Drept procesual civil. Contestaţie în anulare – art.318 Cod procedură civilă Autorităţii (infracţiuni contra)


Conform art.318 Cod procedură civilă, articol invocat de către contestatoare „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Conform art.318 Cod procedură civilă, articol invocat de către contestatoare „hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

Numai o greşeală materială esenţială care a determinat o soluţie eronată poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situaţia existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

Art. 318 Cod procedură civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de către recurent iar nu argumentele de fapt şi de drept arătate de parte care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină.

Prin sentinţa civilă nr.743/16.07.2009 a Tribunalului Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii având ca obiect „ ordonanţă preşedinţială” formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâţii M.Bv. prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Bv. în favoarea Judecătoriei Braşov.

S-a reţinut că cererea formulată şi precizată de reclamantă are ca obiect „ordonanţă preşedinţială” prin care solicită obligarea la schimbarea titularului contractului de închiriere nr.73/16.05.2003 pentru ap.nr.8 din Braşov B-dul Gării nr.17 bl.4A şi obligarea la încetarea actelor abuzive prin emitere de HCL-uri în legătură cu acest imobil, cu obligarea la daune morale. S-a reţinut că litigiul dedus judecăţii nu este unul de contencios administrativ ci unul de drept civil. Faptul că una dintre părţile în cauză este o autoritate publică nu atrage de drept competenţa instanţei de contencios administrativ. Chiar dacă reclamanta a invocat dispoziţiile art.1 din Legea nr.554/2004, aceasta nu a atacat actul prin care a primit refuzul de schimbare a titularului contractului de închiriere, ci a înţeles să promoveze acţiunea ca o obligaţie de a face, măsură ce se cere a fi luată pe calea ordonanţei preşedinţiale, în baza art.581 Cod procedură civilă .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului aceasta a arătat că organul administrativ nu a emis nici un act administrativ referitor la cererea reclamantei de a schimba titularul contractului de închiriere nr.73/16.05.2003, iar intimatele pârâte nu au dat răspuns cererii sale privind schimbarea titularului contractului de închiriere, înregistrată sub nr.38035/19.05.2009, împrejurare prin care i-ar fi fost încălcat un interes legitim. S-a arătat prin recurs că cererile de ordonanţă preşedinţială pot fi judecate şi de către secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, nefiind doar de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun, iar competenţa instanţei de contencios administrativ este determinată de refuzul organului administrativ de a răspunde solicitării reclamantei referitor la „păstrarea unui drept care se păgubeşte prin întârziere”, în cauză fiind aplicabile, potrivit argumentării recurentei reclamante, dispoziţiile art.1 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Prin Decizia civilă nr. 607/R/6.10.2009 Curtea de Apel Braşov a respins recursul reclamantei. S-a arătat că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează închirierea locuinţei de serviciu ce se realizează în regimul juridic general stabilit de Legea locuinţei nr.114/1996 republicată şi modificată, precum şi faţă de regimul juridic special stabilit de Legea nr.303/2004 republicată privind statutul judecătorilor şi procurorilor competenţa de soluţionare a litigiilor în materie locativă aparţine instanţelor de drept comun, anume judecătoriei, potrivit prevederilor art.1 pct.1 Cod pr.civ., în absenţa unor norme juridice de procedură speciale, care să stabilească o altă competenţă materială ori funcţională. Pe de altă parte, cererile de ordonanţă preşedinţială se judecă, potrivit dispoziţiilor art.581 alin.2 Cod pr.civ., de instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, anume judecătoria în prezenta cauză, pornind de la premisa că litigiul de fond din cauză se referă la un litigiu privind regimul juridic al locuinţei închiriate, conform celor expuse indiferent de modul în care reclamanta expune starea de fapt.

În cauză competenţa aparţine instanţelor de drept comun, anume Judecătoriei Braşov în conformitate cu prevederile art.1 pct.1 coroborate cu dispoziţiile art.5 şi art.8 Cod pr.civ., întrucât art.79 alin.7 din Legea nr.303/2004 republicată şi completată vizează în mod expres situaţia magistratului pensionar pentru limită de vârstă, astfel că, prin interpretarea per a contrario, rezultă că nicio altă categorie de magistrat căruia i-au încetat raporturile de muncă ori aparţinători ai acestora, după încetarea raporturilor de muncă ale magistratului titular al unei locuinţe de serviciu, nu vor putea invoca incidenţa unei competenţe materiale şi funcţionale aparţinând unor instanţe de dreptul muncii în judecarea litigiilor izvorâte din asemenea situaţii locative, ci numai competenţa de judecată de drept comun, anume competenţa judecătoriei arondate teritorial conform prevederilor art.5 sau art.8 Cod pr.civ.

