Antrenare raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere a societatii în temeiul art. 137 lit. c si f din Legea nr. 64/1995 republicata – devenit art. 138 în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Examinare conditii admisibilitate ce


Motivând cererea, creditoarea reclamanta DGFP Constanta arata ca pârâtii, în calitate de asociati ai debitoarei SC B.N. SRL (N.N. având si calitatea de administrator), au dispus, în interes personal, continuarea activitatii societatii, desi aceasta ducea în mod vadit la încetarea de plati. De altfel, a precizat creditoarea ca în raportul final depus la dosar de lichidatorul judiciar SC M. SRL se arata ca exercitiile financiare ale anilor 1998 – 2002 s-au încheiat cu pierderi, datorita managementului defectuos al activitatii curente prin care nu s-au asigurat sursele necesare acoperirii obligatiilor exigibile.

Ulterior, la data de 07.07.2006 a fost înregistrata cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale formulate de creditoarea AVAS Bucuresti în contradictoriu cu pârâtii D.I., N.N. si C.C., pentru faptele prevazute de art. 137, lit. c si f din Legea 64/1995.

Motivând cererea creditoarea AVAS Bucuresti învedereaza, în esenta, faptul ca, raspunderea actioneaza pentru toate persoanele din conducerea societatii care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de insolventa, pentru cea mai usoara culpa, iar managementul financiar deficitar prin care au fost angajate credite ce au fost administrate necorespunzator a reprezentat una din cauzele de declansare a insolventei.

În drept, cererea a fost întemeiata pe prevederile art. 137 si 139 din Legea nr. 64/1995, art. 998, 1080 si 1082 C. civ, art.374 si urm c. proc. civ, art. 73 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea depusa la data de 17.07.2006 pârâta C.C. a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratând ca nu a avut calitatea de asociat în cadrul societatii debitoare.

Pârâtul N.N. a solicitat prin întâmpinarea depusa la data de 05.09.2006 respingerea cererilor de antrenare a raspunderii ca nefondate, cauzele care au determinat intrarea debitoarei în faliment fiind de natura obiectiva, iar conditiile raspunderii civile delictuale nu pot fi retinute în persoana sa.

Pârâtul D.I. a invocat în întâmpinarea depusa la data de 18.12.2006 exceptia lipsei calitatii procesuale active a DGFP Constanta si AVAS Bucuresti, aratând ca legitimare procesuala activa în cauza o are administratorul sau lichidatorul judiciar, exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantelor, în raport de data deschiderii procedurii, respectiv 29.03.2000, iar pe fond a solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate, întrucât cauzele identificate de lichidatorul judiciar în raportul sau final nu se circumscriu celor indicate de reclamante ca temei al cererilor lor, iar calitatea de administrator la SC B.N. SRL a fost doar fictiva.

Prin încheierea de sedinta din 29.01.2007 judecatorul sindic a respins ca nefondate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, încuviintând totodata pentru pârâti proba cu înscrisuri si pe cea cu expertiza contabila cu obiectivele precizate prin înscrisul de la fila 56.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C.C. a fost unita cu fondul cauzei prin încheierea de sedinta din 23.10.2006.

Creditoarele reclamante nu au formulat probe în dovedirea sustinerilor sale.

Raportul de expertiza contabila efectuat în cauza a fost depus la dosar.

Prin sentinta civila nr.5433/COM/22.10.2007, Tribunalul Constanta – Sectia comerciala, judecatorul sindic, respinge exceptia lipsei calitati procesual pasiva a pârâtei C.C. ca nefondata, respingând si cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale formulata de reclamanta creditoarea AVAS BUCURESTI, precum si de reclamanta creditoare DGFP Constanta.

Pentru a aprecia de aceasta maniera, instanta retine în esenta, urmatoarele:

În referire la, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C.C., cu respectarea prevederilor art. 137 Cod proc. Civ, se arata ca, raspunderea patrimoniala reglementata de prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la momentul formularii cererilor deduse judecatii (preluat în prezent de art.138 din Legea nr. 85/2006) poate fi suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, astfel ca judecatorul sindic este tinut a verifica daca pârâta care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive se încadreaza în sfera de aplicare a acestei forme a raspunderii civile delictuale.

În certificatul constatator emis pe numele SC B.N. SRL de Oficiul Registrului Comertului Constanta la data de 29.06.2006 este reliefata calitatea de administrator a lui C.C., pe o durata nedeterminata, iar reclamanta DGFP Constanta a formulat precizari prin care a invederat ca a solicitat chemarea în judecata a tuturor pârâtilor în calitate de administratori. De altfel, si creditoarea AVAS Bucuresti a aratat în petitul cererii sale ca pârâtii au calitatea de fosti administratori ai SC B.N. SRL, astfel ca sustinerile pârâtei în sensul ca nu a detinut calitatea de asociat la societatea debitoare sunt neîntemeiate, exceptia urmând a fi admisa pentru aceste considerente.

Pe fondul cauzei, instanta retine:

Faptele pretinse de creditoare ca fiind imputabile pârâtilor administratori sunt cele individualizate la art. 138, lit. c si f din Legea nr. 85/2006, respectiv „ dispunerea, în interes personal, a continuarii activitatii care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati”, precum si „folosirea unor mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetarii de plati”.

