RECURS COMERCIAL. PROCEDURA INSOLVENŢEI. f- art.1 din Legea 85/2006; – art.3041, 312 Cod procedură civilă. Faliment


– art.1 din Legea 85/2006;

– art.3041, 312 Cod procedură civilă.

Legiuitorul în cuprinsul prev.art.1 al.2 pct.6 din Legea 85/2006 a prevăzut că procedura insolvenţei se aplică oricărei persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice; în cazul în care un club sportiv desfăşoară şi activităţi economice pe lângă activităţile fără scop patrimonial el poate fi supus procedurii reglementate de legea insolvenţei.

Prin sentinţa nr.1300 din 13 mai 2010, Tribunalul Bihor a respins ca inadmisibilă cererea formulată de creditoarea PRIMĂRIA MUNICIPIULUI S. împotriva debitoarei CENTRUL DE FOTBAL L.

Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr.85/2006, procedura de se aplică unor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, şi anume: societăţilor comerciale, societăţilor cooperative, organizaţiilor cooperatiste, societăţilor agricole, grupurilor de interes economic, oricărei alte persoane juridice de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, comercianţilor persoane fizice acţionând individual şi asociaţiilor familiale.

Întrebată fiind creditoarea la termenul de judecată din data de 06.05.2010 despre categoria în care s-ar încadra debitoarea, aceasta a precizat că este vorba de o persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, întrucât debitoarea organizează meciuri de fotbal, vinde bilete şi deci obţine profit, vinde jucători, desfăşoară activităţi de pregătire a juniorilor contra cost etc.

Instanţa a constatat că forma de organizare a debitoarei este aceea de club sportiv. Toate activităţile enumerate de către creditoare şi redate în alineatul precedent sunt activităţi care ţin tot de activitatea sportivă, neavând nici o relevanţă că din aceste activităţi se obţin bani. Din această ultimă împrejurare nu se poate trage concluzia că debitoarea desfăşoară activităţi economice. Instanţa nu a putut primi susţinerea creditoarei în acest sens, apreciind că debitoarea nu poate fi încadrată în această categorie.

De altfel, debitoarea nu face parte din nici una din categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate de lege care pot fi suspuse procedurii insolvenţei. Pentru aceste motive, instanţa a constatat că cererea creditoarei este inadmisibilă, debitoarea neputând fi supusă procedurii insolvenţei, rămânând creditoarei posibilitatea de a urma calea dreptului comun pentru a-şi putea recupera creanţa.

Faţă de cele reţinute, instanţa a respins cererea introductivă, ca inadmisibilă, constatând că debitoarea nu poate fi suspusă prevederilor Legii nr. 85/2006 .

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs creditoarea Primăria Municipiului S., solicitând instanţei admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoare, ca fiind admisibilă, temeinică şi legală.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că, instanţa de fond, în mod eronat a reţinut că,”… nu se poate trage concluzia că debitoarea desfăşoară activităţi economice. Instanţa nu poate primi susţinerea creditoarei în acest sens, apreciind că debitoarea nu poate fi încadrată în această categorie…”, întrucât astfel cum rezultă din indicatorii financiari conform bilanţului depus pe anul 2008, Clubul Sportiv Centrul de Fotbal L., desfăşoară în mod vădit activităţi economice, veniturile din activităţile economice – total – prevederi anuale fiind de 2038398 RON, iar veniturile din cele economice – total – la 31.12.2008 fiind de 4669851 RON, ba chiar mai mult se prevede şi faptul că, centrul sportiv deţine chiar şi cod CAEN, având efectiv şi personal, în număr de 31 angajaţi.

A apreciat că nu este întemeiată nici susţinerea instanţei cum că, debitoarea nu face parte din nici una din categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate de lege, care pot fi supuse procedurii insolvenţei, instanţa constatând pentru aceste motive că cererea creditoarei este inadmisibilă.

Instanţa analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a constatat că este fondat.

Problema de drept supusă analizei este aceea legată de aptitudinea debitorului – club sportiv – de a fi supus procedurii insolvenţei prin prisma prevederilor Legii nr. 85/2006.

Potrivit art.1 alin.2 pct.6 din Legea nr.85/2006: „Procedura generală prevăzută de prezenta lege se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi in stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă, cu excepţia celor prevăzuţi la alin. (2) lit. c) si d): 1. societăţile comerciale; 2. societăţile cooperative;3. organizaţiile cooperatiste; 4. societăţile agricole; 5. grupurile de interes economic; 6. orice […] persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice”.

În speţă, recurenta creditoare a afirmat că debitorul club sportiv desfăşoară şi activităţi economice.

Acest aspect a fost dovedit cu bilanţul aferent anului 2008 depus în recurs, înscris din cuprinsul căruia rezultă că într-adevăr clubul, desfăşoară pe lângă activităţile fără scop patrimonial şi activităţi economice.

Având în vedere aceste împrejurări, a constatat că activitatea desfăşurată de debitor se circumscrie prevederilor art.1 pct.6 din Legea nr.85/2006, putând fi calificat ca persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi economice.

Prin urmare, pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.3 teza a II-a, rap. la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre soluţionare în fond.

(Decizia nr.689/C/10.11.2010 a Curţii de Apel Oradea – Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal).