În cazul în care reclamantul nu a chemat în judecată pe emitentul actului administrativ contestat instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor, în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea de a se introduce în cauză autoritatea ce a luat măsura contestată.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 20/CA din 19 ianuarie 2009
Prin sentinţa din 25.09.2008, Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean I., dispunând anularea dispoziţiei emise de şeful Poliţiei municipale, prin care reclamantului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă”, precum şi a dispoziţiei şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean I., prin care a fost a fost respins recursul ierarhic îndreptat împotriva sancţiunii disciplinare menţionate, pe motiv că aceasta a fost luată fără să fi existat o sesizare prealabilă din partea autorităţii care supraveghează urmărirea penală în dosarele instrumentate de reclamant, că doar procurorul era în măsură să se pronunţe cu privire la chestiunea respectării termenelor şi cu privire la temeinicia măsurilor dispuse de poliţistul ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul poliţiei judiciare şi că nu toate faptele ce se impută celui în cauză au fost cercetate şi probate.
Împotriva acestei sentinţe a introdus recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean I., care a criticat hotărârea primei instanţe pe motiv că nu s-a observat faptul că cercetarea administrativă nu a vizat conţinutul şi finalitatea cercetărilor penale în care era implicat reclamantul, ci doar lipsa oricăror acte de urmărire în dosarele repartizate, respectiv neprezentarea planului de cercetare procurorului, în vederea avizării, precum şi neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prin lăsarea în nelucrare a sesizărilor primite.
Reclamantul are statut de poliţist, regimul său disciplinar fiind guvernat de Legea nr. 360/2002 şi de Ordinul nr. 400/2004 al ministrului internelor, acte normative care stabilesc, printre altele, că sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă” poate fi luată de şeful ierarhic, fără consultarea prealabilă a comisiei de disciplină.
În cauză, deşi măsura de sancţionare disciplinară a fost luată de şeful Poliţiei municipale, nici acesta şi nici structura administrativă pe care el o conduce, a cărei existenţă şi funcţionare este prevăzută de Legea nr. 218/2002, ca structură autonomă de structura judeţeană cu personalitate juridică, nu au fost chemate în judecată şi nici instanţa nu a pus în discuţie, în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea introducerii lor în cauză, pentru a se asigura soluţionarea litigiului în raport cu toate structurile administrative implicate în raportul juridic litigios.
Dacă, în principiu, structura administrativă emitentă a unui act administrativ de autoritate este cea care trebuie să răspundă, în mod direct, pentru legalitatea actului emis în exercitarea atribuţiunilor conferite, tot astfel, corelativ acestei obligaţii, acea structură administrativă are dreptul de a susţine în faţa instanţei legalitatea şi temeinicia măsurii luate, din moment ce acel act a generat raportul juridic litigios, ce opune autorităţii care a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare.
Cum, în speţă, sancţiunea „mustrare scrisă” a fost luată de şeful Poliţiei municipale, acesta este cel care trebuie să răspundă, în mod direct şi nemijlocit, de legalitatea dispoziţiei emise în regim de putere publică.
În lipsa autorităţii emitentă a actului contestat, instanţa nu era în drept să anuleze dispoziţia de sancţionare disciplinară.
Faptul că reclamantul nu a chemat în judecată pe emitentul actului administrativ contestat nu exonera instanţa, atâta timp cât ea s-a considerat legal investită cu soluţionarea cererii de anulare a dispoziţiei de sancţionare disciplinară, de obligaţia de a pune în discuţia părţilor, în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea de a se introduce în cauză autoritatea ce a luat măsura contestată.
Neasigurarea participării la procedura contencioasă a autorităţii implicate în aplicarea sancţiunii disciplinare echivalează cu o încălcare a dreptului acesteia de a se apăra şi implicit a dreptului la un proces echitabil.
Ca atare, constatând că soluţionarea litigiului s-a realizat fără asigurarea drepturilor procesuale recunoscute autorităţii emitentă a actului administrativ contestat, recursul pârâtului urmează a fi admis, în sensul casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei în vederea rejudecării aceleiaşi instanţe, pentru a se pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a autorităţii emitente a actului contestat şi a se asigura dreptul la apărare al acesteia, urmând a se stabili dacă, în acest caz, sesizarea comisiei de disciplină şi hotărârea adoptată de aceasta, pot avea vreo semnificaţie, ori, urmare, pentru măsura luată de şeful funcţionarului public, măsură pe care acesta o putea aplica şi fără consultarea comisiei de disciplină.
