Cerere de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere. Admitere. Întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 138 alin.(1) lit a) şi d)


Curtea de Apel Cluj, secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9043 din 5 noiembrie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 4678 din 21.09.2011 a Tribunalului Specializat Cluj s-a luat act de renunţarea lichidatorul judiciar al debitoarei SC K. SRL, C.I. D.A. la judecarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale personale a pârâtului ELECHEŞ RAREŞ MIHAI.

A fost admisă cererea precizată formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC K. SRL, C.I. D.A., şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta E.R.C., să plătească întreg pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC K. SRL, în sumă de 14.248,50 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Din bilanţul întocmit la 31 decembrie 2005 rezultă că debitoarea a înregistrat la sfârşitul acestui an fiscal active imobilizate de 3500 lei, cu o componenţă necunoscută (pârâta nu a predat lichidatorului judiciar o listă a bunurilor), respectiv active circulante în cuantum de 39940 lei, din care stocuri în cuantum de 17851 lei, disponibilităţi băneşti de 18450 lei şi creanţe în valoare de 3139 lei. Pârâta nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar un inventar al bunurilor debitoarei, respectiv nu a predat lichidatorului judiciar

disponibilităţile băneşti în cuantum de 18450 lei şi nici actele necesare recuperării creanţelor.

Analizând incidenţa dispoziţiilor art. 138 din în prezenta cauză, judecătorul sindic reţine că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane … d) au ţinut o fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

În ceea ce priveşte calitatea pârâtei, judecătorul sindic a reţinut că aceasta este administrator statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidenţele registrului comerţului – lista de control a debitoarei.

Astfel cum rezultă fără echivoc din poziţia procesuală a pârâtei, exprimată în întâmpinare, coroborată cu indicatorii financiari, cu bilanţurile contabile şi cu procesul verbal de la f. 38, pârâta a condus contabilitatea debitoarei doar până la finalul anului 2005. Procedura insolvenţei a fost deschisă faţă de debitoare la 24 iunie 2009.

Astfel cum rezultă din indicatorii financiari ai debitoarei la finalul anului 2005, la finalul acestui exerciţiu financiar debitoarea a înregistrat active imobilizate în cuantum de 3500 lei, respectiv active circulante în valoare de 39940 lei, din care stocuri în cuantum de 17851 lei, disponibilităţi băneşti de 18450 lei şi creanţe în valoare de 3139 lei, însă pârâta nu a predat lichidatorului judiciar aceste active. În calitatea sa de administrator statutar care a exercitat efectiv atributele acestui mandat, pârâta era singura persoană care putea dispune în mod legal de aceste bunuri, dar nu a făcut nici dovada faptului că disponibilităţile băneşti s-ar mai afla în patrimoniul debitoarei şi nici faptul că ar fi fost folosite în interesul debitoarei. În consecinţă, judecătorul sindic a prezumat, în condiţiile art. 1203 C.civ., că pârâta şi-a însuşit bunurile şi sumele de bani respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, aspect care întruneşte condiţiile de incidenţă ale art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Cât priveşte depunerea de către pârâtă în contul debitoarei a sumei de 19300 lei şi modul în care lichidatorul judiciar a utilizat această sumă, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 şi, respectiv, art. 123 din Legea nr. 85/2006. Odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, debitoarea pierde dreptul de a efectua plăţi, cu excepţia celor care se încadrează în categoria plăţilor curente, în cazul continuării activităţii şi cu excepţia celor aprobate de judecătorul sindic. La momentul depunerii sumei de 19300 lei de către pârâtă în contul debitoarei, debitoarea era deja în faliment şi nu mai desfăşura nicio activitate, iar judecătorul sindic nu a fost sesizat cu vreo cerere de aprobare a efectuării vreunei plăţi şi nu a aprobat efectuarea vreunei plăţi de către debitoare.

Depunerea de către pârâtă a sumei de 19300 lei în contul debitoarei – contul unic al lichidării reprezintă o creditare a debitoarei cu această sumă. Odată depusă suma de 19300 lei în contul debitoarei – contul unic al lichidării, debitoarea putea să dispună de această sumă, însă cu respectarea dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2006, aşa cum se va arăta mai jos. Pretenţia pârâtei de a se achita din suma respectivă doar creanţele înscrise în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei este nelegală,

deoarece fie ignoră, fie intenţionează să încalce ordinea de prioritate a creanţelor în cadrul procedurii falimentului, instituită prin dispoziţiile art. 123 din Legea insolvenţei, pârâta urmărind astfel ca debitoarea să nu achite cheltuielile de procedură şi onorariul lichidatorului judiciar, fapt care contravine dispoziţiilor imperative ale art. 123 din Legea nr. 85/2006. Astfel cum s-a arătat mai sus cu ocazia analizării dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 85/2006, prin deschiderea procedurii insolvenţei, debitoarea a pierdut dreptul de a plăti datoriile sale conform propriei ordini de preferinţă, plăţilor efectuate de debitoare fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 123 din Legea insolvenţei

