Divorţ. Respingere ca nesusţinut. Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)


Decizie

Familie

Divorţ. Respingere ca nesusţinut.

Prin derogare de la dreptul comun, în materia divorţului, dispoziţiile art. 616 C.proc.civ. reglementează o sancţiune procedurală specială – respingerea cererii de ca nesusţinută – ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de renunţare la judecată.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., dec. nr. 29/A/22 februarie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 9087/2011 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 19 octombrie 2011 în dosarul nr. 5421/190/2010 s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul CE împotriva pârâtei CM şi în consecinţă s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 04.11.1974 şi înregistrată sub nr. 29/04.11.1974 la Consiliul popular al comunei Livezile, din culpa comună a părţilor; s-a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „G”; s-a dispus ca autoritatea părintească faţă de minora CVE să fie exercitată de ambii părinţi; s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul reclamantului şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreţinere în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 11.06.2010, şi până la majoratul acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond, în baza probatoriului administrat, a reţinut faptul că părţile s-au căsătorit la data de 04.11.1974 la Primăria Livezile, iar din căsătorie au rezultat opt copii, dintre care doar CVE este în prezent minoră.

Probatoriul testimonial administrat în cauză a relevat faptul că părţile sunt despărţite în fapt din vara anului 2010, pârâta locuind la domiciliul fiului său, iar reclamantul locuind în continuare la fostul domiciliu conjugal împreună cu una dintre fiicele majore şi fiica minoră. Despărţirea în fapt a părţilor s-a datorat neînţelegerilor soţilor referitoare la neefectuarea muncilor gospodăreşti de către pârâtă şi violenţelor fizice exercitate de reclamant asupra pârâtei. Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa a constatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, impunându-se desfacerea căsătoriei încheiate între părţi din vina ambilor soţi, cu consecinţa revenirii pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, probatoriul testimonial relevând o culpă comună în destrămarea relaţiilor de familie.

Cererea pârâtei de respingere a acţiunii de divorţ ca nesusţinută motivat de faptul că la termenul din data de 20.04.2011 reclamantul a lipsit de la judecată a fost apreciată ca neîntemeiată, reclamantul justificând ulterior lipsa sa de la termenul menţionat prin actul medical existent la fila 44 din dosar, înscrierea eronată a datei eliberării adeverinţei nefiind de natură a înlătura realitatea consemnărilor din cuprinsul actului, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 616 C. pr. civ. pentru respingerea acţiunii ca nesusţinută.

Potrivit dispoziţiilor art. 397 din Codul civil, după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide în alt mod, astfel că, raportat la aceste dispoziţii legale, având în vedere interesul superior al minorei, lipsa unor motive temeinice care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti doar de către unul din părinţi, instanţa a dispus ca autoritatea părintească faţă de minoră să fie exercitată de ambele părţi.

Având în vedere opinia minorei exprimată în faţa instanţei de judecată, în camera de consiliu, concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, declaraţiile martorilor care relevă faptul că minora este bine îngrijită de reclamant, iar pârâta nu a manifestat interes faţă de minoră de la despărţirea în fapt de soţul său, instanţa a stabilit domiciliul minorei la reclamant, obligând pârâta să plătească în favoarea minorei o de întreţinere în cuantum de 167,5 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 11.06.2010 şi până la majoratul minorei. La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, instanţa a avut în vedere, în lipsa probatoriului cu privire la veniturile pârâtei, venitul minim pe economie.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul reţine faptul că apelul declarat este fondat, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 616 C.proc.civ. pentru considerentele care urmează a fi relevate.

Prin excepţie de la regula înscrisă în art. 67 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căreia părţile pot să-şi exercite drepturile procedurale prin mandatar, conform art. 614 C.proc.civ., în procedura de divorţ, în faţa instanţei de fond, soţii sunt obligaţi să se prezinte personal, neputându-se înfăţişa prin reprezentant.

Părţile se pot înfăţişa prin mandatar numai în următoarele situaţii, expres şi limitativ prevăzute de art. 614 C.proc.civ. şi anume: a) dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate; b) dacă unul dintre soţi este împiedicat de o boală gravă; c) dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie; d) dacă unul dintre soţi are reşedinţa în străinătate.

Prin urmare, pentru a putea fi reprezentată prin mandatar în cadrul acţiunii de divorţ, este esenţial a se stabili dacă partea se află în vreuna din situaţiile expres prevăzute de art. 614 C.proc.civ.

Din examinarea încheierilor de şedinţă rezultă că iniţial reclamantul a lipsit la termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2011, termen la care s-a amânat judecarea cauzei dispunându-se depunerea de acte doveditoare a lipsei reclamantului.

Ulterior la data de 9 martie 2011 se depune la dosar un bilet de ieşire din spital, cu care reclamantul a înţeles să dovedească lipsa sa justificată la termenul anterior. La acest termen de judecată, aşa cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă, pârâta prin reprezentant a insistat în poziţia sa de respingere a acţiunii ca nefiind susţinută.

La următorul termen de judecată acordat, 20 aprilie 2011, se constată din nou lipsa reclamantului, acordându-se şi de această dată un termen pentru justificarea absenţei.

În scop justificativ la dosarul cauzei reclamantul a depus un bilet de trimitere eliberat la data de 20 aprilie 2011 de Spitalul de oftalmologie Bistriţa.

