Art.85 c.p.civ. Citarea părţii la o altă adresă decât cea de domiciliu. Încălcarea dreptului de apărare şi la un proces echitabil. Citare. Citaţie


Dosar nr.,,,,,,

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia Nr. 449/2012

Şedinţa publică de la 06 Martie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă B E şi de recurenţii pârâţi G I, G E împotriva sentinţei civile nr….. pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. …..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta pârâtă G E, asistată de avocat D I în substituire avocat B A, lipsă fiind recurenta reclamantă B E reprezentată de procurator Z P, recurentul pârât G I reprezentat de avocat D I în substituire avocat B A.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat D I în substituire pentru avocat Bădiţa Alin pentru recurenţii pârâţi G I, G E a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât la instanţa de fond cauza a fost soluţionată cu lipsă de procedură.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. …. pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. …, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B E în contradictoriu cu pârâţii G I şi G E.

A fost obligată pârâta G Elena să-i restituie reclamantei suma de 5000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08.10.2002, pârâţii G I şi G E şi-au luat „angajamentul de a vinde” reclamantei B E imobilul casă, teren şi dependinţe, situat în comuna Scoarţa, sat Lintea, judeţul Gorj, casa fiind în indiviziune cu numitul B C, menţionându-se că s-a plătit arvună suma de 100.000.000 de lei, urmând ca diferenţa să se plătească la data terminării litigiului de ieşire din indiviziune cu B C.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti sub nr…. la data de 20.02.2004, reclamanta B E i-a chemat în judecată pe pârâţii G I şi G E, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la o casă de locuit compusă din 5 camere (mai puţin camera A individualizată în raportul de expertiză în dosarul nr. 726/2002 al acestei instanţe) şi suprafaţa de 1000 m. teren împreună cu dependinţele situate în satul Lintea, comuna Scoarţa, judeţul Gorj şi să se constate că ea – reclamanta este proprietara acestora.

Prin sentinţa civilă nr…., pronunţată în dosarul cu nr. …. de Judecătoria Tg-Cărbuneşti, a fost respinsă acţiunea civilă în constatare formulată de reclamanta B E împotriva pârâţilor G I şi G

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B E, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, recursul fiind înregistrat sub nr…..

În cursul soluţionării recursului, reclamanta B E a consemnat sumele de 4750 lei şi 250 lei, cu recipisele de consemnare nr.33523/1 din data de 12.02.2007 şi nr.333611/1 din data de 13.02.2007 la dispoziţia şi pe seama numitei G E, sume reprezentând diferenţa pentru anexe şi teren, astfel cum s-a consemnat pe recipise.

Prin decizia civilă nr……, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. …. , a fost admis recursul, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. …, iar prin sentinţa civilă nr … din data de …. a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta B E, domiciliată în comuna Scoarţa, satul Lintea, judeţul Gorj, în contradictoriu cu pârâţii G I şi G E, domiciliaţi în comuna Scoarţa, sat Lintea, judeţul Gorj, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei G Ea suma de 350 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B E, recursul acesteia fiind soluţionat prin Decizia civilă … prin care a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată sentinţa civilă …, fiind trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. …, iar prin sentinţa civilă nr….. a fost respinsă acţiunea, recursul declarat împotriva acestei sentinţe fiind respins prin decizia civilă nr…..

S-a reţinut că potrivit art. 1294 C. civ, vinderea este o convenţie prin care două părţi se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi preţul lui, că art. 1295 C civ arată că vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată de cumpărător în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului , deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat .

A mai reţinut instanţa de recurs că observând antecontractul de vânzare cumpărare se constată că, preţul nu este nici determinat de părţi dar nici determinabil, părţile neprecizând în elemente de determinare ulterioară a preţului, iar potrivit art 1303 C civ preţul vânzării trebuie să fie serios si determinat de părţi şi cum, o astfel de cerinţa esenţială prevăzuta de art 1295 şi 1303 C civ nu a fost îndeplinită de către părţile contractante, convenţia este nulă.