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 1 şi alin. 2 din Legea insolvenţei, toate cheltuielile aferente procedurii insolvenţei … vor fi suportate din averea debitorului. Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator. Potrivit art. 123, pct. 1 şi 4 din Legea insolvenţei, creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii insolvenţei, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. 2, art. 23, 24 şi ale art. 98 alin. 3, sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. 4; … 4. creanţele bugetare.

Plătind cu prioritate onorariul său şi cheltuielile de procedură printr-un plan de distribuire necontestat, lichidatorul judiciar a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale mai sus analizate, pasivul neacoperit prin aceste plăţi fiind susceptibil de a fi pus în sarcina pârâtei, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin faptele pârâtei, mai sus descrise, judecătorul sindic a reţinut că existenţa şi întinderea prejudiciului sunt dovedite prin tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC K. SRL, pasivul neacoperit având valoarea globală de 14.248,50 lei. Cât priveşte culpa pârâtei şi raportul de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciu, judecătorul sindic are în vedere dispoziţiile art. 73 lit. c şi e din Legea nr. 31/1990 actualizată, potrivit cărora administratorii societăţii sunt răspunzători în mod solidar pentru ţinerea registrelor prevăzute de lege (dispoziţie care se aplică şi actelor contabile) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care le revin în temeiul legii (inclusiv obligaţiile care le revin în temeiul Legii nr. 82/1991 a contabilităţii). Fiind vorba despre obligaţii legale şi despre fapta omisivă a pârâtei de a nu întocmi actele contabile prevăzute de lege, pârâta este prezumată de lege a fi în culpă pentru neîndeplinirea acestor obligaţii legale, conform principiului nemo censetur ignorare legem. În fine, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu rezultă din modul cumulativ de constituire a debitului, aspect care dovedeşte faptul că pârâta nu cunoştea sau a ignorat întinderea reală a debitului, tocmai datorită neîntocmirii actelor contabile, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. În mod similar, folosirea în interes propriu sau a unei alte persoane a bunurilor debitoarei reprezintă o faptă ilicită, contrară obligaţiei de a administra activitatea comercială a debitoarei cu diligenţa unui mandatar comercial, stabilită prin art. 72 din Legea nr. 31/1990. În acest context, este de remarcat faptul că la sfârşitul anului 2005 debitoarea dispunea de disponibilităţi băneşti superioare valoric creanţei înscrise în anul 2009 de unicul creditor în procedură, dar a optat să nu achite această creanţă, fapt care a cauzat insolvenţa debitoarei.

In consecinţă, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită faptele ilicite ale pârâtei, vinovăţia sa sub forma culpei şi raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite şi prejudiciu, conform art. 998 C.civ.

In ceea ce priveşte întinderea răspunderii pârâtei, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că debitul înregistrat în tabelul definitiv al creanţelor, în măsura în care a rămas neacoperit, îşi are originea exclusiv în faptele ilicite ale pârâtei, mai sus descrise, motiv pentru care răspunderea personală a pârâtei va fi antrenată pentru întregul pasiv rămas neacoperit.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta E.R.C., solicitând admiterea recursului în baza disp. art. 304, alin. 1, pct. 9 C.pr.civ. şi art. 3041 C.pr.civ., coroborat cu art. 312 C.pr.civ. şi modificarea în parte a sentinţei comerciale nr. 4678/21.09.201 1 în sensul de a respinge cererea de antrenare a răspunderii acesteia pentru pasivul S.C. K. S.R.L. în cuantum de 14.248,50 lei, solicitând judecarea cauzei şi în lipsa sa de la dezbateri.

In motivarea recursului, arată că nu a folosit bunurile S.C. K. S.R.L. în folos propriu sau în cel al unei alte persoane şi deci aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile cauzei.

Aşa cum a arătat şi în faţa instanţei fondului, la data începerea procedurii insolvenţei SC K. S.R.L., E.R.C. a luat legătura cu administratorul numit în cauză şi s-a întâlnit cu aceasta pentru a-i preda documentele societăţii, aşa cum i s-a solicitat. Intâlnirea cu lichidatorul a avut loc la locul indicat de aceasta, respectiv în faţa Registrului Comerţului Cluj. Cu acea ocazie, i-a comunicat d-nei administrator că a luat toate actele societăţii, dar că după anul 2005 când a hotărât încetarea activităţii societăţii nu s-a mai întocmit niciun act contabil. D-na lichidator i-a comunicat că de restul actelor contabile nu are nevoie, precizându-i că toate actele contabile vor rămâne la recurentă, nedorind niciun act.

