Suspendarea judecăţii cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei procesuale stabilite de instanţă în sarcina reclamantei, aceea de a depune la dosar un act doveditor al acţiunii promovate Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


C. proc. civ., art. 1551

Faptul că reclamantul nu depune la dosar toate actele doveditoare nu împiedică buna desfăşurare a procesului ci poate determina soluţia, deoarece riscul neprezentării suficientelor dovezi şi-l asumă reclamantul căruia i se poate respinge cererea de chemare în judecată dacă respectivul act este esenţial în dovedirea pretenţiilor reclamantei.

Prin Încheierea pronunţată în dosarul Tribunalului Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal nr. 1762/102/2010 la data de 17 ianuarie 2011, s-a dispus în temeiul prevederilor art. 1551 Cod procedură civilă suspendarea judecăţii acţiunii promovată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu A.F.P. Reghin, până la îndeplinirea obligaţiei procesuale stabilite în sarcina reclamantului, aceea de a depune la dosar dovada achiziţionării autovehiculului dintr-un stat membru U.E.

Încheierea de suspendare a judecăţii a fost atacată cu recurs de reclamantul T.C., care a solicitat să-i fie judecată cauza în raport de cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului s-a învederat că având în vedere faptul că prin citaţia din 8 octombrie 2010, i s-a solicitat dovada provenienţei autovehiculului din spaţiul comunitar, la 21 decembrie 2010, prin registratura instanţei, reclamantul a depus copie de pe factura originală de achiziţie a autoturismului, aceasta fiind singura dovadă a provenienţei.

Intimata A.F.M. Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece din moment ce instanţa a solicitat depunerea cărţii de identitate a autovehiculului, reclamantul ar fi trebuit să depună la dosar ceea ce i s-a solicitat.

Analizând încheierea atacată în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 1551 Cod procedură civilă, instanţa a constat că recursul este fondat.

Textul de lege invocat prevede posibilitatea instanţei de a dispune suspendarea judecăţii acţiunii când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii.

Întrucât cererea reclamantului îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de art. 112 Cod procedură civilă, nu există nici un impediment în soluţionarea acesteia. desigur că, în exercitarea rolului său activ, instanţa era în drept să solicite reclamantului să depună un anumit act considerat a fi relevant, dar, neîndeplinirea acestei cerinţe nu constituie impediment în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Prezentarea actului de provenienţă a autovehiculului pentru care se solicită restituirea taxei de poluare, dacă instanţa consideră că este nevoie şi de acest document la dosar, are valoarea unei probe şi contează la modul în care instanţa soluţionează cererea. Riscul nedepunerii actului menţionat şi-l asumă reclamantul, instanţa neavând motive să dispună suspendarea judecăţii în baza textului de lege indicat.

Faţă de considerentele arătate, instanţa văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă a casat încheierea de suspendare şi a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea judecăţii.