Restituirea sumei împrumutate pe baza unui act unilateral Restituiri


În motivarea cererii, reclamantul arata ca pârâtul, printr-un înscris sub semnatura privata, s-a obligat sa-i restituie pâna la data de 01.07.2010, suma de 500 euro, pe care i-a împrumutat-o. Desi termenul scadent a fost depasit, pârâtul nu i-a restituit banii.

În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 942 si urmatoarele Cod civil.

În dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisul sub semnatura privata, în copie si a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului si proba cu un martor.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat la instanta si nu a formulat întâmpinare în cauza.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din înscrisul sub semnatura privata aflat în copie la fila 3, fiind analizat de instanta si originalul, reiese ca pârâtul a împrumutat de la reclamant , la data de 12.09.2007, suma de 500 Euro si s-a obligat sa o restituie acestuia la data de 01 iulie 2010, în aceeasi moneda.

Desi citat legal, pârâtul nu s-a prezentat la judecata în vederea sustinerii intereselor si nici nu a depus la dosar vreo dovada ca a restituit reclamantului suma împrumutata.

Faptul împrumutului si nerestituirea acestuia este dovedit si prin declaratia martorului audiat, CRN, care a relatat ca, fiind coleg de serviciu atât cu reclamantul cât si cu pârâtul, discutiile legate de împrumut dintre cele doua parti s-au purtat în fata martorului si a altor colegi. Personal martorul a vazut când reclamantul i-a predat pârâtului suma de 500 euro . Însusi martorul l-a împrumutat pe pârât cu suma de 3.000 euro pe care nu i-a restituit nici la aceasta data, desi a obtinut o hotarâre judecatoreasca.

Prin sentinta civila nr. 699/ 20 aprilie 2010 pronuntata de aceasta instanta în dosarul civil nr. 559/ 292/2010, s-a constatat ca pârâtul are o alta suma de bani împrumutata si nerestituita.

Înscrisul sub semnatura privata, prin mentiunile pe care le cuprinde, nu întruneste caracterele juridice ale unui contract de împrumut , nefiind semnat de ambele parti, dar el reprezinta un act juridic unilateral , patrimonial, care atesta obligatia asumata de catre pârât de a-i restitui reclamantului suma de 500 euro la data de 01 iulie 2010.

Potrivit art.944 Cod civil, “contractul este unilateral când una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane , fara ca acestea din urma sa se oblige”.

Având în vedere considerentele de mai sus, probele administrate si disp. art.944 Cod civil, instanta apreciaza ca cererea este întemeiata si dovedita, o va admite si-l va obliga pe pârât sa-i restituie reclamantului suma de 500 euro sau echivalentul în lei la data platii efective.

Potrivit art. 274 Cod procedura civila , va obliga pe pârât la plata sumei de 183 lei reprezentând cheltuieli de judecata(taxa de timbru si timbru judiciar), catre reclamant.