Obligaţii comerciale. Competenţă teritorială alternativă. Locul plătii


în cererile privitoare la obligaţii comerciale, competenţa teritorială este una alternativă, pe lângă instanţa domiciliului pârâtului fiind competente instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. In ultima ipoteză, conform art. 1104 cod civil, dacă părţile nu au stipulat prin convenţie locul plăţii, aceasta se va efectua la domiciliul debitorului.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi sub nr.427/2002, reclamanta SC „M” SA Galaţi a chemt în judecată pe pârâta SC „S” SA Hunedoara solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 557.092.152 lei reprezentând sumă restantă conform protocolului de compensare nr.496/1999.

Prin sentinţa civilă nr.366/2002, Tribunalul Galaţi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara şi a dispus trimiterea dosarului acestei instanţe.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale este fondată întrucât părţile nu au încheiat un contract din care să rezulte locul unde obligaţia a luat naştere şi nici locul plăţii, ceea ce ar fi determinat competenţa Tribunalului Galaţi, conform prevederilor art. 10 pct.4 şi art. 12 C.proc.civ.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta criticând-o, în esenţă, sub următoarele aspecte:

– în mod greşit s-a declinat competenţa la instanţa unde se află sediul pârâtului deşi suma datorată în baza protocolului de compensare nr.496/1999 reprezintă costul prestaţiilor de transbordare a minereului sosit din import în staţia CFR Galaţi – Larga, pentru pârâtă ;

– în cauză sunt aplicabile prevederile art.897 C.com. potrivit cărora, în materie comercială, acţiunile se vor putea intenta, după alegerea reclamantului, la tribunalul locului unde cel care s-a obligat îşi are sediul comercial sau unde obligaţia trebuie să se execute, în raport de care în mod justificat a introdus acţiunea la Tribunalul Galaţi.

Recursul a fost apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:

în afara de instanţa domiciliului pârâtului prevăzută de art.5 C.proc.civ., prin art. 10 pct.4 C.proc.civ. se instituie o competenţă alternativă, în sensul că acţiunea poate fi introdusă, în cazul cererilor privitoare la obligaţii comerciale, la instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau cea a locului plăţii.

în speţă, s-a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 10 pct.4 C.proc.civ. de către prima instanţă întrucât nu rezultă că părţile ar fi perfectat un contract pentru ca, în raport de locul încheierii raportului juridic comercial, recurenta să fie îndreptăţită a alege instanţa din Galaţi.

Nici locul plăţii nu a fost convenit de părţi, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 1104 alin. final C. civ. conform cărora, dacă locul plăţii nu este convenit „plata se face la domiciliul debitorului”.

Aşa fiind, critica din recurs referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 pct.4 C.proc.civ.nu poate fi reţinută.

Recurenta a mai invocat prevederile art.897 C.com. care au fost abrogate însă prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă.

în consecinţă, faţă de considerentele expuse, recursul reclamantei fiind nefondat, în temeiul prevederilor art.312 alin.l C.proc.civ., a fost respins.

( decizia civilă nr. 462/R/2002 )