Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza ii cod procedură civilă (înscris declarat fals). Data de la care curge termenul de 1 lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac. Revizuire


Cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza ii cod procedură civilă (înscris declarat fals).

Data de la care curge termenul de 1 lună pentru exercitarea căii extraordinare de atac.

Potrivit art. 324 Cod procedură civilă, termenul de revizuire de 1 lună se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul.

În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acesteia.

În speţă, termenul de o lună urmează a se calcula de la data când partea a luat cunoştinţă de faptul că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată, respectiv de la data când revizuientul a luat cunoştinţă de ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Sursa primară.

Decizia civilă nr. 298 din 24 februarie 2009

(Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 2091/296/2004)

Prin sentinţa civilă nr.1873/27.03.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.2091/296/2004, a fost respinsă ca tardiv introdusă cererea de revizuire formulată de revizuientul C. C. având ca obiect sentinţa civilă nr.7264/1994 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.11801/1993 şi motivată de împrejurarea constatării săvârşirii unei infracţiuni de fals, în dosar nr.171/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în dosar nr.171/P/2002 anterior evocat s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni de fals în privinţa cererii introductive în instanţă, a precizării de acţiune şi a cererii de investire cu formulă a sentinţei de admitere a cererii introductive, toate trei fiind săvârşite de intimata în prezentul dosar C. M., care a semnat cele trei cereri în numele reclamantei din proces A. M., fără a avea un mandat în acest sens din partea titularei dreptului la acţiune. În cadrul dosarului de urmărire penală însă s-a constatat prescripţia răspunderii penale a învinuitei C. M. iar părţile vătămate au fost îndrumate să uzeze de calea procedurală a revizuirii civile.

Raportat la această stare de fapt prima instanţă a apreciat că, întrucât cererea de investire cu formulă executorie, care cronologic este ultimul act infracţional săvârşit de intimata C. M., s-a înregistrat la data de 10.03.1995. Prin urmare, începând cu această dată a început să curgă termenul legal de 5 ani de prescripţie a răspunderii penale, conform art.122 lit. d Cod penal, după care a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art.324 alin.4 Cod de procedură civilă în care putea fi promovată cererea de revizuire, termen care s-a împlinit la data de 10.03.2003, la care se adaugă termenul de o lună prevăzut de aceeaşi normă juridică pentru înregistrarea cererii de revizuire civilă.

În speţă însă revizuientul C. C. a înregistrat cererea de revizuire ce face obiectul prezentului litigiu la data de 18.03.2004, astfel încât prima instanţă a apreciat că în cauză operează sancţiunea procedurală a tardivităţii, făcând aplicarea dispoziţiei legale de mai sus.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs în termenul legal şi recalificat ulterior în apel în temeiul art.328 alin.1 Cod de procedură civilă în şedinţa publică de la termenul din data de 02.09.2008 (fila nr.25) revizuientul C. C. solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea analizării cererii de revizuire pe fondul acesteia, motivând în fapt că incidenţa excepţiei de tardivitate astfel cum a fost analizată şi reţinută de către prima instanţă a fost rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale în materie, apelantul revizuient arătând că termenul legal prevăzut de art.324 pct.3 Cod de procedură civilă a început să curgă, în opinia sa, de la data la care i-a fost comunicată soluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr.171/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, adică de la data de 19.02.2004, faţă de care apreciază că cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal.

Intimaţii, legal citaţi se prezintă prin av. M. D. A. şi depun întâmpinare (fila nr.15) prin care solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, motivând în fapt că aceasta din urmă a aplicat în mod corect prevederile art.324 alin.3 Cod de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.252/A din 21 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.2091/296/2004, s-a admis apelul declarat de apelantul revizuient C. C., împotriva sentinţei civile nr.1873/27.03.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.2091/296/2004 în contradictoriu cu intimaţii C. M. şi C.P.MA., C.M.V., .G. I. şi G. V. şi în consecinţă, s-a desfiinţat sentinţa apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:

Sub aspectul stării de fapt prima instanţă a reţinut în mod corect că ultimul act infracţional săvârşit de către intimata C. M. s-a realizat la data de 10.03.1995, precum şi faptul că cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 18.03.2004.

Tribunalul a reţinut însă că, aşa cum rezultă şi din dosarul 171/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş soluţia de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a constatării prescripţiei răspunderii penale faţă de învinuita C. M. a fost comunicată revizuienţilor din prezentul dosar la data de 19.02.2004 (filele nr.3-8 din dosar nr.171/P/2002, vol. II, ataşat la dosarul cauzei) şi că faţă de această din urmă dată, cererea de revizuire înregistrată la data de 18.03.2004 se prezintă a fi formulată înăuntrul termenului legal de o lună prevăzut de art.324 alin.1 pct.3 raportat la art.322 pct.4 Cod de procedură civilă.

Totodată, în ce priveşte interpretarea dată de prima instanţă prevederilor art.324 alin.1 pct.3 Cod de procedură civilă în sensul că, în lipsa unei hotărâri de declarare ca fals a înscrisului care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr.7264/02.11.1994 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr.11801/1993, cererea de revizuire se poate formula în termen de o lună de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, tribunalul reţinând că în partea finală a acestei norme juridice se prevede în mod expres, ca termen limită obiectiv până la care se poate formula o astfel de cerere de revizuire „nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora”.

