Cerere de ajutor public judiciar. Exercitarea caii de atac a recursului cu privire la modul de solutionare al cererii de ajutor public judiciar. Taxă de timbru


C.p.cv., art.304 pct.9, O.U.G. nr.51/2008

Motivele de recurs invocate vizeaza solutia pronuntata de instanta de apel cu privire la cererea de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru.

Aceste aspecte de drept au fost însa dezlegate în mod irevocabil prin încheierea din data de 15.03.2010, prin care s-a respins aceasta cerere.

Aceste aspecte de drept au fost însa dezlegate în mod irevocabil prin încheierea din data de 15.03.2010, prin care s-a respins aceasta cerere.

OUG nr. 51/2008 reglementeaza prin art. 15 o singura cale de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, iar în cauza, recurentul a uzat de aceasta cale, cererea sa de reexaminare fiind respinsa în mod irevocabil prin încheierea din 13.04.2010.

OUG nr. 51/2008 reglementeaza prin art. 15 o singura cale de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, iar în cauza, recurentul a uzat de aceasta cale, cererea sa de reexaminare fiind respinsa în mod irevocabil prin încheierea din 13.04.2010.

Prin urmare, aspectele privind îndeplinirea cerintelor pentru scutirea partii de plata taxei de timbru nu mai pot fi repuse în discutie în prezenta cale de atac, care nu poate viza decât decizia prin care apelul a fost anulat ca netimbrat, încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar bucurându-se de prezumtia de validitate, apelantul având obligatia de a timbra cererea de apel astfel cum i s-a pus în vedere de catre tribunal.

Prin urmare, aspectele privind îndeplinirea cerintelor pentru scutirea partii de plata taxei de timbru nu mai pot fi repuse în discutie în prezenta cale de atac, care nu poate viza decât decizia prin care apelul a fost anulat ca netimbrat, încheierea de respingere a cererii de acordare a ajutorului public judiciar bucurându-se de prezumtia de validitate, apelantul având obligatia de a timbra cererea de apel astfel cum i s-a pus în vedere de catre tribunal.

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA

DECIZIA CIVILA NR. 7/11.01.2011

Prin sentinta civila nr. 2681/02.04.2009, Judecatoria Sector 6 Bucuresti a admis în parte cererea modificata si completata, a constatat deschisa succesiunea defunctei D.F, a constatat ca au calitatea de mostenitori legali reclamantul, cu o cota de 1/2 si pârâta B.E., cu o cota de 1/2, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind anularea contractului de întretinere, constatarea nulitatii antecontractului de vânzare cumparare din 12.01.2008 si a sentintei civile nr. 2507/24.06.2008, reductiunea liberalitatilor excesive, compunerea masei succesorale si iesirea din indiviziune.

În considerentele hotarârii judecatoresti, s-a retinut ca reclamantul si pârâta B.E. au calitatea de fii ai defunctei D.F., revenindu-le o cota parte de câte 1/2 din masa succesorala, ca nu s-a invocat si nu s-a tins la dovedirea faptului ca autoarea partilor nu ar fi avut discernamânt la momentul încheierii contractelor de vânzare cumparare nr. 1519/05.06.2007 si de întretinere nr. 865/2004.

A mai retinut prima instanta ca nu reprezinta o conditie de valabilitatea la încheierea unui contract de întretinere obligatia de a fi asistata partea de un reprezentant al Autoritatii Tutelare, iar acordul reclamantului nu era necesar pentru înstrainarea cotei de 5/8 din imobilul asupra caruia defuncta detinea un drept de proprietate exclusiv si absolut.

De asemenea, s-a constatat ca reclamantul a confirmat/ratificat contractul de vânzare cumparare mentionat, având în vedere ca acesta a transferat cota sa indiviza de 3/16 din apartament catre pârâti, iar prezumtia de gratuitate nu mai poate opera, nefiind dovedita o liberalitate pentru a opera reductiunea.

Cu privire la terenul de 1900 mp, s-a retinut ca acesta a fost înstrainat urmare a pronuntarii unei hotarâri care sa tina loc de act autentic, astfel ca nu mai face parte din masa succesorala.

În acelasi timp, s-a constatat ca nu poate interveni nulitatea absoluta cu privire la actul sub semnatura privata încheiat între defuncta si Bidescu Elena si la sentinta civila nr. 2507/2008, tinând cont de faptul ca pretul stabilit a corespuns vointei partilor.

Împotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul, ce a fost anulat ca netimbrat, prin decizia civila nr. 714 din 28.06.2010 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a Civila, retinându-se ca apelantul nu a facut dovada achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar, astfel cum i s-a pus în vedere atât prin rezolutia judecatorului de serviciu si prin încheierea de sedinta din data de 26.10.2009, nici ulterior respingerii prin hotarâre irevocabila a cererii de ajutor public judiciar.

În termenul legal prevazut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.L., în temeiul art. 304 pct. 9 si 10 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a aratat ca, instanta de apel a solutionat gresit cererea de ajutor public judiciar, apreciind ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 6 si 8 din OUG nr. 51/2008.

Din probele depuse la dosar rezulta ca venitul mediu pe membru de familie este de 250 lei, ca atât recurentul cât si sotia sa sunt someri si au în întretinere doi copii minori, astfel încât sunt în imposibilitate de a achita taxa de timbru stabilita de tribunal pentru calea de atac a apelului.

Prin decizia civila nr.7/11.01.2011, a fost respins, ca nefondat recursul.

În motivarea deciziei, s-au retinut urmatoarele:

Recurentul a înteles sa atace cu recurs decizia civila nr. 28.06.2010, prin care tribunalul a admis exceptia netimbrarii apelului declarat de reclamant si a anulat acest apel, ca netimbrat. Motivele de recurs invocate vizeaza, însa solutia pronuntata de instanta de apel cu privire la cererea de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru.

Fata de cele retinute, Curtea apreciaza ca nu exista motive prevazute de art.304 Cod procedura civila, care sa atraga modificarea sau casarea deciziei si nici motive prevazute de art.306 Cod procedura civila, astfel încât, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.