Plângere contravenţională. Neîndeplinirea condiţiilor constitutive ale contravenţiei prevăzute art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 Contravenţii. Închisoare contravenţională


Având în vedere ca în procesul-verbal de contraventie, agentul constatator a retinut ca locul savârsirii contraventiei a fost “domiciliu”, instanta concluzioneaza ca fapta nu a fost savârsita în public, petentul nesavârsind astfel contraventia prevazuta de lege, deoarece fapta sa nu este stabilita si sanctionata de actul normativ indicat, neîntrunind elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 prin raportare la art.1 din O.G. 2/2001.

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals la data de 09.05.2010 sub nr. de dosar 1620/184/2010, petentul R N a contestat procesul-verbal de contraventie seria AP nr. 1135324 încheiat la data de 19.05.2010, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea acestui act si exonerarea sa de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii, dupa ce a relatat cele retinute în cuprinsul procesului-verbal de contraventie, petentul a aratat ca în ziua mentionata în procesul-verbal de contraventie, a avut un conflict cu mama sa , deoarece a încercat sa îl izgoneasca din locuinta, împreuna cu sotia sa.

Petentul a mentionat ca a fost dispusa prin hotarâre evacuarea sa si a sotiei sale, însa mama sa le datoreaza o suma d 7821 lei, pâna la achitarea careia are un drept de retentie.

Petentul a mai aratat ca incidentul a avut loc în familie si a fost provocat de atmosfera tensionata existenta.

Petentul nu a invocat nici un temei de drept în sustinerea plângerii formulate.

În conformitate cu dispozitiile art. 112 din Codul de procedura civila, la cerere au fost atasate urmatoarele înscrisuri: procesul-verbal de contraventie seria AP nr. 1135324 încheiat la data de 19.05.2010 în original (fila nr. 5), copie de pe plicul prin care a fost comunicata plângerea contraventionala (fila nr. 6), somatia realizata în dosarul de nr. 92/E/2010 însotita de comunicare (filele nr. 7-8), copie de pe sentinta civila nr. 539 din data de 13.03.2009 pronuntata de Judecatoria Bals în dosarul nr. 996/184/2008 (filele nr. 9-10), procesul-verbal încheiat la data de 17.05.2010 (fila nr. 11), copie de pe decizia civila nr. 199 din data de 29 iunie 2009 pronuntata de Tribunalul Olt în dosarul nr. 966/184/2008 (filele nr. 13-14).

Cererea a fost scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozitiile art. 36 din O.G. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 si art. 2 alin. 1 din O.G. 32/1995.

Intimatul, desi a fost legal citat, nu s-a prezentat în fata instantei însa a formulat întâmpinare, care a fost depusa la dosarul cauzei la data de 01.07.2010 (filele nr. 19-29).

Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, motivând ca procesul-verbal de contraventie întocmit este legal si temeinic întocmit si face dovada situatiei de fapt si de drept existente în cauza pâna la proba contrara.

S-a aratat ca în baza art. 1173 alin.1 din Codul civil procesul-verbal de contraventie se bucura de prezumtia de veridicitate si temeinicie pâna la proba contrara ce revine petentului în baza art. 1169 din Codul civil.

La solicitarea instantei de a înainta actele ce au stat la baza întocmirii procesului-verbal de contraventie, intimatul depus la dosarul cauzei adresa nr. 9390/2010 (fila nr. 18).

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Petentul R N a fost sanctionat prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP nr. 1135324 încheiat la data de 19.05.2010 cu amenda în cuantum de 1000 lei conform art. 3 lit. b din Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

S-a retinut ca petentul a savârsit contraventia prevazuta de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 deoarece în seara zilei de 18.05.2010, ora 20:30 a lovit-o cu pumnii si picioarele pe mama sa DF, fiind nevoie de internare în spital, ocazie cu care au fost alertate organele publice, locul savârsirii fiind retinut a fi domiciliul.

Din declaratia martorei DF rezulta ca a avut un conflict cu fiul sau R N în data de 18.05.2010 în urma caruia a fost lovita de fiul si nora sa. Martora a declarat expres ca acest incident a avut loc la domiciliul lor, în curtea casei, iar de fata nu au mai fost alte persoane. În urma acestui conflict martora a introdus plângere penala pentru lovire.

Din adresa depusa la dosarul cauzei de intimat rezulta ca la baza întocmirii procesului-verbal întocmit nu au existat alte acte..

În conditiile spetei, instanta apreciaza ca devin incidente dispozitiile art. 34 alin.1 si art. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, art. 2 pct. 1 si art. 3 lit. b din Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

În conformitate cu dispozitiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 „instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii platite, precum si asupra masurii confiscarii”.

Din continutul art. 1 din O.G. 2/2001 rezulta ca este constituie contraventie „fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege (…)”

Conform art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 constituie contraventie “savârsirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice”.

Savârsirea acestei contraventii este sanctionata cu amenda de la 200 la 1000 lei în conformitate cu prevederile art. 3 lit. b din Legea 61/1991.

Analizând situatia de fapt expusa, prin prisma dispozitiilor legale incidente în speta, instanta apreciaza plângerea petentului ca fiind întemeiata pentru urmatoarele argumente:

Analizând procesul-verbal de contraventie seria AP nr. 1135324 încheiat la data de 19.05.2010, cu prioritate sub aspectul legalitatii sale, conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanta constata ca acesta a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresa care sa poata fi invocate de instanta din oficiu.

Instanta constata ca fapta retinuta a fi savârsita de petent nu întruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 prin raportare la art.1 din O.G. 2/2001.

Agentul constatator a retinut în sarcina petentului ca acesta a savârsit contraventia prevazuta de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991 deoarece în domiciliu a lovit-o cu pumnii si picioarele pe mama sa.

Conform art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, relatat mai sus, constituie contraventie savârsirea în public de amenintari cu acte de violenta de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice.

Având în vedere ca în procesul-verbal de contraventie, agentul constatator a retinut ca locul savârsirii contraventiei a fost “domiciliu”, fapt confirmat si de martora DF care a relatat si faptul ca la savârsirea faptei nu au fost de fata alte persoane, instanta concluzioneaza ca fapta nu a fost savârsita în public, petentul nesavârsind astfel contraventia prevazuta de lege, deoarece fapta sa nu este stabilita si sanctionata de actul normativ indicat.

Având în vedere cele constate, instanta apreciaza ca procesul-verbal contestat de petent a fost nelegal încheiat si urmeaza sa anuleze acest proces-verbal, pe cale de consecinta petentul urmând a fi exonerat de la plata amenzii aplicata prin acest act.

Instanta urmeaza de asemenea sa ia act de faptul ca nu s-au solicitat de cheltuieli de judecata.

Data publicarii pe site: 22 martie 2011