Punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti Executarea silită


În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, prin sentinta civila a Tribunalului Arad, ramasa irevocabila prin decizia civila Curtii de Apel Timisoara, admitându-se în parte actiunea acelorasi reclamanti, a fost obligata aceeasi pârâta sa le acorde suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 – 13.01.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, dar s-a respins cererea privind cuantumul sporurilor în discutie, statuându-se de catre tribunal ca este lipsita de temei legal solicitarea privind stabilirea cuantumului suplimentelor salariale în discutie, în vreme ce Curtea de Apel Timisoara, mentinând masura luata de catre prima instanta, a statuat în considerentele deciziei, fara niciun echivoc, ca instanta de judecata nu se poate pronunta cu privire la stabilirea cuantumului acestor sporuri, întrucât nu are nici competenta de a se substitui legiuitorului sau executivului în privinta acordarii efective a unui drept prevazut de lege si cu privire la care legea nu reglementeaza modalitatea de calcul, cu atât mai mult cu cât, salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici si nicidecum în mod arbitrar de catre instantele judecatoresti, conchizându-se de catre curte ca cuantificarea acestor drepturi salariale impune o valorificare corecta si o justa apreciere a nivelului salarial, raportat la atributiile si responsabilitatile fiecarui functionar public în parte, dar aceste aspecte exced competentei legale cu care este investita instanta de judecata.

Or, cele mai sus evidentiate, au fost în mod evident ignorate de catre reclamanti atunci când, prin cererea de fata, au solicitat ca instanta de executare sa oblige pe pârâta la stabilirea procentelor efective ale sporurilor în discutie câta vreme aspectul ce se solicita fi transat în dosarul de fata a facut deja obiectul judecatii prin chiar hotarârea judecatoreasca ce se cere astazi a fi executata, stabilindu-se de catre judecatori, prin hotarârile judecatoresti pronuntate, într-o maniera expresa si lipsita de orice echivoc, ca instantele de judecata nu au a se pronunta în niciun fel privitor la cuantumul sporurilor în discutie tocmai pentru aceea ca nu au competenta de a se substitui puterii legislative, ori puterii executive, în privinta acordarii efective a unui drept prevazut, este adevarat, de lege, dar cu privire la care legea nu reglementeaza modalitatea de calcul, astfel încât, singura concluzie judicioasa care se impune este aceea ca prin solicitarea, cu înalt grad de generalitate din cererea introductiva de instanta, ca printr-o noua hotarâre judecatoreasca pârâta debitoare sa fie obligata la a stabili procentele în discutie, se releva un formalism excesiv si în orice caz fara semnificatie juridica în conditiile în care este stiut, dar ignorat de catre reclamantii – petenti, împrejurare ce rezulta din chiar cuprinsul cererii de fata, ca potrivit normelor constitutionale sarcina organizarii executarii legilor reprezinta atributul exclusiv al puterii executive, iar nu al puterii judecatoresti, instantele de judecata fiind îndrituite si în egala masura obligate, potrivit acelorasi norme constitutionale, doar sa înfaptuiasca justitia si, astfel, sa sanctioneze încalcarea drepturilor subiective în raporturi juridice concrete, ceea ce deja s-a realizat prin hotarârea judecatoreasca irevocabila a Tribunalului Arad în discutie.

Prin urmare, în sensul celor evidentiate mai înainte, pronuntarea unei noi hotarâri judecatoresti în sensul preconizat de reclamanti ar fi de natura sa ignore ceea ce cu putere de lucru judecat s-a transat deja, si finalmente sa înfrânga chiar si cele statuate cu titlu obligatoriu prin decizia nr. 820/2008 a Curtii Constitutionale a României, ceea ce evident ca nu poate fi acceptat, fiind dimpotriva obligatoriu a se da eficienta acesteia.

Astfel fiind, concluzia care se desprinde din motivarea cererii reclamantilor este aceea ca, desi nu o afirma ritos, prin cererea de executare formulata acestia aduc, în fapt, critici cu privire la modul în care instantele de judecata au înteles sa transeze aspectele litigioase ale cauzei, staruind într-un mod nejustificat si de neînteles pentru stabilirea cuantumului drepturilor salariale în discutie, în contextul în care s-au formulat critici sub acest aspect si în fata instantei de recurs, care prin decizia civila amintita deja, a stabilit, la rându-i, ca sunt pertinente observatiile primei instante, potrivit carora este atributul exclusiv al administratiei de a executa în concret dispozitiile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999, instanta neavând, în lipsa unui act emis sau adoptat de catre autoritatea administrativa care sa stabileasca cuantumul celor doua suplimente, puterea de a determina ea însasi întinderea suplimentelor salariale, deoarece s-ar substitui puterii executive, ipoteza în care ar încalca principiul separatiei puterii, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constitutia României.

