Procedura insolventei. Interesul personal al lichidatorului judiciar. Faliment


Procedura insolventei. Interesul personal al lichidatorului judiciar.

Cerinta ca interesul sa fie personal este indeplinita si atunci cand actiunea este promovata de persoane sau organe carora legiuitorul le-a recunoscut legitimare procesuala activa.

– Art.79 si 80 din Legea nr.85/2006;

– Art. 379 Cod procedura civila;

Nu se poate retine sustinerea recurentului in sensul ca lichidatorul nu justifica un interes personal deoarece cerinta ca interesul sa fie personal este îndeplinita si atunci când actiunea nu este promovata de titularul dreptului, ci de persoane sau organe carora legiuitorul le-a recunoscuta legitimare procesuala activa. Or, asa cum rezulta din dispozitiile legale mai sus citate, legiuitorul a conferit lichidatorului calitate procesuala activa in actiunile in anulare reglementate de art.79 si 80 din Legea nr.85/2006, astfel încât si cerinta ca interesul sa fie personal este îndeplinita.

Nu se poate retine sustinerea recurentului in sensul ca lichidatorul nu justifica un interes personal deoarece cerinta ca interesul sa fie personal este îndeplinita si atunci când actiunea nu este promovata de titularul dreptului, ci de persoane sau organe carora legiuitorul le-a recunoscuta legitimare procesuala activa. Or, asa cum rezulta din dispozitiile legale mai sus citate, legiuitorul a conferit lichidatorului calitate procesuala activa in actiunile in anulare reglementate de art.79 si 80 din Legea nr.85/2006, astfel încât si cerinta ca interesul sa fie personal este îndeplinita.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A V-A CIVILA,

DECIZIA CIVILA NR.820 din 5.04.2012)

Prin sentinta comerciala nr. 63/12.01.2011 pronuntata de Tribunalul Giurgiu – Sindic, in dosarul nr.151/122/2010 a fost admisa actiunea formulata de lichidatorul judiciar CN I IPUR, a fost anulat transferul patrimonial contract de vânzare-cumparare încheiat între SC AD C C SRL B V si L C, privind bunul utilaj cu denumirea pompa de sapa, conform facturii fiscale, pârâtul dobânditor fiind obligat sa restituie averii falitei si sa predea lichidatorului judiciar bunul descris sau sa întoarca valoarea corespunzatoare a bunului, de 91.348 lei, în contul de lichidare.

Pentru a pronunta aceasta sentinta prima instanta a retinut ca în conditiile neachitarii datoriilor scadente la mijlocul anului 2009 si a emiterii unor bilete la ordin fara acoperire în disponibilul bancar, anterior sesizarii instantei, debitoarea prin administrator a înstrainat un utilaj cu pretul de 5000 lei, achizitionat cu 9 luni de zile anterior la pretul de 24.500 Euro.

Evidenta fiind disproportia între prestatii, întrucât bunul a fost transferat la o valoare de aproximativ 18 ori mai mica, cu scopul diminuarii nejustificate a patrimoniului, evitarii urmarii creditorilor si în frauda drepturilor acestora, în baza dispozitiilor art.11 alin.1 lit.h si art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, Tribunalul a anulat transferul fraudulos si va obliga dobânditorul sa restituie bunul averii debitorului.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâtul L C, solicitând admiterea recursului si modificarea sentintei recurate in sensul respingerii cererii in anulare a contractului de vânzare-cumparare încheiat cu debitoarea.

In motivarea recursului s-a aratat ca hotarârea instantei de fond a fost pronuntata cu aprecierea gresita a probelor.

Astfel, la pronuntarea hotarârii, instanta de judecata a retinut faptul ca înstrainarea bunului prin contractul de vânzare-cumparare s-a efectuat cu o evidenta disproportie intre prestatii, întrucât bunul a fost transferat la o valoare de aproximativ 18 ori mai mica, cu scopul diminuarii nejustificate a patrimoniului, evitarii urmaririi creditorilor si in frauda drepturilor acestora.

