Plângere contravenţională – ocuparea zonei drumului naţional Contravenţii. Închisoare contravenţională


Contravenienta-petenta a formulat plângere la instanta, motivând ca nu este proprietara terenului, ca respectiva cale de acces exista deja când a fost cumparat terenul, iar constructia a fost edificata cu autorizatie de construire; petenta a invocat ca împuternicitii DRDP nu au calitatea de agenti constatatori si nu pot constata contraventia si nu pot aplica sanctiuni, drumul fiind în administrarea Consiliului Local al Orasului Gura Humorului.

Instanta a respins plângerea contraventionala pentru urmatoarele motive : este drept ca accesul la DN 17 s-a realizat înainte ca petenta sa devina utilizatorul acesteia, însa desi avea obligatia de a face toate demersurile în vederea obtinerii acordului administratorului drumului prev. la art.53 alin.1 din OG 43/1997, pe baza de documentatie tehnica aferenta, urmata de încheierea contractului prev. la art.46 alin.5 din OG 43/1997, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a OG 7/2010, petenta nu s-a conformat, facându-se vinovata de savârsirea contraventiei retinute în sarcina sa. Întrucât legiuitorul a prevazut obligatia utilizatorului de a intra în legalitate prin obtinerea acordului administratorului drumului, iar petenta are calitatea de utilizator, în mod legal petenta este persoana contravenienta, nu alta persoana. Conform art.61/2 din OG 43/1997, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de personalul împuternicit în acest scop de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, prin ordin al ministrului, de personalul împuternicit în acest scop de administratorii drumurilor de interes judetean si de interes local, de ofiterii si agentii de politie rutiera. Fata de textul legal citat instanta a constatat ca agentul constatator are împuternicirea legala si are calitatea de agent constatator, sub acest aspect procesul-verbal fiind legal. Contrar sustinerilor petentei, aceasta nu a fost obligata la plata tarifului de utilizare, solicitarea adresata petentei de catre intimata DRDP Iasi prin adresa invocata având doar scopul de a da posibilitate petentei sa faca dovada intrarii în legalitate; de altfel intimata nici nu putea pretinde plata tarifului, întrucât zona de drum în litigiu este în administrarea Consiliului Local al Orasului Gura Humorului si acesta este singurul îndreptatit sa perceapa acest tarif. Nu prezinta relevanta ca proprietarul terenului detine autorizatie de construire si certificat de urbanism pentru edificarea constructiei de pe teren, întrucât OG 43/1997 prevede necesitatea altei autorizatii din partea administratorului drumului, diferita de cele invocate de petenta.