Drept procesual civil Netimbrarea cererii – sancţiune Societăţi comerciale


Netimbrarea cererii – sancţiune

Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 „ Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Faţă de timpul avut la dispoziţie pentru plata taxei (două luni de la data înregistrării cererii) şi cuantumul redus al acesteia, susţinerea reclamantei că este excesivă măsura anulării acţiunii sale nu este întemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 634/CA din 9 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamanta SC P.A. SA în contradictoriu cu pârâta D.F.Bv.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/2007 privind taxele judiciare de timbru :

„ (3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Reclamanta nu a plătit taxa judiciară de timbru în cuantumul legal, deşi instanţa i-a acordat un termen pentru îndeplinirea acestei obligaţii ( Dovada de citare nr. 045424/2009, fila 184 la dosar). Faţă de aceste considerente acţiunea a fost anulată ca netimbrată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC P.A.SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului. În dezvoltarea motivelor de recurs arată că prin dispoziţia 60/2009 emisă de organele de control se impune perceperea de două ori a taxei pentru serviciu salvamont. Consideră sentinţa nelegală şi netemeinică deoarece din lipsă de apărător nu a avut cunoştinţă de plata taxei de timbru, la primul termen n-a fost procedură cu societatea, la al doilea a cerut termen pentru studiul întâmpinării depuse de pârâtă, iar la data de 9.06.2009 societatea a lipsit de la înfăţişare şi instanţa s-a pronunţat asupra cererii anulând-o ca netimbrată. În drept îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă .

Intimata pârâtă D.F.Bv. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea a constatat că recursul este nefondat.

Reclamanta SC P.A. SA a formulat o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta D.F.Bv. având ca obiect contestarea dispoziţiei 60/2009 emisă de organele de control din cadrul pârâtei. Acţiunea a fost înregistrată în dosarul nr. 3641/62/2009 la Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. La data depunerii cererii aceasta nu a fost timbrată cu taxă timbru şi timbru judiciar.

Conform art. 20 din Legea 146/1997 „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.”

Reclamanta nu şi-a îndeplinit această obligaţie de plată a taxei la momentul înregistrării acţiunii sale.

Constatând lipsa timbrajului s-a dispus prin rezoluţie administrativă timbrarea cererii respectându-se astfel prevederile alin. 2 din articolul menţionat respectiv „ (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.”

La termenul din 28.04.2009 dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu reclamanta nu s-a restituit motiv pentru care s-a acordat un nou termen. În 12.05. 2009 instanţa dispune din nou citarea reclamantei cu menţiunea timbrării cererii. La acelaşi termen reprezentanta reclamantei SC P.A. SA depune la dosar delegaţie de reprezentare şi i se comunică obligaţia de plată a taxei de timbru şi cuantumul acesteia.

Deşi următorul termen de judecată a fost stabilit după patru săptămâni reclamanta nu a înţeles în acest interval de timp să-şi îndeplinească obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru. Faţă de timpul avut la dispoziţie pentru plata taxei (două luni de la data înregistrării cererii) şi cuantumul redus al acesteia, susţinerea reclamantei că este excesivă măsura anulării acţiunii sale nu este întemeiată.

Corect a aplicat prima instanţă prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 conform cărora „ Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Acţiunea fiind anulată datorită neplăţii taxei judiciare de timbru nu s-a analizat pretenţia concretă dedusă judecăţii, legalitatea şi temeinicia dispoziţiei 60/2009 emisă de organele de control din cadrul D.F. Bv.

Pentru aceste considerente, constatând că nici unul dintre motivele de recurs nu este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă a respins recursul declarat.

Decizia nr. 615/R/ 6.10.2009