Raportul final întocmit de M. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC B.N. SRL, releva în concluziile sale ca societatea a intrat în lichidare ca o necesitate de ordin economic, cauzele care au determinat insolventa fiind:

-livrarea cu întârziere a utilajelor agricole, care nu au produs conform previziunilor si care au generat dobânzi penalizatoare;

-livrarea cu întârziere a utilajelor agricole, care nu au produs conform previziunilor si care au generat dobânzi penalizatoare;

-anul agricol 1998 declarat an calamitat;

-anul agricol 1998 declarat an calamitat;

-lipsa resurselor interne pentru restituirea creditului în valuta si angajarea unui credit în lei pentru restituirea acestuia;

-lipsa resurselor interne pentru restituirea creditului în valuta si angajarea unui credit în lei pentru restituirea acestuia;

-dobânzi mari la credite, inclusiv consolidarea în USD a creantei AVAS preluata de la B.A. SA;

-managementul financiar deficitar care a angajat credite cu o administrare necorespunzatoare a activelor, ceea ce a facut imposibila rambursarea creditului si suportarea costurilor aferente.

-managementul financiar deficitar care a angajat credite cu o administrare necorespunzatoare a activelor, ceea ce a facut imposibila rambursarea creditului si suportarea costurilor aferente.

Prin raportul de expertiza contabila depus la dosar s-a constatat ca, managementul deficitar retinut de lichidatorul judiciar în concluziile sale nu a contribuit la intrarea societatii în faliment, cauzele identificate de expertul desemnat de judecatorul sindic si de expertul parte S.L. fiind de natura obiectiva si extrinseci vointei administratorilor SC B.N. SRL.

Raspunderea patrimoniala reglementata de legea insolventei deriva din institutia raspunderii civile delictuale, fiind necesar a se antrena doar în masura îndeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de art.998- 999 c. civ, raportate la norma speciala (legea nr. 85/2006).

Prin probele administrate în cauza reclamantele creditoare, carora le revenea sarcina de a dovedi îndeplinirea acestor conditii, nu au putut proba existenta unui raport de cauzalitate între faptele administratorilor statutari îndeplinite în exercitarea functiei lor si prejudiciul cauzat, astfel cum acesta a fost înscris în tabelul obligatiilor debitoarei.

Coroborând concluziile raportului final al lichidatorului judiciar Maestro SPRL cu cele ale raportului de expertiza contabila, reiese ca ajungerea societatii în stare de faliment nu s-a datorat faptelor reclamate de DGFP Constanta si AVAS Bucuresti, astfel cum acestea sunt descrise de art. 138, lit. c si f din Legea nr. 85/2006.

Fata de neîndeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor prevazute pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a pârâtilor administratori judecatorul sindic respinge cererile deduse judecatii, ca nefondate.

Împotriva sus-mentionatei hotarâri a formulat recurs creditoarea reclamanta AVAS Bucuresti, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivatie, în esenta:

-hotarârea pronuntata de instanta de fond a fost data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, deoarece nu a fost examinata totalitatea argumentelor ce justificau aplicarea prevederilor art.138 lit.”c” si „f” din Legea nr.85/2006, în cazul de fata, fostii administratori au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura fonduri societatii, în scopul întârzierii încetarii de plati;

-nu au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiza efectuat în cauza si care, probau intentia de fraudare a creditorilor înscrisi la masa credala de catre administratorii debitoarei;

-aflându-ne pe tarâmul raspunderii contractuale, sustine recurenta ca, culpa intimatilor pârâti era prezumata, iar raspunderea acestora trebuia apreciata „in abstracto”, cu mai multa rigurozitate, având în vedere ca, acestia au actionat în temeiul unui mandat comercial;

-în ceea ce priveste vinovatia administratorilor, potrivit teoriei si practicii judiciare, raspunderea delictuala opereaza pentru cea mai usoara culpa.

Prin întâmpinare, intimatul pârât D.I. solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivatia în esenta ca, în sarcina sa nu poate fi retinuta antrenarea vreunei raspunderi, deoarece cauzele care au dus la încetarea de plati nu se circumscriu faptelor nominalizate expres si limitativ în continutul art.137 din Legea nr.64/1995, devenit art.138 din Legea nr.85/2006.

La rândul sau, prin întâmpinare, intimata pârâta C.C. solicita respingerea recursului ca nefondat, aratând ca, din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, precum si din raportul de expertiza contabila efectuat în cauza, rezulta cu claritate faptul ca nu exista elemente care sa poata duce la atragerea raspunderii patrimoniale a fostilor administratori, si cu atât mai mult a sa, care nu a avut calitatea de administrator al societatii debitoare, întrucât a avut calitatea de angajat al SC E. SA, pozitie în care era imposibil a deveni administratorul debitoarei.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, în esenta:

Prin cererea dedusa judecatii, recurenta creditoare a solicitat antrenarea raspunderii pârâtilor administratori, în conformitate cu disp.art.138 lit.”c” si „f” din Legea nr.85/2006, ce fac referire la „au dispus în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati” si „au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetarii de plati”.

