Contencios administrativ. Tardivitatea plângerii prealabile. Plângeri prealabile


– art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte .Formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii.

Decizia nr. 753 din data de 3 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal

Prin sentinţa nr. 25 din 19.01.2010, Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii formulării procedurii prealabile invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta DEC, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că excepţia tardivităţii formulării procedurii prealabile invocată de pârâtă este întemeiată, întrucât reclamanta nu se poate prevala de faptul că decizia 19899 din 20 august 2007 nu i-a fost comunicată, deoarece potrivit fişei plăţilor a încasat prima indemnizaţie în luna august 2007, iar în termen de 30 de zile din acest moment putea formula contestaţie împotriva deciziei.

Împrejurarea că a solicitat în luna noiembrie 2008 comunicarea deciziei în vederea formulării contestaţiei nu constituie o dovadă că de la acest moment este în termenul de a îndeplini procedura prealabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta DEC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurenta a învederat că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii procedurii prealabile, întrucât această excepţie nu a fost invocată de vreuna din părţile litigante, iar pârâta a invocat excepţia introducerii cererii, astfel instanţa s-a pronunţat asupra unei excepţii care nu a fost ridicată de nici una dintre părţi, însă nu s-a pronunţat cu privire la excepţia invocată de pârâtă.

Mai arată că instanţa de fond în mod neîntemeiat a înţeles să admită excepţia tardivităţii procedurii prealabile, considerând că împrejurarea că reclamanta a solicitat în luna noiembrie comunicare deciziei în vederea formulării contestaţiei nu constituie o dovadă că la acest moment este în termen de a îndeplini procedura prealabilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea 554/2004.

Apreciază recurenta că termenul de promovare a procedurii prealabile, respectiv a contestaţiei împotriva acesteia nu poate curge de la data la care a fost încasată prima indemnizaţie, întrucât odată cu ridicarea sumelor de bani, nu avea cunoştinţă dacă acea sumă reprezintă indemnizaţia pentru un copil sau doi, iar pârâta nu a procedat la încunoştinţarea sa. Astfel, termenul în care o persoană se consideră neîndreptăţită printr-un act administrativ curge de la data comunicării acestuia, sau de la data la care a luat la cunoştinţă de conţinutul acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate şi a temeiurilor prev. de art. 304 Cod procedură civilă, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constat următoarele:Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Alineatul 7 al aceluiaşi articol prevede că „ plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin.1, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie”.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că procedura plângerii prealabile trebuie îndeplinită în cazul actelor pe care autoritatea publică emitentă le poate revoca în tot sau în parte .

Această reglementare este pe deplin justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea a particularului care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de taxă de timbru.

Procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii, potrivit art. 109 alin.2 Cod procedură civilă.

Cu alte cuvinte, instanţa sesizată cu o cerere în anularea unui act administrativ are obligaţia, înainte de a soluţiona pe fond cauza, să examineze efectuarea procedurii prealabile.

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că Decizia nr. 19899 a fost emisă la data de 20.08.2007, iar plângerea prealabilă a fost formulată la data de 11.11.2008, deci la mai mult de un an de la data emiterii sale. Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei reclamante cum că această decizie nu i-a fost comunicată până la data de 31.10.2008, întrucât indemnizaţia pentru creşterea copilului stabilită prin decizia contestată în cauză a fost încasată de reclamantă la data de 8.07.2008, astfel că implicit a luat cunoştinţă de conţinutul acestei decizii.

În practica judiciară s-a stabilit că formularea plângerii administrative peste termenul prevăzut de lege echivalează practic cu neîndeplinirea acestei proceduri prealabile obligatorii (Decizia nr. 789/8.02.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 746/26.04.2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal).

Pe de altă parte , nefondată este şi susţinerea recurentei reclamante cum că a fost invocată şi pusă în discuţie o excepţie şi a fost admisă o altă excepţie. Astfel, deşi prin întâmpinare pârâta invocă excepţia tardivităţii formulării acţiunii întreaga motivare se referă la excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile. De asemenea, deşi instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia astfel cum a fost formulată de pârâtă prin întâmpinare, dezbaterile s-au purtat cu privire la excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, astfel cum rezultă din practicaua sentinţei.

Fiind vorba doar de o simplă eroare, părţile ştiind foarte bine ce se invocă, formulându-şi apărările în cunoştinţă de cauză, Curtea nu poate reţine o vătămare adusă recurentei reclamante.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art.3041 şi 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.