenţe importante, strecurate, din lipsă de cercetare, în decizie. Deşi M. A. N. formulează o cerere de arătare a titularului dreptului de proprietate şi, pentru acest motiv, este introdus în cauză M. F. P., regimul juridic al bunurilor tranzacţionate, pentru stingerea litigiului nu este lămurit.
Instanţa de recurs a reţinut că se confirmă prin puterea şi efectele unui act jurisdicţional, în acest mod, o situaţie neobişnuită: împotriva pârâtului, titular al dreptului, introdus în cauză pentru această calitate, este respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, deşi nu i se contestă dreptul de proprietate asupra bunului, dar se consfinţeşte o înţelegere de stingere a litigiului, la care participă pârâtul care şi-a declinat calitatea de titular al bunului.
Ca urmare, s-a constatat că în cauză se impune în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, împrejurările de fapt sub aspectele semnalate, nefiind pe deplin stabilite pentru ca în cauză competenţa de pronunţare asupra fondului pricinii să revină Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art.314 Cod procedură civilă.
În acest sens instanţa de apel a examinat şi celelalte critici formulate în recurs, incidente problemei principale ridicate în cauză – legalitatea stingerii litigiului dintre părţi din perspectiva condiţiilor legale impuse pentru întocmirea unui asemenea act.
Cât priveşte critica referitoare la neverificarea de către Curtea de Apel a existenţei unei autorizaţii administrative, prevăzute de Legea nr. 50/1991, pentru ridicarea unui gard despărţitor, s-au reţinut următoarele considerente:
Critica nu poate fi privită de sine stătător ci numai integrată în cadrul criticilor referitoare la verificarea termenilor în care a fost încheiată tranzacţia (cum a şi fost invocată prin cererea de recurs), pentru ca aceasta să producă efectele juridice prevăzute de lege pentru stingerea litigiului dintre părţi, analiza instanţei urmând a se face atât din perspectiva participanţilor la proces, în măsură să dispună asupra celor negociate cât şi din perspectiva naturii obligaţiilor asumate şi a modalităţii de asumare a acestora, în limitele cerinţelor legale.
Legea nr.50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii instituie regula potrivit căreia executarea unor asemenea lucrări „este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi , la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.” Legea se ocupă în detaliu de procedura de urmat pentru obţinerea unui asemenea document, inclusiv de valabilitatea , prelungirea şi, după caz, modificarea lui.
Aducerea la îndeplinire a obligaţiilor inserate într-o tranzacţie , fiind o problemă de executare, de regulă ulterioară emiterii hotărârii de expedient, cenzura pe care o poate face instanţa la acest moment este verificarea ca angajamentele stabilite în sarcina părţilor să poată fi aduse la îndeplinire în termenii şi condiţiile legii. Pentru cazul dedus judecăţii, cenzura ţine de termenii în care textul a fost redactat. Instanţa este ţinută, ca în cadrul cenzurii pe care o face tranzacţiei, să verifice dacă pentru o obligaţie de ridicarea unei construcţii a fost emisă o asemenea autorizaţie, numai în ipoteza în care părţile au prevăzut în cuprinsul înţelegerii că obligaţia a fost deja îndeplinită. Această din urmă situaţie nu s-a identificat în cauză, nefiind identificată, potrivit celor anterior arătate, nici subiectul unei asemenea obligaţii, din perspectiva calităţii procesuale.
Instanţa de recurs a apreciat că, celelalte probleme puse în discuţie în recursul formulat de pârât împotriva deciziei nr. 40/2013 a Curţii de Apel Oradea vor fi examinate în măsura incidenţei lor în raport de modul de rezolvare a cauzei.
A fost respinsă ca neântemeiată critica referitoare la greşita respingere a excepţiei netimbrării acţiunii.
S-a reţinut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 455/2006 pentru stabilirea unor măsuri privind acţiunile şi cererile injustiţie formulate de cultele religioase recunoscuta în România, acţiunile şi cererile în justiţie formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea în condiţiile legii a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revindicare care privesc construcţiile şi terenurile aferente sau terenurile libere situate în intravilanul localităţilor precum şi cele pentru constatarea existenţei drepturilor de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi de timbru judiciar.
