Fond funciar. Acţiune constatare nulitate titlu de proprietate. Persoane neîndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate.Fondul funciar


În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, la data de 29.05.1996, pe numele autorului sau, defunctul S. N., si al pârâtei S. E., cumnata ei, s-a emis de catre pârâta Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, titlul de proprietate nr. 4200536/29.05.1996, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 3,68 ha teren, aflat pe teritoriul cadastral al comunei S., jud. Teleorman.

A precizat ca, la data emiterii titlului de proprietate, autorul sau, defunctul S. N., era în viata, ea fiind mostenitoarea acestuia, în calitate de sotie supravietuitoare, conform certificatului de mostenitor nr. 107/09.12.2002 emis de B.N.P. Marta Petrisor.

Reclamanta a mai aratat ca pârâta este mostenitoarea lui S. F. ( fratele lui S. N.) în calitate de sotie supravietuitoare.

Terenul a apartinut autorului comun, defunctul S. R. decedat la data de 25.01.1975, iar mostenitor al acestuia a ramas doar S. N., în calitate de fiu, defunctul S. F. renuntând expres la masa succesorala, prin declaratia autentificata sub nr. 247/1975, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 138/25.06.1975, întocmit de catre Notariatul de Stat Local Turnu Magurele.

De asemenea, defunctul S. F. este renuntator si la mostenirea defunctei S. I., mama sa, decedata la data de 22.06.1978, prin declaratia autentificata sub nr. 843/1978, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 572/13.12.1978, întocmit de catre Notariatul de Stat Local Turnu Magurele.

Având în vedere aceasta situatie, a apreciat ca, în mod gresit, s-a dispus înscrierea pe titlul de proprietate a pârâtei S. E., deoarece aceasta nu avea vocatie succesorala la mostenirea lasata de defunctul S. R.

În drept si-a întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 18/1991.

A anexat actiunii ( în copie) : titlu de proprietate nr. . 4200536/29.05.1996 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, certificate de mostenitor nr. 128/25 iunie 1975 si nr. 572/13 decembrie 1978, ambele întocmite de Notariatul de Stat Turnu Magurele si certificat de mostenitor nr. 107/09.12.2002 întocmit de BNP M. P.

Pârâta S. E. nu a depus întâmpinare si nu a propus probe în aparare.

Pârâta Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a comunei Saelele, judetul Teleorman, prin reprezentantul ei, presedintele comisiei, C. G., a formulat întâmpinare ( fila 20), prin care a aratat ca este de acord cu admiterea actiunii.

În motivarea cererii, pârâta a sustinut ca pârâta S. E., a fost trecuta, în mod eronat, ca mostenitoare a defunctului S. N., desi era cumnata acestuia. Mai mult, în momentul întocmirii titlului de proprietate, S. N. era în viata, acesta din urma fiind mostenitorul de drept al defunctului S. R.

Prin sentinta civila nr. 2919/27.11.1992 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele, s-a dispus iesirea din indiviziune asupra mostenirii defunctului S. R., decedat în anul 1970, acestuia din urma reconstituindu-i-se dreptul de proprietate pentru suprafata de 3.18 ha teren arabil.

Pentru aceste motive, a solicitat anularea partiala a titlului de proprietate în sensul de a se trece ca mostenitori de drept ai autorului S. R., numitii : S. N. – fiu, S. E. – nora si S. M. si T F. – nepoti.

În drept si-a întemeiat cererea pe prevederile art. 115-119 Cod proc. Civ.

A anexat cererii ( în copie) : sentinta civila nr. 29191/27 noiembrie 1992 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele si titlu de proprietate nr. . 4200536/29.05.1996 .

La solicitarea instantei, pârâtele Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman si Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a comunei S, judetul Teleorman au comunicat instantei documentatia ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauza, respectiv înscrisurile depuse la dosar de parti, instanta retine ca, în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 3,68 ha teren, pe numele pârâtei S. E. si a lui S. N., în calitate de mostenitori ai defunctului S. R., decedat la data de 25 ianuarie 1975.

La data de 14 februarie 2000, a decedat S. N., unicul sau mostenitor ramânând reclamanta S. F., în calitate de sotie supravietuitoare, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 107/09 decembrie 2002 întocmit de B.N.P. Marta Petrisor.

Pentru acest motiv, instanta apreciaza ca reclamanta are calitate procesuala activa în cauza.

Potrivit dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a pct. ( i ) din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire în favoarea persoanelor care nu erau îndreptatite, potrivit legii, la astfel de reconstituire, respectiv persoanele care nu au mostenit asemenea terenuri.

Din continutul documentatiei ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 4200536/29.05.1996 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, instanta retine ca singurul care a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, conform dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 18/1991, pentru suprafata de teren ce a figurat pe numele defunctului S. R, a fost S. N., în calitate de fiu al acestuia.

Mai mult, potrivit certificatului de mostenitor nr. 128/25 iunie 1975, întocmit de Notariatul de Stat Turnu Magurele, unicul mostenitor al defunctului S. R., a ramas fiul sau, S. N., celelalte persoane cu vocatie succesorala, printre care si S. F., renuntând expres la succesiunea autorului lor.

În ceea ce priveste puterea doveditoare a acestui certificat de mostenitor, între persoanele participante la dezbaterea succesorala, precum si succesorii în drepturi ai acestora, asa cum este si pârâta S. E. ca succesoare a sotului sau decedat, S. F., certificatul de mostenitor face dovada deplina în privinta calitatii de mostenitor.

În aplicarea dispozitiilor art. 8 si art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, beneficiara de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai mostenitorii, care nu au acceptat succesiunea în termenul prevazut de art. 700 Cod civil, iar nu si cei care au renuntat la succesiune. Renuntatorul nu poate beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, chiar daca a fost trecut din greseala pe titlul de proprietate, alaturi de alti mostenitori acceptanti ai succesiunii fostului proprietar.

Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca pârâta S. E., în calitate de succesoare a sotului sau, defunctul S. F, decedat la data de 29 august 1989, a fost trecuta în mod eronat pe titlul de proprietate nr. 4200536/29.05.1996 emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, nefiind îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ramas de pe urma defunctului S. R., motiv pentru care instanta urmeaza sa admita actiunea; va constata nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate nr. 4200536/29.05.1996 – titulari S. E. si S. N. – emis de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman si ca efect, va dispune radierea de pe titlul de proprietate a pârâtei S. E..

În baza art. 274 Cod proc.civ. , va obliga pe pârâta S. E. sa plateasca reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata ( onorariu avocat), deoarece pârâta este în culpa procesuala si nu a fost nici de acord cu admiterea actiunii ( pentru a beneficia de prevederile art. 275 Cod proc.civ. ) ; spre deosebire de pârâta Comisia Locala pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a comunei S., judetul Teleorman.