Argumentul primei instante este gresit, atât in raport de starea de fapt reala, cat si de caracteristicile bunului la cele doua momente analizate exclusiv din perspectiva pretului de achizitie de catre judecatorul fondului.

Astfel, sub un prim aspect, este incorecta motivarea primei instante, in sensul ca bunul a fost achizitionat, ca utilaj nou, de la societatea care se pretinde ca l-a vândut debitoarei aflata in insolventa, întrucât, din verificarile efectuate de subsemnatul, a rezultat ca aceasta factura nu figureaza ca fiind emisa de catre primul vânzator.

In consecinta, valoarea de 24500 Euro, la care se adauga TVA, este o valoare cu totul arbitrara, care nu a fost achitata catre primul proprietar si care, in nici un caz, nu corespundea starii bunului la data intrarii in patrimoniul actualei debitoare.

Pe de alta parte, urmeaza a se observa ca utilajul nu era unul nou la data la care se pretinde ca a intrat in patrimoniul vânzatoarei recurentului, întrucât, in realitate, el era deja un utilaj folosit, cu consecinta fireasca, din punct de vedere comercial, a unei uzuri materiale si morale de peste 50% din valoarea “de nou”.

Solutia primei instante este nelegala si netemeinica si fata de împrejurarea ca nu a fost avuta in vedere utilizarea acestui bun in regim industrial o perioada de aproape un an de zile, ceea ce a condus, suplimentar, la diminuarea valorii de circulatie a acesteia.

In aceste conditii, câta vreme, prin natura sa, utilajul nu putea sa-si conserve valoare de circulatie in conditiile unei exploatari normale, solutia primei instante, de a compara valorile pretinse de achizitie ale aceluiasi bun, nu poate fi corecta.

Solutia primei instante este netemeinica si fata de împrejurarea ca, in realitate, valoarea contraprestatiei asumate de recurent a fost mult mai mare decât cea trecuta in factura.

Sub acest aspect, urmeaza sa se observe ca, in urma unor raporturi de colaborare cu debitoarea, a acumulat, in comun cu aceasta o serie de obligatii fata de terti.

Prin înscrisul sub semnatura privata, încheiat cu administratorul debitoarei, recurentul si-a asumat obligatia de a prelua o serie de obligatii, precum si de a transmite posesia asupra unor bunuri catre debitoare, urmând ca, in contul acestor prestatii, precum si sumei reziduale de 5000 lei, sa primeasca in deplina proprietate utilajul respectiv.

In drept s-au invocat prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ.

In sustinerea recursului s-au depus la dosar înscrisuri in fotocopie.

Recurentul s-a înscris in fals împotriva facturii fiscale nr.80100081/2008, care a fost depusa in original la dosar, insa nu a indicat si autorul falsului.

Pe cererea de înscriere in fals, Curtea a încuviintat pentru recurent proba cu înscrisuri, admisibila in faza procesuala a recursului.

La termenul de judecata din 22.03.2012 recurentul a invocat doua exceptii, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei debitoare in actiunea in anulare si exceptia lipsei de interes întrucât bunul nu apartine debitoarei, iar interesul pe care îl urmareste lichidatorul nu este unul personal.

Intimatul reclamant CN I IPURL a invocat, in aceeasi sedinta, exceptia nulitatii recursului ca urmare a neindicarii unor motive de nelegalitate de catre recurent.

Analizând cu prioritate, fata de dispozitiile art.137 alin.1 C.pr.civ, exceptia nulitatii recursului invocata de catre intimatul lichidator judiciar, Curtea apreciaza ca este neîntemeiata, urmând a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.302 ind.1 alin.1 lit.c teza I C.pr.civ, cererea de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiaza recursul, iar potrivit art.306 alin.1 C.pr.civ, recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazurilor prevazute la alin.2. În alineatul 2 al aceluiasi articol se prevede ca motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de instanta de recurs, care însa este obligata sa le puna in dezbaterea partilor.

Prin urmare, din interpretarea acestor dispozitii legale, rezulta ca motivele de ordine publica pot fi invocate nu numai de catre instanta ci si de recurent si chiar dupa împlinirea termenului de motivare a recursului.