Art. 15 alin. 1 din Legea nr. 146/1991 – când capetele de cerere au fost diferite se datorează taxă pentru fiecare.
Sunt scutite de taxe judiciare de timbru actele şi cererile inclusiv pentru exercitarea căilor de atac referitoare la: lit. p) – orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin legi speciale scutiri de taxă judiciară de timbru; lit. n) – cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1959. O.U.G. nr. 80/2013 (Legea nr. 80/2013) – care se referă la aplicarea măsurii pentru sprijinirea persoanelor afectate de problema preluării imobilelor care a abrogat Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru reia vechile dispoziţii ale legii.
Rejudecând cauza, prin examinarea sentinţei apelate prin prisma motivelor de apel şi cu respectarea îndrumarului deciziei de casare, instanţa de apel a constatat următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de apelantul M. A. N. este nefondată, nefiind în prezenţa vreunui concurs dintre legea specială şi legea generală pentru ca în speţă să-şi găsească incidenţa dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr.33/9.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost tranşată problema concursului dintre legea specială şi legea generală în sensul rezolvării acestuia, conform principiului specialia generalibus derogant, în favoarea legii speciale. Astfel, este de observat că obiectul acţiunii dedusă judecăţii nu îl constituie retrocedarea imobilului în litigiu, în condiţiile dispoziţiilor art.1 din OUG nr.94/2000, ci o acţiune în revendicare în sprijinul căreia titulara acesteia invocă calitatea sa de proprietar înscris în cartea funciară, nefiind uzitată procedura prevăzută de O.U.G. nr.94/2000.
Se poate conchide aşadar că rezolvarea dată de instanţa de fond excepţiei privind inadmisibilitatea acţiunii este legală, urmând ca dispoziţia tribunalului privind respingerea acestei excepţii să fie păstrată.
Critica referitoare la greşita respingere a excepţiei netimbrării acţiunii a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr.1166 din 8 aprilie 2914 în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată, făcându-se trimitere la prevederile art.1 din Legea nr.455/2006 precum şi la dispoziţiile art.15 alin.1 din Legea nr.146/1997, lit.p) şi lit.n), prin urmare, nu se mai impune a fi supusă vreunei analize, urmând a fi păstrată dispoziţia tribunalului privind respingerea excepţiei insuficientei timbrări.
Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive invocată de M. F. P. în cursul judecării cauzei în primă instanţă, reiterată ulterior în apel, susţinută mai apoi de către intimata reclamantă, a fost respinsă, în considerarea motivelor ce succed.
Această parte a fost arătată ca fiind titularul dreptului de către pârâtul iniţial, M. A., pârât ce este titular al unui drept de administrare, atribuit în baza Deciziei nr.190 din 16.09.1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului B, prin urmare, este neîndoios că, în cadrul judecării unei acţiuni reale – cum este cea de faţă în care reclamanta pretinde un drept real asupra bunului revendicat – cel arătat de pârâtul în a cărui posesie se află bunul ca fiind titularul dreptului de proprietate, introdus în proces în condiţiile dispoziţiilor art.64-66 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă.
Este adevărat că acesta din urmă a avut o poziţie oscilantă, invocând iniţialmente excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive, pe motiv că pârâtului M. A. N. i-ar reveni calitatea procesuală pasivă, pentru ca mai apoi să renunţe a o susţine, poziţia de renunţare nefiind interzisă de vreun text de lege.
Cu toate acestea, instanţa are a se pronunţa asupra respectivei excepţii, deoarece a fost susţinută de către intimata reclamantă, inclusiv în cadrul actualei etape procesuale, în şedinţa publică din 19.03.2015.
Sub aspect procesual, este de relevat că Statul Român, reprezentat prin M. F. P. a fost indicat ca fiind titularul dreptului, calitate în care a fost chemat în judecată de pârâtul M. A. prin cererea depusă în dosarul Judecătoriei B. la termenul de judecată din 19.03.2008, iar ulterior, prin actul intitulat „completare de acţiune” înregistrat la Judecătoria B. în ziua de 25.04.2008, reclamanta a solicitat introducerea şi citarea în cauză a M. F. P.