Împotriva Deciziei civile nr 607/R/6.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a formulat contestaţie în anulare recurenta reclamantă în baza art. 318 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivelor arată că nu s-au cercetat motivele de recurs invocate, nu avea cum să atace răspunsul autorităţii deoarece aceasta nu i-a dat nici un răspuns, a solicitat pe calea ordonanţei preşedinţiale să fie obligat să schimbe titularul contractului şi fiindcă autoritatea nu i-a răspuns a formulat cerere în baza legii contenciosului administrativ, ordonanţa preşedinţială se poate formula şi în faţa instanţei de drept comun şi în faţa instanţei de contencios administrativ, la dosar există o comunicare între două servicii şi nicidecum un răspuns. Apreciază şi că hotărârea e nulă deoarece a formulat două cereri de recuzare şi s-a pronunţat o singură încheiere trebuia să se judece separat. Solicită anularea hotărârii ca fiind rezultatul unei erori materiale dar şi ca abuzivă şi nelegală.

Intimaţii Municipiul Bv. şi Consiliul Local Bv. au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei în anulare ca neintemeiată. S-a analizat recursul prin prisma tuturor motivelor invocate. Contestaţia în anulare este utilizată pentru a prilejui ocazia contestatoarei de a aduce noi ofense magistraţilor Curţii de Apel Braşov.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, decizia contestată raportat la motivele contestaţiei în anulare formulată Curtea a reţinut următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. reglementează două categorii de contestaţii în anulare, contestaţia în anulare de drept comun (art.317) şi contestaţia în anulare specială (art.318 invocat în speţă). Pentru contestaţia în anulare specială art.318 prevede două motive: „când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale” şi „când instanţa respingând recursul s-au admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă darea unor soluţii greşite. Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată , respectiv de aprecierea probelor, de interpretarea unor dispoziţii legale sau de rezolvarea unui incident procedural. În doctrină şi jurisprudenţă s-a arătat că a da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi şi a aplicat legea , ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac ceea ce ar echivala cu o opoziţie, astfel încât contestaţia în anulare ar deveni o cale ordinară de atac mai rea decât recursul la recurs care cel puţin s-ar adresa unei instanţe superioare.

Cel de al doilea motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă, omisiunea cercetării unui motiv de casare poate fi invocat pe calea contestaţiei în anulare numai dacă recursul a fost respins sau admis numai în parte. Se are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocat în termen de către recurent iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare care îl sprijină.

În speţă nici teza a II-a a art.318 Cod procedură civilă nu se verifică. Instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de către recurentă inclusiv argumentele invocate din nou prin prezenta contestaţie în anulare.

Contestatoarea invocă din nou prin contestaţia în anulare o parte din motivele care au fost avute în vedere de instanţa de fond şi examinate amănunţit de cea de recurs şi au fost respinse ca neîntemeiate. Curtea a reţinut că decizia dată nu este rezultatul unei greşeli materiale, iar instanţa a răspuns tuturor motivelor de recurs invocate de către recurentul reclamant.

Am arătat că art.318 Cpc are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de către recurent iar nu argumentele de fapt şi de drept arătate de parte care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care se sprijină. Este suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit motivul de casare neîntemeiat chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului. Instanţa de recurs a reţinut prin considerentele Deciziei civile nr 607/R/6.10.2009 că cererea de ordonanţă preşedinţială se soluţionează de instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, iar fondul dreptului îl reprezintă schimbarea titularului unui contract de închiriere.

Celelalte susţineri ale contestatoarei privind modul de soluţionare a celor două cereri de recuzare, aprecierea hotărârii ca fiind rezultatul unei erori materiale dar şi ca abuzivă şi nelegală nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă .

Textul vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată , respectiv de aprecierea probelor, de interpretarea unor dispoziţii legale sau de rezolvarea unui incident procedural.

Pentru motivele arătate considerând că cerinţele niciunuia din cele două motive prevăzute de art.318 Cod procedură civilă nu sunt îndeplinite Curtea în baza art.320 Cod procedură civilă a respins contestaţia în anulare formulată.

Decizia nr. 814/R/19.11.2009