Art. 2812 alin. 1 Cod procedură civilă. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere al acţiunii. Cale de atac. Soluţie. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Prin sentinta civila nr. 837 din 4 mai 2005, Tribunalul Botosani – Sectia civila a admis actiunea, obligând pârâtul O.G. sa plateasca reclamantei suma de 1.431.459.707 lei pretentii banesti derivând din nerespectarea contractului de concesiune teren nr.81 din 8 ianuarie 2001 a constatat reziliat contractul sus mentionat si a respins cererea de chemare în garantie în calitate de pârât facuta de O.G. pentru S.C. „A” S.A. Havârna, judetul Botosani, prin lichidator S.C. „ A.S.” SRL Dorohoi, judetul Botosani.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, reclamanta a formulat apel, precum si cerere de completare a hotarârii ( filele 3-4 dosar apel ), întemeiata pe dispozitiile art.2812 din Codul de procedura civila, în motivarea careia a aratat ca desi prin actiune a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.920.195.765 lei din care 576.990.910 lei penalitati de întârziere calculate pâna la 10 decembrie 2003, precum si în continuare pâna la data stingerii debitului, prima instanta a omis sa se pronunte asupra cererii de majorare a debitului si de obligare a pârâtului la plata penalitatilor pâna la achitarea integrala a acestuia.

Fata de aceasta împrejurare prin încheierea de sedinta din 4 octombrie 2005, instanta de apel a dispus trimiterea dosarului Tribunalului Botosani spre competenta solutionare a cererii de completare a sentintei civile nr.837 din 4 mai 2005 si suspendarea judecarii apelului declarat împotriva aceleiasi sentinte pâna la solutionarea celei dintâi.

Ca urmare, hotarârea a fost completata în temeiul dispozitiilor art.2812 din Codul de procedura civila, prin sentinta civila nr.1508 din 16 noiembrie 2005 a aceleiasi instante, în sensul ca atât în considerente, cât si în dispozitivul sentintei sus mentionate s-a inserat urmatoarea dispozitie: „ obliga pe pârâtul O.G. sa plateasca reclamantei ADS suma de 1.920.195.7858 lei vechi pretentii banesti în loc de 1.431.459.707 lei, cum gresit s-a trecut ”, mentinându-se totodata celelalte dispozitii ale sentintei ca fiind corecte.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta, în motivarea caruia a aratat ca desi prima instanta a procedat la completarea sentintei pronuntate initial, aceasta este deficitara, în sensul ca cererea de acordare a penalitatilor de întârziere, în continuare, pâna la data stingerii debitului, a ramas nesolutionata.

Prin decizia civila nr. 60 din 6 aprilie 2006 Curtea de Apel Suceava – Sectia civila a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta ADS Bucuresti, mentinând dispozitia de suspendare, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila, a judecarii apelului formulat împotriva sentintei civile nr. 837 din 4 mai 2005 a Tribunalului Botosani.

Solutia a fost mentinuta de Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti care, prin decizia nr. 9724 din 27 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Agentia Domeniilor Statului Bucuresti, împotriva sus-mentionatei decizii, cu aceeasi motivare.

Dosarul a fost trimis Curtii de Apel Suceava fiind reînregistrat sub nr. 6911/39/2005, cu repunerea pe rol din oficiu în vederea solutionarii pe fond a apelului declarat împotriva sentintei civile nr. 837 din 4 mai 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia Civila.

În dezvoltarea motivelor de apel comunicate prin fax la dosarul cauzei ( filele 57-59 ), reclamanta a aratat, în esenta, ca prima instanta a omis sa analizeze si sa se pronunte asupra cuantumului integral al penalitatilor de întârziere calculate de la data de 10 decembrie 2003 în continuare, pâna la achitarea integrala a debitului, lasând, practic, nesolutionat acest capat de cerere.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma actelor si lucrarilor dosarului si a motivelor de apel invocate, Curtea apreciaza ca apelul nu este întemeiat pentru urmatoarele considerente:

Este cunoscut faptul ca procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii partilor asupra cadrului juridic al actiunii. Astfel, potrivit art. 129 alin. final din Codul de procedura civila, instanta este tinuta de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecata, ea neputând hotarî decât asupra a ceea ce formeaza obiectul cererii deduse judecatii. Altfel spus, instanta nu poate depasi limitele investirii sale, dar, totodata, acesta este obligata sa solutioneze toate capetele de cerere cu judecata carora a fost investita, respectiv fata de toate partile implicate în conflictul judiciar.

