Aplicarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată. Cadrul general statornicit prin dispoziţiile art. 998 Cod civil. Răspundere civilă delictuală


În cadrul judecării unei cereri de angajare a răspunderii personale întemeiate pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, trebuie verificate şi condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil, în raport de probele aflate la dosar. Simpla afirmaţie a lichidatorului judiciar că s-a omis evidenţierea în a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, bazată pe o verificare superficială a datelor şi actelor societăţii, fără suport probator şi fără dovedirea cuplei, nu justifică aplicarea art. 138 lit. „d” din Legea insolvenţei.

Prin Sentinţa nr. 783/29 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 2995/96/2008 al Tribunalului Harghita, judecătorul sindic a hotărât: respingerea excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii; admiterea cererii formulate de lichidatorul judiciar L.F. I.P.U.R.L.; obligarea administratorului D.L.A. să plătească în contul de faliment al debitoarei S.C. I.A.C. S.R.L. suma de 25.990,93 lei (20.040,93 lei reprezentând pasivul debitoarei şi 5.950 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de derularea procedurii).

În considerentele Sentinţei, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

• cererea lichidatorului judiciar, având ca obiect angajarea răspunderii administratorului debitoarei, a fost introdusă într-un termen mai mic de 1 an de la data la care s-a cunoscut persoana responsabilă, astfel că, în temeiul disp. art. 139 din Legea nr. 85/2006, care prevede un termen de prescripţie de 3 ani, excepţia tardivităţii cererii a fost respinsă;

• deşi pârâtul a fost notificat să predea actele contabile ale debitoarei, demersul nu a avut niciun rezultat, după cum nici obligaţia asumată de pârât pe parcursul procesului – privind punerea la dispoziţia lichidatorului judiciar a actelor contabile – nu a fost îndeplinită; inventarierea nu a putut fi realizată fiindcă, faptic, nu s-a găsit niciun bun; nepredarea documentelor contabile nu a făcut posibilă nici evidenţierea tuturor cauzelor care au general starea de şi nici stabilirea patrimoniului debitoarei, respectiv modul de gestionare a acestuia; în consecinţă, judecătorul sindic a făcut aplicarea disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Împotriva Sentinţei nr. 783/29 martie 2010 a declarat recurs pârâtul. Acesta a invocat disp. art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041, art. 312 Cod proc. civ., art. 4 pct. 4, art. 5 din Legea nr. 85/2006, solicitând admiterea căii de atac şi modificarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii personale. În esenţă, recurentul a susţinut că: din motivarea hotărârii nu rezultă legătura de cauzalitate între fapta sa şi starea de insolvenţă a societăţii, ci se afirmă doar că nu s-au pus la dispoziţia lichidatorului judiciar actele contabile ale debitoarei; notificarea despre care se face vorbire în hotărâre nu a fost realizată în condiţiile legii, de vreme ce scrisoarea s-a înapoiat cu menţiunea „destinatar necunoscut”, cu toate că recurentul locuieşte de mai mulţi ani la aceeaşi adresă, la care, i s-a comunicat alte acte ale dosarului; în anul 2004 activitatea societăţii comerciale administrate de pârâtul-recurent a fost suspendată, dar până la data luării acestei măsuri evidenţele contabile au fost corect ţinute, bilanţurile fiind depuse la D.G.F.P., astfel cum rezultă din extrasele de pe site-ul oficial al M.F.P.; dacă lichidatorul ar fi făcut o verificare, în acest sens, ar fi putut observa îndeplinirea condiţiei conducerii contabilităţii şi a depunerii actelor contabile cerute de lege; prin Încheierea din data de 21 ianuarie 2005, a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, S.C. I.A.C. S.R.L. a fost dizolvată, în temeiul disp. art. 30 alin. 1, 2 din Legea nr. 359/2004, datorită neîndeplinirii obligaţiei de preschimbare a certificatului de înmatriculare; prin Încheierea nr. 8004/21 noiembrie 2005, judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus numirea, în calitate de lichidator, a S.C. E.C.G. S.R.L. (cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc); de la acea dată, pârâtul-recurent nu a mai avut dreptul să reprezinte societatea şi să întocmească acte contabile.

