Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Necesitatea ca înscrisul nou invocat să aibă caracter determinant în soluţionarea pricinii


Faptul că anexa la care se face referire în testament, ca indicând averea mobilă şi imobilă a testatoarei, nu există, aşa cum rezultă din înscrisul invocat ca act nou în revizuire, nu afectează cu nimic valabilitatea testamentului prin care au fost instituiţi legatari universali.

Ceea ce caracterizează legatul universal, conform art. 888 din Codul civil, este vocaţia pe care o conferă legatarilor la întreaga universalitate a bunurilor dispunătorului, nefiind necesară enumerarea tuturor acestor bunuri.

De aceea, înscrisul privitor la inexistenţa anexei din care ar fi trebuit să rezulte componenţa averii testate nu este determinant în sensul art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, nefiind apt să conducă la o altă situaţie de fapt şi la o soluţie diferită.

(Decizia nr. 780 din 1 aprilie 2003 — Secţia a IV-a civilă)

La data de 14.01.2003, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1217 din 20.05.1999, pronunţată de Secţia a lll-a civilă a aceleiaşi instanţe, în Dosarul nr. 691/1999, cerere formulată de revizuentul S.S. în contradictoriu cu intimaţii T.A. şi T.C.

în motivarea cererii sale, revizuentul a arătat că este singurul moştenitor legal al defunctei S.Ş., în calitate de nepot de frate, şi că în urma acceptării succesiunii i s-a eliberat Certificatul de moştenitor nr. 330/1983, astfel că după anul 1990 a făcut demersuri pentru retrocedarea imobilului din str. A., preluat de la autoarea sa în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Revizuentul a menţionat că imobilul i-a fost retrocedat şi după aceea l-a vândut, iar cumpărătorul a făcut cunoscut intimaţilor T. – care locuiau în imobil în calitate de chiriaşi – că a devenit proprietarul bunului. Aceştia din urmă s-au adresat Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cerând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al noului proprietar, încheiat în anul 1995, invocând că defuncta S.Ş. Ie-a lăsat întreaga avere printr-un olograf.

Prin Sentinţa civilă nr. 805 din 29.01.1996, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea intimaţilor, ca neîntemeiată, soluţie care a rămas definitivă şi irevocabilă.
Ulterior, soţii T. au promovat o nouă acţiune, solicitând să se constate nulitatea certificatului de moştenitor al revizuentului, întrucât ei au fost gratificaţi prin testament olograf de defunctă.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins această acţiune, soluţie menţinută de Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că titularii ei nu au acceptat în termen succesiunea şi că testatoarea nu avea discernământ.

Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1217 din 20.05.1999, a admis însă recursul declarat de reclamanţii T., a casat Decizia tribunalului nr. 3252 din 25.11.1998 şi, pe fond, a admis apelul reclamanţilor şi a schimbat sentinţa primei instanţe, în sensul că a constatat nulitatea Certificatului de moştenitor emis sub nr. 330/1983, apreciind că, din moment ce din alte probe în afara raportului de expertiză medico-legală nu rezultă în mod neechivoc că anterior internării în spital testatoarea ar fi suferit de vreo afecţiune psihică, testamentul în favoarea soţilor T. este un act juridic perfect valabil, care le atestă calitatea de moştenitori pentru toată averea mobilă şi imobilă a testatoarei.

Revizuentul a arătat că, pe tot parcursul procesului, soţii T. au prezentat un înscris intitulat “Testamentul meu”, din cuprinsul căruia reieşea că la 3.05.1981 S.Ş. a dispus de toată averea sa mobilă sau imobilă pe care o poseda la acea vreme, menţionată în anexa la testament, numai că, deşi el a cerut în repetate rânduri instanţelor ca beneficiarii testamentului să prezinte anexa în care a fost menţionată averea testată, aceştia au susţinut în mod constant că vor depune înscrisul solicitat, ceea ce nu au făcut.

Apreciind că prin fraudă la lege intimaţii au beneficiat de un testament, revizuentul s-a adresat organelor de urmărire penală, cerând obligarea intimaţilor să prezinte anexa la testament, astfel că la 18 decembrie 2002 a primit de la Secţia 1 Poliţie o adresă din care rezultă că T.A. şi T.C. au declarat că anexa la care se face referire în testament nu există, pentru că S.Ş. a renunţat să o întocmească la data semnării testamentului.

S-a susţinut că adresa poliţiei este un înscris nou, pe baza căruia urmează să se constate că testamentul depus de intimaţii T. nu este valabil, şi că soluţia curţii de apel, dată în recurs, este greşită.

în acest sens, s-a arătat că actul nou lasă să se înţeleagă că dispoziţia testamentară iniţială a fost modificată; cât timp nu s-a făcut menţiunea că se elimină din text faptul că bunurile lăsate moştenire intimaţilor sunt prevăzute în anexă, înscrisul depus de aceştia nu poate fi valabil pentru că este vorba despre o dispoziţie nouă a testamentului, care nu este cunoscută.