La data la care a fost formulată cererea de arătare a titularului dreptului, erau în vigoare prevederile art.12 alin.4 şi 5 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, conform cărora titularul dreptului de administrare are obligaţia să arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate potrivit Codului de procedură civilă, în astfel de litigii Statul fiind reprezentat de Ministerul Finanţelor, prin urmare, din perspectiva dispoziţiilor enunţate este evident că excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a M. F. P. apare ca fiind nefondată.
Referitor la cererea intimatei privind pronunţarea unei hotărâri de consfinţire a tranzacţiei încheiate de reclamantă cu pârâtul M. A. N. la data de 3.10.2011, este de reţinut că instanţa are a verifica legalitatea acesteia din perspectiva cerinţelor legale pentru încheierea actului juridic în discuţie. Astfel, în legătură cu capacitatea cerută pentru încheierea valabilă a contractului de tranzacţie, art.1706 alin.1 din Codul civil prevede că este necesar a părţile să aibă dreptul de a dispune de obiectul cuprins în ea. Or, în speţă, semnatarul tranzacţiei este M. A. N. care nu este titularul dreptului de proprietate, acesta având doar administrarea bunului, prin urmare, este evident că o atare calitate nu-i conferea dreptul de a dispune de bunul din litigiu, prin încheierea unui act de dispoziţie, pe cale de consecinţă concluzia ce se desprinde este aceea că tranzacţia aflată în discuţie nu întruneşte condiţiile de validitate prescrise de art.1706 alin.1 din Codul civil, ca atare instanţa nu poate lua act de tranzacţie, prin pronunţarea unei hotărâri de expedient. În atare situaţie, devine superfluă analizarea susţinerii reclamantei privitoare la împrejurarea că reprezentantul M. A. N. a acţionat fără un mandat sau împuternicire expresă pentru renunţarea la beneficiul tranzacţiei, după cum nu mai prezintă relevanţă nici aspectul reliefat în cadrul actului nr.9958 din 3.12.2014 emis de Primăria Municipiului B. în sensul că pentru gardul construit pentru delimitarea nr. top. xxx/xA şi xxx/xB – construcţie metalică provizorie, demontabilă, nu este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire, câtă vreme edificarea gardului despărţitor pentru delimitarea parcelelor reprezenta una dintre clauzele actului de tranzacţie, act care în considerarea motivelor ce preced, nu poate fi consfinţită de instanţă în condiţiile dispoziţiilor art.272-273 din Codul de procedură civilă.
Cât priveşte fondul pricinii, trebuie a se reţine că, în speţă, titularul acţiunii în revendicare dedusă judecăţii a cerut obligarea pârâţilor la eliberarea în deplină proprietate, posesie şi paşnică folosinţă a imobilului cu nr.top.xxx/x reprezentând în natură o casă, curte în intravilan, cu suprafaţa de 1630 m.p. concomitent cu obligarea lor de a se abţine pe viitor de la orice acte de conturbare în posesie ori folosinţă a imobilului revendicat.
Acţiunea în revendicare se prezintă ca fiind acţiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În speţă este de netăgăduit calitatea reclamantei de titulară a dreptului de proprietate, dreptul acesteia fiind întabulat în cartea funciară nr.2233 B. sub B.5, întabulare efectuată la data de 10 mai 2004, în baza Sentinţei civile nr.507/2004 a Judecătoriei B., prin care s-a anulat încheierea de întabulare nr.4128/1949 cu privire la nr. top. xxx/x şi a inscripţiei de sub B.1, fiind restabilită situaţia anterioară de C.F., conform C.F. nr.1 în favoarea E. G. – C. de O. M., în întregime.
În calitatea sa de titular al dreptului de proprietate, reclamantei nu-i poate fi tăgăduită calitatea procesuală activă în exercitarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii, însă în speţă această acţiune a fost paralizată de Statul Român prin M. F. P., acesta opunând reclamantei propriul titlu asupra bunului revendicat.
