Amendă civilă- Lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului


AMENDĂ CIVILĂ – LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE 

PASIVE A PÂRÂTULUI

Reclamantul  G.A. a chemat în judecată Primăria  com.G, solicitând obligarea  acesteia în favoarea statului la amendă civilă de 50 lei pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu 151 din 26.oct.2009.

În motivarea cererii a arătat că prin sentinţa civilă nr.464  din 17.03.2009, rămasă definitivă şi irevocabilă, Primăria  G.– Comisia locală de aplicarea Legii 247/2005 a fost obligată la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 600 m.p. teren arabil intravilan şi la 400 lei cheltuieli de judecată şi că prin încheierea din 30.11.2009 s-a încuviinţat executarea silită  a sentinţei civile nr. 464 din 17.03.2009 a Judecătoriei Băileşti investită cu titlul executoriu nr.151 din 26 oct.2009.

A mai arătat că executorul judecătoresc prin somaţia de executare întocmită în dosarul nr.2 /EB/2010 a cerut Primăriei G. să se conformeze dispozitivului  sentinţei civile, dar aceasta refuză să-l pună în posesie pe suprafaţa de 600 m.p. teren arabil intravilan pe amplasamentul stabilit prin raportul  de expertiză efectuat în cauză.

În drept, a invocat disp.art.580 indice 3 alin.1 C.pr.civ.

A depus la dosar chitanţă privind taxa de timbru, raport de expertiză tehnică, întocmit în dosarul nr.309/183/2006,  sentinţa civilă  nr.464 din 17.03.2009, adresa 178 din 28.01.2010, somaţie emisă la 22.01.2010, proces verbal încheiat la

22.01.2010, încheierea din 30.11.2009 pronunţată de Judecătoria Băileşti, cererea înregistrată la executorul judecătoresc, schiţă.

La data de 03.06.2010 Primăria G.  a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea cererii, întrucât  primăria a achitat cheltuielile de judecată stabilită prin sent.civ.464 din 17.03.2009 şi a depus toate diligenţele pentru a-l pune în posesie, dar acesta refuză.

A depus la dosar adresa nr.2679 din 06.11.2009, proces verbal încheiat la 19.02.2010, adresa nr.178 din 28.01.2010, ordin de plată nr.54 din 02.03.2010.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa  civilă nr. 464 din 17.03.2010  pronunţată de Judecătoria Băileşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă plângerea  formulată de  moştenitorii lui G.P. în contradictoriu cu Comisia locală de aplicarea Legii 247/2005, comisia Judeţeană de aplicare a Legii 247/2005 şi V.S.  şi au fost obligate pârâtele la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenţilor pentru suprafaţa de 600 m.p. situat în  intravilanul comunei Galiciuica .

Sentinţa menţionată a fost investită cu formulă executorie, iar prin încheierea din  30.11.2009  a fost încuviinţată executarea silită  a acesteia  şi a fost emisă de executorul judecătoresc somaţie la data de 22.01.2010.

Potrivit art.580 indice 2 C.pr.civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare , prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului, iar potrivit art.580 indice 3 alin.1  , dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei prin aplicarea unei amenzi civile. Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor  prin încheiere irevocabilă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea statului o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

În speţă, Comisia locală de aplicarea Legii 247/2005 de pe lângă Primăria G.  şi Comisia Judeţeană de aplicarea Legii 247/2005 de pe lângă Prefectura Dolj  au fost obligate la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petenţilor G.A., G.V. ,  G.N.C. şi F.D.D. pentru suprafaţa de 600 m.p. situată în intravilanul comunei G. jud.Dolj.

În speţă, nu sunt aplicabile disp.art.580 indice 2 şi urm.C.pr.civ., întrucât obiectul titlului executoriu nu  l-a constituit o obligaţie de a face .

Potrivit art.64 din legea 181991 cu modificările ulterioare, în cazul în care Comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de Comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul  şi dacă instanţa admite

plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea  titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie , sub sancţiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere anume stabilite de instanţă.

Instanţa constată că, în speţă Primăria G. nu are calitate procesuală pasivă, aceasta aparţinând comisie de fond funciar şi în  consecinţă, urmează să admită excepţia şi să  constate lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei G. .

Pe fond, cererea este inadmisibilă, având în vedere  că dispoziţiile art. 580 indice 2 şi 580 indice 3 C.pr.civ. se aplică în cazul executării silite a obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor  de a nu  face , urmând să admită  excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive a Primărei G.şi să respingă cererea pentru aplicarea unei amenzi civile formulată de reclamantul G.A., împotriva Primăria G.