Cheltuielile de efectuare a executării silite. Interpretarea şi aplicarea articolului 371 indice 7 Cod procedură civilă Executarea silită


Articolul 371 indice 7 Cod procedură civilă stabileşte – în alineatul (2) – obligaţia cu caracter de principiu a debitorului, de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite şi a celor făcute după înregistrarea cererii de şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Conform alineatului (4) al aceluiaşi articol 371 indice 7, pentru sumele stabilite potrivit acestui text procesul-verbal întocmit de judecătoresc, prin care se stabilesc sumele ce urmează a fi plătite, constituie titlu executoriu. Alineatul (4) nu priveşte şi onorariul de executare silită, câtă vreme alineatul 3 al articolului 371 indice 7 se referă – explicit – la sumele pe care partea interesată dovedeşte că le-a suportat.

(decizia nr. 263 din 31 mai 2010)

Prin sentinţa comercială nr. 403/S din 18 iunie 2009, Tribunalul Iaşi – judecător sindic a respins contestaţia formulată de creditorul SC „MRPP” SRL împotriva tabelului preliminar al creanţelor, întocmit de administratorul judiciar E LRJ SPRL şi a constatat definitiv tabelul creanţelor asupra averii debitorului SC „AIC” SRL. Instanţa a dispus ca administratorul judiciar să întocmească, să înregistreze la tribunal şi să afişeze la uşa acestuia tabelul definitiv al creanţelor asupra averii debitorului SC „AIC” SRL şi a dispus înregistrarea raportului prevăzut de art. 20 lit. b) din Legea nr.85/2006, întocmit de administratorul judiciar E LRJ. S-a stabilit termen la data de 08.10.2009 – ora 11,00, pentru continuarea procedurii, pentru când se va relua procedura de citare cu părţile, prin BPI.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în cadrul procedurii generale a insolvenţei, deschise prin sentinţa comercială nr. 149/S/12.03.2009 împotriva debitorului SC „ACI” SRL, prin cererea formulată la data de 30.04.2009, creditorul SC „MRPP” SRL a solicitat să fie înscris la masa credală cu o creanţă totală de 148.697,89 lei, din care suma de 140.000 lei creanţă conţinută în cele 4 bilete la ordin emise de debitor la 18.05.2007 şi respectiv 29.05.2008 şi suma de 8.697,89 lei, cheltuieli de executare suplimentare, conform procesului-verbal nr. 33/2009, emis de BEJ ZV. Procedând la verificarea acestei declaraţii de creanţă, administratorul judiciar desemnat în cauză a înregistrat, la data de 25.05.2009, tabelul preliminar al creanţelor asupra averii debitorului, în care la poziţia 4 a înscris acest creditor cu o creanţă în sumă de 140.833 lei. Din cheltuielile de executare stabilite conform procesului-verbal încheiat de executorul judecătoresc, a admis doar suma de 833 lei, cheltuială ce s-a realizat efectiv în cadrul executării silite individuale.

La data de 03.06.2009, creditorul SC „MRPP” SRL a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar, arătând că administratorul judiciar a înlăturat fără suport legal cheltuielile de executare, stabilite suplimentar, prin procesul-verbal nr. 33/2009, de BEJ ZV, întrucât prevederile art. 371 ind. 7 Cod procedură civilă stabilesc că aceste cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel şi că debitorul este ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare, pentru sumele stabilite de executorul judecătoresc, procesul-verbal constituind titlu executoriu.

Judecătorul sindic a reţinut că nu este întemeiată contestaţia. Este real că – potrivit art. 371 Cod procedură civilă – obligaţia stabilită prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută benevol obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care poate avea loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu şi achitarea tuturor sumelor, inclusiv a cheltuielilor de executare. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 371 Cod procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, tocmai pentru că executarea silită are loc din cauza culpei procesuale a debitorului, care nu a înţeles să-şi execute în mod voluntar obligaţia sa. Însă, şi în faza executării silite, la lichidarea cheltuielilor de executare trebuie avute în vedere atât culpa procesuală a debitorului cât şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat creditorului. Sub acest ultim aspect, din prevederile art.274 alin. 2 Cod procedură civilă rezultă că instanţa nu poate modifica cheltuielile de judecată pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

