Contract de mandat comercial. Sancţiuni distincte pentru fiecare obligaţie nerespectată de către pârâtă. Admisibilitate


C. com., art. 375 C. civ., art. 1069. art. 1073, art. 1087

în speţă, raportul juridic litigios este de natură comercială şi a fost calificat de părţi drept contract de mandat comercial. în varietatea comision, căruia, prin urmare, îi sunt aplicabile regulile mandatului din Codul comercial.

Comisionara pârâtă şi-a asumat două obligaţii contractuale clare şi neechivoce, constând în înregistrarea/vânzarea seriilor pentru biletele şi abonamentele la Festivalul „Gcorgc Enescu” şi emiterea şi vânzarea biletelor şi abonamentelor la Festivalul „Gcorge Enescu” [art. 2 alin. (1)]. convenind cu reclamanta comitentă (mandanta) două clauze penale – penalitatea de 0.1% pe zi de întârziere şi cea de 10% din valoarea totală a contractului pentru executarea parţială/defectuoasă a obligaţiilor asumate (art. 12-13 contract).

Aşadar, părţile au desemnat precis şi diferenţiat două încălcări cu două sancţiuni, care nu se exclud reciproc, deoarece sancţionează diferit două sancţiuni diferite, pentru două încălcări autonome constând în neîndeplinirea sau îndeplinire.» necorespunzătoare a aceleiaşi obligaţii, ceea ce ar fi atras. în apărarea pârâtei, inaplicabilitatca (ineficientă) clauzei din art. 13.

Reclamanta a făcut proba executării cu întârziere a obligaţiilor asumate de pârâtă, precum şi a executării defectuoase a celeilalte obligaţii, aceasta depăşind în mod vădit „puterile” ce i-au fost conferite de mandanta-cedentă.

Condiţiile speciale ale răspunderii contractuale a pârâtei sunt întrunite în speţă, clauzele inserate în contract fiind aplicabile. Astfel, pârâta nu a contestat că şi-a executat cu întârziere obligaţia de punere în vânzare a biletelor şi abonamentelor, precum şi faptul că a încasat preţul acestora fără a-1 vira în termenul contractual de 5 zile mandantei, folosind sumele în intervalele de timp demonstrate prin răspunsul la întâmpinare, ceea ce atrage aplicarea simultană a ambelor clauze penale din art. 12-13, conforme cu voinţa internă reală a părţilor la încheierea contractului.

în consecinţă, în temeiul art. 969, art. 1039, art. 1054, art. 1069, art. 1073, art. 1087 C. civ. şi art. 375 C. com.. acţiunea este întemeiată şi a fost admisă în tot pentru ambele sume pretinse şi necontestate de pârâtă (cu privire la baza de calcul şi rezultatul total).

Sentinţa arbitrală nr. 190 din 2 octombrie 2008