Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta societate comercială pentru nerespectarea Legii nr. 10/2001.
In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, în fapt, s-a adresat pârâtei prin notificarea din data de 16.02.2001 înregistrată la judecătoresc sub nr. 913/2001 şi a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, în calitate de proprietar, ca unic moştenitor al tatălui său, decedat în 1979.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat respectarea Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 23 alin. 1, care prevede că, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să emită o decizia sau dispoziţie motivată asupra restituirii în natură a imobilului. Deşi au trecut 8 luni, cu toate insistenţele făcute, pârâta a refuzat să emită decizia.
Astfel, cu cererea din 14.03.2001, reclamantul a încunoştinţat A.P.A.P.S. Constanţa de notificarea făcută către societatea comercială.
La data de 14.05.2001, la cererea sa, reclamantul a analizat cu conducerea pârâtei situaţia imobilului, iar pentru finalizare s-a stabilit să se completeze şi să se depună unele acte conform procesului-verbal din 14.05.2001.
Cu adresa din 23.05.2001, înregistrată la pârâtă, reclamantul a înaintat toate actele doveditoare solicitate din care rezultă dreptul său de proprietate, inclusiv hotărârea emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate şi i s-au acordat despăgubiri băneşti.
Cu scrisoarea din 2.07.2001 reclamantul a solicitat pârâtei să respecte dispoziţiile art. 23 alin. 1 şi în conformitate cu art. 23 alin. 2 să fie chemat pentru a susţine în faţa comisiei restituirea în natură.
Cu scrisoarea din 31.07.2001 a încunoştinţat A.P.A.P.S. Constanţa despre modul în care pârâta soluţionează cazul său şi a solicitat urgentarea emiterii deciziei.
în urma sesizării A.P.A.P.S., pârâta i-a trimis actele depuse şi a solicitat precizări.
Cu adresa din 10.08.2001 A.P.A.P.S. i-a făcut cunoscut reclamantului că imobilul trebuie restituit de către pârâtă, menţionând că a solicitat conducerii pârâtei să ia toate măsurile pentru respectarea Legii nr. 10/2001 şi pentru încadrarea în termenele prevăzute de lege.
întrucât nici după 6 luni de la notificare pârâta nu a respectat Legea nr. 10/2001 şi îndrumările A.P.A.P.S., reclamantul, cu scrisoarea înregistrată la 29.08.2001, a solicitat emiterea deciziei cu oferta unităţii deţinătoare, aşa cum se prevede în art. 23 şi art. 28 din lege.
La circa 5 luni de la depunerea tuturor actelor, pârâta i-a comunicat, cu scrisoarea din 10.09.2001, că actele sunt incomplete şi că nu a respectat Legea nr. 10/2001, fară a preciza ce acte mai sunt necesare.
Din acest motiv, reclamantul, cu scrisoarea din 13.08.2001, a revenit la A.P.A.P.S. şi a solicitat din nou să se urgenteze soluţionarea cazului său.
Faţă de această situaţie de fapt, reclamantul a solicitat instanţei ca, în conformitate cu Legea nr. 29/1990 şi Legea nr. 10/2001 (art. 41), să dispună societăţii comerciale pârâte să emită decizia de ofertă, conform art. 23 alin. 1.
Prin întâmpinare, pârâta a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu a depus actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât din actele prezentate nu rezultă cine este proprietarul sau moştenitorul legal. Astfel a justificat pârâta refuzul său de a emite decizie sau dispoziţie, după caz, la notificarea reclamantului, conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 221 din 6.03.2002, Tribunalul Brăila a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta-societate comercială, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a avut în vedere de către instanţă că refuzul de a emite decizia sau dispoziţia în baza Legii nr. 10/2001 priveşte o societate comercială care nu se include în categoria autorităţilor administrative.
Astfel s-a reţinut că cererea reclamantului nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.
împotriva sentinţei civile nr. 221 din 6.03.2002 pronunţată de Tribunalul Brăila a declarat recurs reclamantul, criticând sentinţa instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate.
Prin motivarea recursului s-a arătat că pârâta, de 8 luni de la depunerea notificării, a refuzat nejustificat emiterea deciziei conform Legii nr. 10/2001.
De asemenea, s-a susţinut că recurenta a depus toate actele care dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dar instanţa de fond nu le-a avut în vedere.
Recursul a fost considerat nefondat.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei instanţei de fond prin prisma motivelor de recurs, precum şi din oficiu, s-a constatat că prima instanţă, pe baza unei juste analize a probelor dosarului, a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală.
Corect a reţinut instanţa de fond că pârâta este o societate comercială căreia reclamantul-recurent îi solicită emiterea unei decizii în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Pârâta societate comercială nu este autoritate administrativă, deci nu poate să emită acte cu caracter administrativ, aşa cum solicită recurenta-reclamantă.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru ca o persoană fizică sau juridică să se poată adresa instanţei judecătoreşti competente este necesar ca aceasta să fie vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
în speţă, cererea reclamantei-recurente nu întruneşte prevederile mai sus citate şi, deci, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Faţă de cele de mai sus, văzând dispoziţiile art. 296, în referire la art. 316 C. proc. civ., recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 221 din 6.03.2002 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost respins ca nefondat.
C.A. Galaţi, decizia civilă nr. 471/R/9.05.2002