Raportat prevederilor legale enunţate, judecătorul sindic a reţinut că nu se poate trece în contul cheltuielilor de executare şi în sarcina debitorului decât suma de 833 lei, avansată cu acest titlu de creditor cu OP nr. 30264/20.02.2009 în cadrul executării silite individuale şi justificată prin factura nr.00000170/04.02.2009, emisă de BEJ ZV. Administratorul judiciar a procedat corect la înlăturarea din tabel a sumei de 7864,89 lei, diferenţă cheltuieli de executare menţionate în invocatul proces-verbal, în condiţiile în care creditorul nu a probat plata efectivă a acestei sume către executorul judecătoresc, a cărei avansare nici nu se impune, având în vedere efectul suspensiv de executare al deschiderii procedurii faţă de debitor, consacrat de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea S.C. „MRPP” S.R.L., prin mandatar S.C. „EOS KSI R” S.R.L.

În motivarea recursului s-a arătat că – potrivit art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă – cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. Regula generală consacră principiul potrivit căruia cheltuielile de executare cad în sarcina debitorului, cu excepţia a două cazuri care presupun: 1) renunţarea creditorului şi 2) alte cazuri expres prevăzute de lege. Având în vedere principiul „specialia generabilus derogant” şi faptul că de la regula generală se poate deroga doar pe cale expresă şi prin lege susţine recurenta că aceste cheltuieli de executare trebuiau incluse integral în tabelul preliminar al creanţelor.

Recurenta a învederat că – potrivit art. 3717 alin. 4 Cod procedură civilă – procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu. Acest lucru presupune că legea recunoaşte din oficiu caracterul executoriu, fără a mai fi necesar învestirea cu formulă executorie. Conform art. 379 alin. l nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Din aceste două articole rezultă că legea procesuală civilă recunoaşte cheltuielilor de executare un caracter cert, lichid şi exigibil, fără a se face distincţie în vreun text între cheltuielile de executare deja avansate de creditor şi cele care urmează a fi achitate la încetarea executării silite. Din aceste considerente rezultă că procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare constituie titlu executoriu cu privire la totalul cheltuielilor.

Recurenta a pretins că – potrivit art. 371 1 alin. 3 – “executarea silită are loc […] până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta precum şi a cheltuielilor de executare”. Acest principiu, coroborat cu art. 3717 alin. 2, care consacră ideea potrivit căreia cheltuielile de executare cad în sarcina debitorului, conduc la premisa că legiuitorul a fost clar cu privire la stabilirea persoanei în sarcina căreia cade sarcina plăţii debitului reprezentând cheltuieli de executare, şi anume debitorul. Respingerea contestaţiei formulate de creditoare creează o situaţie de fapt contrară ordinii de drept stabilite de legiuitor în articolele menţionate.

În aprecierea motivelor de recurs, a solicitat creditoarea a se avea în vedere că tabelul creanţelor ar trebui să includă şi cheltuielile de executare, cu atât mai mult cu cât legea le recunoaşte din oficiu caracterul cert, lichid şi exigibil, conferind procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare un caracter executoriu.

În drept, recurenta a invocat art. 8 şi următoarele din şi art. 299 şi următoarele Cod procedură civilă.

Formulând întâmpinare, administratorul judiciar „E LRJ SPRL”, pentru debitoarea S.C. „ACI” S.R.L., a solicitat respingerea recursului.

Intimatul a învederează că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 66 alin. (l) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a procedat la verificarea creanţei declarate de S.C. „MRPP” S.R.L., prin mandatar S.C.”EOS KSI R” S.R.L., constatând că o creanţă în cuantum de 140.000 lei, provenind din 4 (patru) bilete la ordin, îndeplineşte condiţiile pentru a înscrisă în Tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei S.C.”ACI” S.R.L., fiind certă, lichidă şi exigibilă. Referitor la creanţa provenită din cheltuieli de executare, în cuantum de 8.697,89 lei, administratorul judiciar a considerat că doar suma de 833 lei îndeplineşte condiţiile de înscriere în Tabelul preliminar, deoarece, prin procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 33/2009, încheiat în data de 24.02.2009, executorul judecătoresc a stabilit următoarea structură a cheltuielilor de executare: 6.700 lei – onorariu executare silită, 10 lei – formare executare silită, 114,70 lei – cheltuieli de transmitere prin poştă, 250,00 lei – emiterea adreselor de poprire, 100,00 lei – proces verbal de distribuire, 30,00 lei – arhivare dosar. În baza facturii fiscale nr. 00000170/04.02.2009, creditorul a avansat suma de 833 lei către B.E.J. ZV, cu titlu de „avans onorariu”.

