Deliberand asupra cauzei civile de fata, retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. x la data de x, reclamantii x, prin mandatar x au solicitat instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, (1) sa dispuna obligarea paratei x sa le lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. x, situat in x, sector 1, (2) sa se constate nevalabilitatea preluarii de catre stat a imobilului situat in x, sector 1, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca autorii lor au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului si a constructiei x, situat in Bucuresti, x sector 1, conform procesului-verbal nr. x al Comisiei pentru infiintarea Cartilor Funciare in Municipiul Bucuresti si a autorizatiei de constructie nr. x. Au mai aratat reclamantii ca toate apartamentele din x au fost nationalizate si trecute in stapanirea statului in mod abuziv, in baza Decretului nr. 92/1950, ca apartamentul nr. x al acelui imobil, situat la etajul x, a fost instrainat catre parata printr-un proces-verbal de vanzare la licitatie, incheiat la data de x, ca preluarea imobilului de catre statul roman s-a facut fara titlu valabil si ca se impune, in urma compararii titlurilor de proprietate ale reclamantilor si ale paratei, a se da castig de cauza titlului exbihat de catre reclamanti.
In drept reclamantul si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480 si urm. C. civ., ale art. 6 din Legea nr. 213/1998, ale art. 6 din CEDO, precum si ale art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional al CEDO.
In dovedirea actiunii reclamantii au depus inscrisuri.
Parata x a formulat concluzii scrise in cauza, inregistrate la data de x, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, exceptia autoritatii de lucru judecat, iar, pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivare, s-a aratat ca, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai sunt admisibile actiunile in revendicare intemeiate pe dreptul comun, ca parata a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, de la adresa de mai sus, in baza unui act de adjudecare din data de x, ca actiunea in anularea acestui act de adjudecare formulata de reclamantii din prezenta cauza a fost respinsa prin sentinta civila nr. x a Judecatoriei sectorului 1, ca in consecinta valabilitatea titlului paratei a fost stabilita cu autoritate de lucru judecat, precum si ca reclamantii nu au facut dovada calitatii de mostenitor dupa antecesorii lor.
Au fost depuse de catre parata inscrisuri in dovedire.
Prin cererea formulata la data de x, reclamantii au invocat ca o aparare pe fondul pricinii exceptia nulitatii absolute a actului de adjudecare, fata de prevederile art. 44 din OUG nr. 40/1999.
Analizand materialul probator administrat in cauza, pe fondul cauzei, instanta constata urmatoarele:
autorii lor- respectiv numitii x- au dobandit in indiviziune dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de x mp si asupra constructiei x compus din subsol, parter, 7 etaje, situat la adresa din x sector 1, conform procesului-verbal nr. x al Comisiei pentru infiintarea Cartilor Funciare in Municipiul Bucuresti (filele 93-95 dosar).
Asa cum rezulta din proces-verbal nr. x al Comisiei pentru infiintarea Cartilor Funciare in Municipiul Bucuresti (filele 93-95 din dosarul x), imobilul in litigiu a fost dobandit de catre autorii reclamantilor-x mentionati in cuprinsul sau, in baza actului de imparteala autentificat sub nr. x, a actului de partaj si de predare de legat autenticat sub nr. x, fiind edificata constructia amintita in temeiul autorizatiei de constructie nr. x(filele 97-106 dosar).
Asa cum rezulta din istoricul de rol fiscal al imobilului in cauza, la matricola x, pozitia x, in perioada anterioara anului 1950 au figurat inscrisi in calitate de coproprietari sus-numitii mentionati in procesul-verbal nr. x, cu imobil compus din subsol, parter si sapte etaje.
Instanta retine si ca reclamantii au facut dovada in justificarea calitatii lor procesuale active, din inscrisurile atasate la dosarul cauzei ca si din „Sirul succesiunilor familiei x” rezultand calitatea reclamantilor din prezenta cauza de mostenitori ai coproprietarilor imobilului situat in x, sector 1, mentionati in cuprinsul procesului-verbal nr. 8831/02.08.19×46 al Comisiei pentru infiintarea Cartilor Funciare in Municipiul Bucuresti ( a se vedea si filele 89-92 din dosarul x).
Imobilul vândut a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950, astfel cum rezulta din anexa la Decretul nr. 92/1950-x, in care figureaza in calitate de proprietar x cu xde apartamente nationalizate in x, sector 1 -fila 133).
Prelurea imobilului neavând la bază un titlu valabil, în sensul avut în vedere de Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a trecut niciodată în patrimoniul statului.
