Antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitorului. Condiţii. Faliment


Aceasta înseamnă că trebuie să se aibă în vedere faptele anterioare deschiderii procedurii şi care să fi adus societatea în situaţia de a numai face faţă plăţilor.

Deci, pentru faptele săvârşite de către membrii organelor de conducere ale debitorului, ulterior deschiderii procedurii, legea prevede alte sancţiuni specifice , nefiind aplicabile dispoziţiile art. 124 din lege.

Creditorul SNP SA a solicitat antrenarea răspunderii administratorului social al debitorului SC C. S. I.RL, pentru pasivul social neacoperit în procedura falimentului, în temeiul art.124 din Legea nr.64/1995.

La data de 5.02.2004, creditorul B. P. a formulat o altă cerere de antrenare a răspunderii administratorului social P. I., pentru pasivul social neacoperit, invocând prevederile art.124 din Legea nr.64/1995.

În şedinţa publică de la 10.02.2004 s-a dispus conexarea celor două dosare, pentru o soluţionare unitară şi avându-se în vedere caracterul concursual al procedurii.

Prin Sentinţa nr. 91 din 5 martie 20004 s-au respins cererile formulate de cei doi creditori ca nefondate.

Împotriva sentinţei au formulat recurs creditorii SNP SA şi B.P. criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 64/1995 care reglementează răspunderea administratorului social pentru fapte care au condus la ajungerea societăţii în încetare de plăţi şi o interpretare corectă a probelor administrate în cauză.

Din interpretarea art. 124 din Legea nr.64/1995 republicată, aplicabilă în cauză, în raport de data deschiderii procedurii, rezultă că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăţii debitoare poate fi antrenată numai pentru săvârşirea uneia sau a mai multor fapte dintre cele enumerate de text, dacă aceste fapte au contribuit la ajungerea societăţii în încetare de plăţi. Cum starea de încetare de plăţi se apreciază la data deschiderii procedurii insolvenţei, înseamnă că faptele trebuie să fi fost săvârşite anterior deschiderii procedurii, respectiv anterior datei de 8 ianuarie 1996. Creditoarele au invocat în acţiunile lor fapte săvârşite în cursul procedurii şi deci nu se încadrează în prevederile art.124 din Legea nr.64/1995.

În speţă, instanţa de fond nu a făcut o interpretare restrictivă a textului de lege, ci o interpretare literală şi corectă. Pentru săvârşirea unor fapte de natură a diminua patrimoniul debitorului şi a leza interesele creditorilor după deschiderea procedurii sunt incidente alte dispoziţii legale, respectiv prevederile art.78 şi 40 din lege.

După data deschiderii procedurii dreptul de administrare al debitorului este ridicat încât administratorii acestuia nu mai pot săvârşi nici un act de administrare, cu atât mai mult, de înstrăinare de bunuri din patrimoniu. Actele de administrare făcute fără aprobarea judecătorului sindic sau a administratorului, respectiv lichidatorului judiciar, sunt nule de drept faţă de masa creditorilor.

În consecinţă, pentru actele de înstrăinare săvârşite de administratorul P. I. după deschiderea procedurii trebuie promovate acţiuni de anulare a acestora. Dealtfel, se reţine că lichidatorul judiciar a promovat două astfel de acţiuni şi, în măsura în care creditorii au cunoştinţă de săvârşirea şi a altor acte pot promova noi acţiuni. În măsura în care actele sunt anulate dar aducerea bunurilor în patrimoniu a devenit imposibilă, din diferite motive, se poate antrena răspunderea administratorului social pentru depăşirea mandatului în temeiul răspunderii ce decurge din contractul de mandat. Totodată, dacă faptele întrunesc şi elementele constitutive ale unor infracţiuni se pot sesiza şi organele de urmărire penală, răspunderea penală neexcluzând răspunderea civilă, ci constituind temei pentru aceasta din urmă.

Faţă de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondate recursurile celor două creditoare, apreciind că prima instanţă aplicat corect legea faţă de data săvârşirii faptelor invocate. Cât priveşte dovada relei credinţe a administratorului, acest aspect chiar dovedit, nu mai prezintă relevanţă în cauză, nefiind îndeplinită condiţia preliminară pentru antrenarea răspunderii în temeiul art.124 din lege.