Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditorilor. Blocaj financiar. Irelevanţă


 

Insolvenţa este strâns legată de incapacitatea de plată, privită ca încetare efectivă a plăţilor. Atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuşeşte să producă lichidităţi într-un ritm adaptat obligaţiilor asumate, el se găseşte în ca urmare a incapacităţii sale de a plăti, adică de a-şi onora creditorii cu sumele pe care le datorează, această stare subzistând şi atunci când lipsa lichidităţilor îşi are sorgintea în blocajul financiar, respectiv în faptul că la rândul său debitorul are de încasat diferite creanţe de la proprii debitori, atâta vreme cât legiuitorul nu prevede o asemenea împrejurare ca fiind de natură să înlăture aplicarea dispoziţiilor care reglementează procedura de colectivă.

Secţia comercială, Decizia nr. 534 din 7 aprilie 2009

Prin sentinţa comercială nr. 38/14.01.2009 pronunţată în dosarul nr. 4936/108/2008, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea creditoarei SC I. SRL Cluj-Napoca şi, în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC M. SRL Arad, în calitate de administrator judiciar provizoriu desemnând Casa de Insolvenţă R. IPURL Arad. Totodată, instanţa a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi oficiului registrului comerţului, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, stabilind, totodată, la 60 de zile termenul maxim al perioadei de observaţie şi un termen de 15 zile de la data comunicării notificării pentru formularea eventualelor obiecţiuni, precum şi celelalte măsuri prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei de mai sus a declarat recurs debitoarea SC M. SRL Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susţinând că neplata sumei de 28.647,25 lei către intimata SC I. SRL Cluj-Napoca se datorează neîncasării, până la 18.11.2008, a sumei de 126.532,29 lei de la propria debitoare – SC T. SRL Arad, dată la care a acţionat-o în instanţă pentru obţinerea unei somaţii de plată, în dosarul nr. 11572/55/2008 al Judecătoriei Arad fiind pronunţată sentinţa nr. 371/20.01.2008 prin care cererea i-a fost admisă, aceasta fiind obligată la plata sumei de 26.532,29 lei, diferenţa până la valoarea debitului, respectiv suma de 100.000 lei, regăsindu-se într-un bilet la ordin neonorat de bancă datorită lipsei de lichidităţi, titlu care va fi învestit cu formulă executorie.

Prin decizia civilă nr. 534/07.04.2009 pronunţată în dosarul nr. 4936/108/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul debitoarei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că prin recursul formulat societatea debitoare a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât cererea creditoarei în mod greşit a fost admisă de tribunal, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile necesare deschiderii procedurii insolvenţei, în sensul că neplata creanţei faţă de intimata SC I. SRL Cluj-Napoca se datorează faptului că debitoarea are, la rândul său, de încasat de la proprii debitori diferite sume de bani care totalizează 126.532,29 lei, pentru care a şi început demersurile în vederea executării silite.

Este de necontestat că recurenta, atât la momentul înregistrării cererii introductive, cât şi la data pronunţării hotărârii Tribunalului datora creditoarei intimate suma de 28.647,25 lei cu titlu de debit principal, ca urmare a neachitării integrale a facturilor fiscale nr. 107107736/02.04.2008, nr. 107107841/07.04.2008 şi nr. 107107888/09.04.2008 emise în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 315/ 27.03.2008 încheiat între părţi, garantarea plăţii fiind făcută cu fila cec BA 313 0 2433346, această sumă nefiind achitată nici până la soluţionarea căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, modificată, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiaşi articol, insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Art. 31 din acelaşi act normativ statuează că orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii colective împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei; b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei necesare pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariaţi, de 6 salarii medii pe economie.

Ca atare, dispoziţiile legale privind procedura insolvenţei se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiţii de fond prevăzut de art. 1 şi art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, şi debitorul să se afle în insolvenţă.

Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată şi este ştiut faptul că societăţile constituite cu respectarea formalităţilor prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerţului.

