Procedura insolvenţei. Antrenarea răspunderii administratorului. Folosirea bunurilor societăţii în interes personal


Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 11010 din 15 noiembrie 2013

Prin sentinţa civilă nr.3993 din 31.10.2012 a Tribunalului Specializat Cluj s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC N.L.M. SRL, , C.I.I. G.M.L., în contradictoriu cu pârâtul L.H.M. şi, în consecinţă:

A fost obligat pârâtul L.H.M., administratorul statutar al debitoarei SC N.L.M. SRL să plătească pasivul rămas neacoperit al debitoarei SC N.L.M. SRL, în cuantum de 63.786,00 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Analizând incidenţa dispoziţiilor art. 138 din în prezenta cauză, judecătorul sindic a reţinut că, potrivit acestor norme, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de , să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.

În ceea ce priveşte calitatea pârâtului, judecătorul sindic a reţinut că acesta este administratorul statutar al debitoarei, astfel cum rezultă din evidenţele registrului comerţului – lista de control a debitoarei.

Din coroborarea cererii de admitere a creanţei depuse de pârât cu tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, cu fişa contului 461 şi cu răspunsurile pârâtului la interogatoriu, judecătorul sindic a reţinut că, într-adevăr, pârâtul a ridicat din casieria debitoarei suna de 642.059 lei, din care a achitat dividende în cuantum de 547.190 lei, rămânând nejustificat un rest de 94.869 lei.

Prin cererea de admitere a creanţei, pârâtul, care a creditat societatea cu suma de 91.541,95 lei (conform susţinerilor sale necontestate de lichidatorul judiciar), a solicitat înscrierea în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei cu suma de 67.777,95 lei, invocând compensarea între sumele datorate de el societăţii şi sumele pe care i le datora societatea debitoare doar în limita sumei de 23.764 lei. Cererea sa a fost admisă de lichidatorul judiciar, iar pârâtul a fost înscris în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei cu o creanţă subordonată (art. 123 pct. 9 din Legea nr. 85/2006).

În conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea

creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Astfel cum rezultă din dispoziţiile legale precitate, după deschiderea procedurii insolvenţei, în relaţiile dintre pârât şi debitoare compensarea putea opera doar la cererea şi în limita cererii pârâtului creditor.

Deşi putea să invoce compensarea pentru întreaga sa creanţă asupra debitoarei, în cuantum de 91.541,95 lei, în concurs cu creanţa debitoarei împotriva sa, în cuantum de 94.869 lei, pârâtul a optat să invoce compensarea doar în limita sumei de 23.764 lei, rămânând cu o creanţă chirografară subordonată împotriva debitoarei în cuantum de 67.777,95 lei. Corelativ, şi debitoarea şi-a păstrat împotriva pârâtului un drept de creanţă în cuantum de 63.786 lei (94.869 lei minus 23.764 lei minus suma de 7.318 lei, recuperată prin operaţiuni care nu s-au derulat prin casierie, conform poziţiei lichidatorului judiciar).

Optând să devină creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei debitoarei, cu creanţa sa înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, pârâtul nu mai putea ulterior expirării termenului de declarare a creanţelor să invoce compensarea şi pentru restul său de creanţă în cuantum de 67.777,95 lei, cu care s-a înscris în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, deoarece o atare compensare ar constitui, pe de o parte, o dublă realizare a dreptului său (creanţă înscrisă în tabel + compensare), respectiv pe de altă parte o stingere (plată) a dreptului său de creanţă (înscris în tabelul definitiv) cu încălcarea ordinii de prioritate prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2006. Chiar şi în ipoteza în care, odată cu compensarea solicitată de pârât, dreptul de creanţă al pârâtului înscris în tabel s-ar stinge, o atare compensare ar fi nelegală, deoarece s-ar efectua ulterior definitivării tabelului, cu încălcarea ordinii de prioritate prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2006.