Constatarea preluarii abuzive, care formeaza obiectul solicitarii reclamanţilor cuprinse în primul petit al cererii de învestire a instanţei reprezintă o chestiune prejudicială, instanţa neputând trece la soluţionarea cauzei fără o analiză prioritară în sensul de a hotărî asupra trecerii imobilului în mod valabil sau nu în proprietatea statului, această constatare bucurandu-se de putere de lucru judecat, insasi Curtea Europeană a Drepturilor Omului reţinand că dacă în considerentele unei sentinţe, prin care instanţa a respins acţiunea în revendicare, s-a statuat că naţionalizarea apartamentului a fost ilegală, constatarea are ca efect recunoaşterea, în mod indirect şi cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului în cauză.
Imobilul preluat abuziv a fost vandut in baza legii 112/1995, debitorilor x, acestia din urma dobandind apartamentul respectiv de la Primaria Municipiului Bucuresti prin mandatar SC Romconfort SA la data de x, prin contractul de vanzare-cumparare nr. x, incheiat cu reprezentantul Primariei Municipiului Bucuresti, SC Romconfort SA (fila 166).
Parata x a dobandit apartamentul nr. x de la etajul xal imobilului, revendicat de catre reclamanti prin prezenta actiune, in baza actului de adjudecare incheiat la data de x in dosarul de executare nr. 782/x (fila 167 dosar).
Acest act de adjudecare a fost emis in cadrul procedurii de executare silita imobiliara asupra imobilului situat in xsector 1, incepute in dosarul de executare nr. x, impotriva debitorilor x.
Instanta retine ca contractul de vanzare-cumparare nr. x incheiat la data de x, nu a fost anulat conform art. 45 din legea 10/2001, nefiind anulat nici actul de adjudecare incheiat la data de x in dosarul de executare nr. x, iar dispozitiile OUG 40/1999 nu se aplica vanzarilor silite.
Reclamanţii au înţeles să uzeze şi de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în temeiul căreia au dreptul la acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul şi apartamentele imposibil de restituit în natură şi care fac obiectul prezentului litigiu.
Acestea fiind datele factuale ale cauzei în privinţa drepturilor părţilor asupra apartamentului în litigiu, instanta retine:
Legea nr. 10/2001 reprezintă legea specială de reparaţie pentru imobilele preluate de stat în mod abuziv – cu titlu sau fără titlu – în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Potrivit principiului specialia generalibus derogant, legea specială derogă de la legea generală şi se aplică prioritar.
Legea nr. 10/2001, insa, nu reglementează o procedură administrativă pentru restituirea în natură a bunurilor înstrăinate anterior intrării sale în vigoare, ci numai pentru bunurile care erau deţinute de stat la data intrării sale în vigoare, ceea ce înseamnă că Legea nr. 10/2001 nu înlătură acţiunea în revendicare de drept comun îndreptată împotriva subdobânditorilor imobilului revendicat. În speţă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi anume la 14 februarie 2001, imobilul revendicat de reclamanţi de la pârâţii persoane fizice nu mai era deţinut de una dintre persoanele juridice prevăzute de lege, fiind vândut prin contractul de vânzare cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995.
Aşa fiind, persoana îndreptăţită are deschisă şi după intrarea în vigoare a acestei legi calea acţiunii în revendicare la instanţa judecătorească împotriva deţinătorului bunului litigios, în cazul înstrăinării imobilului până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În speţa de faţă, consecinţa constatării nevalabilităţii titlului statului constă în ceea că dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor nu a ieşit niciodată din patrimoniul acestuia, astfel că reclamanţii sunt titularii dreptului de proprietate pe cale îl opun în acţiunea în revendicare dedusă judecăţii.
Faţă de această situaţie, conform jurisprudenţei constante a Curţii Europene, reclamanţii sunt titularii unui „bun” protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din această perspectivă acţiunea de faţă fiind perfect admisibilă.
Pe de altă parte, titlul autorului paratei – contractul de vanzare-cumparare nr. x incheiat la data de x, nu a fost desfiintat, în cauză nici nu s-a invocat că ar fi promovat o acţiune prin care să invoce eventual nulitatea contractului astfel încheiat.
Văzând dispoziţiile art. 18 şi art. 45 din Legea nr. 10/2001 (republicată, modificată prin Legea nr. 1/2009), instanta reţine că aceste prevederi au avut ca efect în speţă consolidarea titlului cumpărătorilor de bună credinţă, respectiv salvgardarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de dobanditorii initiali cu statul/unitatea administrativ-teritorială, iar intr-o asemenea situaţie, validitatea titlului dobânditorului initial a fost recunoscută – în speţă, indirect, prin nepromovarea acţiunii în anulare în termenul de prescripţie impus de lege.