În speţă, prima instanţă s-a raportat în calculul termenului de introducere a cererii de revizuire la momentul săvârşirii infracţiunii, invocate de către revizuient. Tribunalul a apreciat însă că modalitatea de calcul rezultată din considerentele primei instanţe se prezintă a fi eronată, câtă vreme s-a apreciat de către instanţa de fond că obligaţia de calcul a termenului de prescripţie, atât cel al răspunderii penale cât şi cel de înregistrare al cererii de revizuire, incumbă eventualului revizuient şi că în consecinţă i se aplică sancţiunea juridică de mai sus.

Instanţa de control judiciar a apreciat însă că atâta vreme cât în fapt pot surveni diferite împrejurări de natură să determine întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei, inclusiv în privinţa prescripţiei răspunderii penale, împrejurări recunoscute ca atare prin dispoziţiile normative aplicabile în materie, unele din acestea nefiind susceptibile de a fi cunoscute de către potenţialii revizuienţi (cum ar fi de pildă săvârşirea actelor infracţionale în formă continuată, descoperite însă ulterior, în raport de primele acte infracţionale astfel săvârşite, ori efectuarea unor acte de urmărire penală de natură să întrerupă cursul prescripţiei penale), disp.art.324 alin.1 pct.3 Cod de procedură civilă se impun a fi interpretate în sensul că, în speţa de faţă termenul de 3 ani înăuntrul căreia revizuientul era obligat să acţioneze începe să curgă de la data la care acesta a luat la cunoştinţă împrejurarea că faptele penale în privinţa cărora a formulat o plângere precum şi răspunderea făptuitorilor s-au prescris.

Pe cale de consecinţă prin prisma raţionamentului judiciar de mai sus tribunalul a apreciat că soluţia primei instanţe în privinţa tardivităţii formulării cererii de revizuire se prezintă a fi nelegală şi netemeinică şi în consecinţă a admis apelul formulat în cauză şi a desfiinţat sentinţa atacată trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu ocazia rejudecării urmând a fi avute în vedere şi cheltuielile de judecată ocazionate în prezentul apel.

Împotriva acestei decizii, în termen şi legal timbrat, au declarat recurs intimaţii C. . C. P. M. şi C.M., solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii apelului şi păstrarea sentinţei instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, în mod greşit instanţa de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond, respingând excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire, întrucât termenii procedurii civile sunt clari, „în lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora”, a producerii şi nu a constatării intervenirii lor.

Mai mult, se susţine de către recurenţi, că cererea de revizuire este contrară voinţei reclamantei din acel dosar, este o cerere de revizuire „pro domo” astfel inadmisibilă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299, 304 pct.9, 312 Cod procedură civilă.

Intimaţii, deşi legal citaţi nu au formulat întâmpinare, în şedinţa publică din 24 februarie 2009, reprezentantul intimatului C.C., solicitând respingerea recursului civil de faţă, cu cheltuieli de judecată.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităţilor prev. de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la Judecătoria Satu Mare, la data de 18 martie 2004, revizuientul C.C. a solicitat a se dispune schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 7264/1996 a aceleaşi instanţe şi rejudecând cauza, a respinge acţiunea cu restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 324 pct.4 Cod procedură civilă.

Judecătoria Satu Mare, prun sentinţa civilă nr.1873/27.03.2008 a respins ca tardivă cererea de revizuire, hotărâre care a fost desfiinţată de instanţa de apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare, întrucât greşit s-a apreciat data de la care începe să curgă termenul de introducere a cererii de revizuire prev. de art. 324 alin. (1) pct.3, raportat la art. 322 pct.4 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii sale de revizuire, revizuientul a susţinut că intimata C.M., în dosarul a cărui revizuire se solicită, a semnat cererea de dare în judecată în numele mamei lui A.M., cu toate că nu avea mandat de la aceasta, motiv pentru care a formulat plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals, însă în dosar nr.171/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât răspunderea penală a fost prescrisă.

Revizuientul a arătat că, soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale, i-a fost comunicată la data de 23.02.2004, în raport de care, cererea sa este introdusă în termenul legal prev. de art. 324 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui text de lege, termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti „în cazurile prev. de art. 322 pct.4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care comiterea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora”.

Aşadar, potrivit textului mai sus evocat, în situaţia în care, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, termenul de o lună urmează a se calcula de la data când partea a luat cunoştinţă de faptul că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată, în speţă, de la data când revizuientul a luat cunoştinţă de ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, pe motiv că răspunderea penală a fost prescrisă.

Revizuientul a luat cunoştinţă de existenţa împiedicării legale de a se porni procesul penal, la data de 19 februarie 2004, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, în raport de care, cererea de revizuire, înregistrată la data de 18 martie 2004, apare ca fiind introdusă în termenul legal prev. de art. 324 al. (1) pct.3 Cod procedură civilă.

Aşa fiind, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul civil de faţă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenţii la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului C.C., reprezentând onorariu avocaţial.