Neîndeplinirea de catre instanta de judecata a acestei obligatii legale nu este sanctionata cu nulitatea absoluta a hotarârii astfel pronuntate, fiind rezolvata procedural de legiuitor prin punerea la dispozitia partilor a prevederilor art. 2812 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora, „ daca prin hotarârea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotarârii în acelasi termen în care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs împotriva acelei hotarâri [… ]”, precum si a celor ale art. 322 pct. 2 din Codul de procedura civila, care reglementeaza cazul de revizuire întemeiat pe „ minus petita ”.

Astfel, institutia „ completarii hotarârii ” este o transpunere si o consecinta a împrejurarii ca, apelul are caracter devolutiv exclusiv sub aspectele cercetate si transate de instanta de judecata prin hotarârea pronuntata, în aplicarea si respectarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare, neputând constitui, prin urmare, obiect de analiza pentru instanta de apel, cererile asupra carora prima instanta a omis sa se pronunte. În caz contrar, partea interesata ar fi prejudiciata prin privarea de o cale de atac, ceea ce este ilegal si, prin urmare, inadmisibil.

În speta, reclamanta a uzat de institutia „ completarii hotarârii ”, demers motivat de nepronuntarea primei instante asupra capatului de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalitatilor de întârziere pâna la achitarea integrala a debitului si finalizat prin pronuntarea sentintei civile nr. 1508 din 16 noiembrie 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, care a completat sentinta, în sensul obligarii pârâtului O.G. la plata catre reclamanta a sumei de 1.920.195.785 lei vechi pretentii banesti, în loc de 1.431.459.707 lei, mentinând celelalte dispozitii ca fiind corecte.

Desi deficitara la rândul sau, în sensul ca prin dispozitivul sentintei de completare, instanta nu s-a pronuntat si cu privire la cererea de acordare a penalitatilor de întârziere pâna la achitarea integrala a debitului, aceasta a ramas definitiva, prin decizia nr. 60 din 6 aprilie 2006 a Curtii de Apel Suceava – Sectia civila si irevocabila, prin decizia nr. 9724 din 27 noiembrie 2006 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia civila si de proprietate intelectuala, în ale caror considerente s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, împrejurarea ca si hotarârile pronuntate în judecarea cererilor de completare sunt susceptibile, la rândul lor, de completare, în cazul omisiunii instantei de a se pronunta asupra unui capat din cererea de completare, textul art. 2812 din Codul de procedura civila nefacând vreo distinctie în acest sens.

Cum, pe de alta parte, reclamanta nu a dat eficienta interpretarii data de instante prevederilor art. 2812 din Codul de procedura civila aplicabile în speta, iar pe de alta parte, în prezenta faza procesuala aceeasi reclamanta a înteles sa aduca sentintei civile nr. 837 din 4 mai 2005 a Tribunalului Botosani – Sectia civila, aceleasi critici care, fiind transate deja irevocabil, nu mai pot constitui obiect de analiza în acest cadru procesual, solutionarea apelului fiind, mai mult, suspendata în temeiul art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila, pâna la solutionarea irevocabila a cererii de completare, apreciata ca o chestiune prejudiciala prin raportare la temeiurile de fapt invocate, Curtea, constatând ca hotarârea primei instante este legala si temeinica, fata de motivele de apel invocate, vazând ca nici din oficiu nu sunt date motive de nulitate, în temeiul art. 296 din Codul de procedura civila, va respinge apelul ca nefondat.