Reclamanta B E a consemnat sumele, a căror restituire o solicită, în vederea executării convenţiei încheiate cu pârâţii, sume ce au fost ridicate de pârâta G E la data de 06.07.2011, astfel cum rezultă din adresa nr.10233 din data de 28.10.2011 comunicată de CEC Bank, Sucursala Tg-Jiu.

Potrivit art.1092 Cod civil, aplicabil speţei, orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii.

Naşterea raportului juridic în temeiul căruia accipiensul poate fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit presupune întrunirea mai multor condiţii: prestaţia efectuată de către solvens să aibă semnificaţia juridică a unei plăţi, datoria în vederea căreia a fost efectuată plata să nu existe, iar plata sa fi fost făcuta din eroare.

Aceste condiţii sunt întrunite în cauză, întrucât prin decizia nr…. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr….. s-a reţinut ca fiind nulă convenţia în executarea căreia reclamanta a consemnat suma totală de 5000 lei, astfel încât prestaţia executată nu izvora dintr-un contract şi nu era datorată de reclamanta.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs părţile.

Reclamanta B E critică sentinţa pentru că, deşi instanţa de fond a dispus restituirea unei sume de 5000 lei de către pârâtă, această sumă recurenta o consideră ca fiind o cauţiune, iar în situaţia că o ridică de la bancă săvârşeşte o infracţiune. De asemenea, critică neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate. Mai mult, trebuia ca prima instanţă să menţioneze în dispozitiv că suma stabilită în sarcina pârâtei reprezintă diferenţă preţ convenit prin antecontractul intervenit între părţi.

Pârâţii G I şi G E critică sentinţa pentru judecarea pricinii cu procedura de citare nelegal îndeplinită. Invocă art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin.2 Cod procedură civilă şi art. 304 pct.7 şi 9 Cod procedură civilă.

Arată că potrivit art. 85 C.p.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau încunoştinţarea părţii. Or, susţin recurenţii, pe tot parcursul procesului înaintea instanţei de fond au fost citaţi la o adresă din municipiul Craiova, judeţul Dolj, deşi din actele de identitate ale acestora rezultă că au domiciliul în comuna Scoarţa, sat Lintea judeţul Gorj. În consecinţă, recurenţii invocă lipsa de apărare.

În dovedirea motivelor de recurs, pârâţii au depus copia cărţii de identitate a recurentei G E, din care rezultă că, începând cu data de 11.10.2011, domiciliul său este în comuna Scoarţa, judeţul Gorj.

Recursurile urmează a fi admise pentru considerentele care succed.

Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare state în dosarul de fond rezultă că pârâţii au fost citaţi la o adresă din Craiova, judeţul Dolj, existând menţiunea îndeplinirii procedurii prin afişare. Întrucât adresa de domiciliu a pârâţilor este în comuna Scoarţa, sat Lintea, judeţul Gorj, conform copiei cărţii de identitate a pârâtei de la fila 21 dosar recurs, se constată că instanţa de fond a judecat pricina contrar prevederilor art. 85 Cod procedură civilă, care obligă instanţa de judecată să citeze sau să încunoştinţeze părţile în proces. Raţiunea acestei obligaţii legale este respectarea dreptului la apărare al părţii şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, potrivit art. 107 C.p.civ., cauza se amână ori de câte ori se constată de judecător că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor legale, sub sancţiunea nulităţii.

Ca atare, pârâţii au lipsit atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului pentru că nu au fost legal citaţi, încât, fiind îndeplinite condiţiile art. 312 alin.5 C.p.civ., se va casa sentinţa şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Cu prilejul rejudecării, instanţa de fond va cita părţile la domiciliul acestora rezultat din actele depuse. Totodată, nemaiimpunându-se analiza criticilor recurentei reclamante, se vor pune în discuţia părţilor orice împrejurări invocate de acestea în vederea unei juste soluţionări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile civile declarate de recurenta reclamantă B E şi de recurenţii pârâţi G I, G E împotriva sentinţei civile nr….. pronunţată de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. …..

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2012, la Tribunalul Gorj.