Insolvenţa debitorului fiind o condiţie a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, cel care solicită declanşarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadenţă a datoriilor şi lipsa lichidităţilor, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolvenţă a patrimoniului debitorilor în situaţia în care aceştia, după 30 de zile de la scadenţă, nu au plătit datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori. Sub acest aspect, în mod corect judecătorul-sindic a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimată rezultă fără putinţă de tăgadă că ea deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai mare de 10.000 lei, împrejurare, de altfel, necontestată de către debitoare nici în prima instanţă şi nici în recurs, ceea ce impune concluzia că persoana juridică se află în stare de insolvenţă, astfel cum este aceasta definită de lit. a) pct. 1 al art. 3 din lege. Insolvenţa nu se caracterizează prin starea de fond generală proastă a afacerilor comerciantului în cauză sau existenţa unui pasiv mai mare decât activul patrimonial al debitorului chemat în judecată, adică insolvabilitatea sa, ci printr-o lipsă a fondurilor băneşti necesare pentru acoperirea datoriilor exigibile. Încetarea plăţilor trebuie să aibă un caracter de generalitate şi să constituie indiciul exterior şi manifestarea dezordinii şi neputinţei comerciantului de a executa obligaţiile scadente asumate, de unde rezultă că aceasta trebuie privită ca un fapt complex supus interpretării şi aprecierii judecătorului-sindic, impunându-se o delimitare clară între conceptul de „insolvenţă” şi cel de „insolvabilitate”, trasarea unei asemenea linii de demarcaţie fiind necesară şi datorită faptului că nu puţini dintre debitori contestă împrejurarea că s-ar afla în stare de insolvenţă, invocând existenţa în patrimoniul lor a unor active prin a căror valorificare s-ar putea obţine acoperirea creanţei reclamate de creditori (inclusiv încasarea în viitor a unor creanţe de la proprii lor debitori).

Insolvenţa este strâns legată de incapacitatea de plată, privită ca încetare efectivă a plăţilor. Această incapacitate exprimă starea patrimoniului debitorului, care face imposibilă plata datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Aşadar, insolvenţa semnifică insuficienţa reală a lichidităţilor, absenţa fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiilor scadente. Atunci când, indiferent din ce motiv, debitorul nu reuşeşte să producă lichidităţi într-un ritm adaptat obligaţiilor asumate (pentru că, spre exemplu, elementele active ale patrimoniului său nu sunt lichide sau, fiind investite în operaţii de lungă durată, nu pot fi afectate plăţii datoriilor), el se găseşte în insolvenţă ca urmare a incapacităţii sale de a plăti, adică de a-şi onora creditorii cu sumele pe care le datorează, această stare subzistând şi atunci când lipsa lichidităţilor îşi are sorgintea în blocajul financiar, respectiv în faptul că la rândul său debitorul are de încasat diferite creanţe de la proprii debitori, atâta vreme cât legiuitorul nu prevede o asemenea împrejurare ca fiind de natură să înlăture aplicarea dispoziţiilor care reglementează procedura de executare colectivă.

Potrivit Legii nr. 85/2006, modificată, creditorul nu poate declanşa procedura decât pentru creanţe certe, lichide şi exigibile. Caracterul cert al creanţei vizează atât existenţa acesteia, cât şi cuantumul său, iar caracterul lichid al creanţei presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanţa trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadenţă, toate aceste condiţii fiind, fără niciun dubiu, îndeplinite în speţă.

În mod just prima instanţă a apreciat că societatea debitoare se află în încetare de plăţi, stare de fapt ce rezultă din aceea că, în urma derulării relaţiilor comerciale concretizate prin contractului de vânzare-cumpărare nr. 315/27.03.2008, creditoarea a vândut debitoarei marfă, sens în care a emis facturi fiscale în valoare totală de 33.647,25 lei, debit garantat cu fila cec BA 313 0 2433346, dar care nu a putut fi încasată de beneficiar ca urmare a lipsei provizionului din bancă, această creanţă fiind mai veche de 30 de zile şi în cuantum superior valorii minime de 10.000 lei impuse de art. 3 pct. 12 din lege.

(Judecător Csaba Bela Nasz)