Intimatul a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, “de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”. Implicit, de la data de 12.03.2009, realizarea creanţei S.C. „MRPP” S.R.L. asupra averii debitorului prin intermediul executării silite a fost suspendată. Atât creditorul S.C „MRPP” S.R.L. cât şi B.E.J. ZV au fost notificaţi şi înştiinţaţi despre deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C.”ACI” S.R.L. şi efectele acesteia asupra patrimoniului debitoarei. Administratorul judiciar a reţinut în sarcina averii debitoarei suma de 833 lei, reprezentând cheltuiala efectiv făcută de creditorul S.C.”MRPP” S.R.L. cu executarea silită, fiind evident că – în condiţiile suspendării de drept a executării silite – onorariul executorului judecătoresc rămâne fără contraprestaţie şi nu se justifică a fi achitat din averea debitoarei.

A mai susţinut administratorul judiciar că – la data de 27.04.2009, după data deschiderii procedurii – executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare suplimentare, stabilind o sumă totală de 8.697,89 lei, fără nici o defalcare sau justificare a acestor cheltuieli, pe care creditorul S.C. ”MRPP” S.R.L. nu a achitat-o, dar pe care o solicită a fi plătită din averea debitoarei. Intimatul nu a contestat că – potrivit art. 371 Cod procedură civilă – cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit. În acelaşi timp, onorariul executorului judecătoresc – în condiţiile în care creditorul nu a probat că a fost efectiv plătit şi a cărui avansare nu se impune – nu se justifică a fi pretins din averea debitoarei, având în vedere efectul suspensiv de executare al deschiderii procedurii faţă de debitor, consacrat de art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. În acest context, a pretins intimatul că se solicită achitarea unui onorariu evident fără contraprestaţie din partea executorului judecătoresc, încercându-se disimularea acestuia sub pretextul cheltuielilor de executare, urmărindu-se în fapt o îmbogăţire fără just temei a executorului judecătoresc.

În recurs, părţile au depus înscrisuri, conform articolului 305 Cod procedură civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă – în care se încadrează criticile prezentate de recurenta creditoare – nu este incident în speţă, atât timp cât judecătorul sindic a interpretat şi aplicat judicios dispoziţiile legale relevante în materie, în primul rând articolele 371 indice 7 Cod procedură civilă şi 36 din Legea nr. 89/2006 privind procedura insolvenţei.

Curtea de apel a constatat că articolul 371 indice 7 Cod procedură civilă stabileşte – în alineatul (2) – obligaţia cu caracter de principiu a debitorului, de a suporta cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite şi a celor făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Conform alineatului (4) al aceluiaşi articol 371 indice 7, pentru sumele stabilite potrivit acestui text procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc, prin care se stabilesc sumele ce urmează a fi plătite, constituie titlu executoriu. Instanţa de recurs a constatat că alineatul (4) nu priveşte şi onorariul de executare silită (cum a pretins recurenta), câtă vreme alineatul 3 al articolului 371 indice 7 se referă – explicit – la sumele pe care partea interesată dovedeşte că le-a suportat. Or, în speţă, corect a reţinut judecătorul sindic că nu s-a probat plata onorariului de executare şi că – oricum – achitarea acestui onorariu era superfluă, având în vedere incidenţa regulii speciale din materia procedurii insolvenţei, stabilită în articolul 36 din Legea nr. 85/2006.

Raportat considerentelor expuse şi în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a II-a Cod procedură civilă, curtea a respins recursul şi a menţinut sentinţa Tribunalului Iaşi.

5