Este statuat ca, raspunderea prevazuta de art.138 poate fi contractuala sau delictuala, deoarece raporturile juridice dintre persoana juridica aflata în stare de insolventa si persoanele cu vocatie la raspunderea reglementata de art.138, sunt diferite, în functie de felul activitatii derulate de persoana în cauza (administrator, director, cenzor sau alta persoana).

Ca natura juridica, raspunderea civila a persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, daca au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege, este o raspundere civila, iar în functie de izvorul obligatiei încalcate, raspunderea civila poate fi delictuala pentru fapta proprie sau contractuala.

Deci, în cazul în care raspunderea opereaza pentru comiterea unui delict civil, se poate spune ca suntem în prezenta unui tip special de raspundere civila delictuala pentru fapta proprie, deoarece legea vorbeste despre obligatia de plata a unei parti din pasivul averii debitorului, care sa se circumscrie dispozitiilor art.998 – art.999 sub aspectul integralitatii, atât pentru prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât si pentru beneficiul nerealizat (lucrum cesans), angajarea raspunderii persoanelor care au determinat starea de insolventa netrebuind a fi corelata cu totalul pasivului neacoperit, ci cu prejudiciul pricinuit averii debitorului si, implicit, creditorilor acestuia.

În atare conditii, în mod legal si temeinic instanta de fond a retinut ca, raspunderea patrimoniala reglementata de legea insolventei, deriva din institutia raspunderii civile delictuale, putând fi antrenata numai în masura îndeplinirii cumulative a conditiilor prev.de art.998 – art.999 Cod civil, raportate la Norma speciala cuprinsa în continutul art.138, respectiv: savârsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege; existenta prejudiciului; existenta legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia (culpa) persoanei care raspunde.

Este de notorietate ca, jurisprudenta a fost constanta în ceea ce priveste necesitatea probarii îndeplinirii conditiilor raspunderii civile, indiferent de natura raspunderii, anume daca este raspundere delictuala sau contractuala, cu mentiunea ca, singura diferenta între cele doua forme de raspundere civila nu se regaseste în materia conditiilor, ci a probatiunii .

Astfel, în timp ce în cazul raspunderii delictuale toate cele patru conditii trebuie dovedite, în cazul raspunderii contractuale una din ele este prezumata, si anume culpa, relativ daca în prealabil se face dovada ca, persoana în cauza a încalcat o obligatie contractuala.

Asa fiind, sustinerile facute de recurenta sunt în totalitate nefondate, în mod legal si temeinic instanta procedând la examinarea aspectelor referitoare la dovedirea îndeplinirii tuturor conditiilor pentru retinerea raspunderii civile delictuale.

Din probele administrate în cauza rezulta ca, SC B.N. SRL a intrat în lichidare ca o necesitate de ordin economic, cauzele care au determinat insolventa fiind:

-dobânzi mari la credite, inclusiv consolidarea în USD a creantei AVAS preluata de la Banca Agricola SA;

Sus-mentionata situatie de fapt, rezulta din concluziile raportului final întocmit de lichidatorul judiciar M. SPRL, precum si din concluziile raportului de expertiza contabila efectuat în cauza, ce face trimitere la natura obiectiva si extrinseca a vointei administratorilor în referire la intrarea societatii în lichidare.

Nu poate fi angajata raspunderea administratorilor debitoarei, daca nu se face dovada ca acestia au cauzat starea de insolventa, prin continuarea unei activitati în folos propriu, în sensul art.138 lit.”c” din legea insolventei, cum de altfel nu poate fi atrasa raspunderea daca nu au fost produse dovezi din care sa rezulte ca, mijloacele ruinatoare constau în modalitati împovaratoare de obtinere a unor resurse, în vederea amânarii momentului încetarii platilor.

Caracterul ilicit al faptei este exclus în situatia în care este incidenta vreuna dintre cauzele justificative, iar în referire la culpa, examinarea acestei conditii – vinovatie – rezulta din continutul faptelor ilicite enumerate în art.138 si din continutul alineatului 3, care vorbeste despre „persoanele culpabile”.

În atare conditii, chiar daca s-a savârsit o fapta (actiune sau inactiune care pericliteaza ori vatama o valoare sociala) periculoasa social, nu este suficient ca aceasta sa angajeze raspunderea civila, ci mai trebuie ca ea sa fie imputabila unei persoane (imputatio facti), deoarece fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu nu este o simpla descarcare de energie fizica, ci un act de conduita reprobabil.

Hotarârea delictuoasa este etapa finala a laturii subiective a faptei si consta în luarea deciziei de savârsire a faptei ilicite.

Cu alte cuvinte, culpa persoanei care comite vreuna din faptele prevazute de art.138, consta în totalitatea conditiilor cerute de lege referitoare la atitudinea psihica a persoanei – sub raportul constiintei si vointei sale – fata de materialitatea faptei savârsite (actiune sau inactiune, prejudiciu, raport de cauzalitate) , pentru ca acea fapta sa poata angaja raspunderea civila delictuala.

Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotarârii recurate, Curtea respinge recursul ca nefondat.