DESCHIDEREA PROCEDURII INSOLVENŢEI LA CEREREA DEBITORULUI. INADMISIBILITATEA CERERII DE INTERVENŢIE ÎN INTERES PROPRIU IN CADRUL SOLUTIONARII ACESTEI CERERI.
Art. 32 din instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care în prima fază, până la pronunţarea încheierii de deschidere a procedurii este necontencioasă, dar care poate dobândi caracter prin formularea opoziţiei de către creditori. Având în vedere că legiuitorul a pus la dispoziţia creditorilor opoziţia, o modalitate de apărare a intereselor lor specifică procedurii insolvenţei, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de un creditor în faza de judecată a cererii introductive formulate de debitor apare ca inadmisibilă.
Prin încheierea pronunţată la data de 14.05.2010, judecătorul sindic a admis cererea formulată de debitorul S.C. G. S.R.L. şi în consecinţă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva acestuia.
La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că cerea debitorului îndeplineşte condiţiile cerute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, întrucât insolvenţa acestuia este vădită
Împotriva încheierii a declarat recurs creditorul R.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza art. 3041 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului creditoarea invocă încălcarea dreptului său la apărare, prin evitarea punerii în discuţie a cererii sale de intervenţie.
Pe fond, se susţine ă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei este neîntemeiată şi formulată cu rea credinţă, în vederea fraudării intereselor creditoarei, societatea debitoare nefiind în încetare de plăţi.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentului în promovarea recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, curtea a unit excepţia cu fondul.
Din examinarea excepţiei invocate de intimată şi a motivelor de recurs în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale în materie, curtea a reţinut următoarele:
Recurentul a depus la instanţa de fond cerere de intervenţie în interes propriu, care nu a fost admisă în principiu, judecătorul sindic calificând-o drept o declaraţie de creanţă.
Potrivit art. 52 alin. 2 Cod de procedură civilă, încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admiterii în principiu a unei cereri de intervenţie poate fi atacată odată cu fondul.
Ca urmare, cererea de intervenţie depusă în faţa primei instanţe îi conferă creditorului legitimitatea procesuală de a ataca dispoziţia din încheiere referitoare la cererea sa de intervenţie, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă.
Recurentul invocă încălcarea dreptului la apărare ca urmare a nepunerii în discuţie a cererii sale de intervenţie şi apreciază că tratarea acesteia drept o declaraţie de creanţă constituie o antepronunţare a instanţei de fond cu privire la soluţia ce urma a fi pronunţată în cauză.
Din cuprinsul încheierii curtea reţine că cererea de intervenţie a fost pusă în discuţie iar judecătorul sindic nu a încuviinţat-o în principiu.
Referitor la admisibilitatea cererii de intervenţie în interes propriu în cadrul soluţionării cererii de deschidere a procedurii formulate de debitor se reţine că art. 32 din Legea nr. 85/2006 instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, care în prima fază, până la pronunţarea încheierii de deschidere a procedurii este necontencioasă, dar care poate dobândi caracter contencios prin formularea opoziţiei de către creditori. Având în vedere că legiuitorul a pus la dispoziţia creditorilor opoziţia, o modalitate de apărare a intereselor lor specifică procedurii insolvenţei, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de un creditor în faza de judecată a cererii introductive formulate de debitor apare ca inadmisibilă, fiind contrară principiului celerităţii derulării acestei proceduri.
Motivele referitoare la fondul cauzei nu pot fi analizate în acest cadru procesual deoarece creditorul recurent nu a uzat de calea opoziţiei, care iniţiază procedura contencioasă, ca urmare, examinarea acestora ar înfrânge principiul dublului grad de jurisdicţie, determinând soluţionarea cauzei în contradictoriu pentru prima dată în recurs.
Faţă de cele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. 2 Cod de procedură civilă, a fost respins recursul şi s-a menţinut hotărârea atacată.
Decizia nr. 353/R/15.07.2010 – G.C.