Pe de altă parte, revizuentul a susţinut că a cerut întotdeauna să se prezinte anexa la testament, pentru că era convins că defuncta, care dispusese printr-un alt testament gratificarea şi a altor moştenitori alături de el, a înţeles să lase intimaţilor numai restul bunurilor care nu erau cuprinse în testamentul anterior; dacă în anexa la testament ar fi fost menţionate toate bunurile care i-au aparţinut, intimaţii ar fi fost interesaţi să prezinte anexa.

în drept, s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă.

Curtea a constatat că revizuirea formulată este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, revizuirea se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Rezultă că, pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite revizuirea, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită revizuirea, neputându-se pretinde instanţei să-l administreze din oficiu.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea va avea drept consecinţă respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

în speţă, înscrisul invocat în justificarea cererii de revizuire este Adresa nr. 442341 din 4.12.2002, emisă de Secţia 1 Poliţie Bucureşti, prin care s-a comunicat revizuentului S.S., referitor la petiţia depusă şi înregistrată de acesta la Secţia 1 Poliţie sub nr. 442341/2002, că testamentul deţinut de T.A. şi T.C. este identic cu copiile xerox prezentate, fapt relevat de efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice în cauză, dar că anexa la care se face referire în testament nu există, numita S.Ş. renunţând să o întocmească la vremea respectivă.

Revizuentul a motivat caracterul determinant al acestui înscris prin aceea că el ar dovedi nevalabilitatea testamentului folosit de intimaţii T.A. şi T.C. în procesul finalizat cu pronunţarea deciziei atacate, nevalabilitate decurgând din inexistenţa anexei la testament, care trebuia să individualizeze, conform menţiunii din actul de ultimă voinţă al defunctei S.Ş., bunurile lăsate moştenire intimaţilor.

Potrivit testamentului, numita S.Ş. a dispus pentru cauză de moarte de toată averea sa mobilă şi imobilă în favoarea intimaţilor T.A. şi T.C., menţionându-se în conţinutul actului că lasă legatarilor “toată averea mobilă şi imobilă pe care o posedă şi o indică în anexă”.

Faptul că anexa la care se face referire în testament nu există, nemaifiind întocmită de testatoare, aşa cum reiese din înscrisul invocat ca act nou în revizuire, nu afectează cu nimic valabilitatea testamentului prin care intimaţii au fost instituiţi legatari universali, de vreme ce din conţinutul său rezultă în mod neechivoc vocaţia acordată legatarilor la întreaga moştenire, menţionându-se expres de testatoare că lasă toată averea mobilă şi imobilă pe care o posedă familiei T.

Ceea ce caracterizează legatul universal, conform art. 888 din Codul civil, este vocaţia pe care o conferă legatarilor la întreaga universalitate a bunurilor dispunătorului, adică la întreaga moştenire, fără ca pentru aceasta să fie necesară enumerarea în testament sau într-un act separat a tuturor bunurilor ce compun averea testatorului, fiind suficientă folosirea unor termeni care să semnifice în mod corect intenţia testatorului de a lăsa întreaga sa avere persoanelor desemnate de el ca beneficiare ale testamentului.

Or, testamentul lăsat de defuncta S.Ş. exprimă neîndoielnic voinţa acesteia ca întreaga sa moştenire (“toată averea mea mobilă şi imobilă”, “tot ce-mi aparţine”) să revină intimaţilor T.A. şi T.C., astfel că neîntocmirea anexei în care urma să se menţioneze componenţa întregii averi mobile şi imobile de care defuncta a dispus prin testament nu este de natură să afecteze valabilitatea testamentului, în condiţiile în care acest act are în conţinutul său suficiente elemente de determinare a întinderii reale a vocaţiei conferite legatarilor, voinţa testatoarei fiind în sensul de a dispune de toată averea sa mobilă şi imobilă, aceasta fiind de esenţa valabilităţii legatului universal cuprins într-un testament, conform art. 888 din Codul civil.

Ca atare, înscrisul pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, respectiv adresa Secţiei 1 Poliţie, ce atestă neîntocmirea anexei de identificare a bunurilor de care a dispus defuncta S.Ş., nu întruneşte condiţia decurgând din prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, aceea de a fi determinant în dezlegarea pricinii, adică apt să conducă la o altă situaţie de fapt şi la o soluţie diferită de cea pronunţată, întrucât, potrivit celor anterior expuse, valabilitatea testamentului avut în vedere de instanţa de recurs la darea deciziei atacate nu depinde de existenţa anexei la care se face referire în conţinutul său. Scopul anexei rezultând din testament nefiind decât acela de a identifica componenţa averii testate, cu privire la care existau oricum în cuprinsul testamentului suficiente elemente de identificare, întocmirea sau neîntocmirea respectivei anexe nu putea avea nici un efect asupra valabilităţii testamentului din punctul de vedere al întinderii vocaţiei conferite legatarilor.

Faţă de neîndeplinirea uneia din condiţiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă, şi care face inutilă cercetarea celorlalte condiţii cumulative prevăzute de acelaşi articol, Curtea a constatat că cererea de revizuire promovată de revizuentul S.S. este inadmisibilă şi, în consecinţă, această cerere a fost respinsă. (Judecator Adina Nicolae)