Contrar susţinerilor primei instanţe, tribunalul reţine că lipsa reclamantului la cele două termene de judecată nu a fost justificată.

Astfel, în ceea ce priveşte lipsa de la termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2011 (neanalizată de instanţa de fond în considerentele hotărârii pronunţate şi nereţinută ca fiind justificată în niciuna din încheierile de şedinţă întocmite pe parcursul judecăţii), tribunalul reţine că aceasta nu poate fi considerată justificată prin prisma biletului de ieşire din spital depus la dosar.

Contrar poziţiei reprezentantului reclamantului care la termenul de judecată din 19 ianuarie 2011 a susţinut că lipsa se datorează faptului că reclamantul este spitalizat, biletul de externare depus la dosar atestă spitalizarea reclamantului pe perioada 10 ianuarie 2011 – 14 ianuarie 2011. Termenul de judecată a fost stabilit la data de 19 ianuarie 2011, la 5 zile după data externării.

Din cuprinsul său nu rezultă că la externare s-a recomandat evitarea ieşirilor din casă, singurele recomandări fiind tratamentul de urmat cu picături şi control oftalmologic peste 3 săptămâni, adică la începutul lunii februarie 2011.

Prin urmare, lipsa de la termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2011 este nejustificată, reclamantul neprobând că s-a aflat în una din situaţiile de excepţie prevăzute de art. 614 C.proc.civ.

Nici lipsa de la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2011 nu poate fi apreciată ca justificată.

Chiar dacă actul medical depus de reclamant în justificarea lipsei sale este intitulat „bilet de trimitere”, în realitate acesta constituie o simplă prescripţie medicală a tratamentului de urmat.

Se poate cu uşurinţă observa din conţinutul său că provine de la o unitate spitalicească – Spitalul de oftalmologie Bistriţa, nu indică vreo instituţie de trimitere a reclamantului în vederea efectuării vreunei investigaţii, ci cuprinde doar diagnosticul cu care reclamantul figurează în evidenţele medicale şi medicaţia recomandată, cu indicaţia efectuării unui control peste 6 luni.

Ca atare, acest act medical atestă efectuarea de reclamant a unui simplu control.

Ori, în condiţiile în care nu s-au depus la dosar acte din care să rezulte că acest control a fost stabilit a se efectua exact la data de 20 aprilie 2011, că data stabilită pentru control a fost fixată anterior şi reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a înştiinţa instanţa despre această dată (pentru a se fixa eventual un alt termen la care să poată fi prezent) ori că a fost vorba de o urgenţă care a necesitat investigaţie imediată, simplul fapt al efectuării în ziua termenului de judecată a unui control de rutină nu poate fi considerată lipsă justificată, în condiţiile în care, în lipsa unei dovezi contrare, controlul putea fi efectuat în altă zi (în ziua anterioară sau ulterioară datei de 20 aprilie 2011).

Absenţa reclamantului pentru un control care nu s-a dovedit a fi iminent nu poate fi considerată justificată în condiţiile în care justificarea presupune existenţa unor motive obiective, a unor împrejurări care nu depind de voinţa reclamantului.

În niciun caz efectuarea unui control medical nu poate fi apreciată ca o împiedicare determinată de o boală gravă în sensul art. 614 lit. b C.proc.civ., aşa cum greşit susţine intimatul în cuprinsul întâmpinării depuse în apel. Împiedicarea determinată de o boală gravă presupune o imposibilitate a persoanei de a se deplasa la instanţă.

Or, actul medical depus la dosar atestă cu certitudine că reclamantul s-a deplasat la data de 20 aprilie 2011 în Bistriţa, de la domiciliul său comuna din Livezile, sat Dumbrava.

Este adevărat că starea de boală poate fi considerată ca motiv justificativ de absenţă, însă este necesar ca aceasta să survină intempestiv, astfel încât reclamantul să fie pus în imposibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre această împrejurare.

Un control medical însă este programat din timp, astfel încât reclamantul a avut fie posibilitatea de a solicita o programare pentru o altă dată dacă a ştiut data termenului de judecată la momentul la care a avut loc programarea, fie de a solicita instanţei de judecată acordarea unui alt termen, dacă la data de 9 martie 2011 programarea era deja efectuată.

Prin derogare de la dreptul comun, în materia divorţului, dispoziţiile art. 616 C.proc.civ. reglementează o sancţiune procedurală specială – respingerea cererii de divorţ ca nesusţinută – ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de renunţare la judecată.

Pentru aplicarea acestei sancţiuni, în cauză era suficient faptul că reclamantul nu şi-a justificat absenţa la termenul din data de 19 ianuarie 2011.

Reţinând lipsa nejustificată a reclamantului la cele două termene de judecată (19 ianuarie 2011 şi 20 aprilie 2011), faptul că lipsa nejustificată la un singur termen este suficientă pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 616 C.proc.civ., tribunalul în baza prevederilor art. 297 C.proc.civ. raportat la art. 616 C.proc.civ., va admite apelul declarat, va schimba în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge ca nesusţinută acţiunea de divorţ formulată.

Dată fiind sancţiunea aplicată, tribunalul nu va mai analiza temeinicia acţiunii de divorţ, modalitatea de aplicare a legii civile noi unui proces în curs în condiţiile existenţei prevederii art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi a lipsei unei modificări de acţiune în condiţii procedurale (în formă scrisă, cu elementele cerute de art. 112 C.proc.civ.).