Lichidatorul judiciar nu a formulat Întâmpinare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, reţine următoarele aspecte:

Este adevărat că răspunderea instituită de art. 138 din reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin disp. art. 998 Cod civ. – orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara. Însă, antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei – ca element esenţial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală. Or, în speţă, susţinerile lichidatorului judiciar cu privire la culpa administratorului-pârât – concretizate în neţinerea evidenţei contabile şi nedepunerea la organele fiscale a declaraţiilor privind obligaţiile fiscale, precum şi la omiterea în tot a evidenţierii în a operaţiunilor comerciale şi a veniturilor realizate – sunt infirmate de probele dosarului.

Din listingul depus la dosar (f. 57-60, dos. Tribunalului Harghita), întocmit de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, rezultă în mod clar faptul că la data de 21 ianuarie 2005 s-a dispus dizolvarea de drept a S.C. I.A.C. S.R.L., în temeiul disp. art. 30 din Legea nr. 359/2004 (f. 59). În mod concret, măsura dizolvării a fost dispusă prin Încheierea nr. 2056/21 ianuarie 2005 a judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 26 din Legea nr. 359/2004, respectiv nedepunerea niciunei solicitări la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, până la data de 31 decembrie 2004, cu privire la preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a certificatului de înregistrare fiscală (cu noul certificat, conţinând codul unic de înregistrare) – f. 6, dos. Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Prin Încheierea nr. 8004/21 noiembrie 2005, judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de D.G.F.P. Harghita şi a numit în calitate de lichidator al S.C. I.A.C. S.R.L. pe T.L., reprezentant al S.C. E.C.G. S.R.L. (f. 9, dos. Curţii de Apel Tg.-Mureş).

Din extrasele de pe site-ul M.F.P. rezultă că S.C. I.A.C. S.R.L., având codul de identificare 8038779, a depus bilantul pentru anii 2002-2004 (f. 10-12, dos. Curţii de Apel Tg.-Mureş).

În contextul juridic anterior redat, Curtea constată nu numai că pârâtul-recurent nu avea obligaţia, dar acesta nu avea nici dreptul de a întocmi şi depune, în cursul anului 2006, bilanţul contabil pentru anul 2005 – procedura dizolvării fiind în plină desfăşurare, S.C. I.A.C. S.R.L. fiind reprezentată de lichidatorul numit prin Încheierea nr. 8004/21 noiembrie 2005. Aşa fiind, susţinerile lichidatorului judiciar rămân fără suport probator. Pe de o parte, în cauză pârâtul-recurent a dovedit că a ţinut contabilitatea şi că a depus bilanţurile contabile, în condiţiile legii, până inclusiv pentru anul 2004, iar, pe de altă parte, nedepunerea bilanţurilor contabile începând cu anul 2005 nu-i este imputabilă, dată fiind desfăşurarea procedurii lichidării S.C. I.A.C. S.R.L. (după dizolvarea de drept a societăţii, în temeiul disp. art. 30 din Legea nr. 359/2004).

În fine, susţinerea lichidatorului judiciar referitoare la omiterea în tot a evidenţierii în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, fapta constituind infracţiune, astfel cum prevede art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005 (f. 2 alin. 1, 2 din cererea de stabilire a răspunderii materiale), constituie o afirmaţie fără fundament, formulată în condiţiile unei verificări superficiale a datelor şi actelor societăţii.

În condiţiile anterior evidenţiate, modalitatea de îndeplinire a procedurii notificării cu pârâtul-recurent devine una subsidiară (în listingul depus de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Harghita, pârâtul figurează ca având domiciliul în Bucureşti – f. 57-59, dos. Tribunalului Harghita – pentru ca, ulterior, ca urmare a demersurilor realizate în procedura insolvenţei, să se comunice noul domiciliu al pârâtului, din com. Remetea, jud. Harghita – f. 100, dos. Tribunalului Harghita), dat fiind faptul că, oricum, pârâtul-recurent nu putea să depună, în luna ianuarie 2009 (când i-a fost trimisă notificarea – f. 65, dos. Tribunalului Harghita) actele contabile pentru S.C. I.A.C. S.R.L., aflată în lichidare şi având lichidator numit încă din anul 2005.

Având în vedere că angajarea răspunderii a fost hotărâtă de prima instanţă numai pe temeiul disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006 şi că, faţă de argumentele evocate, culpa pârâtului-recurent nu a fost dovedită, în speţă, Curtea urmează să admită recursul – disp. art. 312 alin. 1 teza I Cod proc. civ. şi, constatând incidenţa în cauză a disp. art. 304 pct. 9 teza a III-a Cod proc. civ., să modifice în tot hotărârea atacată – art. 312 alin. 3 teza I Cod proc. civ. – respingând cererea formulată de lichidatorul judiciar.