In speta, parata a subdobandit apartamentul în litigiu în urma procedurii de executare silita a imobilului detinut in mod legal de catre debitori, conformunui act valabil incheiat, actul de adjudecare nefiind anulat in cadrul contestatiei la executare formulata de reclamanti cu ocazia desfasurarii executarii silite si nici in cadrul prezentului litigiu reclamantii nu au invocat alte motive de nulitate ale actului, in afara de aplicarea dispozitiilor OUG 40/1999 care, astfel cum s-a retinut anterior, nu se aplica vanzarilor silite.
Prin urmare, ambele părţi au un „bun” în sensul Convenţiei, astfel încât oricare dintre ele dacă ar pierde bunul în materialitatea lui ar suferi un prejudiciu din perspectiva exerciţiului concret al atributelor dreptului de proprietate şi al posesiunii bunului.
Raportat la circumstanţele particulare ale speţei, la prevederile art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene, care înlătură aplicarea dispoziţiilor de drept intern, instanta apreciaza ca restituirea în natură a bunului litigios, prin admiterea acţiunii în revendicare, nu se mai impune drept măsură reparatorie pentru privarea de proprietate suferită de reclamanţi, urmand a se acorda preferabilitate titlului pâratei în condiţiile în care actul sau de proprietate, nu a fost desfiinţat.
Aceasat solutie este in acord si cu jurisprudenţa actuală a Curţii, in care se constată o schimbare a raţionamentului construit pe tiparul cauzei Păduraru V. România, continuând cu cauzele Străin şi Porţeanu, pe care Curtea le-a aplicat constant, fără nici o abatere în practica ulterioară, în ceea ce priveşte conţinutul noţiunii de „bun”.
Dacă în practica anterioară, simpla pronunţare a unei hotărâri judecătoreşti, prin care s-a constatat nelegalitatea preluării de către stat a unui imobil înainte de anul 1989, reprezenta o privare nejustificată de proprietate, apreciindu-se totodată că reclamanţii au chiar un „bun actual”, în măsura în care vânzarea unor apartamente din imobil s-a realizat ulterior ori doar un „interes patrimonial”de a obţine restituirea în natură, cu aceeaşi valoare ca şi un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile în care vânzarea a operat înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (cauza Pădureanu, par. 83 – 87; cauza Porţeanu par. 339), în cauza Atanasiu şi alţii contra României (Hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în M.Of. nr. 778/22 noiembrie 2010), Curtea şi-a nuanţat modalitatea de abordare a unor astfel de cauze.
S-a arătat că un „bun actual” există în patrimoniul reclamanţilor deposedaţi abuziv de stat doar dacă în prealabil s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi executorie, prin care constatându-se calitatea de proprietar, s-a dispus expres şi restituirea bunului (par. 140 şi 143).
Urmare acestei hotărâri, dar şi în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, astfel cum au fost descrise, ca şi în baza normelor şi jurisprudenţei relevante, instanta va recunoaşte bunul în patrimoniul paratei, reclamanţii având doar un drept de creanţă valorificabil în procedura Legii nr. 10/2001, iniţiată de altfel de către reclamanţi. Acest drept la despăgubire a fost recunoscut independent de nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea, ce prezenta, până la momentul adoptării deciziei amintite, un element esenţial în recunoaşterea dreptului la restituire.
Aşadar, proprietarul care nu deţine un „bun actual” nu poate obţine mai mult decât despăgubirile prevăzute de legea specială, astfel încât, în speţă, reclamanţii nu au un drept la restituire care să-i îndreptăţească la redobândirea posesiei.
Necontestarea titlului în termen legal a avut ca efect consolidarea dreptului în patrimoniul dobânditorilor, precum si a paratei subdobanditoare, în favoarea căreia, se recunoaşte existenţa „bunului” în timp ce reclamanţii care nu au înţeles să atace titlul in termenul legal, urmează, dat fiind procedura instituită de actul normativ special ce reglementează categoria de imobile în care se încadrează şi cel litigios, să-şi valorifice dreptul de creanţă recunoscut de dispoziţiile acestei legi (Legea nr. 10/2001) de care au şi uzat de altfel.
Nefinalizarea procedurii, prin plata despăgubirilor, imputabilă exclusiv autorităţilor, nu dă însă naştere unui drept la restituirea bunului în patrimoniul reclamanţilor, nefiind posibil ca particularii să fie răspunzători pentru incoerenţa manifestată de stat în a implementa măsurile necesare în scopul aplicării normelor actului special de reparaţie, inclusiv pe componenta despăgubirilor cuvenite a fi acordate persoanelor îndreptăţite.