În concluzie, instanta de judecata, în solutionarea unei atare cereri de executare, nu îsi poate aroga competenta de a cenzura ceea ce s-a judecat cu titlu irevocabil, comportându-se ca o instanta de control judiciar, pentru ca ar depasi în mod vadit limitele atributiilor sale ce rezulta din dispozitiile legale ce reglementeaza aceasta procedura speciala si tocmai pentru aceste motive nu poate fi primita solicitarea reclamantilor astfel cum aceasta se regaseste în primul petit din cererea formulata.

De altfel, în virtutea rolului activ al instantei, si facându-se aplicarea dispozitiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila, care indeniabil se raporteaza la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanta a pus în discutie, din oficiu, cadrul procesual si limitele în care a fost investita de catre reclamanti, respectiv daca acestia nu înteleg sa îsi califice demersul judiciar initiat ca reprezentând procedura speciala reglementata la art. 2811 alin. 1 Cod procedura civila, în conformitate cu care în cazul în care sunt necesare lamuriri cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotarârii … partile pot cere instantei care a pronuntat hotarârea sa lamureasca dispozitivul … , dar potrivit cu cele consemnate în practicaua sentintei de fata, reclamantii, prin reprezentant, s-au pronuntat fara niciun echivoc în sensul ca nu doresc sa formuleze o cerere cu privire la întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotarârii, ci mentin demersul enuntat astfel cum l-au initiat si în temeiul acelorasi norme de drept.

Cât priveste al doilea petit din cerere, vizând achitarea sumelor cuvenite, rezulta fara niciun dubiu din chiar sentinta irevocabila a tribunalului ca aceasta solicitare a facut deja obiectul judecatii si a fost solutionata irevocabil, astfel încât niciun fel de dezbateri nu mai pot fi reluate cu privire la acesta, dimpotriva, cu prilejul judecatii în fond, reclamantii nu au investit instantele de judecata cu solicitari privind înscrierea mentiunilor corespunzatoare sporurilor în discutie în carnetele lor de munca, asa încât, o atare cerere poate fi dezbatuta numai în dreptul comun, respectiv pe calea unei actiuni separate, iar nu în cererea de executare formulata, în contextul în care, potrivit precizarilor facute astazi de catre reprezentantul reclamantilor, toate petitele din cererea introductiva sunt întemeiate în drept pe dispozitiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, la care s-a facut referire în cel de-al 4-lea capat de cerere privind plata despagubirilor în cuantumul mentionat.

Or, potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cazul în care termenul de la alin. 1 nu este respectat, se aplica conducatorului autoritatii publice sau, dupa caz, persoanei obligate o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despagubiri pentru întârziere, statuându-se la aliniatul mai înainte mentionat ca daca în urma admiterii actiunii autoritatea publica este obligata sa încheie, sa înlocuiasca sau sa modifice actul administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze anumite operatiuni administrative, executarea hotarârii definitive si irevocabile se face în termenul prevazut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data ramânerii irevocabile a hotarârii, rezultând însa, printr-o interpretare logica, teleologica si sistematica a normelor de drept enuntate ca acestea vizeaza situatiile în care nu exista impedimente obiective privitoare la executare, în sensul în care s-a dezbatut în cauza „Costin împotriva României” nr. 57810/00,26 mai 2005, în speta obligatia executarii incumbând întru-totul autoritatilor administrative fara interventia instantei de judecata si fara ca prin aceasta sa se puna în vreun fel problema încalcarii dreptului la un proces echitabil în ceea ce îi priveste pe reclamanti, care au beneficiat de proces si le-au fost respectate toate garantiile procesuale în sensul reglementat prin art. 6 paragraful 2 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Cât priveste contestatia la executare formulata de catre pârâta, aceasta apare ca fiind inadmisibila, chiar daca incumba de principiu instantei care a solutionat fondul litigiului de administrativ sa o transeze, în acord cu solutia de principiu adoptata de plenul judecatorilor Sectiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, atunci când este vorba de titluri executorii reprezentate de hotarâri judecatoresti pronuntate de instanta de contencios administrativ, de vreme ce executarii silite propriu-zise i se aplica prevederile Codului de procedura civila la care face trimitere acelasi art. 28 alin. 1 din legea contenciosului administrativ, ori în cauza de fata nu se releva, în ceea ce o priveste pe pârâta debitoare cerintele impuse de art. 399 alin. 1 din Codul de procedura civila sub aspectul executarii silite demarate si respectiv a pretinsei vatamari prin executare care nu se releva în cauza si cu atât mai putin nici nu a fost dovedita de catre parte.