In cauza de fata Curtea constata ca la termenul de judecata din data de 22.03.2012 recurentul a invocat doua exceptii, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei debitoare in actiunea in anulare si exceptia lipsei de interes, acestea reprezentând in realitate motive de ordine publica.

Astfel, prin invocarea acestor motive de ordine publica nu se poate retine sustinerile intimatului in sensul ca recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate si prin urmare, exceptia nulitatii recursului nu poate fi primita.

In ceea ce priveste recursul declarat, in raport de criticile formulate prin cererea de recurs si de motivele de ordine publica invocate in sedinta din 22.03.2012, Curtea apreciaza ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesule pasive a debitoarei invocata in recurs ca si motiv de ordine publica Curtea retine ca actiunea formulata de lichidatorul judiciar a fost întemeiata pe dispozitiile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, fiind solutionata in contradictoriu cu debitoarea SC AD C C SRL si pârâtul-tert dobânditor, L C. Potrivit art.85 alin.6 din aceeasi lege, “au calitate procesuala pasiva in actiunile in anulare prevazute la art.79 si 80 debitorul si, dupa caz, cocontractantul sau.” Prin urmare, potrivit acestui text legal, debitorul are calitate procesuala pasiva, motiv pentru care acest motiv de ordine publica este nefondat.

Nici exceptia lipsei de interes nu poate fi primita, având in vedere ca intimatul reclamant justifica un interes legitim, nascut si actual, personal si direct in promovarea actiunii in anulare. Astfel, potrivit art.79 din Legea nr.85/2006 “administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul – sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii”, iar potrivit art.80 alin.1 lit.b din lege, “administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul – sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise , realizate de debitor prin operatiuni comerciale in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.”

Pe fondul recursului Curtea apreciaza ca sunt nefondate criticile formulate. Astfel, in mod corect a retinut prima instanta ca înstrainarea bunului prin contractul de vânzare-cumparare s-a efectuat cu o evidenta disproportie între prestatii, întrucât bunul a fost transferat la o valoare de aproximativ 18 ori mai mica decât cea de achizitionare.

Sustinerea recurentului ca factura prin care societatea debitoare a achizitionat bunul nu a fost emisa de catre primul vânzator, nu prezinta nicio relevanta deoarece ofertele depuse la dosar de catre lichidator pentru pompa de sapa sunt pentru pompe de sapa second hand si nu pentru un utilaj nou. Prin urmare, pretul achitat conform facturii fiscale nr.80100081/2008 este credibil fata de ofertele depuse la dosar, cu privire la bunuri similare, second hand. Întrucât s-a facut dovada de catre lichidator a pretului unei utilaj similar second hand, care este asemanator cu cel achitat de societatea debitoare pentru acest bun, nu se poate retine ca valoarea este stabilita in mod arbitrar, având in vedere ca recurentul nu a putut face dovada ca factura emisa de societatea din Austria este falsa. Si daca s-ar avea in vedere uzura materiala si morala a bunului tot nu s-ar ajunge la valoarea achitata de recurent având in vedere ca bunul a fost utilizat de catre societatea debitoare mai putin de un an.

In ceea ce priveste sustinerea recurentului cu privire la valoarea contraprestatiei care a fost in realitate mai mare decât cea din factura, Curtea nu o poate retine având in vedere ca înscrisul sub semnatura privata intitulat “nota” nu a fost încheiat între recurent si societatea debitoare, ci intre recurent si numitul R A M si nu se mentioneaza daca sumele de bani pe care urmeaza sa le achite recurentul sunt datorii ale societatii debitoare sau ale lui R A. Mai mult prin declaratia data de R A si depusa la dosar, rezulta ca recurentul nu a achitat pompa sapa pâna in prezent, iar in ceea ce priveste celelalte obligatii asumate de recurent prin acel înscris, nu au fost achitate de catre acesta.

Având in vedere aceste considerente, Curtea, in temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ, a respins recursul ca nefondat.