Atât pârâtul M. A. cât şi M. F. P. în reprezentarea Statului Român au învederat instanţei încă în cursul derulării procesului în primă instanţă că imobilul din litigiu face parte din domeniul public înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr.1705/2006, regăsit în anexa nr.4. Într-adevăr imobilul revendicat apare înscris în anexa nr.4 a sus-menţionatei hotărâri sub denumirea 2511 şi sub nr. M. F. P. 106639, cu următoarele date tehnice: Cod clasificaţie 8.29.09, reprezentând construcţii şi teren, situate în localitatea B., strada R., nr.8, cu o valoare de 642.886 lei, anul dobândirii fiind 1969, în baza Deciziei nr.190/1969, făcându-se totodată menţiunea că Hotărârea de Guvern de validare este H.G. nr.1045/2000 din data de 6 noiembrie 2000, şi că ordonatorul principal şi administratorul imobilului este M. A. Ulterior, prin Hotărârea nr.1705 din 29 noiembrie 2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prevăzut în anexele nr.1-46.
În contextul sus-arătat, trebuie a fi reliefat efectul de opozabilitate faţă de terţi a dreptului Statului fără înscrierea în cartea funciară având în vedere prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.7/1996, în versiunea în vigoare la data la care prin hotărâre de guvern imobilul apare inclus în inventarul bunurilor din domeniul public al Statului.
Pe de altă parte, din perspectiva prevederilor art.37 alin. 1– din Legea nr.7/1996 – în forma în vigoare la data declanşării litigiului de faţă – conform cărora hotărârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilă persoanelor împotriva cărora acţiunea nu a fost admisă, trebuie a se reţine că hotărârea judecătorească în baza căreia a fost efectuată în cartea funciară înscrierea de sub B.5, nu a fost pronunţată în contradictoriu cu Statul Român prin M. F. P., în acel proces compărând în calitate de pârât R. SA – prin D. de T. B. Prin urmare, nu-i este opozabilă Statului, negăsindu-şi incidenţa textul alineatului 2 al articolului precedent care conferă caracter de opozabilitate unei astfel de hotărâri de rectificare, faţă de terţele persoane ce au dobândit dreptul după înscriere, însă numai dacă acţiunea fusese înscrisă în cartea funciară, ceea ce nu este cazul în speţă.
Nu în ultimul rând, cât priveşte înscrisurile de care s-a prevalat intimata reclamantă în actuală fază procesuală, trebuie a se reţine că analizarea conţinutului acestora nu este de natură a conduce la o concluzie diferită de cea exprimată anterior. Astfel, prin actul intitulat „Protocol” încheiat la data de 25 iulie 1991 se atestă predarea de către U.M. B. a imobilului situat în B., strada R., nr.8 în favoarea E. B. R. U. cu R. Apoi, prin actul nr.9956 din 3.12.2014 emis de Primăria Municipiului B. se atestă faptul că intimata reclamantă figurează în baza de date fiscale a acesteia cu mai multe bunuri impozabile, între care este specificat şi imobilul litigios, cu o valoare contabilă de 3.723,31 lei. Niciunul dintre aceste acte nu este insă de natură a schimba datele problemei, problema de drept în speţă rezidând în faptul că acţiunea în revendicare a reclamantei, al cărei demers judiciar a fost iniţiat în calitate de proprietar tabular –, a fost paralizată de un alt titular al dreptului de proprietate vizând acelaşi imobil, ce a opus reclamantei un titlu nedesfiinţat până în prezent.
Dată fiind situaţia expusă, având în vedere şi caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică conferit prin art.136 alin.4 din Constituţia României – republicată -, concluzia ce se desprinde este aceea că ambele apeluri apar ca fiind fondate, soluţia de admitere în parte a acţiunii în revendicare fiind eronată, impunându-se pe cale de consecinţă pronunţarea în apel a unei hotărâri de schimbare în parte a sentinţei apelate.
Faţă de ansamblul considerentelor ce preced, instanţa, în baza dispoziţiilor art.296 alin.1 din Codul de procedură civilă, a admis apelurile, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea sub aspectul tuturor capetelor de cerere, celelalte dispoziţii ale sentinţei fiind păstrate. S-a respins totodată cererea intimatei reclamante privind pronunţarea unei hotărâri de expedient, fiind respinsă şi excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a M. F. P. în calitate de reprezentant al Statului Român.