Plângere contravenţională Legea 31/2000 Plângeri prealabile


SENTINŢA CIVILĂ NR. 1665/16.06.2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei, petentul S.C a formulat, în contradictoriu cu intimaţii IPJ şi OCOLUL SILVIC , prin reprezentant, DIRECŢIA SILVICĂ, plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie seria AP nr. xxxxxxxxxxxx, din data de 23.04.2010, prin care a fost sancţionat cu amendă şi confiscarea bunurilor, pentru faptul de a fi transportat o cantitate de lemn, fără a deţine documentele de transport şi de provenienţă.

În motivarea acţiunii, petentul a menţionat faptul că, la data de 23.04.2010, a fost depistat transportând cu auto, material lemnos, fără a avea asupra sa avizul de însoţire a mărfii.

A mai arătat acesta faptul că, la data respectivă avea documente de însoţire a mărfii, însă le pierduse într-o benzinărie, cu puţin timp înainte de momentul controlului, precum şi faptul că le-a prezentat poliţiei la 3 ore după sancţionare.

În concluzie, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

Cererea nu a fost întemeiată pe nicio dispoziţie legală.

În dovedirea pretenţiilor sale, petentul a depus înscrisuri.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din OG nr. 2/2001, şi de plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 3 din OG nr. 32/1995.

Legal citaţi, intimaţii nu au depus întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 23.04.2010, petentul SC a fost sancţionat contravenţional de către un agent din cadrul Poliţiei P., cu amendă în cuantum de 1000 de lei şi confiscarea bunurilor, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 1 lit. p din Legea nr. 31/2000.

S-a reţinut în procesul-verbal seria AP nr. ___ că, la data de mai sus, ora 04:40, contravenientul a transportat cu autoutilitara nr. ____, pe DJ 155 – P- Ţ, o cantitate de aproximativ 5,8 mc material lemnos esenţa răşinoase, pe DN 15 B, din direcţia P, către T, fără să posede documente de transport şi provenienţă ( fila 8 ).

Având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, după cum urmează:

Potrivit art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/2000, în cazul constatării contravenţiilor de natură silvică, „aplicarea sancţiunii se face după cum urmează:

a) amenda şi valoarea pagubei se stabilesc prin rezoluţia şefului ocolului silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, la propunerea organului constatator”.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din acelaşi act normativ, agentul constatator depune procesul-verbal de constatare la ocolul silvic în a cărui rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în termen de 5 zile de la data constatării, în scopul calculării pagubei şi al stabilirii amenzii.

Faţă de dispoziţiile evocate în cele ce preced, instanţa constată că actul de sancţionare a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar amenda a fost aplicată corespunzător exigenţelor legii.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientului, după cum urmează:

În primul rând, instanţa reţine că petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.

În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:

1.calificarea faptei în dreptul intern;

2.natura faptei incriminate;

3.natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.

În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.

Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.

Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.

Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul criteriu, din cele menţionate în precedent, nu este aplicabil speţei de faţă, deoarece contravenţia, în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă.

Totuşi, potrivit celui de-al doilea criteriu, fapta petentului S.C. poate fi asimilată uneia penale, în sensul evocat, având în vedere faptul că norma de incriminare are adresabilitate generală.

Aşa fiind, contravenientul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligat să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatului.

Sub acest aspect, se reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea in acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.

În raport de aspectele învederate, instanţa reţine că fapta săvârşită reprezintă contravenţie, intimaţii îndeplinindu-şi obligaţia de răsturnare a prezumţiei de nevinovăţiei de care beneficiază petentul.

Totuşi, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

La aprecierea gradului de pericol social al faptelor instanţa va ţine cont de împrejurarea că acestea nu au produs urmări grave şi au adus o atingere minimă ordinii şi valorilor sociale ocrotite prin sancţionarea contravenţiei.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale contravenientului, instanţa va ţine cont de atitudinea sa şi de comportarea sinceră în faţa instanţei de judecată, de faptul că acesta se află la prima abatere, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în actul sancţionator, dar, mai ales, de faptul că acesta a depus la dosar, documentele justificative, privind materialul transportat, respectiv avizul de însoţire secundar nr. xxxxxxxx/23.04.2010 şi factura fiscală nr. xx/28.04.2010 ( filele 4-5 ) . Aşa fiind, aspectele enunţate sunt în măsură de a determina mai mult clemenţă în aprecierea raportului de proporţionalitate între gradul de pericol social al faptelor şi sancţiunea aplicată.

Prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menţionat, instanţa reţine că sancţiunea contravenţională a amenzii de 1000 lei nu corespunde gradului redus de pericol social al faptelor, apărând ca excesivă, în contextul evocat, precum şi faptul că aplicarea unei sancţiuni nepecuniare este susceptibilă de a atrage în mod real atenţia petentului asupra necesităţii imperioase de conformare în raport de cerinţele legale.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite în parte plângerea şi va înlocui sancţiunea amenzii cu sancţiunea contravenţională a avertismentului, atrăgând totodată atenţia petentului că această hotărâre poate fi luată în considerare pentru caracterizarea periculozităţii sociale a acestuia, generând aplicarea unei sancţiuni mai severe în cazul săvârşirii unei noi fapte contravenţionale. Urmează a fi menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.

Dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, care guvernează procesul civil, întrucât nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, se va lua act de atare situaţie.