Legea 85/2006, art.135, art.137, art.138 alin.1 teza 1
Legea civila se aplica în intervalul de timp cât este în vigoare, delimitat de doua momente importante: momentul initial si momentul final.
Momentul initial sau momentul intrarii în vigoare a legii civile, este stabilit de art.78 din Constitutie, conform cu care: „Legea se publica în Monitorul Oficial al României si intra în vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta în textul ei”. Termenul de 3 zile se calculeaza pe zile calendaristice, începând cu data publicarii în M.O.
Momentul final al legii este momentul în care înceteaza actiunea acesteia, iar legea înceteaza sa mai produca efecte prin abrogare, ajungere la termen ori ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale, prin care se declara neconstitutionalitatea.
În conditiile date, aplicarea legii civile în timp este guvernata de doua principii:
-principiul neretroactivitatii legii civile noi;
-principiul aplicarii imediate a legii civile noi.
Principiul neretroactivitatii legii civile noi este regula juridica potrivit careia o lege civila se aplica numai situatiilor ce se ivesc în practica, dupa intrarea ei în vigoare, iar nu si situatiilor anterioare.
O consecinta a constitutionalizarii principiului neretroactivitatii legii este ca, nici o lege (civila) nu poate deroga de la acest principiu, singurele exceptii fiind cele prevazute expres în legea fundamentala: legile penale si contraventionale sau mai favorabile.
Principiul aplicarii imediate a legii civile noi este regula de drept potrivit careia legea noua se aplica, deîndata ce a intrat în vigoare, tuturor situatiilor ivite dupa acest moment, excluzând aplicarea legii civile vechi.
Acest principiu nu este consacrat expres, dar doctrina si jurisprudenta îl aplica constant si considera ca existenta lui se întemeiaza pe doua ratiuni:
-este o consecinta a principiului neretroactivitatii legii;
-rezulta din regula de interpretare consacrata de art.978 – actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat – când o clauza este primitoare de doua întelesuri, ea se interpreteaza în sensul ce poate avea un efect, ci nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
În speta, cererea de deschidere a procedurii reorganizarii în privinta debitoarei a fost pornita sub imperiul Legii 64/1995, cum de altfel sub imperiul aceleiasi legi a fost formulata si cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a pârâtului recurent în calitate de administrator al debitoare, mai precis 23.05.2006, iar potrivit acestei dispozitii legale creditoarea avea calitate procesuala activa pentru formularea unei astfel de cereri.
Pe de alta parte, art.135 din Legea nr.85/2006 a intrat în vigoare la 20.07.2006 si se aplica numai cererilor formulate începând cu aceasta data si nu vizeaza cererile anterioare, deoarece, aceasta dispozitie legala nu poate fi apreciata ca fiind una de procedura în sensul disp. art.725 (1) Cod procedura civila.
O alta interpretare ar conduce la concluzia ca Legea noua nr.85/2006 retroactiveaza, situatie nepermisa în virtutea principiului neretroactivitatii legii noi.
Prin sentinta civila nr.4777/COM/2007 Tribunalul Constanta – Sectia comerciala a admis cererea formulata de creditoarea DGFP Constanta împotriva pârâtului-fost administrator social T.V., a dispus ca o parte din pasivul debitoarei S.C. T. 90 SRL în cuantum de 193.889 lei sa fie suportata de pârât, urmând ca sumele obtinute prin silita sa intre în averea debitoarei T. si sa fie destinate acoperirii pasivului.
Pentru a dispune astfel a retinut judecatorul sindic ca potrivit raportului preliminar întocmit de lichidatorul judiciar administratorul social a refuzat ca predea documentele contabile ale debitoarei, acestea facându-se vinovat de prejudiciul creat si care consta în însasi starea de insolventa a debitoarei.
S-a retinut ca vinovatia administratorului consta în fapta acestuia de a nu fi tinut evidenta financiar- contabila a societatii în conformitate cu legea.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs administratorul social criticând-o sub aspectele:
– simpla neprezentare a administratorului societatii debitoare pentru predarea documentelor contabile, în lipsa oricaror altor probatorii nu poate sa conduca la concluzia savârsirii faptei prev. de art.137 lit. d din Legea 64/1995.