Intrebată fiind, d-na lichidator a recunoscut în faţa instanţei fondului că astfel s-a derulat starea de fapt, acesta fiind motivul pentru care instanţa a dispus reanalizarea actelor contabile ale societătii.

La 23.08.2011 când s-a reîntâlnit cu d-na lichidator, recurenta nu a mai putut identifica actele contabile pentru anul 2005, întrucât dacă anterior i s-a comunicat că aceste acte nu mai sunt necesare şi expirase termenul legal de păstrare a lor, nu a ştiut că trebuie să le păstreze până la finalizarea acestei proceduri.

Consideră că raportat la acest aspect şi la faptul că a încercat, de bună credinţă, să acopere pasivul S.C. K. S.R.L. nu pot fi aplicabile disp. art. 138, alin.1, lit. a) din Legea nr. 85/2006.

La momentul primei întâlniri cu d-na lichidator, ocazie cu care a întocmit şi Angajamentul de plată, recurenta a fost de bună credinţă, însă nu i s-a adus la cunoştinţă în mod corect şi concret care sunt obligaţiile sale viitoare şi ce demersuri trebuie să urmeze.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs, precum şi a dispoziţiilor legale relevante, curtea reţine următoarele:

Ca prim motiv de recurs, pârâta a susţinut că nu a folosit bunurile debitoarei în interes propriu sau în interesul altei persoane şi deci prevederile art.138 alin.1 lit.a din Legea 85/2006 nu sunt aplicabile cauzei.

Curtea observă, însă, că aceste argumente sunt numai formale, nefiind însoţite de probe apte a răsturna prezumţia corect reţinută de judecătorul sindic în sensul că, întrucât la finalul exerciţiului financiar 2005 debitoarea înregistra active care nu au fost predate lichidatorului judiciar şi pârâta nu a făcut nici dovada că acestea mai există sau că au fost folosite în interesul debitoarei, recurenta, ca unica persoană care putea dispune de aceste bunuri şi sume de bani, şi le-a însuşit sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul interesului debitoarei.

Cu privire la cererea de atragere a răspunderii pârâtei pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d, curtea apreciază că soluţia judecătorului sindic este legală şi temeinică, fiind corect reţinut că pârâta a condus contabilitatea debitoarei doar până în anul 2005, procedura fiind deschisă la data de 24.06.2009. Nu au fost puse la dispoziţia lichidatorului judiciar actele contabile aferente anului 2005, documentele necesare recuperării creanţelor şi nici inventarul bunurilor, fapt care a prezumat neîntocmirea actelor contabile prevăzute de lege, cu consecinţa necunoaşterii sau ignorării întinderii reale a creanţelor deţinute împotriva debitoarei.

Recurenta a susţinut în recurs că a avut asupra sa actele aferente perioadei anterioare anului 2005 la momentul primei întâlniri cu lichidatorul judiciar, însă nu a ştiut că trebuie să le păstreze până la finalizarea procedurii şi, întrucât între timp a expirat termenul de păstrare, nu le-a mai putut preda lichidatorului în august 2011. Curtea observă, însă, că din cuprinsul procesului – verbal încheiat la data de 23.08.2011 rezultă că pârâta a predat acte contabile aferente anilor 2003 – 2004, deci pentru care termenul de păstrare era împlinit la rândul său, însă nu au fost predate documentele aferente anului 2005 şi nu s-a făcut dovada că acestea ar fi existat, fapt care prezumă că nici nu au fost întocmite, astfel cum a reţinut şi judecătorul sindic.

Achitarea unei sume de bani în contul debitoarei nu poate avea ca efect respingerea acţiunii de antrenare a răspunderii pârâtei pentru plata pasivului pe care l-a creat prin faptele reţinute în sarcina sa, întrucât, pe de o parte, nu este de natură a înlătura faptele culpabile pe care pârâta le-a săvârşit anterior deschiderii procedurii şi care au dus la încetarea de plăţi şi acumularea debitelor, şi, pe de altă parte, scopul instituirii acestei acţiuni este acoperirea creanţelor creditorilor debitoarei aflate în insolvenţă (scop neatins în speţă, întrucât suma achitată a fost insuficientă, pasivul rămas neachitat fiind de 14.248,50 lei).

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt şi de drept, astfel că, în temeiul art.8 alin.3 din Legea 85/2006 şi art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate. (Judecător Cristina Paşol)