În consecinţă, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea are împotriva pârâtului administrator statutar o creanţă în cuantum de 63.786 lei, reprezentată de suma ridicată de pârât din casierie şi nerestituită. Fapta pârâtului de a nu restitui suma respectivă întruneşte condiţiile de incidenţă ale art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind vorba despre o folosire a disponibilităţilor băneşti ale debitoarei în interes personal, faptă care atrage răspunderea pârâtului. Astfel, fapta ilicită constă în reţinerea de către pârât fără temei a acestei sume de bani, în mod intenţionat, prejudiciul cauzat creditorilor având o întindere egală cu suma reţinută. În fine, raportul de cauzalitate între faptă şi insolvenţa debitoarei constă în influenţa certă şi determinantă pe care lipsirea debitoarei de disponibilităţile băneşti (în ansamblu suma de 642.059 lei, din care fără justificare suma de 63.786 lei) a avut-o pentru ajungerea debitoarei în starea patrimonială de incapabilitate de a îşi achita datoriile certe, lichide şi exigibile.

În consecinţă, judecătorul sindic a apreciat pe deplin dovedită fapta ilicită a pârâtului, vinovăţia sa sub forma dolului şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, respectiv ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă, conform art. 998

C.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul L.H.M. solicitând admiterea recursului, modificarea in parte a Sentinţei civile nr.3993/2012 a Tribunalului Specializat Cluj in sensul respingerii parţiale ca neîntemeiata a cererii de chemare in judecata formulata de CCI G.M.L., lichidator desemnat in cadrul procedurii de faliment pentru debitoarea SC N.L.M. SRL, si pe cale de consecinţa respingerea parţiala a cererii de obligare la suportarea pasivului societăţii pana la concurenta sumei de 60.459,21 lei.

În motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele:

Din probele administrate înscrisuri si interogatoriu, a rezultat ca recurentul a solicitat contabilei societăţii înainte de deschiderea procedurii sa faca compensarea sumelor cu care el creditase societatea cu sumele cu care apărea in ca fiind ridicate. Dintr-o eroare recunoscuta de contabila societăţii dupa data deschiderii procedurii, acesta a compensat doar parţial sumele ridicate de recurent cu cele cu care creditase societatea, fara a anunţa in vreun fel administratorul societăţii despre aceasta situaţie.

De altfel, faptul ca a fost doar o eroarea făcuta de contabila societăţii, dna. lichidator desemnat in cauza a fost înştiinţată si a si discutat acest aspect cu contabila societăţii, insa nu s-a mai ajuns la nici o finalitate intrucat contabila societăţii a decedat. Va depune copia certificatului de deces.

Consideră ca in mod greşit s-a apreciat ca recurentul ar fi folosit banii din casieria societăţii in mod personal, atâta timp cat, pentru bunul mers al societăţii, acesta a creditat societatea in perioada martie 2008 si pana la intrarea in insolventa cu suma de 91.541,95 lei.

Din răspunsul la interogatoriu a rezultat clar modul in care s-a făcut creditarea societăţii, cum s-au folosit banii societăţii si din ce motive nu s-au mai compensat inainte de deschiderea procedurii.

A arătat ca recurentul este de acord cu suportarea pasivului in suma de 3.326,79 lei suma ce ar ramane neacoperita dupa compensarea ce trebuia in fapt realizata inainte de deschiderea procedurii.

In măsura in care recurentul ar fi dorit sa ascundă situaţia societăţii nu si-ar fi dat concursul ca dupa intrarea in insolventa sa clarifice aspectelor legate de activitatea societăţii si recuperarea de la unul din asociaţi a actelor contabile pe care acesta le deţinea, având in vedere ca soţia acestuia, a ţinut o buna perioada de timp contabilitatea societăţii.

In fapt nu exista o legatura de cauzalitate intre activitatea recurentului in calitatea lui de administrator si crearea unui prejudiciu, atâta timp cat, in fapt recurentul creditase societatea si sumele se impuneau a fi compensate.

Prin întâmpinarea formulată, G.M.L., in calitate de lichidator judiciar desemnat in procedura de faliment a debitoarei SC N.L.M. SRL Cluj-Napoca a solicitat sa se respingă recursul, mentinandu-se sentinţa atacata ca fiind legala si temeinica.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa recurată, s-a admis cererea de chemare in judecata formulata de CCI M.G.L. si a fost obligat recurentul la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei N.L.M. SRL, in suma de 63.786,00 lei.

Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat ca pârâtul, in calitatea lui de administrator al societăţii debitoarei, a ridicat din casieria debitoarei suma de 642.059 lei, din care a achitat dividende în cuantum de 547.190 lei, rămânând nejustificat un rest de 94.869 lei. Întrucat nu a invocat compensarea pentru intreaga sa creanţa asupra debitoarei si s-a limitat doar la o parte din suma, poate fi ţinut răspunzător pentru o parte din sumele ridicate din societate. S-a mai relevat că, ulterior termenului de declarare al creanţelor, compensarea solicitata de recurent este nelegala, iar nerestituirea sumei respective conduce la incidenţa art.138 alin 1 lit a din Legea nr.85/2006.

Recurentul critica hotărârea, apreciind ca in mod eronat judecătorul sindic a reţinut incidenţa prevederilor art 138 alin 1 lit a din Legea nr. 85/2006, în contextul utilizării banilor din casieria firmei in folos personal, deoarece a creditat debitoarea

pana la intrarea in insolvenţă cu suma de 91.541,95 lei, întreaga situaţie datorându-se unei erori săvârşite de fosta contabilă a societăţii, care a decedat.

Curtea constată că sentinţa pronunţată este legală si temeinică, impunându-se respingerea recursului.

Astfel, chiar dacă intimatul nu contestă că este reală susţinerea paratului recurent, conform căreia a creditat debitoarea cu suma mai sus menţionată, nu este mai puţin adevărat că momentul până la care această situaţie putea fi regularizată a fost acela al depunerii declaraţiei de creanţă a pârâtului, înscris prin intermediul căruia acesta a solicitat compensarea din creanţa sa de 91.541,95 lei, doar in limita sumei de 23.764 lei, operaţiune considerată legală şi validată de către practicianul în insolvenţă, care a întocmit în mod corespunzător tabelul creanţelor, în acord cu prev. art. 52 din LPI.

Nu pot fi reţinute criticile conform cărora ar trebui validate apărările legate de efectuarea compensării si cu suma de 63.786 lei, deoarece, dat fiind momentul la care a fost invocat acest incident, respectiv ulterior definitivării tabelului, s-ar încălca ordinea de prioritate prev. de art. 123 din lege, compensarea fiind astfel nelegală.

Ca atare, corect a reţinut judecătorul sindic şi împrejurarea că, optând să devină creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei debitoarei, cu creanţa sa înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, pârâtul nu mai putea ulterior expirării termenului de declarare a creanţelor să invoce compensarea şi pentru restul său de creanţă, în cuantum de 67.777,95 lei, cu care s-a înscris în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei, deoarece o atare compensare ar constitui, pe de o parte, o dublă realizare a dreptului său (creanţă înscrisă în tabel + compensare), aspecte la care nu se face referire în recursul declarat.

În consecinţă, debitoarea are împotriva pârâtului administrator statutar o creanţă în cuantum de 63.786 lei, reprezentată de suma ridicată de pârât din casierie şi nerestituită. Fapta pârâtului de a nu restitui suma respectivă întruneşte condiţiile de incidenţă ale art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006, fiind vorba despre o folosire a disponibilităţilor băneşti ale debitoarei în interes personal, faptă care atrage răspunderea pârâtului.

Totodată, în mod întemeiat s-a apreciat că prejudiciul cauzat creditorilor are o întindere egală cu suma reţinută, iar raportul de cauzalitate între faptă şi insolvenţa debitoarei constă în influenţa certă şi determinantă pe care lipsirea debitoarei de disponibilităţile băneşti, în ansamblu suma de 642.059 lei, din care fără justificare suma de 63.786 lei, a avut-o pentru ajungerea debitoarei în starea patrimonială de incapacitate de a îşi achita datoriile certe, lichide şi exigibile.

Aşa fiind, în baza prev. art. 8 din LPI, art. 312 alin. 1 C.pr.civ. de la 1865, recursul va fi respins.