– creditoarea nu a formulat probatorii în dovedirea cererii sale limitându-se la a invoca doar raportul lichidatorului;
– aparatorul recurentului a omis sa depuna la dosar dovada predarii documentelor contabile ale S.C. T. 90 catre fostul administrator judiciar SC V. SRL;
– debitoarea a beneficiat de autorizat si a depus la administratia financiara bilanturile contabile.
Pe cale de exceptie a invocat recurentul lipsa calitatii procesuale active, în formularea cererii de antrenare a raspunderii în persoana creditoarei DGFP, motivat de dispozitiile art.138 al.1 teza 1 din Legea 85/2006,întrucât aceasta actiune poate fi formulata numai de catre administratorul judiciar sau lichidator.
În dovedirea exceptiei, precum si a motivelor de recurs, recurenta a anexat înscrisuri.
Verificând cu prioritate exceptia invocata, Curtea retine urmatoarele:
Cererea de deschidere a procedurii reorganizarii în privinta debitoarei a fost pornita sub imperiul Legii 64/1995.
La data când creditoarea DGFP a formulat cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale a pârâtului recurent T.V., în calitate de administrator al debitoare, mai precis 23.05.2006, era în vigoare Legea 64/1995. iar potrivit acestei dispozitii legale creditoarea DGFP Constanta avea calitate procesuala activa pentru formularea unei astfel de cereri.
Art.135 din Legea 85/2006 a intrat în vigoare la 20.07.2006 si se aplica numai cererilor formulate începând cu aceasta data si nu vizeaza cererile anterioare.
Pe de alta parte aceasta dispozitie legala nu poate fi apreciata ca fiind una de procedura în sensul disp. art.725 (1) Cod procedura civila.
O alta interpretare ar conduce la concluzia ca Legea noua 85/2006 retroactiveaza, situatie nepermisa în virtutea principiului neretroactivitatii legii noi.
Pe fondul recursului Curtea retine ca acesta este nefondat pentru considerentele:
Art.137 lit.d din Legea nr.64/1995, republicata prevede ca se antreneaza raspunderea personala daca administratorii au tinut contabilitatea fictiva,au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Legea nr.82/1991, republicata prevede obligativitatea tinerii unor registre si a întocmirii unor acte pentru fiecare operatiune efectuata de societate.
Din rapoartele lichidatorului rezulta ca debitorul a pus la dispozitia administratorului judiciar documente contabile aferente perioadei 1997 – 1998 ce nu au relevanta în stabilirea situatiei economico-financiare pâna la data deschiderii procedurii de lichidare interesând cele aferente perioadei 1999-2001.
A rezultat din rapoartele administratorului judiciar ca în perioada 1999 – 2000 societatea a desfasurat activitate fara a întocmi lunar balante de verificare conform art.22 din 82/1991 si nici a depus bilanturile anuale.
Desi recurentul invoca lipsa de diligenta a aparatorului sau calificat pentru a se putea lua la cunostinta de lichidator de bilanturile contabile aferente anilor 1999, 2000, 2001, în calea de atac a recursului nu s-au produs dovezi în acest sens.
Din înscrisurile atasate la dosarul cauzei în calea de atac a recursului, nu rezulta ca pârâtul în calitatea sa de administrator social si-a îndeplinit obligatiile prev. de Legea nr.82/1991 referitoare la tinerea registrelor si întocmirea de acte pentru fiecare operatiune efectuata de societate.
Astfel nu rezulta ca s-au întocmit pentru perioada anterioara deschiderii procedurii insolventei jurnalul de vânzari, jurnalul de cumparari în contextul în care netinerea contabilitatii în conformitate cu legea, înseamna neîntocmirea oricarui act contabil pentru care legea contabilitatii prevede obligativitatea existentei acestuia.
Aceasta pentru ca, prin neîntocmirea actelor contabile mai sus mentionate administratorii pot sa ascunda situatia reala a operatiunilor efectuate prin societate.
Lipsa unor evidente în conditiile legii conduce la scaparea de sub control a societatii, la neplata datoriilor si implicit la starea de insolventa, devenind deci evidenta astfel legatura de cauzalitate între netinerea contabilitatii si starea de insolventa.
Fata de toate cele aratate, Curtea retine ca sunt nefondate criticile aduse hotarârii pronuntate de Tribunalul Constanta si în temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, respinge recursul ca nefondat.
