CIVILA II.Înmatriculare autoturism fără plata taxei pe poluare Cereri


Asupra cauzei de faţă.

Prin cererea înregistrată sub nr.6645/114/2011 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta S.C. …..SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Buzău – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la înmatricularea autovehiculului marca Renault, model Mascott, serie saşiu………, an fabricaţie 2005, proprietatea reclamantei fără plata taxei pe poluare.

În motivarea acţiunii reclamanta a învederat instanţei că a cumpărat din Polonia de la furnizorul………, un autoturism second hand , devenind proprietara acestuia, fără însă a-l putea înmatricula întrucât i se impune plata unei taxe pe poluare, deşi autoturismul a fost înmatriculat iniţial în ţara de origine la data de 01.08.2005.

Arată reclamanta că această taxă nu este datorată iar dispoziţiile OUG nr. 50/2008 care reglementează plata taxei contravin legislaţiei comunitare în materie, fiind şi în contradicţie cu prevederile constituţionale.

Se susţine astfel că art.90 paragraful 1 din Tratatul UE este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate şi cea aplicată produselor naţionale sau din state membre sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc la un nivel mai mare în cazul celor importate.

În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar contractul de vânzare cumpărare al autovehiculului, certificatul de înregistrare al acestuia în Uniunea Europeană, certificat de autenticitate, actele de proprietate ale autoturismului, certificatul de înmatriculare.

Pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Buzău – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii arătând că nu poate proceda la înmatricularea autoturismului aparţinând reclamantei în absenţa achitării taxei speciale pentru înmatriculare, fiind ţinut să respecte legislaţia internă chiar şi în situaţia în care ulterior legiuitorul o va modifica pentru a asigura compatibilitatea legii interne cu dreptul comunitar.

Se mai arată de asemenea că autoturismul proprietatea reclamantei nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare şi prevăzute în mod expres de OUG nr. 50/2008, act normativ ce a fost promovat pentru a împiedica intrarea în România a unui număr foarte mare de autovehicule second – hand cu vechime de peste 10 ani.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine în fapt următoarele:

Reclamanta S.C. …….SRL a cumpărat din Polonia un autoturism marca Renault, model Mascott, serie saşiu…….., an fabricaţie 2005 a cărei înmatriculare nu este posibilă fără plata taxei pe poluare, conform dispoziţiilor art.4 din OUG nr. 50/2008.

Tribunalul va reţine însă că în temeiul dispoziţiilor art. 90 par.1 din Tratatul UE, nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naţionale similare, dispoziţii care îşi găsesc aplicarea şi în hotărârea CJE în cauza Wiegel din anul 2004 care a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din statele membre.

Astfel, sensul acestei reglementari este acela de a interzice a fiscală între maşinile second hand importate şi cele similare autohtone, ori în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate aici cu ocazia reînmatriculării ca urmare a schimbării proprietarului.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului Fiscal, iar reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.

De la 1.01.2007 România este un stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din României, ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Prin Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeana, statul român şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originare ale comunităţii dinainte de aderare.

Aşa fiind, instanţa urmează să constate că în cauza sunt aplicabile în mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar care au prioritate faţă de dreptul naţional.

Întrucât în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele înmatriculate aici cu ocazia reînmatriculării prin schimbarea proprietarului, dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja in celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanţa constata o diferenţă de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal şi contravine dispoziţiilor menţionate din Tratatul CEE.

Aceste dispoziţii se opun unei taxe speciale pentru achiziţiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul naţional, astfel încălcându-se principiul libertăţii circulaţiei mărfurilor, dezavantajându-se direct, sau indirect maşinile din celelalte tari ale Uniunii Europene în competiţia cu produsele similare autohtone.

În temeiul considerentelor de fapt şi de drept expuse, tribunalul urmează să admită acţiunea şi în consecinţă va obliga pârâta să înmatriculeze autovehiculul proprietatea reclamantei marca Renault, model Mascott, serie saşiu………, an fabricaţie 2005, fără plata taxei de poluare.

2